Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

“Baiatul cu inima de piatra si fata care-si crestea aripile” de Cristina Tigroiaca

Draga copac,

 

imi aduc aminte de Cristina la prima noastra intalnire, la initierea in yoga. Atunci le-am impartit niste carti oracol si ei i-a picat Imbratisarea animalului putere- Tigrul. Parca o aud “Dar mie nu mi se potriveste…:)”, urmand ca la finalul cursului sa realizeze ca era Tigroaica aceea interioara care urla dupa recunoastere si imputernicire, era trezirea ei la viata.

De atunci a trecut ceva, Tigroaica a inceput aceasta frumoasa calatorie a cunoasterii Sinelui, astfel incat la un moment dat a fost atat de incantata de ce a gasit incat chiar si-a tatuat tigroaica pe brat :). Apoi a urmat o pauza de 2-3 luni, nu am mai vazut- o pe Tigroaica pana acum cateva zile la 108 salutari cand dupa curs ne-a povestit “ca s-a indragostit un pic” si ca treaba asta a scuturat-o, a dat-o cu putere de pamant dar a ajutat-o sa prinda si aripi si sa se cunoasca mult mai bine.

Am ramas foarte impresionata cand dupa clasa, eram la Alt Shift cu mai multi colegi de la Yoga si a insistat sa ne citeasca o poveste speciala terapeutica despre trairile ei. Nu mai spun nimic, te las si pe tine sa intri in terapia scrisului alaturi de Tigroaica si de noi:

A fost o data ca niciodata, o fata Cristina, indragostita pana peste cap de un baiat Petru Iulian. Baiatul, avea o inima de piatra si fata credea ca, asemenea vulcanilor care erup, asa se va topi si piatra lui din inima. Fata, nu si dorea nimic mai mult decat ceea ce ar fi putut sa -i ofere baiatul cu inima de piatra. Aveau amandoi aceleasi vise. Sa calatoreasca prin lumea larga, altfel decat isi doresc oamenii obisnuiti. Sa observe lucrurile, care sunt ascunse ochiului, cele care conteaza doar pentru cei pregatiti sa le vada. Fata il vedea cel mai frumos baiat din lume si cel mai placut om cu care ea si ar fi dorit sa fie. El avea o voce pe care fata ar fi ascultat o la nesfarsit. Avea multe calitati care- i placeau fetei. Fata si baiatul cu inima de piatra au petrecut clipe impreuna. Dar nu au petrecut timp impreuna, pentru ca, amandoi si au dat seama ca timpul nu exista. Nu au vorbit despre asta dar atunci cand se uitau unul in ochii celuilalt, stiau ! Fetei ii placea sa se uite in ochii lui pentru ca vedea acolo vesnicia. O data, l -a facut sa rada cu ochii, poate chiar de mai multe ori, si ea, atunci a fost foarte fericita. Atunci,cand se gandea la asta ( o facuse de mii de ori ) se pierdea in privirea lui si intra intr un labirint foarte intortochiat. Labirintul acela era adevarat si ducea chiar in locul unde ar fi trebuit sa fie inima lui. Si fata, petrecea foarte mult timp plimbandu se prin acest labirint, fiind foarte fericita si visand si dansand. Am uitat sa va spun ca fata, era o fata vesela si plina de viata si frumoasa. Fata, pana atunci, avuse se o viata plina de complicatii si de compromisuri si ea nu se cunostea pe ea, pentru ca avea un obicei de a se darui persoanelor de langa ea. Fata era inca naiva si pura si de aceea era atat de fericita prin labirintul baiatului cu inima de piatra. Pentru ca, baiatul o lasa sa salasluiasca acolo. Era de fapt, sufletul lui. Dar el nu- si cunostea sufletul pentru ca el nu voia sa se plimbe cu ea prin labirint. Si atunci, fata si a dat seama ca baiatul avea un mare secret. Atunci, fetei i- a venit o idee. Mergea zilnic acolo si se uita dupa ceva anume. Si a cautat ea ce a cautat, zile si nopti si a trecut prin toate starile, pentru ca era deznadajduita. A ras, a plans, a jelit, a topait, a cantat si iar a plans. A plans cel mai mult, din cate s a plans pe aceasta lume. Si plangand ea asa, langa inima piatra a lui, pentru ca acolo ajunse se dupa mult vreme, a observat ca in mijlocul pietrei era, asa, ca o crapatura. Si parca se intrezarea ceva acolo. Crestea ceva. Dar in acelasi timp, fata, simtea ca si ei ii creste ceva pe spate. Nu se putea uita pe spatele ei pentru ca nu avea oglinda acolo. El nu suporta oglinzile si nu avea asa ceva. Atunci fata, a inceput sa aiba rabdare. Pana atunci, nu prea stia ce e aceea rabdarea. Si uite asa, fata a trebuit sa se gandeasca mult la ea si la ce isi doreste si la ce ar face o fericita. Pentru ca nu avea ce sa faca altceva si pentru ca baiatul a fost incantat sa o aiba pe ea acolo chiar daca inima lui era de piatra. Si el inca nu stia ca ii creste ceva in inima. Si nici ea nu stia ce i va creste pe spate. Amandoi aveau niste simtaminte dar nici unul nu stia sa si le explice. Era, un fel de dezamagire. Amandoi simteau asa, dar nu au facut nimic pentru asta, amandoi erau foarte obisnuiti cu dezamagirile. Dupa ceva vreme, s a intrezarit ce era acolo in inima lui. Crestea o floare. Exista niste flori pe lumea asta, care cresc in stanca si se numesc floare de colt. Poate mai sunt si alte flori care cresc in stanci dar baiatului aceasta floare ii crestea. Si fetei ii cresteau pe spate niste aripi. Cand aripile se facusera mai mari ea le a putut vedea, doar intorcand privirea. Si atunci fata, a fost atat de uimita ca nu a stiut ce altceva sa faca, decat, sa il cheme si pe el acolo. Era vorba doar de ei doi. Nimeni, de pe lume nu stia despre ei. Intr un fel, erau singuri pe lume. Nimanui nu le pasa de soarta lor. Si atunci, s au intalnit in acel loc atat de sacru, unde lui ii crestea o floare in inima de piatra, poate de acea ei ii placea numele lui, de Petru, pentru ca seamana putin cu piatra, si au stat nemiscati si s au privit in ochi. Si fata avea un infinit in ochi, asa ca si el s ar fi putut plimba prin infinitul acela frumos al ei. Dar asta, numai el stie, pentru ca el, nu prea vorbea si nu impartasea nimic din ce facea si simtea. Spunea el, ca nu simte nimic si atunci ea nu avea ce sa faca decat sa l creada ca asa este. Si, uitandu se unul in ochii celuilalt si pierzandu se in infinitul celuilalt au realizat dintr o data ca de fapt fiecare se uita la el insusi. Amandoi au realizat, ca, de aceea nu i placeau lui oglinzile. Se pare ca el stia mai bine decat ea, nedorindu si oglinzi. Pentru ca, numai asa s au putut vedea cu adevarat. Si se uitau uimiti unul la celalalt si tot descopereau minunatii. Si ei nici nu stiau ca au atata frumusete si atata putere in ei. Nici nu vorbeau pentru ca nu trebuia. Nu era nevoie de cuvinte aici, era dincolo de orice lucru…. Si in acelasi timp, crestea si floarea in inima lui de piatra si cresteau si aripile ei. Cand si au dat seama ca au crescut, pe amandoi, i a cuprins o tristete. Dar o tristete fericita. Numai ei puteau intelege aceasta tristete fericita. Chiar daca ar fi incercat sa explice cuiva, nu ar fi inteles nimeni si nimanui nu i ar fi pasat ce simt ei. Si, ei stiau, ca nu, nu ar fi avut cui sa spuna. Nici unul nu avea pe nimeni altcineva. Si amandoi au lasat linistea dintre ei sa vorbeasca, chiar daca ea ar fi vorbit vrute si nevrute cu el, dar pentru ca ea voia sa l respecte, a lasat si ea linistea sa vorbeasca. Si a fost bine. Da. A fost bine. El s a ales cu o floare atat de rara in inima lui. Nu v am spus, ca foarea asta poate fi nemuritoare si e la fel de frumoasa si peste mii de ani. Si ea, s a ales cu niste aripi superbe si mari si incantatoare si cu care va putea sa zboare peste mari si tari si peste toate minunatiile pamantului si poate zbura chiar si in sufletele unor oameni pe care ea va stii ca vor fi minunati. Poate va fi doar unul, dar asta va afla ea, si va fi suficient. Ea stie de multa timp ca un singur om are tot universul cuprins in el. Si atunci ea, a plecat din sufletul lui si din labirintul acela in care a stat ceva vreme. Si el nu a zis nimic. Nu stim, ce gandeste el, pentru ca v am spus ca lui nu i place sa vorbeasca. Doar, a lasat o pe fata acolo, la el in suflet si putem sa tragem concluzii ca si lui ia placut de ea. Si nu voi termina povestea ca si celelalte povesti. Ca au trait fericiti pana la adanci batraneti. Astea sunt pentru oamenii foarte obisnuiti pe care ii intalnesti peste tot. Povestea mea e chiar speciala si nu veti mai gasi un baiat cu inima de piatra si cu o floare de colt in ea si nici o fata cu aripi atat de frumoase zburand pe ici pe colo poate chiar si prin dreptul ferestrei voastre. E suficient sa ridicati din cand in cand privirea si poate aveti norocul sa o vedeti. Ca este chiar un noroc, este o fata cum nu s a mai vazut si daca o vei cunoaste o sa afli. Poate chiar baiatul cu floarea de colt in inima lui de piatra o va vedea vreodata pe fereastra cand isi va ridica privirea.”

Daca ai si tu o poveste care poate inspira padurea de copacei te rog scrie-mi la suntuncopac@gmail.com

 

Namaste!


1 Comment

Esti propriul tau sabotor?

draga copac,

Hai sa-ti spun o poveste. Stii ca mi-a luat aproape 4-5 ani sa fac schimbarea din corporatie in antreprenoriatul zen. Au fost momente grele de conflict cu mine cand ascultam si credeam vocile celorlalti, ca e o mutare gresita, o prostie, o nebunie, ca va fi un esec din start, ca voi avea regrete, ca ma voi face de rusine, ca sunt prea multi care stiu sa faca asta bine si nu e loc de mine, ca intotdeauna sunt altii mai pregatiti care ma vor face sa ma simt “mica”, bla bla bla. Si uite asa am stat pe loc pana intr-un punct….. cand am avut o revelatie. Nu ceilalti ma tineau pe loc ci propria mea crezare, propria mea voce, gandire interioara imi spunea ca nu pot, iar actiunile mele urmau gandurile. Asa ca la un moment dat m-am trezit ca pasarea phoenix si mi- am zis ca daca gandurile mele sunt atat de puternice incat sa ma tina pe loc inseamna ca sunt la fel de puterice sa ma ajute sa obtin si ce vreau. Asa ca am ales! Am ales SA POT, am ales sa am CURAJ si sa risc sa –mi confrunt sabotorul interior.

-“Tu esti propriul tau sabotor?”  – “Nicidecum! Nu! Cum sa-mi fac rau singur?! Poate mama, tata, partenerul de viata, colegul, sefu’, pisica, catelul, dar clar nu eu. Ei sunt clar de vina pentru nefericirea mea si pentru ca eu nu pot fi si avea ceea ce vreau”

Eu clar mult am avut aceasta gandire defectuasa mult timp si probabil fiecare dintre noi a trecut pe aici.  Cu totii avem acest “prietenas” nedorit interior. O voce care ne spune ca nu putem face lucrurile dorite si nu putem deveni ceea ce am dori sa fim. Este o frica interioara care ne roade atunci cand iesim din zona de confort, care ne spune ca nu putem reusi, ca ceilalti sunt mai buni ca esuam si ca nu putem duce lucrurile la capat. Adevarul este ca noi suntem acest sabotor, gandurile noastre, mintea noastra atunci cand nu o controlam si o lasam sa ne puna in lesa neputintei.

Acest sabotor poate fi incurajat de gandurile noastre privind educatia/cresterea/rezervorul de incurajare si iubire pe care le-am primit de la parinti, neincurajarea, diverse etichete pe care le-am asumat de-a lungul vietii si le-am crezut, aceasta gandire colectiva pe care ne-am asumat-o ca fiind a noastra si i-am dat crezare. MINTEA NE MINTE, retine asta! Ea poate fi un instrument extraordinar  atunci cand plantam ganduri constructive si luminoase dar atunci cand sadim astfel de ganduri sabotoare nu facem decat sa culegem actiuni si realitati pe masura.

Ce e de facut? Pai sa ne trezim, sa devenim constienti de forta noastra incredibila pe care daca nu o folosim in folosul nostru ne poate distruge. Putem prinde sabatorul de coada atunci cand incearca sa preia controlul si  sa-l recunoastem  si sa-l demascam. Daca suntem constienti, devenim responsabili si preluam carma vietii noastre. Odata ce suntem la carma, depinde doar de noi daca mergem inainte, stam pe loc sau o luam inapoi.

Iti propun sa-i dai un nume sabotorului tau, poate chiar un nume caraghios astfel incat sa te amuze si pe tine de fiecare data cand alegi sa-i dai crezare  lui ” Titirica” ” Pacanel” “Branzoi” “Scuturica” “Scaryila”  si sa realizezi ca doar tu esti de fapt adavaratul actor de luat in seama in piesa vietii tale.

Yoga este o practica minunata in imblanzirea acestui sabotor interior.

Namaste!


Leave a comment

“Endometrioza m-a ajutat sa ma imprietenesc cu mine” de Gabriela, un suflet de femeie

Draga copacel,

acest articol isi propune sa ne ajute pe noi femeile sa constientizam mai bine o boala care afecteaza 10-15% dintre femei- endometrioza.Ce este endometrioza?

yoga bucuresti

Endometrioza reprezintă prezența țesutului similar endometrului (căptușeala uterului) în alte zone pelvine sau extra pelvine. Endometrioza se poate manifesta diferit de la leziuni endometriozice (chisturi, aderente, noduli)  până la infertilitate. .In anul 2012, conform unei statistici elaborate de World Endometriosis Foundation, se aprecia ca 176 milioane de femei sufera de endometrioza..În lumea medicală, este considerată cea mai dureroasă boală ginecologică, nemortală..Sunt atinse de Endometrioză doar femeile aflate în perioada reproductiva; afecteaza cam 10 – 15%  dintre femei. În funcție de localizarea țesuturilor endometriale, pot apărea simptome foarte variate. În general, apar în cavitatea abdominală: între organe, pe fascii, pe intestine sau alte organe, în tubul uterin, în ovare, dar se pot instala chiar și în peretele uterului, a intestinelor, în vezică sau în perineu.

Cele mai frecvente simptome:

• Menstruație neregulată, dureroasă, cu cheaguri și crampe;

• Durere neobșinuit de intensă, mai ales în zona bazinului;

• Durere radiantă în mijloc, în coapse, în picioare;

• Probleme digestive, balonare, diaree, crampe, scaun cu sânge;

• Urinare frecventă, infecții urinare, sânge în urină;

• Diformitățile uterului cauzate de aderențe, dureri abdominale neobișnuite;

• Control ginecologic dureros și viață sexuală dureroasă;

• Ovulație dureroasă la mijlocul ciclului (chist endometrial);

• Greață, vărsături, leșin, amețeli, vârtejuri, oboseală cronică, anemie;

• Probleme imune și alergii în creștere;

• Infertilitate, încercări eșuate de a rămâne gravidă.

Simptomele enumerate mai sus nu apar întotdeauna toate deodată, ci este posibil să apară doar unele din ele ca manifestare a afecțiunii.Asadar, dacă experimentezi cel puțin unul dintre simptomele de mai sus, adresează-te medicului ginecolog!

Ce trebuie să facă medicul ginecolog pentru tine? 

– Să realizeze anamneza completă cu privire la istoricul tău medical 

– Să te asculte și să îți răspundă la toate întrebările

– Să realizeze un consult și o ecografie transvaginală avizată

– Să îți recomande investigații complexe sau să te redirecționeze către alți medici specialiști, în funcție de situație 

Endometrioza este încă greu de diagnosticat, așa că încearcă să găsești încă de la început medici specialiști cu experiență în tratarea acestei afecțiuni! 

Endometrioza este atat o problema de fertilitate, cat si una care afecteaza calitatea vietii (inclusiv viata de cuplu). Fiecare pacienta cu endometrioza trebuie sa beneficieze de ajutor specializat si personalizat.

Mai departe iti las povestea unui suflet feminin- Gabriela Blaga ,  care a primit aceasta boala ca lectie sa se cunoasca, sa se accepte si sa se iubeasca mai mult. De atunci a infiintat si asociata SOS Endometrioza unde incet-incet ajuta femeile sa constientizeze invataturile acestei boli.

Pana la inceputul anului 2014 am trait, am simtit si am gandit in dezacord cu mine insami. Am trecut prin viata absenta, m-am lasat purtata de actiuni, de evenimente din exterior, de parerea oamenilor din jurul meu si mi-am neglijat trairile interioare. Exista o deconectare de sine.Asteptam ajutor din exterior, de la sora mea, de la prieteni. De un an si jumatate am inteles si cred cu tarie ca tot ceea ce percepem in si din exterior este, de fapt, reflectarea fiintei noastre.

Si da, este adevarat ca anumite situatii se repeta in mod ciclic pana cand constientizam nevoia de schimbare.

Eu am inteles aceasta nevoie in urma unui eveniment dureros. Acum 4 ani spuneam familiei si prietenilor ca vreau sa plec din tara, ca Romania nu imi poate oferi ceea ce imi doresc.

Si, ca o confirmare a vorbei din batrani: „Ai grija ce-ti doresti pentru ca ti se poate intampla”, am cautat oportunitatea, iar in ianuarie 2013 eram „fericita” castigatoare a unui concurs ce a avut drept premiu o pozitie de manager in domeniul financiar, in Copenhaga.

Urma sa traiesc o experienta „transformatoare” ce avea sa reprezinte o treapta catre auto-cunoastere.

Iata-ma asadar aterizand pe pamant danez. Eu, doua valize verzi si un laptop rosu.

Inceputul a fost interesant, descopeream locuri si oameni noi, studiam si limba daneza, pe care nu o consider ca fiind cea mai usoara si melodioasa. Eu sunt iubitoare de limbi latine (spaniola este cap de lista).

In cateva luni insa, dorul de tara a aparut. Schimbarile in lant (tara, cultura, clima), absenta familiei, job-ul nesatisfacator au adus tristete, nopti nedormite, intrebari fara raspuns.

Mahnirea sufleteasca avea sa se reflecte in plan fizic.

Astfel, in octombrie 2013, in urma unui control medical, mi s-a comunicat ca am un chist endometriozic de 9 cm pe ovarul stang si doar interventia chirurgicala este solutia. Am plecat din tara cu o teama cumplita de operatie.

Frica care m-a insotit in lunile ce au urmat, gandurile nu tocmai pozitive, au alimentat si au determinat inrautatirea starii mele de sanatate. Generam, prin modul de gandire, ceea ce avea sa urmeze.

In ianuarie 2014 am fost operata de urgenta, ca urmare a unor complicatii, iar la o luna dupa acea interventie, insotita de sora mea, am revenit ACASA.

In avion, inainte de aterizarea la Bucuresti, am trait o emotie puternica, am plans de bucurie ca ma intorc in tara mea! Traisem lectia strainatatii si nu mi-o mai doream.

Au urmat luni in care am luptat cu mine sa-mi revin. Frica care ma coplesise pe parcursul bolii lasase urme.

Am avut marele noroc sa am alaturi oameni dragi care m-au ajutat enorm. Invatam, zi de zi, cate ceva nou despre mine. Cresteam cu pasi siguri.

Cautam diverse metode care sa ma ajute.

In august 2014 am ajuns in Toscana, ca participant la ceea ce s-a numit „Happy mind retreat”. Acolo am intrat in contact cu mindfulness-ul si meditatia, unelte ce s-au dovedit esentiale in procesul de „citire” a starilor, emotiilor, gandurilor proprii.

Incepeam sa inteleg ca exista o relatie puternica intre starile interioare si evenimentele exterioare.

Asa mi-am dat seama ca episodul dureros al bolii m-a ajutat sa ma redescopar si sa devin Gabriela de acum, cea cu pofta de viata, zambitoare, bucuroasa de fiecare noua zi. Gabriela care nu se mai plange cand ploua zile in sir.

Am invatat sa fiu recunoscatoare pentru ceea ce sunt si ceea ce am.

Privind retrospectiv, mi-am dat seama ca in ciuda bolii nu m-am intrebat si nici nu am intrebat Divinitatea: „De ce eu?” Parca intuiam ca acel eveniment dureros avea sa fie pasul pe drumul transformarii de sine.

Acum, la mai bine de doi ani de la acea experienta, sunt recunoscatoare si bucuroasa ca am reusit sa cresc, sa ajung sa-mi fiu propria ancora, sa ma iubesc si sa am mare incredere in mine.

Am ajuns sa ma traiesc si nu sa fiu traita de stari, de ganduri toxice.

Pas cu pas, folosind diverse unelte (psihoterapia, mindfulness, meditatie, hatha yoga) am invatat despre mine.

Am reusit sa imi schimb tiparul de gandire.

Acum las pur si simplu gandurile sa curga atunci cand apar.

Am inceput sa practic auto-observarea constienta.

Si asta ma ajuta mult in identificarea gandurilor, a credintelor, a starilor care imi afecteaza echilibrul interior.

Am ajuns sa fiu in dialog cu mine, pe un ton prietenos, fara critica.

Este incredibil cum schimbarea din mine a generat si in exterior „lumina”.  De cand sunt noua Gabriela am atras si atrag in jurul meu oameni luminosi si intamplari frumoase.

Este evident ca ceea ce sunt ACUM se oglindeste in jur!

Este fabulos sa simti, pur si simplu, asezarea fireasca a intamplarilor atunci cand iti lasi mintea libera, neincarcata cu deseuri. Da, suntem creatorii propriului vis si a propriei realitati!

Am atasat mai jos o poza din Cauzele Spirituale ale Bolilor de  Jacques Martell, referitor la endometrioza.Onorati-va feminitatea, dragi femei!Namaste!”

Imagini inline 1

 


Leave a comment

Despre yoga stretching…. la birou!

Draga copac,

 

Acum 5-10  ani nu ma ridicam de pe scaun prea des. Din pat, in scaunul din masina, in scaunul de la birou si apoi seara, in sens invers. Simteam ca orice pauza m-ar putea defocusa de la ce am de facut… Parca nici nu-mi imaginam cum ar fi altfel, pana sa ajung sa lucrez la Worldclass ca sa vad ca se poate si altfel, iar randamentul muncii e poate mult mai bun. De atunci imi respect corpul si -mi onorez prezenta in el.

Copacei, e timpul sa ne luam o saltea de yoga doar pentru birou, sa tinem capul sus si sa nu bagam in seama posibilele comentarii rautacioase. Nu mai e niciun secret ca wellbeing-ul si munca fac casa buna si doar asa, prin exemplul personal, putem convinge sefii sa faca din practica asta minunata pentru minte si corp un ritual pentru angajati.

Da, sunt companii care investesc in yoga la birou

In ultimii ani am tinul clase de yoga in companii precum Google, Dell, Procter&Gamble, Kaufland si, cel mai recent, la biroul Dr. Oetker din Curtea de Arges. Am fost placut surprinsa sa vad cum yoga capatata popularitate si in afara capitalei –   copaceii din Dr. Oetker, la invitatia Musli Vitalis (un alt brand care investeste in comunicare beneficiilor yoga si pilates – de urmarit Facebook-ul lor) m-au recunoscut de la Antene, acolo unde deja ma simt ca acasa. Ne-am intalnit intr-un balon de tenis de la Curtea de Arges si uite asa am reusit ridic zenul la fileu pentru un grup minunat de fete:D

 

Nu esti ciudat daca ai o saltea de yoga langa birou

Sigur ai un colt sau o sala de meeting unde sa o asezi si sa-ti iei o pauza de 5, 10 minute in care sa faci stretching. Iar daca spatiul nu iti permite, uite cum poti sa faci yoga stretching chiar pe scaunul de birou, vezi aici un video.

Daca as mai lucra din nou intr-o corporatie as tine intalnirile afara, mergand pe jos, in loc sa stam intr-o sala intepeniti in scaune.  Nu as mai manca pe birou, pe fuga, si as cauta mereu un loc placut in care sa ma bucur doar de mancare si o conversatie despre orice in afara de brief-uri, planuri de marketing etc. As lua o pauza la 2 ore, de 5-10 minute, doar pentru stretching, as asculta mai multa muzica zen in casti versus zgomotul de fundal din birou si i-as incuraja pe altii sa faca la fel. Dar nu sunt acolo si ce pot sa fac sa transmit gandurile mele mai departe e sa te invit sa share-uiesti randurile astea cu alti colegi din compania ta. Copaceilor care vin la clasele mele de yoga, le spun mereu ca puterea sta in noi… ne schimbam pe noi, apoi pe cei din jurul nostru.

 

Vin cu mare iubire si la biroul tau sa te invat cum sa te relaxezi singur sau alaturi de colegii tai.

 

Namaste!


1 Comment

Ce “sadesti” in Romania este ce “culegi”. La multi ani, copaci tricolori!

 


Draga copac,

Deseori il aud pe sotul meu “nu plec frate din tara, inca nu. Simt ca pot schimba ceva. De ce sa fug?“ Chiar daca are un salariu infim pentru responsabilitatea de doctor pe care o are si  isi dedica timpul familiei de la sase dimineata pana noaptea prin spital , ar putea avea sute de joburi super bine platite in afara, vrea sa ramana aici. Cel putin acum, aici. Cat de mult il respect pentru asta.

Nici eu nu m-am gandit niciodata sa plec din tara pana acum. Nu stiu, simt ca am foarte multe lucruri de facut aici pentru familia mea si pentru binele tarii, atat de putin cat pot face eu acum. Dar fac. Chiar cred in schimbarea care vine din mine, din tine, din noi. Desi imi place enorm sa calatoresc si petrec o buna parte din an pe meleaguri paradisiace cu palmieri si ape azurii in retreaturi si vacante, cand ajung in tara si ma uit din avion la parcelele alea stupid organizate 🙂  imi salta inima de bucurie si e sufletul care spune” bine ai venit acasa!

Nu am fost mare patrioata pana acum dar cred ca in ultimul an, am inteles altfel puterea si semnificatia pamantului romanesc, un pic mai mult decat pictatul tricolorului la meciuri pe frunte si plimbatul steagului in aer la festivalurile de mici si bere.

Cred ca este vorba despre, despre stramosi,  despre curgerea sangelui din vene in vene, despre familie, despre radaciniDespre ordinea lucrurilor. Deseori vad pe fbk sau aud la cunoscuti” Romania asta de… k*k*t”, pana acum treceam cu vederea sau poate chiar intram in joc, dar acum ma doare. Ma doare pentru ca pamantul asta romanesc, mama pamant este batjocorita de noi copiii ei si pentru ca noi copiii,  nu realizam ca tot noi suntem cei care sufera sau vor suferi. Imi pare rau sa va spun dar ea nu are nicio vina, insa da, fiecare dintre noi cu fiecare gest contribuie la alungarea  noastra  pe alte meleaguri. Si fiecare aspect al Romaniei care nu ne place, ni se pare incorect si de toata jena politicienii, legile, coruptia toate reprezinta oglinda societatii, oglinda a ceea ce si tu si cu mine suntem, asuferintei noastre si a lipsei de iubire, adica ne arata unde are e lucrat fiecare dintre noi.

Tara noastra este un pamant si orice pamantul este sacru. In yoga, shamanism si multe alte culturi credem ca Pamantul este   Mama Noastra Universala asta pentru ca ea creeaza. Asa cum este ea, poate ne-a infometat, poate ne-a inrait, poate ne-a facut sa suferim, poate ne-a pus in situatii nedrepte, dar in final ramane MAMA, mama noastra. O mama este creatoare.  Cine suntem noi sa-i dam socoteala?O mama da viata, da viata fiecaruia dintre noi, fiecarui animal, planta, relatie, casa, masina, experienta de pe acest petic de pamant dar mai departe este treaba noastra cu ce facem cu ea. Ei, si daca da suflu  si noi suntem copiii ei razvratiti si-l luam in ras, nu ne facem decat rau singuri. Sa arunci cu pietre in “mama  ta” , sa-i spui cat de bun este “laptele” altei mame, este dureros pentru  pentru ea dar si pentru tine, pentru ca asta atragi mai departe, persoane ,situatii care vor gasi “laptele tau” insuficient si stricat  si-l vor cauta in alta parte.

Vrem joburi mai bune, situatii mai bune, relatii mai bune, copiii mai fericiti- pei si ce facem, imi bat joc de  “mama” care ne creste asa cum poate in poalele ei? Acest petic de pamant este sangele parintilor nostri, stramosilor nostri, este locul unde se odihnesc persoanele noastre  dragi trecute  in nefiinta, carne din canea noastra si inima din inima noastra. Este casa noastra. Nu e loc de blamat daca vrei sa-ti fie mai bine de aici in colo. Ce sadesti aia primesti-  asta e o lege Universala, legea atractiei si functioneaza pe toate planurile.Concret, de fiecare data cand ne luam numele tarii in desert, numele acestei mame pamant, nimeni altcineva nu sufera decat noi insine si toate generatiile care vor urma dupa noi.

Nu spun sa nu cautam sa ne fie mai bine, este normal daca este loc de mai bine sa plecam oriunde in lume, spun doar sa incercam sa facem tot ce ne sta in puteri mai intai aici sa schimbam ceva, iar daca chiar nu merge si oki, alegem sa plecam, macar sa o facem fara sa lovim tara cu bocancii in nas ca pe un caine al strazii si sa constientizam ca de fiecare data cand “o dam in k*biiip  de tara”, nu facem decat noi sa atragem mai mult deseu in familie, relatiile noastre, in joburi, in sanatate in viitorul nostru.

Eu vreau sa fie mai bine pentru copiii mei iar schimbarea incepe prin a nu rejecta ce a fost si ce este in spatele lor. A imbratisa ceea ce este. A include ceea ce a fost exclus.

Draga Pamant Romanesc, azi am inteles ca noi suntem copiii tai si tu mama nostra. Te rog binecuvanteaza-ne cu iubirea ta neconditionata pe noi si toate generatiile care vin din noi.

La multi ani, copaci tricolori! Namaste, ne vedem pe saltelute!


Leave a comment

“Inmultesti sau ingropi darurile tale?” de Ana din livada

     yoga bucuresti

 

Draga copac,

 

Ana este o buna prietena in livada. Si datorita ei, in mare parte sunt ceea ce sunt. Ma ajuta, ma sustine, ne ajutam sa crestem impreuna si separat.

Ana a simtit sa scrie un articol despre darurile Sufletului:

Crăciunul este sărbătoarea mea preferată, nu neapărat pentru că primesc şi ofer cadouri, dar mai ales pentru că sărbătorim naşterea şi noi începuturi, iar eu ador începuturile şi entuziasmul ce le învăluie. Nu cred că găseam o perioadă mai potrivită pentru un subiect tare drag mie şi anume: mesajele de la Divinitate.

            Vorbesc cu Dumnezeu la fel cum vorbesc cu proprii părinţi. El este singurul care mă înţelege pe deplin şi tot pe El mă enervez când îmi dă palme greu de digerat şi lecţii pe care nu le înţeleg. Pe vremea când credeam că oamenii buni merită doar mângâieri ne certam foarte des. Adică… Îl certam foarte des.

            Odată chiar nu m-am rugat două săptămâni de supărare şi m-am culcat în cel mai întunecat întuneric pe care ochiul şi sufletul l-ar putea simţi.  Am înţeles într-un final că nu aş fi devenit niciodată atât de „Eu” dacă mă ţinea pe palme de pene pufoase şi forma cioplirilor Lui a luat un contur imposibil de obţinut doar cu teorii citite în cărţi. Mi-am iubit în timp toate „catastrofele”, mai mari sau mai mici.

            Acum ne iubim matur şi calm. Strâng din dinţi când lucrurile sunt incerte, dar am curaj să Îl întreb ce vrea de la mine. Eu sunt dispusă să învăţ. Divinitatea răspunde… trebuie doar să ai urechi să auzi şi voinţă să primeşti. Iar răspunsurile vin când te aştepţi mai puţin, când întrebările vin din suflet nu din cap şi mai ales când nu eşti crispat, stresat, îngrijorat.

Într-o duminică am ajuns mai devreme la slujbă și dacă de obicei Îi cer diverse lucruri, acum, fiind într-o perioadă de transformare şi schimbare, am simţit să Îi spun că știu că până şi El abia așteaptă să plec din locul acesta de plafonare, că ştiu că nu mi-a dat atâtea daruri ca să stau în zona de confort și că îi mulţumesc pentru toate lucrurile frumoase pe care le-a sădit în mine… ştie El care şi eu le ştiu şi acum mi le şi recunosc. Nu mă aşteptam să-mi şi răspundă… şi totuşi a făcut-o!

Nu aveam de unde să ştiu că  predica din ziua respectivă era parabola cu înmulţirea talanţilor – Un om le-a dat celor 3 slugi ale sale cate 5 talanţi, 2 talanţi şi  unuia 1, cel cu 5 i-a înmulţit şi a adus încă 5 înapoi stăpânului, cel cu 2 a adus încă 2 talanţi şi cel cu 1 l-a îngropat şi a adus tot 1 talant înapoi). Peste potrivirea aceasta se celebra şi ziua săracilor (dar nu neaparat a celor care nu au bani ci a celor care „nu au nimic de oferit”). Foarte corect concluziona preotul că nouă tuturor ni s-au dat niște daruri la naştere, ni s-a oferit un talent anume și că la final, ca și în parabolă, vom fi chestionaţi în legătură cu ce am făcut noi cu darurile ce ne-au fost oferite. Le-am îngropat sau le-am înmulțit? Rolul nostru este să le înmulțim, să le multiplicăm pentru a le oferi lumii înapoi. Mi s-a părut amuzant… ba chiar cu dedicație slujba asta :)) I-am făcut cu ochiul şi am înţeles mesajul.

Indiferent ce semnificaţie are pentru noi acest dar, indiferent ce formă are, că este vorba de bani ca în parabolă, că este vorba de un talent care bucură alte suflete, trebuie multiplicat şi oferit celor care nu îl au.

„Noi românii, de multe ori, ne mulţumim cu puţin” spunea într-un interviu Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii, am zâmbit pentru că afirmaţia venea pe fondul multor frământări care pregătiseră terenul pentru a înţelege o astfel de frază. Nu cred că este doar trist că acest popor face treaba aceasta dar este şi păcat… şi la propriu şi la figurat. Avem fiecare darurile noastre, să ne plafonăm în zona de confort din lipsă de încredere, din cauza fricilor sau chiar din lene este un mare, mare păcat.

O să ni se ceară socoteală la final. Ce am ales să facem cu darurile noastre, cu pasiunea noastră, cu talentul nostru, cu ce am primit noi şi alţii „nu au”? Fiecare am primit ceva. Toţi am semnat un Contract Sacru (Ştefania Magidson în cartea sa „Magicianul Alb” consideră că toţi am semnat la începutul vieţii un contract cu tema noastră din cursul vieţii). Ce misiune sau datorie avem de îndeplinit?

Contract, datorie, responsabilitate, talent oricum am vrea să îl denumim… avem temă să îl înmulţim. Pentru că până la urmă scopul tuturor pe acest pământ este foarte simplu: Să evoluăm, să creştem. „Când o floare sau un copac încetează să mai crească moare. Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi” – L. Bourbeau.

            Eu sigur nu vreau să mor cu toate darurile în braţe. Vreau să le recunosc, să le înmulţesc şi apoi să le dăruiesc. Eu nu vreau „să mă mulţumesc cu puţin”.

Aţi păţit vreodată lucruri care nu aveau o explicaţie logică? Aţi simţit vreodată o atingere angelică? Aţi primit vreodată un mesaj ce ştiaţi sigur că este răspunsul la o frământare personală?

Vă îmbrăţişez şi vă doresc sărbători magice! Să primească sufletul vostru exact ce vă doriţi!

Namaste!”

 

Daca rezonezi cu noi, te asteptam pe saltea ❤


Leave a comment

Tot ce rejectezi la parintii tai, DEVII TU in relatia de cuplu, profesionala, parentala

 

Draga copac,

O sa incep cu un adevar crud pe care il stii deja: Tot ce nu functioneaza asa cum vrei in viata ta de adult (relatie, profesional, social) sau in relatia cu copiii se trage din ceea ce rejectezi la parintii tai. Devii ceea ce rejectezi sau vei atrage in viata ta pe altcineva care sa te invete aceasta lectie a ceea ce ai respins.

Daca vreau o relatie sanatoasa de cuplu, muncesc pentru ea, desi e al naibii de greu. Vreau ca fiica mea sa traiasca in mai putina frica, sa fie un spirit liber, jucaus si puternic si iubitor. Vreau sa nu mosteneasca durerile si neajunsurile mele, vreau sa fie mai sanatoasa emotional sa nu mai fie nevoie sa cerseasca in exterior iubire, asa cum eu am facut. Daca vreau asta, atunci trebuie sa lucrez cu mine. Iar ca sa lucrez cu mine trebuie sa incep prin relatia cu parintii mei. Asta e cursul. Fiecare generatie mai mica pleaca capul in fata celei mai mari. Daca ne punem in fata acestei ordini, si ne dam cocosi,  iese fum.

La cursurile de constelatii familiale am aflat un adevar dureros: TOT CE REJECTEZI si nu accepti, DEVII. Incepand cu ceea ce nu acceptam la parintii nostri.

Ca familia ancestrala este o lectiei a deschiderii inimii, a iubirii, bucuriei si  a pacii.A includerii a ceea ce a fost exclus. Despre puterea sangelui. Despre onorarea a ceea ce a fost si constientizarea a ceea ce este

Relatia cu parintii tai este un etalon in relatia ta de cuplu, profesionala, de parenting, sociala. Si vrei, nu vrei, i-ai ales deja, ai venit, te-ai nascut prin ei. Felul in care alegem sa simtim, gandim, traim azi isi are radacinile in ce ne-au dat si ce am preluat de la parintii nostri, si ce au preluat ei de la generatiile trecute si tot asa.

Odata ce “fugim’ de acasa, din bratele parintilor, mancand pamantul, tot ce facem este sa cautam iubire si recunoastere in bratele cuiva sau a ceva, cineva care sa ne umple rezervorul, sa ne indeplineasca nevoile. Totusi, aceasta cautare este o iluzie, ceea ce cautam de fapt este iubirea si prezenta parintilor nostri, CAUTAM PE UNUL DINTRE EI. Este  uimitor ce am aflat de curand, ca absolut in toate relatiile mele de iubire tot ce am cautat a fost afectiunea pe care tata nu prea a stiut cum sa ne-o arate fizic pe baza suferintelor lui din trecut cu parintii sai si loialitatea, perfectiunea mamei, mostenita de la tatal sau.  Aceste lucruri trebuie sa le vindec eu in inima mea acum. In momentul in care incepem sa vindecam in noi, se vindeca toate liniile ancestrale noua.

In religie (biblie), in shamanism, in yoga, psihologie,  peste tot se vorbeste despre cat de important este sa aducem pace in realtia cu parintii, indiferent de cat de intunecata este treaba.  Odata ce au ales sa ne dea viata si noi am ales sa venim prin unirea celor doi, indiferent daca aceasta a fost in iubire sau disfunctionala, onorarea lor  este extraordinar de importanta. De cand ne nastem, dorim sa ne “schimbam” parintii in binele nostru, asa cum vedem noi binele. Daca mama nu ne da “lapte”, cautam lapte in alta parte si o rejectam din titlu. Laptele poate fi orice. Indiferent de amprenta relatiei cu ei, buna sau rea, daca ii judecam, daca ii invinovatim, daca ii vorbim de rau, daca ii rejectam, nu facem decat sa ne provocam rau, foarte mult rau noua si generatiilor care vin prin noi, copiilor nostri, carne din carnea noastra care sufera datorita respingerii noastre.

In momentul in care intelegem ca este spre binele nostru sa ne onoram parintii, sa plecam capul in fata lor, indiferent de durerea pe care au provocat-o sau nu, in acel moment energia iubirii va curge prin noi si prin copiii nostri. Vindecandu-ne pe noi, vindecam generatiile trecute si toate generatiile care vor veni dupa noi. Este nevoie de multa compasiune sa intelegi aceste lucruri, dar durerea provocata de parinti, este o proiectie a durerii pe care ei au primit-o de la parinti si tot asa. Este un ciclu care nu se opreste si depinde doar de noi daca alegem sa facem lucrurile diferit.

 

Te iubesc mama, te iubesc tata! Plec capul in fata voastra! Azi am inteles ca voi sunteti mari si eu sunt mica  si de fiecare data cand incalc legea firii si vreau sa va arat “ca’s mai mare” platesc pentru asta.  Tot ce sunt astazi va datorez voua!

 

Namaste!

Ps: Daca vrei sa intelegi acest proces iti recomand cu mareee incredere constelatiile familiale. Anca Maftei, prietena noastra tine constelatii lunare iar zilele acestea, la Bucuresti si Brasov este un mare Saman Constelator care dezleaga itze incurcate ale familiei -Eric Lopez, poti merge la cursurile lui sau poti stabili in privat (Inscrieri aici la Romania Healing https://www.facebook.com/events/1945736749006640/)