Draga copac,

o data pe luna organizez o clasa de yoga speciala care dureaza aproximativ 2.15 h,  108 Salutari  ale soarelui,adica repetam un flow de 12 asane ( posturi) de 108 ori. Este o clasa intensa dar ideea de baza nu este efortul, tensiunea, traspiratia ci abandonul in relaxare si meditatie activa in timpul procesului. Eu combin in timpul clasei tehnici de EFT sau psihologie moderna prin afirmatii si chiar reusesc sa tin publicul “aprins”, in toate editiile de pana acum toata lumea a dus clasa pana la final.

Deseori aud de la copacei”vai mi-as dori si eu 108 dar nu pot, nu sunt felxibil, nu am mobilitate, nu am rezistenta bla bla!!! Stop it!! Yoga nu este despre asta, flexibilitatea sta in minte, lucrand cu calmarea mintii, corpul se deschide.

Uneori am la clase muze intre studentii mei, carora le vad lumina din ochi, motivatia si iubirea si imi zic “Da, se poate! Functioneaza magia!” .

O muza imi este la fiecare clasa Petra, care face posturile perfect, este extrem de prezenta desi ……vede doar 5%, avand o atrofie de nerv optic cu degenerescență retiniană, adica zice ea “vede doar umbre si lumini” si se ghideaza dupa limbajul verbal si atingere. Daca ea poate noi ce scuza avem? La fiecare clasa vine insotita de mama ei, pe care o vad ca un inger in dreapta ei care ii ghideaza cu inima fiecare pas. Un asa tablou de iubire pentru mine este o binecuvantare.

O las pe Petra sa va spuna experienta ei, iar pe voi va astept la 108 :

“108 de salutări către soare și un infinit de emoții… La început a fost o provocare. Trebuie să recunosc, m-a inspirat mama care de ceva ani practică yoga și meditație. Am plecat cu gândul că nu am un antrenament pe măsura acestui număr de saluturi ale soarelui și că voi practica atât cât pot apoi probabil urma să stau într-un colț și să aștept până când trebuiau să termine și ceilalți participanți. Faptul că am o deficiență de vedere nu m-a făcut să mă simt inhibată fiindcă mai fusesem în medii diverse și nu simțeam că va trebui să mă comport diferit sau să am vreo strângere de inimă. Provocarea a venit însă atunci când am fost cu toții încurajați de către Andreea să salutăm soarele de 108 ori. Inițial am vrut să nu o dezamăgesc și m-am bazat pe faptul că toată lumea care era atunci în sală avea să transmită o energie de care mă voi putea agăța și eu atunci când ar fi apărut vreun gând despre oboseală … Încă de la primele saluturi însă, mintea mea a oprit numărătoarea și am început să simt cum trupul meu devine ușor și cum soarele mă încălzea… parcă îmi spunea și el Namaste de undeva din inima mea și de undeva mai presus de mine…. Uitasem că fac exerciții fizice, uitasem că timpul trece și că urma să ne apropiem de finalul orelor convenționale de mișcare… După ce am terminat am plâns de fericire pentru că soarele mi-a dat voie să-l salut și să-l port cu mine ca pe un prieten bun…. Nu mi-a host frig, nu m-a durut mimic fizzy dar după prima mea vizită la studious de yoga mi-am dat seams că tribute să mă întorc mai reperde… Îmi era foarte dor de soiree La a doua întâlnire cu soarele mi-am regăsit vechiul prieten așteptând salutul meu și oferindu-mi o paletă de culori, culorile chakrelor prin care am descoperit lucrurile neștiute din interiorul meu. Pot spune că am perceput diferențele vibrațiilor colorate chiar dacă eu nu disting culori și nu mint fiindcă mi le-a arătat soarele cu fiecare salut al său, iar eu am toată încrederea în el…. Am cantata mantre și am ascultat sunsetele frumoase ale bolului tibetan în timp ce corpul meu ușor saluta soarele cu mult drag. M-am bucurat și de momentele în care mama și Andreea m-au felicitat fiindcă am ajuns până la capăt fără pauze dar și de faptul că de fapt am învățat că nu era vorba doar despre performanța unui număr de mișcări ci despre prietenia cu soarele, despre bucuria de a simți în interior curajul de a continua și despre comunicarea cu toate forțele înalte care te călăuzesc chiar prin acele mișcări fizice spre cele mai bune decizii și spre fericirea sufletului. Îmi amintesc un moment în care trebuia să dedic unul dintre saluturi unei ființe sau figuri importante dintrecut, unei rădăcini ancestrale și am dedicat-o tuturor marilor maeștri de pretutindeni fiindcă i-am simțit ca pe niște raze frumoase care întregesc lumina solară spre care salutam de 108 ori… Am învățat și că efortul consta în a te opri din numărat, din anticipat și din teama de a nu executa toate mișcările. Pentru mine fiecare mișcare era o bucurie chiar dacă nu erau executate poate la perfecțiunea demnă de un sportiv…. Dar pe mine nu urma să mă evalueze un juriu al convențiilor umane…. Eu trebuia doar să mă împrietenesc cu soarele, cu întregul universal și cred că i-a plăcut cum l-am salutat fiindcă mi-a dat puterea de a fi fericită pe toată durata cursului și mult timp după. Am să vin mere să salut soared, să primes un infinit de emoții și bucurii din partea lui pe care să le împart și eu în jur și să fac mereu ca micul soare din inima mea să strălucească pentru orice ființă care dorește să-l salute. NAMASTE”