Îmi cer iertare…

Faţă de cine? Faţă de singura persoană care merită justificarea mea pe acest pamânt – Eu.

Îmi cer iertare pentru toate dăţile în care am dat voie iubirii să mă doară. Am uitat că de fapt iubirea, este singura ce nu doare, e singura aducătoare de pace şi la adăpostul ei te simţi în siguranţă. Am uitat şi am permis altora să mă lase „pe mai târziu”, să îmi spună despre mine – cum sunt şi ce merit, ce trebuie să fac şi cum să fiu ca să „merit iubirea lor”, îmbrăcându-mă astfel în limitările şi fricile lor. Ce trădare de sine să uit cine sunt şi să mă las inventată şi povestită de alţii.

Îmi cer iertare pentru toate dăţile când m-am comparat cu ceilalţi şi mi-am uitat unicitatea, lucrurile cu care natura m-a investit şi mi-a spus – Tu eşti unică, cu daruri Unice şi cu resursele tale poţi să atingi lumea în felul tău unic. Îmi cer iertare că am uitat acest lucru şi m-am trădat, mi-am ascuns cadourile şi mi-am dorit să fiu ca alţii, să am ce au alţii, să trăiesc viaţa altora în timp ce eram nerecunoscătoare pentru a mea şi nu depuneam suficient efort să o fac poate mai măreaţă decât a altora.

Apropo de limitări, îmi cer iertare pentru toate dăţile când nu mi-am dat voie să încerc, mi-am spus că nu am suficient, că nu merit sau că nu sunt pregătită acum şi am zîmbit amar că „poate altă dată, poate în altă viaţă”.

Îmi cer iertare că m-am făcut pe mine mică, pentru a-i lăsa pe alţii să fie mari. Am uitat că toţi suntem egali şi avem aceeaşi sursă. Dumnezeu este în aceeaşi măsură în noi toţi.

Îmi cer iertare că le-am permis altora să-mi spună cum să-mi trăiesc viaţa şi mi-am pus pe mute intuiţia, flacăra inimii, misiunea cu care am venit pe pământ.

Îmi cer iertare că nu mi-am ţinut promisiunile faţă de fetiţa visătoare din mine, că i-am promis că vom face câte-n lună şi în stele „când vom fi mari” şi apoi m-am pierdut în rutină. Am uitat de magie şi m-am preocupat mai mult de facturi şi să mă încadrez în norme.

Îmi cer iertare că mi-am pus frână abundenţei, în iubire, pace sau lucruri materiale. M-am păcălit cu credinţe false că nu le merit şi m-am întristat când am văzut că alţii se bucură de ele. Greu am realizat că toţi avem aceleaşi drepturi şi depinde doar de mine să mă deschid şi să-mi dau voie.

Îmi cer iertare pentru toate dăţile când mi-am jignit corpul, uitând ce instrument măreţ este. Fiecare celulă ştie ce misiune are, toate organele funcţionează perfect fără să mă streseze prea mult pentru indicaţii, fiecare fir de păr ştie să strălucească în soare şi contribuie la feminitatea şi gingăşia mea. Ce minune de corp sanatos şi frumos pe care eu l-am blamat, comparat, îndesat cu alimente nesănătoase ca să umplu goluri, pe care l-am chinuit cu diete, cu idei despre perfecţiune care nu există.

Îmi cer iertare că nu m-am bucurat suficient de pasiunea ce zace în mine, că am lăsat ruşinea inventată de alţii să îmi conducă sistemul de valori. Îmi cer iertare că m-am lăsat controlată de reguli născute din frica de măreţia feminină.

Îmi cer iertare că nu am fost mereu autentică, pentru că mi-a fost teamă că dacă mă dezvălui nu voi mai fi iubită, am jucat roluri, am bifat dorinţele altora ca să mă iubească, pentru că speram că aşa o să ajung să mă iubesc şi să mă accept şi eu.

Îmi cer iertare pentru că nu am eliminat oamenii nepotriviţi mai devreme, pentru că i-am lăsat să îmi rănească inima de mai multe ori, că nu am lăsat trecutul în spate când trebuia şi nu mi-am făcut temele ca să nu fie nevoie să-mi repet lecţiile.

Îmi cer iertare şi mă iert pentru că astăzi înţeleg că tot ce am făcut era lipsă de iubire de sine.

Nu ne învaţă despre iubire de sine la şcoală, deşi aceasta este baza pentru tot ce primim în viaţă. Nu ne învaţă, de aceea este datoria noastră să o învăţăm, să ne responsabilizăm şi să ne luam viaţa şi iubirea în braţe.

Acum câţiva ani am decis pentru mine că iubirea de sine este prioritară şi toată energia mea nu trebuie să meargă în a-i convinge pe ceilalţi de ce „merit să fiu iubită”, dar să descopăr eu iubirea de sine şi să permit altora să mă iubească cu adevărat.

Practicând iubirea de sine, învăţăm ce înseamnă iubirea pentru ceilalţi, ne dăm seama cum iubirea nu cere nimic, doar acceptă, oferă spaţiu de dezvoltare, este cel mai fertil sol de la care putem să pornim.

Iubirea de sine nu este egoism, este datoria noastra faţă de noi şi faţă de ceilalţi.

Dacă vrei să să iei şi tu această decizie cu tine, hai şi tu în Maratonul iubirii de sine!

Vom dezbate prin Meditatii si exercitii de dezvoltare personala urmatoarele teme:

 

* Iertare si eliberare de trecut

* Incredere in sine si dezvoltarea intuitiei / Valoarea personala

* Blocaje, frici, credinte limitative

* Exprimarea adevarului personal, impunerea de limite si curajul de a cere ce ni se cuvine

* Dialogul intern

* Comparatia

* Posibilitatea de a alege

* Relatii sanatoase cu sine si cu ceilalti

* Putere personala / sexual transmutation activarea puterii creatoare

Detalii aici.

Text –Ana Dragalina