Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

“O poveste magica”- de Maria, un copac din livada

Draga Copac,

planificasem sa scriu mai tarziu povestea Mariei, insa azi este ziua ei si m-am gandit sa-i fac o surpriza. PAM -PAM! La multi ani, Mariaaaaaa!

Pe Maria am cunoscut-o personal cand si-a luat o rochita din Livada ( Maria asteptam poze in talpile goale cum ne-ai promis !). ¬†ūüėÄ

Ei, si pentru ca eram cu Yanna dupa mine, m-a insotit la o plimbare in micul parculet de la Amzei.

Si stand noi pe bancuta am descoperit multe lucruri comune: ca iubeste la nebunie copiii, pe ai ei si pe ai celorlalti, ca este binecuvantata cu un sot minunat, ca este fericita cu ceea ce face, si nu in ultimul rand ca a avut curajul la un moment dat, sa-si ia viata in maini, sa iasa din zona de confort si sa -si inceapa propria poveste magica, o poveste simpla, simpla dar atat de frumoasa.

Maria este un copac recunoscator, cu bucuriile mici pe care i le-a dat viata:

“Iti citesc povestile zilnic…ma bucur ca te-am “descoperit” si te felicit in ¬†felul cel mai simplu, te felicit ca iti traiesti atat de frumos viata, in lumea asta nebuna…unde alergam uneori, fara scop…dar atunci cand apar copiii, apare si scopul ūüôā si ma bucur ca scrii si in zilele in care viata nu este mereu roz, in care nu mai ai mereu putere sa fii zen…zile prin care trecem cu totii, dar care se sfarsesc frumos, langa cineva drag.
Iti voi scrie tot ce-mi trece prin suflet in momentele acestea.
Voi incepe cu momentul in care MAGIA a aparut in viata mea, acel moment este cel in care a aparut “printul meu”, jumatatea mea :).
Am avut mereu o viata frumoasa, am fost mereu optimista cu incredere in Dumnezeu si mereu am luptat pentru mai mult.
Nu am avut prea multi iubiti pentru ca nici unul, se pare, ca nu era pe placul meu…si nu vroiam sa fiu intr-o relatie de dragul de a fi…daca nu are EL, nici nu are rost sa fiu cu cineva, mai bine ma indrept spre cariera…(gandeam eu atunci) dar din pacate sufeream si ma intrebam de ce nu apare si printul meu.
Dupa un an de la moartea tatalui meu printr-o prietena comuna, care vroia sa ne faca cunostinta de vreo doi ani, unul altuia…dar se pare ca pentru nici unul dintre noi nu ar fi fost un moment bun…Eu sufeream si nu eram deloc pregatita de o relatie, el era intr-o relatie si nu putea iesi…
In luna august, putin dupa ziua mea, aceasta prietena draga se gandeste ca de ziua mea, impreuna cu prietenul ei (actualul meu sot) ma vor duce in Viena (orasul in care visam sa merg). Din seara in care l-am vazut (a fost atat de dragut si a venit sa-mi ia bagajul) m-am si indragostit de el…nici nu am putut sa dorm de emotie. august 2008
Daca pe drum nu ne-am spus nimic, in prima seara ne-am plimbat pana la 4 dimineata prin Viena, povestind si vorbind despre viata ūüôā
Ne-am intors fericiti si am inceput sa fim prieteni…pe data de 5 octombie ne-am sarutat prima data si de atunci o facem zilnic ¬†<3.
El este printul meu, jumatatea mea frumoasa, care ma completeaza si are grija de sufletul si de fericirea mea.
Pe data de 10 iunie 2010 ne-am casatorit si la cateva zile dupa nunta, am primit cel mai frumos CADOU de la Doamne Doamne…un ingeras ūüôā pe nume David, care a adus si mai multa fericire, iubire si implinire in vietile noastre. Desi ne gandeam ca vom fi parinti pe la 30 de ani, desi nu eram pregatiti din nici un punct de vedere….faptul ca a venit pe lume acest ingeras intr-un moment de cumpana…am invatat sa crestem impreuna, am invatat impreuna cum putem sa fim parinti mai buni, cum sa ne iubim si mai mult, cum sa radem mai cu foc si cum sa fim copii mereu.
Dupa doi ani si jumatate a aparut pe lume Diana, surioara cea zambareata a lui David…copilul pe care nu l-am simtit cand a crescut, cel care mereu ne pupa, ne imbratiseaza, rade, iti aduce pantofii la usa si e pregatita de plecare in orice moment.
David mi-a spus de curand ca m-a ales special pe mine ca sa-l cresc frumos, cum doar eu pot… ūüôā si in fiecare zi ma invata ca lucrurile grele dispar, uneori vin altele dar ca noi, impreuna, toti 4, putem sa facem orice ūüôā
In acest timp, impreuna cu sotul meu si David, am clatit GRADINITA MAGICA, unde copiii cresc frumos, unde sunt iubiti si apreciati.
Locul unde parintii isi pot lasa copilul fara nici o grija pentru ca este inconjurat de dragoste si respect. Unde impreuna cu ei am crescut si noi. Cand am deschis, dupa lungi cautari, cand eram pe punctul de a renunta, Sfanta Fecioara Maria ( am semnat contractul pe 15 august) a adus acesta cladire de vis in viata noastra…erau doar David si Alexandra, nepotica mea…bob cu boc, copiii s-au adunat si acum sunt peste 50 de copii si parinti care ne au trecut pragul.
Locul de munca unde ma duc cu drag, unde sunt intampinata cu pupici si imbratisari, de unde invat ca cel mai bine este sa zambesti si ca daca esti suparat este cel mai usor sa uiti si sa te “joci” cu altceva…zambetul, puritatea, inocenta celor mici ma ajuta sa muncesc mult si sa nu simt, sa fiu fericita si implinita acasa si la munca.
Iar ingerasii mei ma fac sa fiu cea mai fericita persoana de pe pamant sotul meu ma faca sa ma simt cea mai iubita, frumoasa si apreciata femeie.
Sunt un om norocos pe care Dumnezeu l-a binecuvantat cu o familie MAGICA.
Multumesc mult! “
Si noi te iubim Maria, si iti dorim o viata magica alaturi de toti copiii tai magici, mici si mari :).
La multi ani, din inimi de copaci!

MEET THE TREE AND TELL YOUR STORY Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea. Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc!

¬† ‚̧


Leave a comment

Fericirea unui copil nu este in cosul de cumparaturi

yoga

Draga copac,

Fericirea nu este in cosul de cumparaturi sau intr-un like pe facebook. Nu este ceva ce poti sa castigi, sa primesti sau sa consumi. Fericirea este ACUM!

Jungla urbana in care ne aflam tinde sa-ti arate ca fericirea este undeva in exterior: o casa si o masina frumoasa,un cadou,  un job bine platit, o vacanta exotica. Uneori, prinsi un pic in vartejul asta al unei false fericiri, noi parintii, tindem sa credem ca fericirea copiilor nostri ar avea cam acelasi fundament.

Fiecare parinte isi doreste ca al lui copil sa fie fericit este evident, dar totusi, fericirea inteleasa de un copil poate fi total diferita fata de fericirea perceputa de noi adultii.
Ceea ce pentru noi poate parea banal pentru un copil este un miracol: o floare, un copac, o buburuza, un porumbel. De aceea noi suntem mai tot timpul posomarati, iar ei cu gura la urechi.Si atunci ma intreb, cine creste pe cine? Cine pe cine invata?
Intelegand ca fericirea unui copil de “acum” poate se poate proiecta si in viitorul lui de adult, noi parintii ar trebui sa ne folosim de aceasta cheie si sa-i ajutam sa evolueze cat mai armonios.
Si astfel, poate ar trebui sa intelegem, ca nu cel mai impopotonat botez, cel mai scump carucior, cel mai performant telefon, cea mai populara bona sau cea mai costisitoare scoala privata ar aduce zambetul pe chipul copilului nostru, ci poate ar trebui:

  • sa le multumim ca ne-au ales pe noi ca parinti si sa le spunem ca vom face tot posibilul sa ii ajutam sa evolueze ca spirite in mediul nostru;
  • sa le oferim timpul nostru, cat mai mult din timpul nostru;
  • sa-i implicam cat mai mult in activitatile noastre uzuale: la cumparaturi, in bucatarie, cand facem sport, curatenie etc..
  • sa-si vada parintii fericiti -fiecare luati separat, dar si impreuna;
  • sa le oferim prezenta in timpul petrecut cu ei, nu o holograma de parinte cu mintea la birou sau la cumparaturi;
  • sa le aratam insistent iubirea nostra infinita, sa le spunem “te iubesc” fara retineri si sa le oferim caldura bratelor noastre ori de cate ori au nevoie sa se adaposteasca;
  • sa ii lasam sa isi traiasca copilaria;
  • sa-i ascultam cand ne spun de lucrurile care le plac sau le displac, si sa tinem cont de parerea lor;
  • sa-i ajutam sa-si exprime parerile, emotiile, sentimentele, curiozitatile, fricile;
  • sa le intelegem limbajul corpului;
  • sa scoatem “copilul din noi” cat mai des la joaca cu copilul nostru;
  • sa ii asiguram ca sunt protejati si in siguranta la sanul nostru;
  • sa ii incurajam sa petreaca cat mai mult timp in natura;
  • sa ii lasam sa fie EI, nu ceea ce noi nu am resusit sa devenim;
  • sa le crestem increderea in ei si sa ii apreciem pentru tot ceea ce fac;
  • sa le aratam ca suntem modele demne de urmat, sa fie mandri sa ne calce pe urme;
  • sa le cultivam dragostea pentru frumos si simtul artistic;
  • sa radem, sa cantam in baie cu ei, sa dansam, sa facem glume, sa chicotim cu ei, sa le transmitem o energie pozitiva si armonioasa inca de la cele mai fragede varste;
  • sa le insuflam sa aleaga sa fie suflete mai bune, mai luminoase si mai armonioase decat am fost noi;

Copiii nostri sunt cea de-a doua sansa oferita de Creator sa avem o relatie parinte-copil asa cum ne-am dorit si cred ca este important sa intelegem ca drumul spre fericire incepe din copilarie, iar noi parintii suntem un factor decisiv in fericirea de adult a copiilor nostri. Apoi, se spune ca fiecare copil trebuie sa-si depaseasca parintii, adica sa mearga mai departe in lumina.Fiecare generatie trebuie sa -si aduca contributia. Asta inseamna ca noi ar trebui sa facem o treaba buna in viata asa, si poate, doar doua cadouri ar trebui sa le facem ca sa fie fericiti: unul ar fi radacinile si celalalt aripile.


Leave a comment

Cum am fost altoita cu cancer

cancer free

Draga copac,

de cand  scriu  in acest blog am  pierdut multi prieteni, dar, am si castigat mai multi noi. Am cunoscut oameni minunati de la care am invatat lucruri uimitoare, care m-au inspirat si m-au ghidat in calatoria mea.

Astazi te invit sa citesti povestea Cosminei, un copac altoit cu cancer. Nu este o poveste trista, este o poveste fericita, cu invataminte si multa iubire.

Sper sa te inspire si pe tine cel putin atat cat m-a inspirat pe mine.

“Cum am fost altoita cu cancer?

de Cosmina Grigore

Se spune ca un pom, ca sa dea rod, e bine sa fie altoit. Si atunci cand altoirea a avut success, pomul va fi mai puternic, va face mai multe fructe, va creste mai bine.

Multe au incercat sa ma altoiasca … si cate ceva se prindea, dar vantul, lipsa apei, anotimpurile care treceau unul dupa altul atat de repede, faceau ca altoilul sa nu se lege, sa se usuce..sa cada.

Am stiut despre mine ca am radacini puternic ancorate in iubire, familie, in pamantul care ma hranea. Aveam in mine potentialul si simteam ca va veni vremea sa dau rod. Si a venit.

Era vara lui 2013, seara. Nu foarte tarziu, caci a doua zi ma trezeam devreme. Dar cumva nu as fi vrut sa ma culc. Prelungeam momentul, ma uitam in oglinda la locul ce urma sa fie decupat si pregatit pentru altoire ziua urmatoare. Stiam ca o sa doara, ca o sa plang, ca are sa-mi fie dor, dar era momentul pentru altoire. Moment pe care l-am pregatit atat neavand grija de mine, altoire pe care am chemat-o, din nevoia de a da rod. Stiam ca venise momentul trezirii la viata.

Cand m-am intors din spital, fara bandaj si cu un san lipsa, nu puteam sa cred ca s-a intamplat asta. Mi-era greu sa constientizez ca viata, ca EU ma adusesem in punctul in care a fost nevoie sa mi se intampla asa ceva. Si-am plans. Pentru mine, pentru toate celulele carora le spusesem adio desi anesteziata. Pentru sanul care o data imi alaptase copilul. Am plans. Si caldura care-mi cuprindea corpul o mai simt si acum.

Au trecut zilele si, dupa rugaciuni spuse cu voce tare ca sa se auda pana in adancul sufletului meu, am gasit puterea sa ridic privirea. Si-atunci mi-am revazut ochii. Asa frumosi…si tristi, uscati de lacrimi. M-am uitat in ochii mei si m-am vazut pe mine. Pomul care astepta sa dea rod. Acolo eram eu, cu tot trecutul in spate, cu prezentul meu schinjuit, cu viitorul inca nespus.

Nu stiu cat am stat in fata oglinzii. Din cand in cand mai suspinam..semn ca traiam. Si de la suspin am ajuns la respiratie. Si de la respiratie am ajuns la dorinta de a respira prin toate frunzele mele care se ridicau incet spre cer. Mi-am zambit.

Mi-am dat seama ca nu sunt in sanul lipsa ci sunt aici, in sufletul meu, mereu in siguranta. Si-am ajuns sa ma infig ma bine cu toate radacinile in viata mea cu dorinta puternica de a da rod.

M-am prins de altoiul cancerului cu tot sufletul. Si am crezut in el ca imi va face bine. Ca imi va lumina calea, ca-mi va redeschide ochii, ca-mi va umple chipul de fericire. A foist clipa in care am stiut ca am fost altoita cu cancer si ca, orice ar fi, voi da rod vietii mele.

Cancerul a ridicat un semn de intrebare in sanul meu: hei, crezi si tu ca e momentul sa ai grija de tine? Eu am dat semnul la o parte, dar intrebarea a ramas. Altoiul se prinsese lasand cu mine ideea de mai bine, mai asezat, mai puternic, mai centrat.

Iubesc cancerul pentru tot ce reprezinta pentru mine. Il iubesc ca mi-a remodelat trupul intr-un sens in care noua ne e greu sa-l intelegem, dar cred din suflet ca l-a facut mai frumos. Cred ca a adus cu el samanta de iubire si a facut-o sa rodeasca. L-am privit in ochi si mi-am dat seama ca era bland si adusese, in semn de pace, tot ce aveam nevoie ca sa fiu bine.

Cineva mi-a spus ca nu conteaza ca ai un san lipsa, nu inseamna nimic, sa vezi ce inseamna sa pierzi un picior. Eu cred ca e acelasi lucru. Procedeul e la fel de dureros, important este ce lasi cancerul sa faca din tine. Daca il lasi, sau nu, sa te puna pe rod.

Ce a urmat dupa e un roman intreg: am ramas fara apa si era cat pe ce sa fiu stropita cu insecticid. Coaja mi se uscase tare si frunzele mele palisera pana au cazut una cate una. Ajunsesem un schelet, un trunchi aparent gol al copacului care fusesem. Din cand in cand imi priveam ochii in oglinda si-mi spuneau sa am rabdare, sa perseverez, sa-mi intind radacinile pana ajung la hrana. Si asa am facut.

Mi-am ascultat ochii, caci prin ei vorbea sufletul meu. Si primavera a venit. Aproape doi ani mai tarziu am ajuns din nou, dupa multe aventuri, din schelet, femeie.

Si-asa am fost altoita cu cancer. Povestea e reala, nu e trista, e plina de bucurie. E o povestea a bucuriei de viata si nu a fricii de moarte. E o poveste a sufletului care nu se mai vedea de ego. Si care acum da rod, altoit fiind fost cu cancer.

Dragoste & altoire,

Cosmina”

Pe Cosmina o gasesti cu totul aici.  Daca vrei sa-i vorbesti, sa te sfatuiesti cu ea, sa inveti din experienta ei, Cosmina iti ofera iubirea ei.

Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira gradina de copaci, o lectie despre viata si iubire, te rog contacteaza-ma si impreuna vom creiona un gand bun pentru comunitatea de aici.

Mi-ar placea sa te cunosc! ‚̧

cosmina


2 Comments

Tineti un jurnal pentru copilul vostru

picioruse

.

Ascultati-ma aici:

Dragi copaci,

Am impresia ca nu imi ajunge timpul. Sa o miros. Sa o sarut. Sa o ascult cum gangureste si cum rade in hohote. Sa o privesc cum se linisteste la sanul meu si cum imi zambeste cu coltul gurii.
Lucrurile se intampla prea repede, si uneori, am impresia ca nu fac fata la asa progres din partea ei. In fiecare zi se schimba. In fiecare zi e mai aproape de a fi un om in toata firea. In fiecare zi e mai departe de “mine” si mai aproape de “ea”.
Cand sunt cu ea, parca nu sunt eu. Parca este copilul din mine, de care mi-a fost asa de dor, insetat sa iasa la joaca, insetat de cunoastere, libertate si iubire neconditionata. Uneori, ii plang in hohote in poala ei mica, si imi sterg lacrimile cu talpile ei, pentru ca nu imi vine sa cred cat de fericita sunt. Ma rog sa raman sanatoasa mult timp de acum inainte sa pot sa -i fiu alaturi atata timp cat va avea nevoie de aripa mea.
Au trecut aproape trei luni, si uneori, nasterea ei, prima intalnire a noastra pare asa departe. Uneori… toate aceste prime experiente par sa fi avut loc acum 100 de ani. Nu vreau sa uit si nici ea nu as vrea sa uite cat de mult ne-am iubit din prima clipa cand i-am dat suflare.
Asa ca, am hotarat sa ii tin un jurnal si i-am facut o adresa de mail unde o tin la curent cu viata ei. Si i le voi da la momentul potrivit cand ¬†isi va pune si ea intrebarea, care mie mi-a schimbat de curand traiectoria vietii: “dar eu cine sunt?”
In jurnal, copilul din mine, scrie experientele vazute prin ochii ei. Ii scriu in detaliu tot ce face, ce aude, ce vede, ce atinge,  tot ce invata, tot ce incepe sa iubeasca, ii iau amprentele picioarelor, ii scriu despre ce ii citesc, ce ii cant, ce ii pictez. Ii lipesc poze.

Sper ca astfel va incepe sa se cunoasca.

Stiu ca exista in piata si cateva jurnale comerciale, am si unul asa, dar un jurnal clasic asa cum am avut noi cand eram mici da aripi imaginatiei de zi cu zi. Cateva franturi din jurnalul nostru: “25 martie. draga jurnal, dupa cum se vede astazi am avut ora de pictat. Mama profita de mine cand atipesc, imi mazgaleste talpile in culori tipatoare si facem astfel tabloase impreuna. Simt ca sunt iubita” ; “mama imi citeste des, ea crede ca eu nu inteleg , dar de fapt inteleg totul. Azi am retinut ceva de genul:D-zeul tau interior iti atrage mediul si familia de care ai avea nevoie sa descoperi iubirea in urmatoarea viata”; “astazi a fost ziua lui tati. Am participat la prima petrecere din viata mea; ai mei s-au distrat asa de tare, incat la un moment dat m-au uitat pe hol. Sunt foarte amuzanti impreuna, as vrea sa ramanem pentru totdeauna asa de fericiti cum suntem acum”; “1 aprilie.draga jurnal, viata e frumoasa.Azi am fost in parc, si am mirosit prima floricica”; “draga jurnal, azi tati mi-a luat o chitara mica si mi-a zis ca abia ma asteapta sa cantam impreuna. Cand plang imi zdrangane cu aceasta chitara neacordata, dar ce-i drept, imi place”; “draga jurnal, imi privesc in ochi parintii si stiu ca am ales bine. Sunt linistita.”
In fiecare zi ii fac mii de poze si filmulete. I-am inregistrat ganguritul, rasetul si plansul. Nu o data mi s-a intamplat sa pierd poze foarte dragi, asadar, pe langa faptul ca m-am hotarat sa i le printez, i-am facut si o adresa de mail unde ii trimit zilnic sau o data la cateva zile, poze/inregistrari cu ea de care simt ca ar vrea sa-si aminteasca la un moment dat. Pe mail, ii tin un fel de jurnal online, dar privit din ochii mei, fiecare mail fiind semnat cu: “te iubeste mama”.

Incerc sa fiu cat mai prezenta. Sa nu pierd nimic. Vreau sa fiu acolo cand va deveni EA, o entitate individuala desprinsa de mine.

Daca inchid ochii pentru o secunda, parca ne vad peste cativa ani. Ea, o faptura minunata, cu ochii jucausi si parul impletit in spic, sufland fericita in tort, pentru ca a mai trecut un an. Eu, o faptura cu ochii un pic mai obositi, parul un pic mai carunt, cantandu-i ¬†“la multi ani” si dandu-i “parola” inceputului ei.

“……. te iubeste mama”


Leave a comment

Joc Magia Recunostintei, ziua 3: Relatiile magice

relatiile magice

Namaste copaci,
n
.
Daca nu v-ati scris cele 10 binecuvantari de azi pentru care sunteti recunoscatori, nu uitati sa o faceti cat mai devreme, ¬†iar diseara la culcare, nu uitati sa luati piatra magica in pumn si sa va exprimati recunostinta pentru cel mai bun lucru pe care il veti trai azi, urmat de cuvantul magic ‚Äěmultumesc‚ÄĚ.
 
Asa, si acum tehnica noua. Va ziceam ieri ca aceasta practica vizeaza relatiile noastre cu oamenii, intrucat acestea sunt cele mai importante canale de transmitere ale magiei recunostintei. Se spune ca cei care practica recunostinta se simt mult mai conectati cu partenerii, cu prietenii lor adevarati, cu membrii familiei si se bucura de relatii mult mai armonioase in general. De asemenea, recunostinta nu numai ca imbunatateste relatiile cu persoanele din viata voastra,  dar va  schimba in bine si pe voi, va ajuta sa fiti mai intelegatori, mai rabdatori, mai iubitori si astfel micile probleme voastre vor disparea ca prin farmec.
Intrucat persoanele din viata noastra sunt de fapt niste oglinzi prin care ne putem cunoaste mai bine pe noi, daca ne lamentam la adresa acestora nu facem decat sa ne facem rau noua, conform legii atractiei, pentru ca toate gandurile asupra celorlalti se intorc inapoi ca un bumerang.
Deci, cu ziceam ieri, alegeti 3 relatii dintre cele mai importante din viata voastra, si lucrati intru’ armonia acestora. Luati cate o fotografie a fiecarei persoane, in care este singura sau cu voi, si aplicati magia.Ganditi-va la toate motivele pentru care va simtiti recunoscatori azi, pentru existenta acestor persoane in viata voastra, in timp ce priviti fotografiile. Notati pe o hartie, ¬†5 lucruri pentru care va simtiti recunoscatori la fiecare persoana in parte. Poate fi pentru inteligenta, rabdarea, frumusetea, iubirea, grija, respectul, puterea, inteligenta, inspiratia etc ale persoanei respective, sau, pentru activitatile pe care le practicati impreuna. Inainte de orice fraza de impartasire a recunostintei, spuneti cuvantul magic “multumesc”. De ex: ‚Äě Iti multumesc Ana Dragalina, pentru ca mi-ai imprumutat biblioteca ta de carti, si astfel simt ca in fiecare zi, cu ajutorul tau devin mai inteleapta.” ūüôā
Dupa ce ati terminat cu cele 3 liste de recunostinta, luati cu voi fotografiile azi si purtati-le oriunde v- ati duce.
Uitati-va cat mai des la ele, si de fiecare data cand le priviti spuneti-le “multumesc”. De ex.‚ÄĚ Multumesc, Ana!‚ÄĚ. Incercati sa scoateti ¬†de cel putin 3 ori ¬†fiecare fotografie si sa ¬†multumiti astfel de cel putin 3 ori pentru fiecare in parte.
Aceasta practica va ajuta sa aduceti mai multa armonie in relatiile voastre. Chiar daca in jocul nostru ea va fi mentionata doar azi, voi o puteti practica ori de cate ori doriti sa va infloriti relatiile cu anumite persoane din viata voastra.
Cam atat pentru azi, ne revedem maine la 9, iar de data asta nu va dau indiciu pentru urmatoarea tehnica.
 
O zi plina de iubire azi va doresc ! ‚̧
Ah, si am simtit sa impartasesc cu voi acest  spot motivational privind mesajele din inima noastra:


Leave a comment

Invitatie

Audio play:

suntuncopacDraga copac,

“Nu ma intereseaza ce faci tu pentru a-ti castiga existenta.
Vreau sa stiu ce foc arde in tine
Si daca ai curajul sa visezi la realizarea a ceea ce porti in inima ta. 

 

Nu ma intereseaza cati ani ai,
Vreau sa stiu daca iti asumi riscul sa pari nebun
Pentru  iubirile tale, visurile tale si aventura de a fi viu. 

Nu ma intereseaza care planeta este in careu cu luna ta, 
Vreau sa stiu daca ai atins cerul propriei tale tristeti, 
Daca te-ai deschis datorita tradarilor vietii, 
Sau daca te-ai asprit si daca te-ai inchis de teama unui necaz. 

Vreau sa stiu daca poti sa-ti imbratisezi durerea Рa mea sau a ta, 
Fara sa incerci sa o ascunzi, sa o  micsorezi sau sa o opresti. 

Vreau sa stiu daca poti sa simti bucuria -a mea sau a ta, 
Daca poti dansa cu extaz si te poti lasa complet cuprins de extaz pana in varful degetelor de la maini si de la picioare, 
Fara sa spui ca trebuie sa fim atenti si realisti ca sa nu cumva sa uitam care sunt limitele fiintelor umane. 

Nu ma intereseaza daca ceea ce-mi spui este adevarat, 
Vreau sa stiu daca esti gata sa-i deceptionezi pe ceilalti ca sa ramai sincer cu tine insuti 
Si daca poti suporta sa fii acuzat de tradare, dar sa nu-ti tradezi propriul suflet. 

Vreau sa stiu daca poti sa fii fidel si deci demn de incredere.
Vreau sa stiu daca poti vedea frumosul chiar daca nu-i tocmai dragut in fiecare zi 
Si daca tu poti simti ca sursa vietii tale rezida din simpla prezenta a  Sa. 

Vreau sa stiu daca poti trai esecurile Рale mele sau ale tale, 
Si totusi sa continui sa stai drept pe marginea lacului si sa strigi catre argintata luna plina: ‚ÄúDA!‚Ä̬†

Nu ma intereseaza unde locuiesti si cat castigi, 
Vreau sa stiu daca te poti trezi dupa o noapte de tristete si de disperare, de indoiala sau durere 

Nu ma intereseaza cine esti si cum ai ajuns pana aici, 
Vreau sa stiu daca poti sa stai in mijlocul focului alaturi de mine si sa nu renunti. 

Nu ma intereseaza ce ai invatat sau unde ai invatat si cine te-a invatat ceea ce stii, 
Vreau sa stiu ce te hraneste din interior cand totul se prabuseste in jurul tau. 

Vreau sa stiu daca poti sa ramai singur cu tine insuti 
Si daca esti fericit intr-adevar in propria ta companie in unele momente de vid.‚ÄĚ

By Oriah © Mountain Dreaming
from the book The Invitation  http://www.oriahmountaindreamer.com/

Eu azi sunt recunoscatoare pentru mirosul ploii. Cand ploua si sunt acasa, deschid larg ferestrele si ma uit pe geam visatoare.

Tu pentru ce esti recunoscator azi?

Concept : suntuncopac

Foto: suntuncopac

Yoga pose: dreamer

Hainele copacului: Livada cu rochii

Muzica: Jar of Hearts (Orchestra)

 

Inspirata de:  By Oriah © Mountain Dreaming from the book The Invitation

https://suntuncopac.com/


Leave a comment

Venim cu mainile goale si plecam cu mainile goale, asa ca nu are rost sa aduni nimic – Osho

Audio play:

copac yoga

 

 

Draga tei,

Imi place Osho, chiar imi place. Mi se pare ca vorbeste asa curat si pe intelesul tuturor, fara cuvinte prea mari si complicate si fara idei prea fantasmagorice.

Azi as vrea sa-l citez cu cateva randuri despre dorinta noastra de a stapani averi.

“Traieste in bucurie, fara averi precum cele stralucitoare.

Bucura-te de lume, de soare, de luna, de stele, de flori si de pamant.

Traiesti in bucurie si pace fara sa stapanesti. Nu stapani. Foloseste , dar nu stapani. De fapt, cel care stapaneste, ajunge sa fie stapanit de toate lucrurile pe care le stapaneste. De aceea sunt atatia bogati nefericiti care traiesc in saracie.

Oamenii care devin posesivi nu se folosesc de lucruri, sunt folositi de lucruri. Nu sunt stapanii, sunt servitorii propriilor lucruri.Acumuleaza intruna ,si mor fara sa se bucure de ce au acumulat.

Lumea trebuie sa fie folosita nu posedata. Venim cu mainile goale si plecam cu mainile goale, asa ca nu are rost sa aduni nimic. Cat esti in viata, bucura-te de tot ce iti pune lumea la dispozitie, si apoi pleaca fara sa te uiti in urma.

Omul inteligent se foloseste frumos  de viata si atunci lumea are multe comori pentru el.El nu se ataseaza de lucruri niciodata, pentru ca in clipa in care te -ai atasat ai adormit.

Invingatorul seamana ura pentru ca invinsul sufera. Daca vrei sa descoperi bucuria, uita de castig si de pierdere. Viata e un joc, joac-o frumos.

Adevaratului sportiv ii place sa joace. Daca joci ca sa castigi vei juca incordat si nelinistit.

Traieste fara sa te gandesti ce o sa se intample. Nu conteaza daca ai sa fii invingator sau invins. Singurul lucru care conteaza este cum ai jucat. Ti-a placut? Daca jocul in sine iti place inseamna ca fiecare clipa este o clipa de bucurie.”

Cu aceasta ocazie, sunt recunoscatoare parintilor mei care m-au invatat de mica sa nu caut si sa ravnesc la  lucruri care ma fac fericita.

 

Tu pentru ce esti recunoscator azi?

 

Concept Soul Decor : suntuncopac

Foto:  suntuncopac

yoga pose:  fish pose variation

hainele copacului:  Livada cu rochii & HM

Muzica:  Barefood sountrack

Inspirata de :  Osho РBucuria lucrurilor simple

http://www.suntuncopac.com