Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu

Tag Archives: boala


by Leave a comment

“Ok…am venit in Bali cu scleroza multipla. Si ce daca? ” De Maslin, un copac din retreat

Draga copac,

ea este Maslin.  Ti-am mai povestit mai demult despre ea, aici.

Maslin m-a insotit in Bali  in prima editie a retreatului spiritual pe care l-am organizat cu Crina Palmierul. Si nu oricum. In baston.

Nu, nu vreau sa -ti fie mila de ea! Am spus-o fetelor care i-au fost colege in tabara si ti-o spun si tie. Mila este poate una dintre cele mai josnice stari pe care o fiinta umana le poate simti.

Sunt convisa ca, citind randurile ce vor urma vei simti insa admiratie fata de Maslin si curaj fata de tine sa te infrunti cu adevarata ta fiinta asa cum si ea a facut-o.

Maslin a primit acum cativa ani o lectie de la viata, aceea prin care al ei corp s-a imbolnavit cu scleroza multipla. De atunci priveste viata prin alte filtre. Poate mai recunoscatoare, poate mai prezenta, poate mai vie.

Cel putin pentru mine in tabara, Maslin mi-a fost lectie in fiecare zi.  In timpul orelor de yoga auzem deseori “POC!” 🙂 . Stiam ca Maslin  a cazut, insa de fiecare data ma amuzam, pentru ca atunci cand intorceam privirea, ea era deja in picioare ca o diva, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Erau zile cand pana la plaja trebuia sa coboram multe trepte pe drumuri anevoioase, si cu toatele ne ofeream sa o luam in spate sau sa o ridicam pe sus de brat. Insa ea, “nu”! Si-a infruntat boala si corpul in fiecare moment si a reusit sa tina singura pasul cu noi.  Imi voi aduce aminte intreaga viata cand  in cadrul unui exercitiu de setare a intentiilor, maslin a inchis ochii si si-a setat ca dorinta “sa mearga drept” . Atunci am simtit cu adevarat iubirea tuturor participantilor din tabara si am realizat ca este in locul in care trebuie, pentru ca era printre 20 de ingerasi care au avut grija de ea cu mult drag.

Multa lume m-a luat drept iresponsabila pentru ca am provocat-o la toate aceste actiuni din tabara, insa mie nu mi-a fost o secunda teama si stiam ca nu eu eram cea curajoasa, ci ea. Maslin este unul dintre cei mai curajosi si puternici oameni pe care ii cunosc. A fost o cascada de inspiratie si putere pentru toate copacele din tabara in fiecare zi. Uita-te pe poze, vezi cum sta in maini? Maslin este incredibila, este minunata!

Maslin iubeste yoga, maslin isi iubeste corpul chiar daca uneori o mai tranteste la pamant, maslin iubeste oamenii, maslin isi iubeste si isi accepta drumul.

Citeste randurile maslinului de mai jos, si urmareste-i mai departe povestile  inspirationale de pe blogul ei, aici.

Maslinule te iubeeeeeescccc, iti multumesc enorm ca ai aparut in calea mea. Si eu sunt tare, tare mandra de tine.

“Draga Copac,

Revin la tine, sa iti povestesc ultimele emotii si lectiile pe care le-am invatat in aceasta ultima , minunata perioada.

Am avut curaj sa te insotesc intr-o minunata excursie intr-un loc de vis, in Ubud, Bali. Si sunt atat de mandra de mine ca am facut asta! Am invatat atat de multe, mi-am consolidat relatia cu mine, cu sinele meu launtric, mi-am dat seama ca m-am eliberat de suferinta pe care o purtam dupa mine , pentru simplul fapt ca nu traiam in prezent, ci eram agatata de trecut, in atatea aspecte.

Trezitul de dimineata in Bali ( pentru yoga de dimineata) nu mai era un chin. Dimpotriva, deschideam ochii , imi repetam cat de recunoscatoare sunt ca am ajuns in Paradis, ca sunt inconjurata de niste fete minunate, care imi arata parti din mine in fiecare zi , si care mi-au demontat convingeri nesanatoase pe  care le aveam, despre mine si despre lume. Iar apoi intorceam capul, iar in dreapta mea era colega mea de camera, cu zambetul ei larg si ras contagios, cu care radeam de dimineata pana noaptea tarziu.

Ok…am Scleroza Multipla. Si ce daca? Mi-am aratat mie ca pot sa ma bucur de orice,din inima, asa cum mi-am propus cand am plecat de acasa.  Mai mult de atat, am vazut ca acceptand-o ca parte din mine, ne-am bucurat “amandoua”  de tot ce era in jurul nostru. Si ea, fiind acolo cu mine, mi-a aratat cand sa ma opresc, cand sa imi iau “liber” de la numeroasele activitati, cand sa nu incerc prea mult. Sincer, mi-a lasat mana libera destul de mult 🙂 . Bineinteles, au mai fost si fetele, sufletele minunate care nu m-au lasat niciodata singura, care m-au carat efectiv in spate prin paduri si plaje insorite, care au facut asta sa para doar o alta activitate amuzanta. Si le iubesc pe toate pentru asta, si nu numai. Fiecare in parte a lasat o urma in sufletul meu. Mi-au aratat ca nu am probleme sa ma integrez in grupuri noi, doar ca sunt mai selectiva. Si asta e ok. Unii oameni pe care ii intalnim, poate trec prin viata noastra doar sa isi invete ei o lectie, e ok sa nu ne fortam.

In fiecare zi am inteles ceva nou despre mine: la Preoteasa Ida, care ne-a facut ritualul de purificare cu apa, am realizat ca nu mai este atat de multa suferinta in mine, ca eu sunt cea care o tine strans in suflet, si am reusit sa ii dau drumul. La excursia la ashram am putut sa ii punem o gramada de intrebari Pradnyei, despre Bali, despre spiritualitate si zei. Ea ne-a raspuns cu dragoste fiecareia in parte, desi era coplesita de intrebari din toate partile.

Cand am fost intr-un alt fel de club. Unde oamenii vin sa danseze pur si simplu. Asa cum le dicteaza sufletul, fara sa ii judece pe cei de langa si sa fie judecati , fara selfie-uri, fara alcool. Sa isi exprime sentimente prin dans, in aer liber, in haine comode, pe jos, prin aer, oricum.

Am realizat ca,desi stiu, la nivel constient, ca vindecarea e in mine, subconstientul meu nu o crede. Stiu ca se poate sa ma vindec singura, ca totul e in sufletul meu, dar pur si simplu nu ma consider suficient de buna, de capabila, sa fac asta. In momentul asta sunt la etapa “fake it ‘til you make it”. Important este ca am realizat asta, de acum incolo voi lucre pe asta.

Apoi a  fost “silent day”. Ziua in care nu vorbeam. Normal ca pentru 20 femei laolalta , a fost o adevarata provocare. Dar este incredibil ce iti poate spune sufletul tau atunci cand privesti in interior. Cand am stat linistita , eu cu mine, fara sa ma simt obligata sa umplu linistea. Cand mi-am dat seama ca vorbim uneori atat de mult, si de inutil.

S-au intamplat mult mai multe. Mult mai multe lectii in fiecare zi, de la tine, de la Palmier, si de la fiecare copac din tabara. Pentru care sunt recunoscatoare si voi fi recunoscatoare in fiecare zi. Am invatat sa apreciez frumusetea simpla, de la balinezii care faceau in fiecare zi ofrande de flori pentru zeii lor, de la zambetele copacesti si iubirea sincera din tabara.

Iti multumesc, Copacule”

MEET THE TREE AND TELL YOUR STORY Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea.


Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc!

 


by 3 Comments

Cum scleroza multipla i-a aratat misiunea in viata: sa foloseasca tot ce a invatat pe pielea ei ca sa poata ajuta mai departe

Draga Copac,

Acum ceva timp mi-am aruncat cu galeata in cap. Sincer, nu stiu ce a fost in capul meu.
Totusi, a fost un prilej sa aflu cate ceva despre scleroza si diferitele ei manifestari mai mult sau mai putin grave, despre care nu aveam mare habar pana atunci.
Si cum spuneam de multe ori ca viata bate filmul, am fost gasita in aceasta comunitate de copaci vii si recunoscatori, de o copacita de doar 28 de ani care se confrunta cu  Scleroza Multipla, o boala autoimuna neurologica. Este povestea Florentei, care a invatat sa iubeasca viata asa cum este ea, sa fie recunoscatoare pentru ceea ce este si sa faca ce poate ca sa ii ajute pe cei din jurul ei, si oricine are nevoie de ajutor in aceasta directie.

Sunt convinsa ca povestea ei plina de pace, acceptare si armonie va aduce lumina in multe dintre sufletele voastre:

“M-am gandit sa iti scriu. Atatea suflete vin la tine, poate vei decide ca au nevoie si de povestea mea…
Sa iti explic: eu invat o lectie. Am inceput sa o invat acum cam 10 ani. Desi nu stiam ca asta trebuie sa fac. Am aflat mult mai recent. Dar acum, as vrea sa transmit si altora lectiile pe care le-am invatat eu, the hard way. Ceilalti poate decid ca nu e nevoie sa treaca prin ce am trecut eu, si ca pot invata din experienta mea.
Acum 10 ani am fost diagnosticata cu Scleroza Multipla. Intre timp se pare ca am avut si Lyme (m-o fi ciupit o capusa la un moment dat!). Dar nu despre asta e vorba. Ca se numeste Scleroza Multipla, Lyme sau pur si simplu boala este irelevant. Ceea ce conteaza este ca organismul meu incearca sa imi transmita un mesaj, sa vorbeasca cu mine. Si el doar asa poate. Iar eu, pentru ca nu l-am ascultat,a incercat si mai mult.
Ideea e ca era ceva in neregula cu mine. Si nu ma refer fizic. Nu ma iubeam pe mine, nu imi iubeam corpul, care facea atatea! Dansa pana la epuizare, ma ajuta sa imi ating eu toate scopurile (joburi, facultate, dans, sport, petreceri etc etc). Si eu il luam de bun. Asta trebuia sa faca. Eu eram stapana lui.
Am invatat sa il ascult, sa am grija de el, sa il accept asa cum e, cand nu mai era bine. Cand nu mai pot sa dansez cum vreau eu, cand nu mai pot sa alerg. M-a invatat sa fiu recunoscatoare pentru ca pot sa merg atat cat pot, in unele zile 5 minute, in unele 10 minute.
Am invatat sa plang. De cand am aflat ca am SM, 6 ani nu mi-am dat voie sa plang. Chiar daca eram trista, speriata, in suferinta. Mi-era frica. Ca daca incep sa plang nu ma mai opresc. Si bineinteles, au fost credintele din copilarie, si ale celor din jurul meu, ca daca plangi, esti slab. Mesaje de peste tot “Fii puternica!”, “Nu mai plange!”, “O sa treaca!” mi-au fost induse. De obicei, parintii nostri, care sunt cei mai apropiati, persoanele de care suntem dependent in primii ani din viata, cred ca mesajele astea “imbarbateaza”. Si noi, cel putin eu, am ascultat.
Atunci, corpul meu a creat altceva. A creat borelioza (Lyme). Pentru ca am crezut ca asta exclude Scleroza Multipla, mi-am dat voie sa plang “putin”. Mai mult de fericire, ca nu am SM. Dar si asta a fost o lectie: nu sunt slaba. Daca nu plang, suprim emotie. Atunci, ea se duce in subconstient, si cand intr-un final mi-am dat voie sa plang, dupa 6 ani, mi-am dat seama ca in interior, devenisem hipersensibila. Ceea ce este ok. Atata timp cat nu o suprim.Din nou, hipersensibilitatea nu inseamna ca nu sunt puternica. Mi-am descoperit o noua latura, compasiunea. Fata de mine, si fata de restul. In Buddhism, prin compasiune se intelege in primul rand, iubire si compasiune fata de propria persoana, iar apoi, fata de cei din jurul nostru. Cum ii putem iubi pe ceilalti daca nu ne iubim pe noi?
Au fost si perioade foarte grele, cand simteam ca nu mai pot comunica deloc cu el, cu corpul meu. Si atunci si mai multi il iubeam si ii aratam iubire. Si asa s-a facut bine de fiecare data. Vorbeam cu el, cu picioarele mele, continuam sa ma misc atat cat puteam, sa fac activitati relaxante, sa ma documentez si sa gasesc noi metode de vindecare.
Am inceput sa citesc despre Buddhism, sa fac meditatie, sa invat psihologie, sa fac terapii alternative. Si mi-am dat seama ca asta este misiunea mea: o sa folosesc tot ce am invatat pe pielea mea ca sa fiu alaturi de altii care au nevoie. Prin orice mod. Acum, invat sa fiu terapeut. Si imi place asa mult. Sunt sigura ca mai am multe de invatat, dar am la dipozitie o viata intreaga sa fac asta.
Asa ca…ma ajuti, copacule?”

Ei, draga Florenta, bine stii ca ajutorul este doar in noi, iar tu se pare ca l-ai gasit. Atata timp cat ai ajuns la pace cu corpul si cu experientele care ti-au fost date in viata, inseamna ca esti pe drumul cel bun. ❤
Totusi, o putem ajuta cu totii, sa-i facem povestea cunoscuta, si astfel incat lectiile ei de viata poate vor ajunge la cati mai multi copaci care se confrunta cu situatii asemanatoare, pentru ca a noastra Copacita vrea doar sa ajute.

Florenta a incept sa-si scrie viata scrie pe http://lifeisnotafight.blogspot.ro   un blog despre ce inseamna pentru ea sa faca pace cu viata, cu ceea ce i se intampla si i s-a intamplat, despre acceptare si despre cum a invatat sa faca asta.

Nu uita sa privesti Soarele, draga copac! Frunzele tale, intotdeauna vor gasi drumul drept spre el.   ❤

MEET THE TREE AND TELL YOUR STORY Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea.


Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc!

❤


by Leave a comment

Cum am fost altoita cu cancer

cancer free

Draga copac,

de cand  scriu  in acest blog am  pierdut multi prieteni, dar, am si castigat mai multi noi. Am cunoscut oameni minunati de la care am invatat lucruri uimitoare, care m-au inspirat si m-au ghidat in calatoria mea.

Astazi te invit sa citesti povestea Cosminei, un copac altoit cu cancer. Nu este o poveste trista, este o poveste fericita, cu invataminte si multa iubire.

Sper sa te inspire si pe tine cel putin atat cat m-a inspirat pe mine.

“Cum am fost altoita cu cancer?

de Cosmina Grigore

Se spune ca un pom, ca sa dea rod, e bine sa fie altoit. Si atunci cand altoirea a avut success, pomul va fi mai puternic, va face mai multe fructe, va creste mai bine.

Multe au incercat sa ma altoiasca … si cate ceva se prindea, dar vantul, lipsa apei, anotimpurile care treceau unul dupa altul atat de repede, faceau ca altoilul sa nu se lege, sa se usuce..sa cada.

Am stiut despre mine ca am radacini puternic ancorate in iubire, familie, in pamantul care ma hranea. Aveam in mine potentialul si simteam ca va veni vremea sa dau rod. Si a venit.

Era vara lui 2013, seara. Nu foarte tarziu, caci a doua zi ma trezeam devreme. Dar cumva nu as fi vrut sa ma culc. Prelungeam momentul, ma uitam in oglinda la locul ce urma sa fie decupat si pregatit pentru altoire ziua urmatoare. Stiam ca o sa doara, ca o sa plang, ca are sa-mi fie dor, dar era momentul pentru altoire. Moment pe care l-am pregatit atat neavand grija de mine, altoire pe care am chemat-o, din nevoia de a da rod. Stiam ca venise momentul trezirii la viata.

Cand m-am intors din spital, fara bandaj si cu un san lipsa, nu puteam sa cred ca s-a intamplat asta. Mi-era greu sa constientizez ca viata, ca EU ma adusesem in punctul in care a fost nevoie sa mi se intampla asa ceva. Si-am plans. Pentru mine, pentru toate celulele carora le spusesem adio desi anesteziata. Pentru sanul care o data imi alaptase copilul. Am plans. Si caldura care-mi cuprindea corpul o mai simt si acum.

Au trecut zilele si, dupa rugaciuni spuse cu voce tare ca sa se auda pana in adancul sufletului meu, am gasit puterea sa ridic privirea. Si-atunci mi-am revazut ochii. Asa frumosi…si tristi, uscati de lacrimi. M-am uitat in ochii mei si m-am vazut pe mine. Pomul care astepta sa dea rod. Acolo eram eu, cu tot trecutul in spate, cu prezentul meu schinjuit, cu viitorul inca nespus.

Nu stiu cat am stat in fata oglinzii. Din cand in cand mai suspinam..semn ca traiam. Si de la suspin am ajuns la respiratie. Si de la respiratie am ajuns la dorinta de a respira prin toate frunzele mele care se ridicau incet spre cer. Mi-am zambit.

Mi-am dat seama ca nu sunt in sanul lipsa ci sunt aici, in sufletul meu, mereu in siguranta. Si-am ajuns sa ma infig ma bine cu toate radacinile in viata mea cu dorinta puternica de a da rod.

M-am prins de altoiul cancerului cu tot sufletul. Si am crezut in el ca imi va face bine. Ca imi va lumina calea, ca-mi va redeschide ochii, ca-mi va umple chipul de fericire. A foist clipa in care am stiut ca am fost altoita cu cancer si ca, orice ar fi, voi da rod vietii mele.

Cancerul a ridicat un semn de intrebare in sanul meu: hei, crezi si tu ca e momentul sa ai grija de tine? Eu am dat semnul la o parte, dar intrebarea a ramas. Altoiul se prinsese lasand cu mine ideea de mai bine, mai asezat, mai puternic, mai centrat.

Iubesc cancerul pentru tot ce reprezinta pentru mine. Il iubesc ca mi-a remodelat trupul intr-un sens in care noua ne e greu sa-l intelegem, dar cred din suflet ca l-a facut mai frumos. Cred ca a adus cu el samanta de iubire si a facut-o sa rodeasca. L-am privit in ochi si mi-am dat seama ca era bland si adusese, in semn de pace, tot ce aveam nevoie ca sa fiu bine.

Cineva mi-a spus ca nu conteaza ca ai un san lipsa, nu inseamna nimic, sa vezi ce inseamna sa pierzi un picior. Eu cred ca e acelasi lucru. Procedeul e la fel de dureros, important este ce lasi cancerul sa faca din tine. Daca il lasi, sau nu, sa te puna pe rod.

Ce a urmat dupa e un roman intreg: am ramas fara apa si era cat pe ce sa fiu stropita cu insecticid. Coaja mi se uscase tare si frunzele mele palisera pana au cazut una cate una. Ajunsesem un schelet, un trunchi aparent gol al copacului care fusesem. Din cand in cand imi priveam ochii in oglinda si-mi spuneau sa am rabdare, sa perseverez, sa-mi intind radacinile pana ajung la hrana. Si asa am facut.

Mi-am ascultat ochii, caci prin ei vorbea sufletul meu. Si primavera a venit. Aproape doi ani mai tarziu am ajuns din nou, dupa multe aventuri, din schelet, femeie.

Si-asa am fost altoita cu cancer. Povestea e reala, nu e trista, e plina de bucurie. E o povestea a bucuriei de viata si nu a fricii de moarte. E o poveste a sufletului care nu se mai vedea de ego. Si care acum da rod, altoit fiind fost cu cancer.

Dragoste & altoire,

Cosmina”

Pe Cosmina o gasesti cu totul aici.  Daca vrei sa-i vorbesti, sa te sfatuiesti cu ea, sa inveti din experienta ei, Cosmina iti ofera iubirea ei.

Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira gradina de copaci, o lectie despre viata si iubire, te rog contacteaza-ma si impreuna vom creiona un gand bun pentru comunitatea de aici.

Mi-ar placea sa te cunosc! ❤

cosmina


by Leave a comment

Joc Magia Recunostintei, ziua 4: Sanatatea magica

670px-Take-Care-of-a-Injured-Teddy-Bear-Step-2 670px-Take-Care-of-a-Injured-Teddy-Bear-Step-4 Buna dimineata,

Daca puteti, ascultati exercitiul zilei aici:

Ca in fiecare dimineata, incepeti ziua cu mentionarea in scris a celor 10 binecuvantari, cititi-le  cu voce tare sau in gand  si nu uitati ca dupa fiecare motiv de recunostinta sa spuneti de trei ori “multumesc”. Seara la culcare, luati piatra magica  in mana si alegeti cel mai bun lucru dintre cele care vi se vor intampla azi, pentru care sunteti fericiti si recunoscatori.
 
TEMA DE AZI
Tema de azi, are ca subiect magic SANATATEA. Sanatatea este cel mai de pret dar oferit de viata in fiecare zi. Chiar daca ne mai incearca din cand in cand cate o boala, noi trebuie sa fim recunoscatori pentru starea noastra de sanatate actuala.  Evanghelia dupa Matei : “Celui care are i se va mai da celui care nu are i se va lua si ce are.” Adica daca  va veti manifesta recunostinta pentru sanatatea voastra, nu numai ca o veti mentine dar o veti si imbunatati pe termen lung. In cartea sa, Rhonda spune ceva de genul ca „recunostinta este un vaccin, un atiseptic si o antitoxina”. Daca ne plangem de sanatatea noastra, daca devenim ipohondri si ne gandim la ce boli am putea avea sau vom avea, nu facem decat sa chemam aceste experiente negative in viata noastra prin legea atractiei.
Starea de azi de sanatate reflecta intocmai cat de recunoscator  v-ati simtit pana acum pentru ea.
Asa, sa incepem.
Ganditi-va la picioarele si talpile voastre, principalul mijloc de trasport si spuneti „ multumesc pentru talpile si picioarele mele”. Ganditi-va cat demult va ajuta, ganditi-va  la miracolul mersului si la libertatea de miscare.
In continuare, ganditi-va  la bratele si mainile voastre, si cu recunostinta spuneti- le cat demult le  multumiti: “multumesc pentru bratele si mainile mele”. Ganditi-va cat de importante sunt mainile si cat de mult le folositi  in fiecare zi, va permit sa scrieti, sa mancati,  sa va  imbracati , sa desenati, sa dati un telefon, sa va tineti copilul in brate…fara ele ati depinde de alti oameni.
Apoi, ganditi-va cu recunostinta la  cele 5 simturi ale voastre, si cu sinceritate, pe rand, din tot sufletul, multumiti  pentru fiecare simt in parte, vizualizand miracolele pe care le aduce fiecare simt in viata voastra:
“Multumesc pentru uimitorul meu simt al gustului”
“Multumesc pentru uimitorul meu simt al mirosului”
“Multumesc pentru uimitorul meu simt al vazului”
“Multumesc pentru uimitorul meu simt al auzului”
 “Multumesc  pentru uimitorul meu simt al atingerii.”
Toate acestea nu ar functiona fara un creier sanatos, care proceseaza in fiecare secunda milioane de informatii, asadar haideti sa multumim si creierului nostru ”multumesc pentru creierul meu” pentru ca niciun calculator sau telefon  performant din lumea intreaga nu poate concura cu el.
Mai departe, multumiti-le celulelor voastre  care va asigura viata si sanatatea, si organelor pentru ca functioneaza perfect ”Va multumesc celulele mele, va multumesc organele mele.”
 
Acum scrieti  pe o hartie mare si vizibil:
DARUL SANATATII MA MENTINE IN VIATA, si purtati aceasta foaie oriunde veti merge azi. Incercati sa o pastrati  langa voi, la vedere, astfel incat sa o puteti privi cat mai des.
Nu avem indiciu pentru maine.
f
Cam atat  pentru azi.Ne revedem maine la 9, dar intre timp, imprastiati magia recunostintei si asupra cunoscutilor vostri,  astfel incat sa fim cati mai multi cei care vom intra in joc si puterea cat mai mare. Cei care se alatura mai tarziu jocului nostru  trebuie sa inceapa cu prima tehnica, din prima zi.
f
O zi in care sa va simtiti sanatosi va doresc!
d
Ah, si poate va inspira video-ul de mai jos: