Draga copac,

M-am intors zilele trecute din Bali, dupa aproape doua luni si jumatate in talpile goale care m-au costat printre altele un numar in plus la pantofi pentru ca picioarele mele au fost obisnuite sa zburde goale in tot acest timp. 😀 . “Tara arde, si baba se piaptana “, stiu.

Cine ar fi zis ca asta este dilema vietii mele acum ?  Acum 15 ani abia intrasem la facultate: printre primii la buget, la Finante Banci. Daca ma intrebai atunci care sunt planurile mele de viitor, erau departe de pozitia lotus si lumanare in care imi place sa stau cat mai des acum 🙂 . Familia, societatea, “ceilalti”  aveau planuri mari cu mine: sa devin o bankerita bogata, sa ma invart in cercuri elevate si sa apar pe copertile revistelor de business la top tineri sub 30 de ani .  Aveam potential pe bune 😀 , insa viata avea alte planuri cu mine.

Dupa multe joburi in management ( in presa, televiziune, advertising, health clubs), acum vreo 3 ani, am ales sa schimb ceva: cum ar fi sa devin managerul propriei mele vieti? Cum ar fi sa fiu atat de bogata incat sa pun capul linistita pe perna in fiecare seara, sa ma uit in oglinda si sa-mi multumesc pentru inca o zi in viata, sa fiu atat de impacata cu mine incat sa nu mai caut pacea in ceilalti?

Atunci a venit schimbarea. Dupa prima clasa de yoga din viata mea, am avut o revelatie: eu vreau sa am o minte, un trup si o inima libera! Eu vreau sa stiu cine sunt! Eu vreau sa aflu mai mult despre tot! Eu nu mai vreau sa fiu prizoniera propriilor ganduri nefaste!Si asa am inceput… am visat intr-o noapte ca aceasta este misiunea mea, sa fac ceva care cu adevarat sa conteze, sa aduc un pic mai multa recunostinta si liniste in mine si in tot ce ma inconjoara.

Am inceput intr-o joaca. Sincer, la inceput imi placea doar cum “dadeam” in oglinda 🙂 . Adica traiam sindromul “honey moon yoga ”, cand esti atat in incantat si vrei sa incerci cele mai crazy si sexy posturi ca sa dai bine in poze si sa -ti placa ce incarligaturi vezi in oglinda, cand esti foarte mandru de corpul tau.Apoi relatia mea cu yoga s-a maturizat, am facut experimentat-o si in sarcina si cu Yanna Anastasia in brate, si pot sa spun ca am luat decizia abia dupa 3 ani sa merg mai departe si sa fac cursul de 200 de ore de yoga, pentru ca am inteles cu adevarat ca nu este doar o faza prin care am trecut, doar un val, doar o relatie trecatoare si ca e timpul sa duc mai departe la un alt nivel ce am invatat. Am luat aceasta decizie de a ma certifica international in Yoga pentru ca:

• Primul meu professor de Yoga, Carlos m-a intrebat la prima clasa de yoga “cine sunt?”, intrebare care m-a urmarit de atunci non stop si m-a facut curioasa sa aflu mai mult despre aceasta disciplina numita yoga, atat la nivel fizic/anatomic cat si mental, emotional, spiritual.
• Am simtit ca este cea mai frumoasa pasiune a mea din ultimul timp, care m-a inflorit, m-a renascut. Am iubit fiecare celula din mine de pe saltea, si am simtit ca pot imparti si cu ceilalti aceasta magie.
• Imi place sa invat incontinuu lucruri. Sunt genul de “student pe viata”, care nu poate inchide ochii pe perna seara daca nu si-a luat lectia din ziua respectiva. Sunt genul care isi da singura teme, si care isi inventeaza singura quiz-uri in cap, sunt insetata sa aflu mai mult despre mine ca spirit. Eram insetata sa cunosc mai multe despre anatomia yoga, filosofia, psihologia yoga, despre toate beneficiile acestei practici.
• Imi place sa meditez simplu, fara sa ma chinui sa par interesanta sau sa incerc practici care de care mai solicitante pentru minte. Cea mai profunda meditatie a mea a fost perioada in care am alaptat-o pe fetita mea, momentul acela cand esti cu adevarat cufundat in prezenta, recunostinta, liniste si iubire- asta este meditatie.
• Mi-am dat seama ca imi place la nebunie sa fiu inconjurata de oameni. Pana acum ceva timp m-am ascuns in spatele unui calculator, si nu stiam ce culoare au ochii oamenilor cu care interactionam. Mi-am dat seama ca ii iubesc atunci cand ii privesc in ochi, cand sunt printre ei, cand ii ascult, cand le zambesc.
• Am fost pregatita sa fac schimbarea in mine si am stiut ca pot contribui cu un pic, un pic de tot sa schimb Universul in care ne aflam in mai bine, pentru ca schimbarea celorlalti sau a spatiului din jurul nostrum, incepe in noi. Mi-am dat seama ca sunt o fantana nesecata de lumina, si ca e in misiunea mea sa-i fac si pe ceilalti sa inteleaga de acest izvor care se afla in ei.
•  Nu in ultimul rand, am inteles intr-un final ca Yoga nu este despre statul in cap ( asa cum faceam la inceput) sau alte provocari chinuitoare pentru corp. Yoga nu este despre a fi flexibil. Despre a sta in maini sau in varful degetului mic de la picior. Yoga este despre tine. Yoga creeaza spatiu in tine acolo unde nu stiai ca il ai. Yoga darama zidurile pe care le-ai ridicat in jurul inimii tale, si te ajuta sa te imprietenesti cu emotiile tale. Bune sau rele. Yoga te ajuta sa iti iubesti corpul cu toate imperfectiunile lui, sa fii constient de zgomotul mintii tale si de faptul ca doar tu poti controla gandurile tale. Yoga este despre iertare, despre pace cu tine. Pe salteaua de yoga vii sa simti si sa te simti. ❤

Ei, si pentru ca stiam ce vreau si ce am nevoie, provocarea a fost sa gasesc un curs care sa mi se potriveasca. Dupa milioane de cautari, in final alesesem – un curs de yoga certificat  Yoga Alliance prin cel mai mare lant de yoga din US- YogaWorks, insa sub indrumarea a doi profesori divini, Alicia& Oliver – rezidenti in Bali. El printre altele surfer cu spirit liber si vesel ( il iubeam cand purta tricoul scurt cu mesaj motivational “ I’d rather be a mermaid :)” , ea o zeita a medicinei chinezesti,a  intelepciunii, a emotiilor, a puterii feminine. Mi s-a parut important sa ma rup de tot, sa ma detasez de tara si familie ca sa ma pot focusa 100% pe studiu si pe mine.

Si asa mi-a facut bagajele si am zburat in Bali. Intr-o jungla de la poalele unui vulcan, intr-un lan de orez supraetajat, in  Prana Dewi. Printre broscute, soparlite si serpisori de apa. Locatia, asemeni unui ashram, era departe de orice forma de civilizatie. Se gospodareau singuri din propria recolta, si uite asa am mancat organic numai orez, fructe, legume si apa de cocos mai bine de o luna.  Acest loc avea si o incarcatura spirituala foarte mare. Un pic mai tarziu am aflat ca umbla vorba ca sunt cateva spirite bune pe acolo care nu au vrut sa plece in lumea de dincolo si mai fac sotii studentilor 🙂 . M-am amuzat pentru ca atunci cand am depus ofrande, aveam si o tigara acolo, chipurile ca unuia dintre spirite ii placea sa fumeze 😀 . Ei chiar cred in lucrurile astea.

Despre Alicia si Oliver.“Mama si Papa” i-am numit pe profesorii nostri. Si nu pentru ca aratau a parinti (desi la  peste 47 de ani sunt super hot!), ci pentru ca, asemenea parintilor nostri, au avut grija de noi, 31 de zile sa ne indragostim de yoga si de magia ei. Sa ne indragostim de noi.

Cand am inceput cursul, ne-au setat o regula: sa fim buni si onesti ( “ahimsa” & “satya”), asa ca tot ce ne-au invatat a fost bazat pe bunatate si pasiune. Au o maniera incredibila de e ne face sa retinem lucrurile cu adevarat importante, si chiar daca uneori volumul de informatii ne depasea si simteam ca ne arde creierul, intotdeauna au gasit o varianta sa ne scoata din tensiune: poate un cantecel happy, poate un joculet, poate o discutie profunda. Alteori ne invatau sa vorbim cu spiritele naturii, sa ne legam cu energia pamantului, sa ardem in foc tot ce e negativ in noi, sa ne curatam aura cu salvie si multe alte chestii super interesante pe care am incepu sa le aplic si noi.

Am ales acest curs pentru Alicia care mi s-a  parut extrem de umana si calda, dar si foarte profesionista. Am aplicat la zeci de scoli de yoga din lumea intreaga si a fost singura care mi-a raspuns cu un mail personalizat de 2 pagini, in care am simtit pasiunea ei pentru yoga, pentru viata, si iubirea pentru fetita sa care o urmeaza peste tot. Asa m-a cucerit. Plus programul cursului care mi s-a parut extrem de  bine structurat. In fiecare zi aveam  teme, chestionare, secvente de pregatit, subiecte pentru jurnal de dezbatut  si jocuri de dezvoltare personala. Examenul nu a fost usor deloc, insa ei ne-au pregatit atat de bine incat toate l-am luat cu peste 9.50. Nu degeaba am primit 8 kilograme de carti si ni se impunea “silent” dupa clase 😀 . Ca sa ne putem centra, concentra pe studiu.

In fiecare dimineata ne sculam la 6 si faceam o meditatie de grup de 30 de minute. Erau zile cand ma simtem un mic Budha :), chiar simtem cum in corpul meu zburda energia sau cum pluteam, simteam controlul gandurilor, insa erau alte zile cand nu se lega nimic,imi treceau numai prostii prin cap ca Juliei Roberts in “Eat pray love” :). Uneori pentru ca stateam foarte mult intr-o pozitie imi amorteau complet picioarele si ma amuzam dandu-mi pumni imaginari in ele in timpul meditatiei. Cateodata deschideam doar un ochi discret ca in desenele animate sa vad daca mai e vreo colega la fel de scrantita ca mine :), si eram uimita sa vad ca toate  erau asa de serioase si concentrate….. pana intr- o zi cand o colega a facut “buf!” din sezut si dadea din maini ca si cum ar fi inotat. Atunci mi-am zis “e clar, nebanuite sunt caile Domnului” si ale meditatiei 😀 . Ce incerc sa spun este ca suntem oameni, suntem “Budha” zilelor noastre, perfecti in imperfectiunea noastra. Este normal sa mai radem, sa mai gresim, sa mai cadem, sa mai glumim. Este minunat sa fim spirituali dar este perfect normal sa ramanem uneori ancorati in haosul, drama si comedia si facebookul zilelor noastre. Pentru ca yoga nu inseamna numai copaci verzi, unicorni si fundite roz. Yoga este aici si acum pur si simplu: “atha yoga nusa sanam“.

200 de ore de yoga, atat era pragramul nostru de certificare, insa dupa ce l-am terminat am realizat ca de fapt am facut 300. Oamenii astia nu se puteau opri sa ne furnizeze informatii din inima, din suflet.

Tot ei ne-au invatat “puterea tacerii”. In fiecare zi inainte de clase si dupa acestea fiecare era pe “silent” adica nu aveam voie sa vorbim intre noi si sa ne dispersam energia. Nu, nu a fost un chin! A fost o binecuvantare, un timp sacru cu noi insine, un timp de introspectie, de liniste, de conexiune cu natura!

Alaturi de “mama si papa”  si de colegele mele, m-am simtit in siguranta, si niciodata singura, desi eram departe de familia mea. Imi aduc aminte acum cand am sarit la mijlocul noptii in patul colegei mele Stephanie, si am luat-o in brate tragand patura peste noi in cap, pentru ca am avut impresia ca un spirit ne-a batut la usa insistent. Era un sofer, hahha 😀 ! M-am indragostit de fiecare din cele 17 participante, si mi-am dat seama cat de asemanatoare suntem, desi statuturile noastre sociale sunt atat de diferite….. pentru ca yoga insemana printre altele “yuj” -“a uni”. Pentru ca trainingul a fost destul de scump, participantele erau destul de instarite, iar eu initial ma gandeam ca vor fi niste superficiale si insensibile. Insa nu, desi aveau situatii foarte bune, pe toate ne lega aceeasi idee: toate voiam sa facem o schimbare, sa facem ceva care sa conteze cu adevarat. Mai toate voiau sa-si dea demisia, haha! Cand stam seara la povesti si ascultam cu lacrimi in ochi violentele fizice, stresul la job si lipsa timpului liber, dezamagirile in dragoste, lipsa afectiunii parentale sau violentele fizice ale unora dintre ele care stau in mijlocul New Yorkului sau in capitale asiatice desi au toti banii din lume mi-am dat seama ca nu conteaza de unde venim, toate, absolut toate avem probleme mai mici sau mai mari, toate avem povesti,nu exista viata perfecta ca in filmele americane. Oricat am nega, traim intr-o lume a suferintei, iar noi cele aflate acolo am avut puterea sa recunoastem asta si sa facem o schimbare. Ma uitam in ochii lor si realizam ca suntem toate la fel. Ma simteam mai buna si inteleapta, mi-am dat seama cat de important este sa fii in compania potrivita, sa-ti poti oglindi cele mai frumoase parti din tine. La Prana Dewi nu existau bisericute, barfe, eram  cu toatele niste surori.

In  a 3-a saptamana de curs mi-a fost foarte rau. M-am simtit extrem de slabita si cateva zile bune am fost ca o leguma, nu puteam face mai nimic. Sa fi fost o bacterie, sa fi fost o gastrita de la prea multe verzituri, sa fi fost dorul de Anastasia, sa fi fost pur si simplu o reactie a eliberarii emotiilor prin asanele pe care le-am tot practicat, nu stiu. Cert e ca al meu corp s-a exprimat, dar intr-un final am ajuns la o intelegere cu el si ne-am imprietenit, intorcandu-ma sanatoasa pe salteaua de yoga.

La Prana Dewi am pierdut lactatia. Aveam in minte doar ultima imagine in aeroport cu fetita mea care a supt cu disperare ultima picatura de energie si iubire din mine. M-a durut. Mai ales ca in baia outdoor aveam o pictura cu o balineza care isi alapta copilul mare de 3 ani. Am stiu insa ca Anastasia m-a inteles si m-a lasat sa fac acest lucru pentru evolutia  mea si a noastra impreuna. Yoga m-a invatat sa iubesc detasat si acesta este poate unul dintre cele mai mari bogatii ale mele acum. Sa realizezi ca nimic nu iti apartine. Nici macar tu.

Tot Yoga ne invata ca de fapt Yoga nu este ( numai) pe saltea. In ultimele zile de curs, Alicia ne repeta ca am invatat cu ce se mananca yoga dar sa incercam sa ramanem yogini si in afara saltelei, acasa, la job, pe strada, in vacante: sa fim mai buni cu noi si ceilalti, mai corecti, mai sinceri, mai recunoscatori, mai liberi, mai umani, mai calzi, mai vulnerabili.Si sa nu incetam sa invatam incontinuu lucruri noi. Sa ramanem mereu cu modestia studentului la prima clasa, sa ne perfectionam si sa nu incetam sa practicam yoga pentru noi, cu noi, cu numai pentru ceilalti, in calitate de profesori.

In  ultimele zile petrecute la curs  ma simteam din ce in ce mai pregatita. Eram la locul potrivit  si momentul potrivit. Daca l-as fi facut acum 5 ani nu cred ca as fi inteles nimic.  Chiar daca a fost un sacrificiu financiar destul de mare, sunt convinsa ca totul a meritat si se va intoarce inzecit la mine.

Dupa ce am terminat cursul am mai petrecut o luna in Bali, unde am organizat pentru 38 de copacei doua retreaturi de spiritualitate impreuna cu Crina, o moldoveanca minunata stabilita in Bali. Am simtit cu adevarat ca faceam ceva care sa conteze, ceva care sa schimbe perceptii, mituri, credinte care aduce un pic mai multa liniste si pace. Am simtit ca ajut, si nu as fi ajuns la aceasta misiune, daca yoga nu mi-ar fi deschis ochii.

Mai departe nu-mi ramane decat sa ma rog sa vina la mine copaceii care au nevoie de ceea ce eu simt, stiu si iubesc.  Nu am un plan foarte clar, dar sunt convinsa ca sunt pe drumul cel bun si totul se va lega exact ca in visul meu.

Va multumesc pentru ca imi sunteti aproape in aceasta calatorie.

❤

Ps: daca va intereseaza trainingurile de yoga  pe  care le face cu atata pasiune Alicia, puteti sa-mi scrieti in privat sa va dau detalii sau sa o contactati personal aici sau pe siteul YogaWorks. Este minunata!