Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu

Tag Archives: cursuri yoga bucuresti


by Leave a comment

“Yoga-religia iubirii” de Nati un copacel din livada

Draga copac,

pe Nati am cunoscut-o acum un an inainte de plecarea in Bali, urma sa vina alaturi de sotul sau in retreat. Accentul ei moldovenesc, fatzuca ei usor asiatica, zambetul de copil si sensibilitatea din ochi mi-au confirmat a 1000-a oara cat de norocoasa sunt sa atrag oameni atat de deschisi, frumosi, buni. De atunci Nati este o studenta sarguincioasa, i-am urmarit evolutia nu doar pe saltea ci si in sufletel si am invitat-o sa va impartaseasca cum a ajutat-o yoga sa inteleaga ca totul este iubire:

“Nu sunt vedeta, nu am nici blog, sunt doar un suflet pasionat de yoga. Aceasta pasiune mi-a fost cultivata si de Copacul (aka Andreea) cu care am inceput sa fac yoga in octombrie 2016. Primul meu contact cu Copacul a fost in studioul ei cladurors in care mi-a dat o imbratisare foarte puternica. In acel moment am crezut ca este o “prefacuta”, eu nefiind obisnuta cu oameni care imbratizeaza necunoscuti la prima intalnire. In timp, am inteles ca asa este Copacul in viata reala  – calda, deschisa, iubitoare.

Sunt mii de motive pentru care am ales sa fac yoga. Unul din motive este ca am invatat ca yoga este diferita pentru fiecare dintre noi. Asa am descoperit ce inseamna yoga pentru mine. Yoga este o combinatie intre eliberare, acceptare, miscare, iertare si echilibrare. Sunt o persoana rationala si, cred eu, bine impantata. Cu toate acestea, Copacul a reusit, in cadrul multor meditatii, sa ma plimbe prin lumi nebanuite in care m-am putut lua in brate chiar si atunci cand, poate, nu am meritat. Simt ca am creat deja o legatura cu studioul Copacului unde ma simt ca in orezariile din Bali, libera, tanara si proaspata.

Pentru mine yoga este terapie, este vindecare lenta, este o lupa prin care imi poti vedea sufletul. Practicand diferite forme de yoga, inca imi cunosc limitele corpului, precum si limitele mintii.

Nu stiu cum sunt clasele cu alti instructuri de yoga, am ramas loiala Andreei care este o sursa de inspiratie, disciplina, optimism si iubire. Nicio clasa nu seamana cu cealalta, toate clasele sunt unice, toate au o bucatica din Copac, toate au o noua energie si cate o lectie de oferit. Si acum, dupa un an de practica yoga in cadrul aceluiasi studio Suntuncopac, inca ma suprinde cu noi asane, cu invartiri sufiste si cu teme profunde de meditat. Apreciez mult la clasele de yoga faptul ca se comporta ca o adevarata profesoara, ne corecteaza si ne explica in detaliu cum ar trebui sa facem asanele astfel incat sa nu ne accidentam.

Dar cel mai important este ca in cadrul orelor de practica yoga am invatat cum sa respir corect in diferite moduri. Respiratia focului este cea care ma revigoreaza si imi da multa energie pentru fiecare activitate in cadrul activitatilor de la studio, precum si viata de zi cu zi. De multe ori respiratia corecta m-a ajutat sa trec rapid peste atacurile de panica pe care acum  le am rar.

De asemenea, intr-o lume care se vrea atat de perfecta, am invatat prin yoga sa fiu asa cum pot eu sa fiu, cea mai buna forma a mea, m-a invatat sa-mi accept vulnerabilitatile, defectele si trairile. Am invatat sa plang, sa rad, sa nu judec si nici sa nu concurez cu nimeni atunci cand fac anumite asane.

Dupa ce am fost in Bali , in unul din retreaturile magice, as indrazni sa spun ca Andreea isi dedica tot sufletul pentru oameni si a invatat sa daruiasca intr-un mod atat de pur si sincer, cum multi dintre noi inca nu reusim sa o facem.

La inceputul unei sedinte de yoga, am primit o foaie pe care trebuia sa scriu ce reprezinta “crucea” pentru mine. Stiam ca yoga nu este religie, dar eu am simtit ca pentru mine yoga reprezinta religia mea interioara, modul in care imi pot purifica gandurile si prin care imi pot acepta toate nebuniile.Religia iubirii.

In acest contex, m-am gandit ca daca yoga ar fi o religie, in lume nu ar mai fi atata violenta, atata ura si frustare pentru ca oamenii ar afla ce este iubirea, in forma sa adevarata. Iar iubirea adevarata vindeca.”


by Leave a comment

Povestea unui cuplu in Honeymoon cu alte… 25 de femei . De Ferdi& Larisa

Draga copac,

noul meu job mi-a dat sansa sa cunosc multi oameni si sa ma oglindesc si sa cresc prin ei.  Ii iubesc pe toti, insa am cateva persoane despre care as vorbi o viata. De exemplu despre cuplul Larisa si Ferdi care au ales acum jumatate de an sa vina cu mine si Crina  in Bali in retreat si cu alte 25 de femei, ei fiind in Honeymoon :)! Atat de wow mi s-a parut cererea lor de HoneyYogaMoon in Bali, incat am vrut neaparat sa-i cunosc bine inainte, mai ales pe Dl Ferdi, sa ma asigur ca nu este carat cu forta, ca nu-si da ochii peste cap, ca vine nesilit de nimeni pe propria vointa :)). Si am cunoscut cele mai frumoase perechi de ochi din Univers, am cunoscut o iubire pura si blanda, au fost un exemplu pentru noi in tabara si de fiecare data cand ma viziteaza la studio parca simt cum locul meu este binecuvantat cu samanta iubirii.  Ii las pe ei sa va povesteasca despre relatia cu copacii, cu ei, cu oamenii si cu viata:

“Anul trecut pe vremea asta eu si Ferdi ne pregateam de cea mai tare petrecere a vietii noastre alaturi de toti oamenii frumosi care si-au pus amprenta asupra universului nostru. Am ales sa vorbim despre dragostea ce ne-o purtam unul altuia, despre trecut, prezent si viitor, despre familie si prieteni, printr-un simbol care era foarte aproape de sufletul nostru: Copacul.

Intr-o seara, pe cand sapam printre rafturile ticsite ale online-ului despre aranjamente florale copacesti, invitatii de nunta, destinatii de luna de miere si alte asemenea, ma IZBESC de blogul Andreei www.suntuncopac.com. “Ia uite dom’le ce intamplare” imi zic eu in gand, intrigata de potrivirea nemaipomenita. Le sunt si astazi recunoscatoare algoritmilor care au facut posibila aceasta intalnire virtuala 🙂 . Si incep sa citesc cu sufletul la gura despre ea si despre retreat-ul din Bali in care aveam sa traim una dintre cele mai intense experiente de pana atunci. Ii arat si lui Ferdi super entuziasmata ce-am gasit (tocmai ce concluzionasem zilele trecute ca Bali ramane pe short list-ul nostru pentru luna de miere), dupa care parca ma intristez un pic. Incep sa ma gandesc ca poate nu e tocmai cea mai potrivita activitate pentru un cuplu de proaspat casatoriti, poate nu o sa fie pe placul lui, poate nu ar trebui sa ma las condusa de primul instinct. El in schimb, nu avea nici o indoiala! Dupa cateva zile, stabilim o intalnire sa ne cunoastem cu Andreea si sa vorbim mai pe indelete despre retreat, sa ne convingem daca e sau nu potrivit pentru noi. Si cam asta a fost – inceputul! 🙂

Calatoria in Bali a insemnat pentru noi vreo cativa ani dati pe fast forward de autocunoastere, bucurie, recunostinta si mult mai multa dragoste decat credeam ca suntem in stare sa ne purtam unul altuia si celor din jur. Am avut multe lectii de invatat de la oglinzile din jurul nostru (aka “sotiile lui Ferdi” cum aveam sa glumim pana la finalul retreat-ului J) ), de la oamenii vesnic zambitori si primitori ai Bali-ului, orezariile inverzite, marea turcoaz si nispul alb.

Dupa cele 10 zile petrecute alaturi de copaceii din retreat, ne-am retras si noi ca un cuplu mai normal la cap pe o insula romantica, bungalow pe plaja, doar noi si soparlitele. Nu ne dadeam inca seama ce ne-a lovit, incercam sa integram toate experientele, sa ne facem un pic de ordine in ganduri. Dupa care ne-am oprit din atata gandit si cu zambetul tamp pe fata, ne-am bucurat de ultimele zile pe plaja pustie :).

Intorsi acasa, inca avem grija de semintele pe care le-am sadit in noi atunci. Eu sunt proaspata studenta la Psihologie, iar Ferdi isi urmareste propria lui cale. Am devenit mai curajosi. Intentiile noastre sunt mai clare, faptele au devenit mai concrete.

 Andreea este o inspiratie. O iubim mult. Ii multumim pentru ca este.

Larisa & Ferdi”


by 1 Comment

Vinovatia, la ce buna?

 

Draga copacel,

 

“Orice s-ar afla deasupra capului unui copil, ochii sai oglindesc pururea cerul”(Un citat despre nevinovatie de Victor Hugo care imi place mult). Ce bine ar fi daca ne-am aduce aminte cu totii cat de nevinovati suntem si sa lasam cerul sa se oglindeasca in ochii nostri blanzi, dar deseori uitam.  La studio vorbesc mult cu fetele inainte si dupa clase si nu de putine ori am ascultat povesti interminabile de invinovatire, despre iluzia “pacatului” si “vinovatie” ale copilului in relatie cu parintele, ale parintelui in relatie cu copilul, in relatia de cuplu, in societate, din considerente religioase, sexuale, dogmatice ( de exemplu unele persoane se simt vinovate ca fac yoga pentru ca daca sunt crestine, si yoga  nu este o disciplina specifica acestei religii simt ca “inseala” sistemul religios. Ce iluzie!), etc, etc…  Ne pierdem atat de mult timp invinovatindu-ne pe noi sau pe ceilalti. La ce bun?  Avem atat de mult timp?

Cat de des cerul nostru senin din ochi este umbrit de aceste ganduri iluzorii. Budistii nici macar nu au accest concept de “pacat” si “vina” asa cum este perceput la noi. La ei aceasta idee a vinovatiei merge mai mult in zona de ignoranta si iresponsabilitate, si bine graiesc! Este despre Karma si Dharma!

Daca ne-am scrie gandurile pe o hartie am fi ingroziti de cat de multa vinovatie zace in ele. Pentru mine, Yoga a adus iluminare in gandurile mele. A adus acceptare, apoi pur si simplu filtrul meu interior nu a mai lasat sa prinda rod gandurile de invinovatire. Pur si simplu a venit un moment in care am ales! Am ales sa nu ma mai invinovatesc nici macar pentru tampenii pentru ca nu ducea decat la pierderea secundelor, minutelor, zilelor, saptamanilor sau chiar lunilor din viata mea. Am ales sa fiu responsabila pentru gandurile mele si sa lucrez la treaba asta. Am ales sa fiu “prietena mea cea mai buna”. Sa fiu AHIMSA ( blandete).

Cand o copacita imi spune ca se simte vinovata de ceva incerc sa o fac sa inteleaga ca de fapt atasand  aceasta emotie de vibratie foarte joasa nu face decat sa devina sclava propriei ei nefericiri si frici. O intreb ce este in spatele acestei vinovatii? Si mai tot timpul este o frica de ceva… Vinovatia este un act prin care ne asumam ca nu suntem responsabili pentru viata noastra exact asa cum este ea. Este un act prin care ne permitem sa fim manipulati ( de multe ori chiar de noi insine) . Vinovatia este o fateta vicleana a fricii, o forta distructiva. In panelul emotiilor ea este la capatul listei, inainte de rusine cu doar 30 , pe cand pacea are 600 asa ca de ce sa nu aspiram si sa ne ocupam timpul cu emotii mai …iluminate?

Deci,de ce sa ne fie frica? Suntem doar iubire!

A observa aceste lucruri inseamna a deveni constienti. Nu inseamna sa ne facem ca ploua atunci cand gresim sau ceilalti gresesc 🙂 , inseamna sa invatam ceva de acolo, sa observam , sa vindecam frica din spate si sa facem loc iubirii.Si sa stii ca este oki sa mai si gresim, de aia suntem oameni, “Barbosul”  nu ne asteapta acolo sus sa ne numere greselile, el vrea doar sa ne imbratiseze ca am inteles lectiile iubirii  din ele.

Iti recomand cartea “Efectul umbrei” si “Calea renuntarii” in acest sens si te astept cu drag pe saltea.

Adu-ti aminte ca esti un copil nevinovat care priveste cerul!

 

Namaste!

 

 

 


by Leave a comment

Ce este rusinea si cum poti sa scapi de ea, de Ana un copac din livada

Draga copacel,

Cand am citit  Calea Renuntarii si am vazut ca Rusinea in panelul emotiilor are vibratia cea mai joasa ( 20 comparativ cu pacea 600) am inteles multe lucruri. Am inteles mai mult fetele care vin la studio, m-am inteles pe mine cat timp din viata mea mi-am pierdut nefacand diverse lucruri…. de rusine si cat de eliberator este sa traiesti liber fara povara rusinii, sa FII TU EXACT ASA CUM ESTI. Rusinea perceputa prin ideea de “a lasa capul jos” a fost curatata din viata mea odata cu practica yoga si dezvoltarea personala prin carti si diverse cursuri. Ana prietena mea si a copacilor, a simtit sa completeze si ea acest aspect al rusinii care ne tine pe loc si nu ne lasa sa exploram viata, asa ca enjoy!

“Namaste!  La cursul Copacului despre Brandingul personal, cuvantul care statea pe buzele fiecaruia dintre noi, cuvantul ce statea in calea descoperirii adevaratei esente a sinelui nostru era Rusinea. 

“Rusinea – sentiment penibil cauzat de umilirea in fata altora, sentimentul contrar demnitatii, onoarei.” 
De cate ori nu v-ati surprins spunand:

* Nu fac asta! Imi este rusine!
* Nu merg la piscina pentru ca imi e rusine de corpul meu.
* Imi e rusine sa ies pe strada fara sutien pentru ca am sanii mici. 
* Imi este rusine sa iau cuvantul la sedinta pentru ca poate spun colegii mei ca propunerea mea este idioata sau imi uit cuvintele. 
* Nu imi deschid sufletul in fata celui pe care il iubesc pentru ca se poate ca el sa nu simta la fel si o sa ma fac de ras. 
* Nu imi deschid un blog pentru ca cine ar vrea sa citeasca ideile mele? 
Pot sa o tin asa pana maine dimineata pentru ca lista de frici si mecanisimele de aparare care ne tin in zona noastra de confort sunt nesfarsite, cu toate ca, fiecare afirmatie de mai sus poate fi demontata in cateva secunde.
“Ceea ce ucide in secret inovatia este rusinea. Ea nu poate fi masurata, dar este acolo” si clar a omorat multe visuri si fantezii din fasa. 
Acest sentiment provine din copilaria noastra, din credintele ce ne-au fost transmise de parintii, profesorii chiar prietenii nostri. 
Si acum imi amintesc cum o prietena buna din tinerete, care cred ca avea cele mai bune intentii, mi-a sugerat ca la intalniri “sa nu mai fiu atat de EU, cu ideile mele ciudate, credintele mele atat de diferite, obsesiile si obiceiurile mele si mai ales, sa imi pun sutien cu burete pentru ca ~da mai bine~”.
Abia dupa 10 ani am localizat de unde provenea aceasta teama a mea de a ma deschide cu adevarat la o intalnire, cu riscul ca cel din fata mea sa nu ma mai caute niciodata si de a ~ma face de rusine~. 
Noi suntem programati psihologic, emotional, cognitiv si spiritual sa avem nevoie de o legatura cu ceilalti, de iubire si de apartenenta. Legaturile emotionale profunde dau sens vietii. 
De aici si incercarea de ne prezenta altfel la primele intalniri pentru a nu ne face de rusine si pentru a incerca sa nu pierdem oamenii care ne-ar putea abandona daca ne-ar descoperi exact asa cum suntem. 
Dar… a nu ma accepta pe mine asa cum sunt si a incerca din “rusine” sa ma prezint altfel, este o greseala care m-a taiat de doua ori. Odata ca am atras oamenii nepotriviti in viata mea care mi-au aratat, prin experientele traite impreuna, exact fricile mele pe care incercam sa le “pudrez” la primele intalniri si in al doilea rand, prin aceasta atitudine imi refuzam sansa de a-mi descoperi propria valoare, unica, diferita si personala.  
Ne este teama sa impartasim familiei, prietenilor, lumii intregi ce am creat din cauza rusinii. 
Victimele perfecte ale rusinii sunt perfectionistii care asteapta sa fie “impecabila” creatia lor. Uneori nici atunci cand creatia este “perfecta” nu o prezentam lumii, pentru ca nu stim sa facem diferenta intre ceea ce “facem”,  dorinta de a placea celorlalti, dorinta de a avea respectul si admiratia pentru ce “am facut” si ceea ce suntem. Uitam ca “Nu suntem ceea ce ni s-a intamplat. Suntem ceea ce am ales sa devenim.” (Jung). 
Cand reusim totusi sa ne depasim teama si sa ne incercam norocul, ne dam seama ca pe langa toate vocile trecutului, ce ne spun ca nu suntem buni, nu suntem suficienti, cel mai dur critic al nostru suntem chiar noi.
Aceasta asteptare a ~perfectiunii~ mi-a adus sansa de fi martora la aparitia unor oameni care au iesit in lume cu produse care in viziunea mea erau incomplete sau nefinisate si totusi s-au bucurat de succes sau oameni cu pregatire si experienta mai putina, care au ocupat pozitii mai bune decat ale mele deoarece eu alesesem “sa mai astept” din frica de esec sau din teama de a ma face de rusine. 
Totusi la afirmatia rusinata ca “As fi vrut sa am increderea si curajul acesta mai de mult, pentru ca as fi ajuns mai departe acum” am primit un raspuns foarte bun: “Toate vin cand este timpul lor… atunci poate era prea devreme pentru tine.” Trebuie sa ne acceptam si sa ne intelegem ritmul propriu. 
Se poate sa incercam, sa ni se para ca ne-am facut de ras pentru ca nu ne-am bucurat de succes si ne decidem sa nu ne mai asumam riscuri niciodata sau putem sa ne spunem “Infrangerea asta ma doare. Sunt foarte dezamagit. Dar succesul, recunoasterea si aprobarea celorlalti nu sunt valorile dupa care-mi duc viata. Pentru mine, cel mai mult conteaza curajul si tocmai am fost curajos. Asa ca nu inteleg de ce ar trebui sa imi fie rusine.”
Rusinea este una dintre emotiile cu vibratia cea mai joasa. Daca de exemplu facem o greseala si ne simtim vinovati, incercam sa reparam raul facut, ne cerem scuze etc. in schimb cand vine vorba de rusine, cercetatorii au descoperit ca ea nu se coreleaza cu nici un comportament pozitiv – pentru ca rusinea duce la comportamente distructive. Ne izolam, vrem sa ne evaporam. 
“Solutia pentru a scapa de rusine este sa o contientizam.
* Sa o recunoastem si sa intelegem ce anume a declansat-o. Ce asteptari sau idei anume au format rusinea? 
* Sunt asteptarile care pun in miscare rusinea realiste? Exprima ele ceea ce-ti doresti cu adevarat sau, mai degraba, ceea ce crezi ca-si doresc ceilalti de la tine? 
* Deschide-te fata de o persoana apropiata. Iti asumi intreaga experienta a rusinii? Esti dispus sa impartasesti cu cineva ce simti pentru a primi empatie?”
* Vorbeste despre rusine si astfel vei vedea perspective diferite fata de situatiile ce au provocat-o, atatia oameni, atatea pareri.
Dar mai ales intreaba-te: Care este cel mai rau lucru care s-ar putea intampla daca as spune acest lucru, daca as fi eu insumi? Si de cele mai multe ori raspunsul nu este atat de infricosator. 
Si nu in ultimul rand sa ne intrebam daca este cu adevarat atat de importanta parerea celorlalti si daca ne dorim sincer sa fim in preajma oamenilor care ne judeca si in prezenta carora nu putem sa fim autentici.  
A nu lupta cu rusinea ne dauneaza atat psihologic dar si fizic. Sentimentul de rusine ne imbolnaveste treptat. 
“Problemele de piele, de exemplu, se dovedesc a fi frecvente la persoanele ce sufera de rusine. Cu cat simti mai mult rusinea cu atat mai putin te accepti pe tine insuti si vei face mai multe piruete ca sa fii o persoana mai buna, iar toate acestea vor fi in detrimentul adevaratelor tale nevoi.” 
Cunosc o persoana care din rusinea ca este amanta s-a imbolnavit de cancer… s-a vindecat insa atunci cand s-a iertat. 
Toti oamenii simt rusine, intr-un anumit grad. Nu este, deci, rusinos sa ai rusine. Este omenesc. Cum contrariul rusinii este mandria, dezvolta-ti mai mult Iubirea si Stima de sine.
Sta in puterea ta sa decizi ce alegi sa crezi si sa fii.
 Sentimentul propriei valori ne inspira sa fim vulnerabili (aceasta rara virtute), sa avem curaj sa impartasim celorlalti ceea ce am creat… si nu se stie niciodata ce viata schimbam prin curajul nostru de a fi vulnerabili, de a nu ne fi rusine sa prezentam o idee, o experienta, un complex transformat in calitate, o carte, un curs, o pasiune transformata in job… 
La final as vrea sa impartasesc o poveste care mie imi da mereu curaj. O poveste de care nu mai aflam daca autorul ar fi avut “rusine” si ar fi ascultat parerile celorlalti. 

“Lolita lui  Nabokov a fost refuzata de multe ori inainte de a fi acceptata de o editura din Franta. O scrisoare de respingere a cartii suna asa: ”E copleșitor de scârboasă, chiar și pentru un freudian luminat. Iar pentru public va fi revoltătoare. Nu se va vinde și va dăuna teribil reputației noastre (…) recomand să fie îngropată sub o piatra pentru următoarea mie de ani”

Ana D.

Articol inspirat din cartile lui Lise Bourbeau si “Curajul de a fi vulnerabil” de Brené Brown. “

Daca ai si tu o poveste pentru padurea de copaci da-mi de veste la suntuncopac@gmail.com!

Namaste!