iti prezint mai jos ” avocata spagat 🙂 “. Spun asa despre Eva pentru ca dupa multi ani de gimnastica este extrem de mobila, si ma amuza extrem de mult pozele cu ea de la tribunal in asane extreme. O apreciez enorm, pentru ca este altfel: zbarnaie de desteapta dar este vie, blanda si exploziva ca un copil. Am ramas profund impresonata cand in Bali mi-a povestit cum a descoperit ea prima oara meditatia, taind varza pana i s-au umflat mainile prea obosite de la dosarele de avocatura:
“Mi-era dor de mine pentru ca meseria mea de avocat in subordine (desi inaltatoare) ajunsese sa ma inghita.
In urma cu 2 ani ma satusarem: de rutina, de faptul ca imi cenzuram mintea pentru ca „nu dadea bine” sa spun chiar ceea ce gandesc in fata sefului/clientului de standardele societatii de temerile mamei cum ca ar fi foarte neadecvat sa raman fara job de lipsa mea de timp pentru sport sa ma odihnesc in scopul de a face fata programului sa fiu etern obosita psihic. In concluzie, ma cam saturasem de mine.
So…I Quitted ! Fara nici cel mai mic plan pentru ziua de maine, fara nici un fel de economie (depozit), mi-am dat demisia. Cred ca…fara sa fiu macar constienta de ceea ce fac. Undeva in sinea mea simteam ca am nevoie sa incep un nou capitol. Dupa 6 ani de avocatura, ma simteam capabila sa incep sa lucrez dupa propria mea viziune dar mi-era frica sa accept asta. Gandul ca „daca nu o sa-mi iasa” ma urmarea zilnic. Decembrie nu e o luna inspirata pentru schimbare! Ca sa nu mai pun la suflet atatea ganduri, am plecat impreuna cu jumatatea mea, cu masina spre Scotia. Scopul?! 2 saptamani la terapie de taiat de varza :)) / 2 saptamani sa calatorim. FABRICA ne-a primit in conditii…de fabrica. Era frig si ni se umflau degetele de la atata munca, de la atata taiat de varza, DAR mereu ne gandeam ca noi suntem gazduiti intr-o casa frumoasa cu semineu in timp ce, ceilalti oameni merg dupa program sa se odihneasca in rulote. Eram recunoscatoare ca nu imi mai suna telefonul, ca reuseam sa imi pun atat de frumos ordine in ganduri, ca socializam cu oameni simpli veniti din multe alte tari, ca aveam atat de multe deprinderi de invatat din noua mea activitate provizorie. A fost terapie curata! Retreatul de varza 🙂 a venit ca o manusa; pentru un nou inceput si pentru a-mi fi lectie de viata, m-a invatat sa traiesc in prezent, sa valorific clipa si sa-mi linistesc mintea iar eu l-am primit ca pe un lucru nemaipomenit ce mi se intampla si am povestit tuturor despre experinta, fara sa ma gandesc o clipa la „ce o sa zica lumea?! „ Revenind in tara, din ianuarie lucrurile au inceput sa se aseze, progresiv, fiind din ce in ce mai bine. Eram coplesita de energia de care eram condusa, de entuziasmul si pasiunea cu care imi gestionam activitatea. Dar cum scopul meu in viata nu este sa ma transform intr-o workaholica pe cont propriu, odata pus totul pe picioare, am decis sa iau o pauza si pentru suflet. Asa ca am plecat in Bali, in retreatul organizat de Copac. Si a fost cea mai inspirata alegere ever!!! Pentru ca noi oamenii avem nevoie sa ne mai oprim din cand in cand din vacarmul care ne conduce instinctual, avem nevoie sa ne ascultam gandurile in liniste, avem nevoie sa ne reconectam cu noi insine. Avem nevoie sa ne acceptam asa cum suntem, chiar si atunci cand nu suntem perfecti, cand gresim si ne luam lectii. Multumesc Copacule pentru intensitatea experientei la studio si in Bali , pentru ca nu existi intamplator ci pentru ca noi avem nevoie de tine sa ne aduci aminte ca suntem faini si valorosi! Multumesc pentru ca m-ai lasat sa vorbesc despre “terapia mea cu varza :)”, si despre faptul ca asa am descoperit prima oara meditatia 🙂 . Si functioneaza.
cel de-al 5-le retreat in Bali a fost cu peripetii. Exact pe picior de plecare unul dintre cei mai mari vulcani ai lumii, Agung din Bali statea sa erupa, alerta gradul 4.
Eu am stiut/ intuit ca va fi bine, dar presiunea organizatorica imi sadise si mie o oarescare samanta in sufletel. 4 participanti renuntasera de frica cu cateva ore/zile inainte. Frica. Frica . Frica.
Totusi, cand am pasit pe pamant balinez am facut o rugaciune ca ne-a primit, am facut o meditatie cu totii de protectie, iertare si recunostinta si am inteles ca odata ce am depasit frica am cules cu totii atat de multe roade. M-am abandonat in ceea ce este.
Mai jos vreau sa impartasesc cu tine, trairile celei mai anxioase dintre participante, draga noastra Irina care si-a rezolvat o mare parte din frica de frica prin aceste experiente impreuna:
“O saptamana inainte de plecarea in Bali..sunt atat de entuziasmata incat deja imi fac bagajele, in sfarsit visul meu de multi ani se implineste!!! Nimic nu imi poate sta in cale, pasaportul e in poseta, hainele impachetate, banii schimbati, concediul luat.
La un moment dat, primesc pe grupul de facebook un link cu o stire legata de vulcanul Agung, cum ca ar fi posibil sa erupa. Sunt linistita, sigur e doar o stire exagerata.
Cateva zile mai tarziu incepe sa ma roada curiozitatea si incep sa caut si pe alte site-uri si stirile nu arata deloc bine, alarma este gradul 4 din 4 iar vulcanul sigur va erupe. Prietenii incep sa ma intrebe daca sunt sigura ca vreau sa ma duc. Fiind o fire anxioasa de fel, frica incepe sa creasca in sufletul meu si odata cu ea si ‘dar daca-urile’. Daca o sa erupa? Daca o sa mor? Daca raman blocata acolo? Daca ma accidentez? Si daca nu mor si nu ma accidentez, daca raman socata de panica creata? “Dar daca-urile” au inceput sa se inmulteasca pe zi ce trecea astfel incat aveam o stare de agitatie continua si nu mai puteam dormi noaptea, fiind asaltata de filmele horror din capul meu.
Pe grupul retreat-ului, parerile erau impartite, cei mai multi erau entuziasmati in continuare, parca chiar si-ar fi dorit sa erupa vulcanul pentru a le ramane in amintire, cateva persoane deja se gandeau sa renunte.
I-am innebunit cu intrebari: v-ati luat masti? aveti bani la voi? planul b care este, incotro ne indreptam daca erupe vulcanul?
Eu eram din ce in ce mai dezorientata, in ce tabara ma incadram? Ce imi lipsea mie si aveau ceilalti de voiau sa se duca orice s-ar fi intamplat? Ma simteam oarecum precum o paria ce le strica cheful celorlalti punand non stop intrebari.
Fiind o combinatie intre un tipar sentimental si unul structural, cand e vorba de situatii extreme, imi este foarte greu sa iau o decizie pentru ca inima si intuitia imi spun ceva dar creierul le refuza poftele si le anuleaza.
De multe ori am ales sa imi reduc la tacere intuitia si am regretat . De data aceasta imi doream din tot sufletul sa o ascult dar nu stiam cum. Astfel incat miercuri seara inainte sa dau raspunsul final, am sunat-o pe Adriana, colega mea de antrenamente la coaching si am rugat-o sa ma asculte si sa imi puna intrebari pentru a-mi face ordine in ganduri si simtiri. O ora am turuit fara noima, vorbind ba din inima, ba din gandire. Dupa o serie de intrebari, una din ele m-a scos la liman desi frica era la undeva 7-8, o intensitate destul de mare.
– Irina ce se intampla daca ramai si ce se intampla daca pleci?
– Pai daca raman , o sa regret din nou ca nu am facut ce imi doresc si simt din cauza fricii. Daca plec, posibil sa resimt in continuare frica dar mai apoi voi fi mandra ca am depasit-o si voi ramane cu amintiri si experiente de neuitat (simteam ca asa o sa fie).
– Ok, deci daca ramai o sa te simti vinovata, daca pleci posibil sa simti frica. Care emotie te hraneste mai mult?
Intrebarea aceasta, ce emotie ma hraneste mai mult a fost revelatoare. Mi-am dat seama ca frica ma hraneste, odata ce trec de ea, creste increderea in sine si ma pot bucura cu adevarat de viata , pe cand dupa vinovatie, nu urmeaza decat si mai multa vinovatie, distantare de propria persoana si o gramada de regrete.
Asa ca am luat decizia pe loc, ma duc orice ar fi. Noapte de dupa decizie a fost crunta. Desi luasem decizia, ma comportam ca si cum e posibil sa nu ma mai intorc. Stiu, exageram dar pentru o persoana ce a avut un accident de masina cu un an inainte perspectiva este usor diferita, si deloc roz, credeti-ma.
M-am asigurat ca le-am zis celor dragi ‘te iubesc’ inainte de a pleca, alui meu i-am compus si cateva poezii de dragoste, sa fiu sigura ca le las toata iubirea mea.
A doua zi in aeroport aflu ca au mai renuntat doua persoane, practic din grupul de panicati eram singura ce mai ramasese dar cumva deja frica fusese consumata, poate pentru ca o recunoscusem, dialogasem cu ea si nu am incercat sa o inchid cu forta in mine si sa o ignor. Asta este, mi-am zis : cum o vrea Domnul! Ciudata expresie pentru o persoana nu foarte spirituala, cumva in astfel de momente, vrei nu vrei, te apropii mai mult de tot: de tine, de cei dragi si de ce nu…de Divinitate.
Ajunsa in Bali, mi-am dat seama ca toate ‘dar daca-urile’ din creierul meu erau doar niste proiectii negativiste si nu aveau nici o legatura cu linistea si paradisul de acolo.
Pe parcursul retreat-ului, am mai dat nas in nas cu frica, caci doar e parte din mine. Intr-o singura zi m-am lovit de trei ori la piciorul operat si m-am speriat ca o sa trec iarasi prin calvarul de acum doi ani. Apoi m-am dus sa fac snorkeling desi habar n-am sa inot. M-am pierdut in targ (teama de abandon) fara sa pot suna pe nimeni, aparent roaming-ul nu functiona. La intoarcerea din Gili , valurile ne-au dat emotii mari, leganand de mama focului barca. Frica, frica, frica…si totusi sunt teafara si am ramas cu multe alte emotii mult mai frumoase: iubire, recunostinta, mandrie, fericire si as putea sa enumar la nesfarsit.
Culmea, la unul din exercitiile pregatite de Andreea, constand intr-o piesa de teatru menita sa simbolizeze o emotie am picat in grupul ‘frica’, poi credeti ca se putea altfel? Cu ocazia aceasta am scris si o mica poezie ce m-a ajutat sa imi gasesc solutia perfecta pentru a face pace cu frica. Nimic nu este intamplator si sunt recunoscatoare si fericita pentru ca s-a intamplat astfel.
“Frica, un sentiment deloc comod si greu de controlat De vrei sa o ascunzi, nu iti da pace Te urmareste orice ai face De te cuprinde te blocheaza Sa stai in loc ea te forteaza Si totusi…cum o faci sa dispara? Sa poti fi tu insati iara Fara convingeri limitate Cu incredere pasibd spre libertate Poate sa te imprietenesti cu ea? Sa o intrebi si sa o asculti ce vrea? Sa ii multumesti ca are incredere in tine dar…. Doar tu stii si poti sa faci ce e mai bine pentru viata ta Sa ai nevoie sa ii asculti inima O iei in brate si o trimiti in lumina Spunandu-i ca nu va fi singura Si alte frici o sa mai vina”
Multi ani am fugit de emotiile negative in loc sa le ascult, sa le recunosc ca fiind umane si ca parti din mine. Si in loc sa le fac sa dispara cumva le-am dat putere, atat de multa ele ajunsesera sa aleaga in locul meu, mereu situatii si evenimente, care sa nu ma scoata deloc din zona de comfort. Am fost in safety zone dar nu am facut ce mi-am dorit, fapt care de-a lungul timpul mi-a hranit neputinsa si lipsa stimei de sine.
Mi-am recunoscut frica, am ascultat-o si ma felicit si imi multumesc pentru acest lucru: pentru ca mi-am oferit ocazia sa traiesc experiente de neuitat alaturi de niste omuleti minunati, sa invat sa ma reconectez la mine si la ceilalti si sa imi ascult intuitia. Sa imi ofer cea mai frumoasa experienta de pana acum.
Sunt sigura ca voi mai da nas in nas cu fricile dar le voi ruga sa ma insoteasca, de manuta impreuna, in necunoscut. Si de nu vor vrea , duca-se in lumina, unde se afla si celelalte frici de pana acum, cu care am facut pace!
Asa ca dragilor, fie sa va ascultati inima si intituitia si sa va urmati calea, oricare ar fi aceea!
pe Nati am cunoscut-o acum un an inainte de plecarea in Bali, urma sa vina alaturi de sotul sau in retreat. Accentul ei moldovenesc, fatzuca ei usor asiatica, zambetul de copil si sensibilitatea din ochi mi-au confirmat a 1000-a oara cat de norocoasa sunt sa atrag oameni atat de deschisi, frumosi, buni. De atunci Nati este o studenta sarguincioasa, i-am urmarit evolutia nu doar pe saltea ci si in sufletel si am invitat-o sa va impartaseasca cum a ajutat-o yoga sa inteleaga ca totul este iubire:
“Nu sunt vedeta, nu am nici blog, sunt doar un suflet pasionat de yoga. Aceasta pasiune mi-a fost cultivata si de Copacul (aka Andreea) cu care am inceput sa fac yoga in octombrie 2016. Primul meu contact cu Copacul a fost in studioul ei cladurors in care mi-a dat o imbratisare foarte puternica. In acel moment am crezut ca este o “prefacuta”, eu nefiind obisnuta cu oameni care imbratizeaza necunoscuti la prima intalnire. In timp, am inteles ca asa este Copacul in viata reala – calda, deschisa, iubitoare.
Sunt mii de motive pentru care am ales sa fac yoga. Unul din motive este ca am invatat ca yoga este diferita pentru fiecare dintre noi. Asa am descoperit ce inseamna yoga pentru mine. Yoga este o combinatie intre eliberare, acceptare, miscare, iertare si echilibrare. Sunt o persoana rationala si, cred eu, bine impantata. Cu toate acestea, Copacul a reusit, in cadrul multor meditatii, sa ma plimbe prin lumi nebanuite in care m-am putut lua in brate chiar si atunci cand, poate, nu am meritat. Simt ca am creat deja o legatura cu studioul Copacului unde ma simt ca in orezariile din Bali, libera, tanara si proaspata.
Pentru mine yoga este terapie, este vindecare lenta, este o lupa prin care imi poti vedea sufletul. Practicand diferite forme de yoga, inca imi cunosc limitele corpului, precum si limitele mintii.
Nu stiu cum sunt clasele cu alti instructuri de yoga, am ramas loiala Andreei care este o sursa de inspiratie, disciplina, optimism si iubire. Nicio clasa nu seamana cu cealalta, toate clasele sunt unice, toate au o bucatica din Copac, toate au o noua energie si cate o lectie de oferit. Si acum, dupa un an de practica yoga in cadrul aceluiasi studio Suntuncopac, inca ma suprinde cu noi asane, cu invartiri sufiste si cu teme profunde de meditat. Apreciez mult la clasele de yoga faptul ca se comporta ca o adevarata profesoara, ne corecteaza si ne explica in detaliu cum ar trebui sa facem asanele astfel incat sa nu ne accidentam.
Dar cel mai important este ca in cadrul orelor de practica yoga am invatat cum sa respir corect in diferite moduri. Respiratia focului este cea care ma revigoreaza si imi da multa energie pentru fiecare activitate in cadrul activitatilor de la studio, precum si viata de zi cu zi. De multe ori respiratia corecta m-a ajutat sa trec rapid peste atacurile de panica pe care acum le am rar.
De asemenea, intr-o lume care se vrea atat de perfecta, am invatat prin yoga sa fiu asa cum pot eu sa fiu, cea mai buna forma a mea, m-a invatat sa-mi accept vulnerabilitatile, defectele si trairile. Am invatat sa plang, sa rad, sa nu judec si nici sa nu concurez cu nimeni atunci cand fac anumite asane.
Dupa ce am fost in Bali , in unul din retreaturile magice, as indrazni sa spun ca Andreea isi dedica tot sufletul pentru oameni si a invatat sa daruiasca intr-un mod atat de pur si sincer, cum multi dintre noi inca nu reusim sa o facem.
La inceputul unei sedinte de yoga, am primit o foaie pe care trebuia sa scriu ce reprezinta “crucea” pentru mine. Stiam ca yoga nu este religie, dar eu am simtit ca pentru mine yoga reprezinta religia mea interioara, modul in care imi pot purifica gandurile si prin care imi pot acepta toate nebuniile.Religia iubirii.
In acest contex, m-am gandit ca daca yoga ar fi o religie, in lume nu ar mai fi atata violenta, atata ura si frustare pentru ca oamenii ar afla ce este iubirea, in forma sa adevarata. Iar iubirea adevarata vindeca.”
noul meu job mi-a dat sansa sa cunosc multi oameni si sa ma oglindesc si sa cresc prin ei. Ii iubesc pe toti, insa am cateva persoane despre care as vorbi o viata. De exemplu despre cuplul Larisa si Ferdi care au ales acum jumatate de an sa vina cu mine si Crina in Bali in retreat si cu alte 25 de femei, ei fiind in Honeymoon :)! Atat de wow mi s-a parut cererea lor de HoneyYogaMoon in Bali, incat am vrut neaparat sa-i cunosc bine inainte, mai ales pe Dl Ferdi, sa ma asigur ca nu este carat cu forta, ca nu-si da ochii peste cap, ca vine nesilit de nimeni pe propria vointa :)). Si am cunoscut cele mai frumoase perechi de ochi din Univers, am cunoscut o iubire pura si blanda, au fost un exemplu pentru noi in tabara si de fiecare data cand ma viziteaza la studio parca simt cum locul meu este binecuvantat cu samanta iubirii. Ii las pe ei sa va povesteasca despre relatia cu copacii, cu ei, cu oamenii si cu viata:
“Anul trecut pe vremea asta eu si Ferdi ne pregateam de cea mai tare petrecere a vietii noastre alaturi de toti oamenii frumosi care si-au pus amprenta asupra universului nostru. Am ales sa vorbim despre dragostea ce ne-o purtam unul altuia, despre trecut, prezent si viitor, despre familie si prieteni, printr-un simbol care era foarte aproape de sufletul nostru: Copacul.
Intr-o seara, pe cand sapam printre rafturile ticsite ale online-ului despre aranjamente florale copacesti, invitatii de nunta, destinatii de luna de miere si alte asemenea, ma IZBESC de blogul Andreei www.suntuncopac.com. “Ia uite dom’le ce intamplare” imi zic eu in gand, intrigata de potrivirea nemaipomenita. Le sunt si astazi recunoscatoare algoritmilor care au facut posibila aceasta intalnire virtuala 🙂 . Si incep sa citesc cu sufletul la gura despre ea si despre retreat-ul din Bali in care aveam sa traim una dintre cele mai intense experiente de pana atunci. Ii arat si lui Ferdi super entuziasmata ce-am gasit (tocmai ce concluzionasem zilele trecute ca Bali ramane pe short list-ul nostru pentru luna de miere), dupa care parca ma intristez un pic. Incep sa ma gandesc ca poate nu e tocmai cea mai potrivita activitate pentru un cuplu de proaspat casatoriti, poate nu o sa fie pe placul lui, poate nu ar trebui sa ma las condusa de primul instinct. El in schimb, nu avea nici o indoiala! Dupa cateva zile, stabilim o intalnire sa ne cunoastem cu Andreea si sa vorbim mai pe indelete despre retreat, sa ne convingem daca e sau nu potrivit pentru noi. Si cam asta a fost – inceputul! 🙂
Calatoria in Bali a insemnat pentru noi vreo cativa ani dati pe fast forward de autocunoastere, bucurie, recunostinta si mult mai multa dragoste decat credeam ca suntem in stare sa ne purtam unul altuia si celor din jur. Am avut multe lectii de invatat de la oglinzile din jurul nostru (aka “sotiile lui Ferdi” cum aveam sa glumim pana la finalul retreat-ului J) ), de la oamenii vesnic zambitori si primitori ai Bali-ului, orezariile inverzite, marea turcoaz si nispul alb.
Dupa cele 10 zile petrecute alaturi de copaceii din retreat, ne-am retras si noi ca un cuplu mai normal la cap pe o insula romantica, bungalow pe plaja, doar noi si soparlitele. Nu ne dadeam inca seama ce ne-a lovit, incercam sa integram toate experientele, sa ne facem un pic de ordine in ganduri. Dupa care ne-am oprit din atata gandit si cu zambetul tamp pe fata, ne-am bucurat de ultimele zile pe plaja pustie :).
Intorsi acasa, inca avem grija de semintele pe care le-am sadit in noi atunci. Eu sunt proaspata studenta la Psihologie, iar Ferdi isi urmareste propria lui cale. Am devenit mai curajosi. Intentiile noastre sunt mai clare, faptele au devenit mai concrete.
Andreea este o inspiratie. O iubim mult. Ii multumim pentru ca este.
“Orice s-ar afla deasupra capului unui copil, ochii sai oglindesc pururea cerul”(Un citat despre nevinovatie de Victor Hugo care imi place mult). Ce bine ar fi daca ne-am aduce aminte cu totii cat de nevinovati suntem si sa lasam cerul sa se oglindeasca in ochii nostri blanzi, dar deseori uitam. La studio vorbesc mult cu fetele inainte si dupa clase si nu de putine ori am ascultat povesti interminabile de invinovatire, despre iluzia “pacatului” si “vinovatie” ale copilului in relatie cu parintele, ale parintelui in relatie cu copilul, in relatia de cuplu, in societate, din considerente religioase, sexuale, dogmatice ( de exemplu unele persoane se simt vinovate ca fac yoga pentru ca daca sunt crestine, si yoga nu este o disciplina specifica acestei religii simt ca “inseala” sistemul religios. Ce iluzie!), etc, etc… Ne pierdem atat de mult timp invinovatindu-ne pe noi sau pe ceilalti. La ce bun? Avem atat de mult timp?
Cat de des cerul nostru senin din ochi este umbrit de aceste ganduri iluzorii. Budistii nici macar nu au accest concept de “pacat” si “vina” asa cum este perceput la noi. La ei aceasta idee a vinovatiei merge mai mult in zona de ignoranta si iresponsabilitate, si bine graiesc! Este despre Karma si Dharma!
Daca ne-am scrie gandurile pe o hartie am fi ingroziti de cat de multa vinovatie zace in ele. Pentru mine, Yoga a adus iluminare in gandurile mele. A adus acceptare, apoi pur si simplu filtrul meu interior nu a mai lasat sa prinda rod gandurile de invinovatire. Pur si simplu a venit un moment in care am ales! Am ales sa nu ma mai invinovatesc nici macar pentru tampenii pentru ca nu ducea decat la pierderea secundelor, minutelor, zilelor, saptamanilor sau chiar lunilor din viata mea. Am ales sa fiu responsabila pentru gandurile mele si sa lucrez la treaba asta. Am ales sa fiu “prietena mea cea mai buna”. Sa fiu AHIMSA ( blandete).
Cand o copacita imi spune ca se simte vinovata de ceva incerc sa o fac sa inteleaga ca de fapt atasand aceasta emotie de vibratie foarte joasa nu face decat sa devina sclava propriei ei nefericiri si frici. O intreb ce este in spatele acestei vinovatii? Si mai tot timpul este o frica de ceva… Vinovatia este un act prin care ne asumam ca nu suntem responsabili pentru viata noastra exact asa cum este ea. Este un act prin care ne permitem sa fim manipulati ( de multe ori chiar de noi insine) . Vinovatia este o fateta vicleana a fricii, o forta distructiva. In panelul emotiilor ea este la capatul listei, inainte de rusine cu doar 30 , pe cand pacea are 600 asa ca de ce sa nu aspiram si sa ne ocupam timpul cu emotii mai …iluminate?
Deci,de ce sa ne fie frica? Suntem doar iubire!
A observa aceste lucruri inseamna a deveni constienti. Nu inseamna sa ne facem ca ploua atunci cand gresim sau ceilalti gresesc 🙂 , inseamna sa invatam ceva de acolo, sa observam , sa vindecam frica din spate si sa facem loc iubirii.Si sa stii ca este oki sa mai si gresim, de aia suntem oameni, “Barbosul” nu ne asteapta acolo sus sa ne numere greselile, el vrea doar sa ne imbratiseze ca am inteles lectiile iubirii din ele.
Iti recomand cartea “Efectul umbrei” si “Calea renuntarii” in acest sens si te astept cu drag pe saltea.
Adu-ti aminte ca esti un copil nevinovat care priveste cerul!
Suntuncopac 