Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


1 Comment

De-a mama si de-a tata

de-a mama si tata

Draga mea fetita,

Asculta-ma aici:

 

te rog sa ma ierti ca nu ti-am mai  soptit de multa vreme nimic aici, iar tu ai facut atatea in toata aceasta perioada: te-ai ridicat in fund,  in 4 labute, m-ai strigat “mama”, apoi ai strigat “tata”, apoi ai cantat, ai gustat primele mancaruri, altele decat hrana sanului meu.

Chiar daca nu ti-am mai scris demult, iti repet a mia oara cat de recunoscatoare iti sunt ca ai venit in viata mea, in viata noastra si cate lucruri bune a trezit clopotelul guritei tale, in fiecare zi in sufletul nostru.

Mirosi a viata. Ne aduci aminte ca traim, ca suntem norocosi ca ne avem unul pe altul, si ca te avem pe tine. Ca suntem sanatosi.

Ma uit la tine cand dormi cum ti se umfla abdomenul, si inimioara ta iti pompeaza sangele miscandu-ti usor tricoul de pe piept, si nu imi vine sa cred ce miracol traiesc. Nu am fost niciodata mai fericita, mai implinita mai linistita. Merg pe strada cu tine si imi vine sa cant si sa dansez. Nu imi pasa ca ma arata lumea cu degetul. Sunt fericita, fericita tare si  recunoscatoare iti sunt tie si Cerului pentru pacea ce imi este data sa o traiesc.

Stiu ca m-ai ales pentru ca ai planuri cu mine. Vrei sa ma ajuti sa evoluez, sa mai cresc un pic, sa inteleg niste lucruri, aparent banale dar totusi esentiale: cine sunt si care e misiunea mea.

Sper sa nu te dezamagesc vreodata, iar daca te voi dezamagi si nu imi voi da seama, te rog sa ma ierti.

Aveai doar 5 luni cand mi-ai spus mama, si atunci am stiut ca am meritat sa port acest nume si iti multumesc. Stiu ca atunci cand nu ma zaresti prin camera, ma cauti cu privirea, iar mirosul sanului meu inca te linisteste atunci cand esti agitata. Cand am inceput diversificarea am fost un pic trista. Stiam ca laptele meu, paraul iubirii care te-a crescut pana acum va seca din ce in ce mai mult, si va face loc “unor ambalaje”  pe care le vei gasi poate “mai dulci si mai bune”.

Nu uita te rog cu cata dragoste te-am alaptat in fiecare secunda si o voi mai face atat cat vei mai avea nevoie de mine, nu uita ca prin seva mea ti-am transmis tot curajul meu, toata increderea, linistea, armonia, intelepciunea, lumina mea.

 Ma uit la chipul tau angelic  cum soarbe din mine pacea si parca vad un tablou cu ingeri.

Cine spune ca raiul nu este aici, in camera noastra atunci cand imi respiri cu gurita ta mica la piept  si cand  tu te joci asa de frumos cu noi   “de-a mama si de-a tata”?


Leave a comment

Fericirea unui copil nu este in cosul de cumparaturi

yoga

Draga copac,

Fericirea nu este in cosul de cumparaturi sau intr-un like pe facebook. Nu este ceva ce poti sa castigi, sa primesti sau sa consumi. Fericirea este ACUM!

Jungla urbana in care ne aflam tinde sa-ti arate ca fericirea este undeva in exterior: o casa si o masina frumoasa,un cadou,  un job bine platit, o vacanta exotica. Uneori, prinsi un pic in vartejul asta al unei false fericiri, noi parintii, tindem sa credem ca fericirea copiilor nostri ar avea cam acelasi fundament.

Fiecare parinte isi doreste ca al lui copil sa fie fericit este evident, dar totusi, fericirea inteleasa de un copil poate fi total diferita fata de fericirea perceputa de noi adultii.
Ceea ce pentru noi poate parea banal pentru un copil este un miracol: o floare, un copac, o buburuza, un porumbel. De aceea noi suntem mai tot timpul posomarati, iar ei cu gura la urechi.Si atunci ma intreb, cine creste pe cine? Cine pe cine invata?
Intelegand ca fericirea unui copil de “acum” poate se poate proiecta si in viitorul lui de adult, noi parintii ar trebui sa ne folosim de aceasta cheie si sa-i ajutam sa evolueze cat mai armonios.
Si astfel, poate ar trebui sa intelegem, ca nu cel mai impopotonat botez, cel mai scump carucior, cel mai performant telefon, cea mai populara bona sau cea mai costisitoare scoala privata ar aduce zambetul pe chipul copilului nostru, ci poate ar trebui:

  • sa le multumim ca ne-au ales pe noi ca parinti si sa le spunem ca vom face tot posibilul sa ii ajutam sa evolueze ca spirite in mediul nostru;
  • sa le oferim timpul nostru, cat mai mult din timpul nostru;
  • sa-i implicam cat mai mult in activitatile noastre uzuale: la cumparaturi, in bucatarie, cand facem sport, curatenie etc..
  • sa-si vada parintii fericiti -fiecare luati separat, dar si impreuna;
  • sa le oferim prezenta in timpul petrecut cu ei, nu o holograma de parinte cu mintea la birou sau la cumparaturi;
  • sa le aratam insistent iubirea nostra infinita, sa le spunem “te iubesc” fara retineri si sa le oferim caldura bratelor noastre ori de cate ori au nevoie sa se adaposteasca;
  • sa ii lasam sa isi traiasca copilaria;
  • sa-i ascultam cand ne spun de lucrurile care le plac sau le displac, si sa tinem cont de parerea lor;
  • sa-i ajutam sa-si exprime parerile, emotiile, sentimentele, curiozitatile, fricile;
  • sa le intelegem limbajul corpului;
  • sa scoatem “copilul din noi” cat mai des la joaca cu copilul nostru;
  • sa ii asiguram ca sunt protejati si in siguranta la sanul nostru;
  • sa ii incurajam sa petreaca cat mai mult timp in natura;
  • sa ii lasam sa fie EI, nu ceea ce noi nu am resusit sa devenim;
  • sa le crestem increderea in ei si sa ii apreciem pentru tot ceea ce fac;
  • sa le aratam ca suntem modele demne de urmat, sa fie mandri sa ne calce pe urme;
  • sa le cultivam dragostea pentru frumos si simtul artistic;
  • sa radem, sa cantam in baie cu ei, sa dansam, sa facem glume, sa chicotim cu ei, sa le transmitem o energie pozitiva si armonioasa inca de la cele mai fragede varste;
  • sa le insuflam sa aleaga sa fie suflete mai bune, mai luminoase si mai armonioase decat am fost noi;

Copiii nostri sunt cea de-a doua sansa oferita de Creator sa avem o relatie parinte-copil asa cum ne-am dorit si cred ca este important sa intelegem ca drumul spre fericire incepe din copilarie, iar noi parintii suntem un factor decisiv in fericirea de adult a copiilor nostri. Apoi, se spune ca fiecare copil trebuie sa-si depaseasca parintii, adica sa mearga mai departe in lumina.Fiecare generatie trebuie sa -si aduca contributia. Asta inseamna ca noi ar trebui sa facem o treaba buna in viata asa, si poate, doar doua cadouri ar trebui sa le facem ca sa fie fericiti: unul ar fi radacinile si celalalt aripile.


2 Comments

Tineti un jurnal pentru copilul vostru

picioruse

.

Ascultati-ma aici:

Dragi copaci,

Am impresia ca nu imi ajunge timpul. Sa o miros. Sa o sarut. Sa o ascult cum gangureste si cum rade in hohote. Sa o privesc cum se linisteste la sanul meu si cum imi zambeste cu coltul gurii.
Lucrurile se intampla prea repede, si uneori, am impresia ca nu fac fata la asa progres din partea ei. In fiecare zi se schimba. In fiecare zi e mai aproape de a fi un om in toata firea. In fiecare zi e mai departe de “mine” si mai aproape de “ea”.
Cand sunt cu ea, parca nu sunt eu. Parca este copilul din mine, de care mi-a fost asa de dor, insetat sa iasa la joaca, insetat de cunoastere, libertate si iubire neconditionata. Uneori, ii plang in hohote in poala ei mica, si imi sterg lacrimile cu talpile ei, pentru ca nu imi vine sa cred cat de fericita sunt. Ma rog sa raman sanatoasa mult timp de acum inainte sa pot sa -i fiu alaturi atata timp cat va avea nevoie de aripa mea.
Au trecut aproape trei luni, si uneori, nasterea ei, prima intalnire a noastra pare asa departe. Uneori… toate aceste prime experiente par sa fi avut loc acum 100 de ani. Nu vreau sa uit si nici ea nu as vrea sa uite cat de mult ne-am iubit din prima clipa cand i-am dat suflare.
Asa ca, am hotarat sa ii tin un jurnal si i-am facut o adresa de mail unde o tin la curent cu viata ei. Si i le voi da la momentul potrivit cand  isi va pune si ea intrebarea, care mie mi-a schimbat de curand traiectoria vietii: “dar eu cine sunt?”
In jurnal, copilul din mine, scrie experientele vazute prin ochii ei. Ii scriu in detaliu tot ce face, ce aude, ce vede, ce atinge,  tot ce invata, tot ce incepe sa iubeasca, ii iau amprentele picioarelor, ii scriu despre ce ii citesc, ce ii cant, ce ii pictez. Ii lipesc poze.

Sper ca astfel va incepe sa se cunoasca.

Stiu ca exista in piata si cateva jurnale comerciale, am si unul asa, dar un jurnal clasic asa cum am avut noi cand eram mici da aripi imaginatiei de zi cu zi. Cateva franturi din jurnalul nostru: “25 martie. draga jurnal, dupa cum se vede astazi am avut ora de pictat. Mama profita de mine cand atipesc, imi mazgaleste talpile in culori tipatoare si facem astfel tabloase impreuna. Simt ca sunt iubita” ; “mama imi citeste des, ea crede ca eu nu inteleg , dar de fapt inteleg totul. Azi am retinut ceva de genul:D-zeul tau interior iti atrage mediul si familia de care ai avea nevoie sa descoperi iubirea in urmatoarea viata”; “astazi a fost ziua lui tati. Am participat la prima petrecere din viata mea; ai mei s-au distrat asa de tare, incat la un moment dat m-au uitat pe hol. Sunt foarte amuzanti impreuna, as vrea sa ramanem pentru totdeauna asa de fericiti cum suntem acum”; “1 aprilie.draga jurnal, viata e frumoasa.Azi am fost in parc, si am mirosit prima floricica”; “draga jurnal, azi tati mi-a luat o chitara mica si mi-a zis ca abia ma asteapta sa cantam impreuna. Cand plang imi zdrangane cu aceasta chitara neacordata, dar ce-i drept, imi place”; “draga jurnal, imi privesc in ochi parintii si stiu ca am ales bine. Sunt linistita.”
In fiecare zi ii fac mii de poze si filmulete. I-am inregistrat ganguritul, rasetul si plansul. Nu o data mi s-a intamplat sa pierd poze foarte dragi, asadar, pe langa faptul ca m-am hotarat sa i le printez, i-am facut si o adresa de mail unde ii trimit zilnic sau o data la cateva zile, poze/inregistrari cu ea de care simt ca ar vrea sa-si aminteasca la un moment dat. Pe mail, ii tin un fel de jurnal online, dar privit din ochii mei, fiecare mail fiind semnat cu: “te iubeste mama”.

Incerc sa fiu cat mai prezenta. Sa nu pierd nimic. Vreau sa fiu acolo cand va deveni EA, o entitate individuala desprinsa de mine.

Daca inchid ochii pentru o secunda, parca ne vad peste cativa ani. Ea, o faptura minunata, cu ochii jucausi si parul impletit in spic, sufland fericita in tort, pentru ca a mai trecut un an. Eu, o faptura cu ochii un pic mai obositi, parul un pic mai carunt, cantandu-i  “la multi ani” si dandu-i “parola” inceputului ei.

“……. te iubeste mama”


1 Comment

Soapte pentru fetita mea: Ma uit la tine si viata se uita la amandoua cu impermanenta ei.

impermanenta

Asculta-ma aici:

Draga mea fetita,
Astazi am vazut un film cu tatal tau. Doar noi doi si cu Jadi- surioara ta sforaitoare, intinsi pe canapea relaxati, asa cum obisnuiam inainte sa vii tu.
Am ras si ne-am alintat.
Tu dormeai.
Doar noi doi.
Era o vreme in vietile noastre cand faceam ce voiam, cand voiam, unde voiam fara sa ne treaca prin cap ca acele momente vor disparea fara  sa ne dam seama. Era o vreme cand nu trecea zi sau saptamana fara sa mergem undeva, la doi pasi sau peste mari si tari. Fara responsabilitati prea mari. Fara griji. Fara explicatii.
Niciodata nu va mai fi la fel.
Am devenit parinti.
Au trecut doua saptamani de cand suntem parinti. Nasterea ta. Primul schimbat de scutec. Prima baita. Prima data cand ai deschis ochii, cand ne-ai zambit. Primul rasarit. Prima data cand ne-ai tinut treji noaptea. Prima masina de spalat cu hainutele tale… Prima.. Primul…
Sa-ti veghem explorarea lumii pentru prima data poate fi epuizant,  recunoastem.
Tu stii asa de bine ce trebuie sa faci. Parca ai venit la pachet cu un plan de supravietuire bine pus la punct.
Dar pentru noi totul e nou. Poate uneori suntem mai stangaci. Poate mai gresim. Poate alteori pur si simplu nu stim ce trebuie sa facem.

Te rugam sa fii rabdatoare cu noi.
Stii, in spital, cand mi-am revenit cat de cat dupa operatie/anestezie si l-am vazut pe tatal tau cu cata siguranta si iubire te ingrijeste, si cat de linistita esti tu in bratele lui, am realizat ca vom avea un job de parinti foarte usor si ca tot ce trebuie sa pluteasca intre noi este increderea,  iubirea si armonia.
Dupa ce tatal tau s-a intors la munca si am ramas doar noi doua fara niciun alt ajutor, am crezut ca ma voi trage cu mainile de par 😀 asa cum ma avertizau toti cunoscutii si siteurile de profil, dar vreau sa-ti multumesc ca m-ai luat usor si ingrijirea ta este una dulce. Chiar daca poate durerile de burtica in curand ne vor tulbura somnul, vreau sa stii ca nu ma supar si voi face tot ce -mi sta in puteri sa te linistesc.
Nu avem niciun regret fetita noastra, nu am schimba nimic la vietile noastre. Poate ai adus schimbari majore in rutina de zi cu zi. Poate acum stau la coada la casa de marcat pentru copii, cu rochitele tale minuscule in brate   si nimic pentru mine. Poate cand ma trezesc dimineata primul gand imi fuge acum la tine.
Dar este perfect. Este asa  frumos.

Nu imi pot lua ochii de la tine.

Ti -am facut mii de poze, nu ma pot abtine. As vrea sa pastrez fiecare secunda cu tine pe loc.
Ma inspaimanta ca te urmaresc in fiecare zi si realizez ca nu ma voi mai intalni niciodata cu aceste clipe rupte din nori. Ca pe masura ce hainutele tale raman mici de la o zi la alta, figura ta, expresia ta, mirosul tau, vocea ta, gandirea ta se schimba.
Ma uit la tine si imi reamintesc ca totul este in miscare, trecator.
Ma uit la tine si viata se uita la amandoua cu impermanenta ei.

Concept “mamaste”: suntuncopac

Foto: Tibi Vintur

Locatie ZEN: Anda Roman Atelier


Leave a comment

Soapte pentru fetita mea: Craciunul intr-o lume de pixeli si impulsuri electrice

Asculta-ma aici:

craciun

Draga mea fetita,

maine e Craciunul. Primul tau Craciun in marea noastra familie, momentan vazut din pantecul meu.
Intr-o lume de pixeli si impulsuri electrice, intr-o perioada anului cand se da goana dupa cadouri, cand se fac liste de dorinte si nevoi, de lucruri pe care le poti cumpara, sau de “to do” pentru anul viitor, intr-o perioada cand se vorbeste mai mult despre ce ne simte  gura decat despre ce simtim in inima, vreau sa-ti spun ce inseamna Craciunul pentru mine, si pentru ce sunt eu recunoscatoare, acum,  la finele anului.
Despre ceva ce nu are pret, si totusi este de nepretuit, FAMILIA ta! Si mai vreau sa iti vorbesc despre cineva pe care probabil l-ai cunoscut in imparatia ingerilor: strabunicul tau din partea mamei. Oare ti-a cantat si tie la acordeon printre nori? Oare te-a plimbat cu tractorul printre stele asa cum ne plimba pe noi, nepoatele lui?
Stii, mie imi spunea “Dirijorul” :).
Pentru el cea mai mare valoare a Craciunului, a vietii lui, o avea familia reunita, puternica, la bine si la rau impreuna.Datorita lui ne strangem la masa maine intr-un numar asa de mare: peste 20, poate chiar peste 30, la care poate se aduna cele 9 suflete de caine si alte animale de curte.
Ne-a invatat sa apreciem familia si sa fim recunoscatoare pentru ea, iar tu, chiar daca nu ai apucat sa-i strangi mana si sa-i primesti binecuvantarea familiei, te rog sa incerci sa simti alaturi de noi bucuria de a fi impreuna.
Maine nu va fi o zi despre toba, piftie si cozonaci. Va fi o zi despre radacini, despre legaturi, despre atingeri sufletesti, despre renastere in familie. Va fi o zi cand vom scrie din noua o pagina din cartea familei noastre. De fiecare data, paginile Craciunului sunt diferite: noi prieteni sau noi membri de familie se alatura sau poate din pacate, alte nume nu mai sunt printre noi pentru ca au trecut in lumea de dincolo. Strabunicul tau va ramane intotdeauna in capul mesei printre noi, pentru ca amintirea lui va ramane pentru totdeauna.
Noi suntem atat de recunoscatori, pentru ca am primit de la el valorile unei familii unite.
Iar tu micuto, prima stranepoata a lui Nea’ Onel, esti atat de asteptata in marea noastra familie!

Craciun fericit! ❤ 
semnat,

mama ta, Dirijorul 🙂

Concept “mamaste”: suntuncopac

Foto: Tibi Vintur

Locatie ZEN: Anda Roman Atelier