Draga copac,
as vrea sa incep postul de astazi cu adanca recunostinta pentru parintii mei, pentru toate valorile pe care ni le-au insuflat de cand eram mici, pentru unitatea familei noastre, respectul pentru radacini, iubirea pe care au sadit-o intre noi surorile, pentru copilaria frumoasa pe care ne-au asigurat-o, pentru iubirea pentru natura si animale, pentru casa de la tara pe care au construit-o cu truda pentru ca ai nostri copii sa zburde liberi in papusoi, si pentru simplul fapt ca s-au intalnit, au trecut peste cele bune dar si peste cele grele impreuna, si ca datorita lor, suntem noi azi aici si contribuim putin- putin sa facem lumea asta un pic mai recunoscatoare.
In scoala invatam ca familia sta la baza societatii. Banal, dar cat de adevarat. Istoria ne invata ca familia este rezervorul uman al omenirii, primul nucleu al civilizației, ca a însemnat stabilitate în timp si speranta pentru viitor, dar noi am cam uitat.
Acum cateva zile, mi-am invitat copacii la o duminica in FAMILIA Copac, la casa noastra de la tara ingrijita cu multa dragoste de parintii mei, si construita de acestia langa casa parinteasca a bunicilor, unde ne cataram in copaci cand eram mici, unde jucam batatura la nuntile din familie, unde ne giugiuleam la poarta cu baietii din sat(haha!), si ne juleam genunchii pe bicicletele Pegas.
Am experimentat o zi plina in FAMILIE. Am facut yoga in livada, ne-am desenat povestile vietii pe hartie, am desenat mandale dagice,am adus omagii pentru strabunii nostri, am dansat constient, am cantat mantre, am probat rochite din @Livadacurochii si nu in ultimul rand am mancat la masa campeneasca bucatele pregatite cu multa dragoste de parintii mei.
Nu stiu cum se nimereste, dar fiecare intalnire ma invata cate o lectie. Subiectul acestei escapade la tara a fost FAMILIA si pretuirea si respectul ei indifirent de circumstantele in care ne aflam. Copacii prezenti si-au luat unul lectia de la celalalt, cativa dintre acestia si-au pierdut cativa membrii ai familiei fara sa apuce sa -si impartaseasca toate emotiile, iar altii, au parintii in viata langa ei insa se confrunta cu diverse divergente. Poate a fost un motiv si un scop sa se intalneasca intre ei la masa mea, si sa realizeze, ca orice membru al familiei este sfant, si trebuie pretuit atata timp cat este in viata, acceptat si respectat, si ca, este in masura noastra, a generatiei prezente si viitoare sa corectam greselile parintilor nostri, faurind un viitor mai linistit si mai bun pentru copiii nostri.
Draga mama, draga tata, va rog sa ma iertati pentru momentele cand nu am apreciat grija si iubirea voastra, cand nu am valorificat efortul vostru, cand v-am luat in ras sau v-am adresat cuvinte grele si urate, cand nu v-am respectat si nu v-am oferit in schimb iubirea pe care voi mi-ati oferit-o. Ceea ce sunt astazi, se datoreaza in mare parte primilor ani din viata pe care i-am petrecut la sanul vostru, unde m-am simtit in siguranta si am primit increderea si caldura de care aveam nevoie.
Pentru mine a fost o experienta minunata, sa pot contribui cu un pic, un picut in “trezirea” unor copacei in cautare de raspunsuri si de solutii, sa facem prezentul nostru si viitorul copiilor nostri un pic mai bun.
Va multumesc din inima ca mi-ati calcat pragul familiei mele, si va rog sa va respectati si sa va iubiti parintii indiferent de relatia pe care o aveti cu ei, sa aduceti acceptare si omagiu celor care v-au parasit, si sa va luati un angajament sa pretuiti actuala sau viitoarea voastra familie prin incredere si iubire fara limite, ducand lantul iubirii eterne mai departe.
Iubire si recunostinta,
din FAMILIA Copac ❤
PS: Stiu ca mai vreti sa facem o editie, dar saraca mama, sper sa ma mai primeasca in vizita cu voi copacii, dupa ce i-am ingropat borcane la radacinile copacilor cu fricile noastre. :))))
Suntuncopac 