Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


2 Comments

Sa iubesti inseamna sa fii vulnerabil

 

draga copac,

deseori aud de la copacei “nu mai vin la tine la clase ca ma faci sa plang si nu vreau sa ma fac de rusine“! Este adevarat ca yoga sapa bine in emotiile captive, dar daca nici la yoga nu avem curaj sa ne deschidem si sa ni le vindecam atunci unde? La clase le invat fetele sa fie puternice plangand dar si razand, deschizandu-se, impartasind ceea ce simt, relaxandu-se in “acum”,  onorand fiecare traire. Ne -am saturat de mastile purtate pana acum, de pretentiile societatii de a fi intr-un fel, de armurile si zidurile puse copiind mai mult paternul masculin.
Sa iubesti inseamna sa fii vulnerabil. Iubeste orice si inima ta va fi ranita si eventual sparta. Daca doresti sa o pastrezi intacta, nu trebuie sa o dai nimanui, nici macar unui animal. Poti sa o tii ocupata cu hobby-uri si tot felul de lucruri de lux, evita toate angajamentele. 
Poti sa o pui in siguranta intr-o cutie a egoismului. Dar in aceasta cutie, in siguranta, de nepatruns, fara aer, inima se va schimba. Nu va fi rupta dar ea va deveni de neatins, impenetrabila iremediabil. A iubi inseamna sa fii vulnerabil.” C. S. Lewis Vulnerabilitatea nu inseamna doar sa cunosti victoria sau infrangerea, ci sa intelegi ca ambele sunt necesare; inseamna sa te implici cu toata fiinta ta in ceea ce faci.

Osho spunea ca mai bine sa suferi din dragoste pentru ca aceasta suferinta este purificatoare decat sa suferi ca nu ai iubit vreodata. Iubirea este inaltatoare! Egoul in dragoste vrea sa eviti suferinta. Mintea este prea speriata ca sa ramana in durere. De fiecare data cand faci ceva ca sa eviti durerea cumva lansezi un mesaj in Univers ca asta sa atragi. Abandoneaza-te!
Evident nu as sfatui niciodata, pe nimeni sa isi ascunda inima, indiferent de consecinte. O inima care bate pentru ceva, cineva, o inima deschisa care iubeste este ce sustin si eu cred ca doar așa putem creste, putem evolua. Daca ti-e frica sa nu fii ranit, atunci nici nu poti iubi cu adevarat. Daca ti-e teama sa nu pierzi controlul, atunci nici nu poti simti cu adevarat bucuria, increderea, curajul.
La clasele mele de yoga punem accent pe deschiderea inimii pentru a primi si a darui cat mai multa iubire.
Tot aici ne vindecam ranile si constatam ca o inima ranita este o inima mai puternica.
Da, vulnerabilitatea poate aduce suferinta dar aduce si putere la pachet.
Daca simti ca acest mesaj este pentru tine, te astept cu drag la clasele mele de Yoga de la Studio, daca doresti sa lucram impreuna pe nevoile tale specifice te pot ghida in aceasta calatorie in cadrul sedintelor private. 

 

Ah, si iti recomand o minunata carte: Curajul de a fi vulnerabil – Brene Brown 

 

Namaste!

 

MUA: Valentina Oprescu
Foto: Ruxandra Scripcariu – Visual Storytelling / Ruxandra Diana Scripcariu


Leave a comment

Tot ce rejectezi la parintii tai, DEVII TU in relatia de cuplu, profesionala, parentala

 

Draga copac,

O sa incep cu un adevar crud pe care il stii deja: Tot ce nu functioneaza asa cum vrei in viata ta de adult (relatie, profesional, social) sau in relatia cu copiii se trage din ceea ce rejectezi la parintii tai. Devii ceea ce rejectezi sau vei atrage in viata ta pe altcineva care sa te invete aceasta lectie a ceea ce ai respins.

Daca vreau o relatie sanatoasa de cuplu, muncesc pentru ea, desi e al naibii de greu. Vreau ca fiica mea sa traiasca in mai putina frica, sa fie un spirit liber, jucaus si puternic si iubitor. Vreau sa nu mosteneasca durerile si neajunsurile mele, vreau sa fie mai sanatoasa emotional sa nu mai fie nevoie sa cerseasca in exterior iubire, asa cum eu am facut. Daca vreau asta, atunci trebuie sa lucrez cu mine. Iar ca sa lucrez cu mine trebuie sa incep prin relatia cu parintii mei. Asta e cursul. Fiecare generatie mai mica pleaca capul in fata celei mai mari. Daca ne punem in fata acestei ordini, si ne dam cocosi,  iese fum.

La cursurile de constelatii familiale am aflat un adevar dureros: TOT CE REJECTEZI si nu accepti, DEVII. Incepand cu ceea ce nu acceptam la parintii nostri.

Ca familia ancestrala este o lectiei a deschiderii inimii, a iubirii, bucuriei si  a pacii.A includerii a ceea ce a fost exclus. Despre puterea sangelui. Despre onorarea a ceea ce a fost si constientizarea a ceea ce este

Relatia cu parintii tai este un etalon in relatia ta de cuplu, profesionala, de parenting, sociala. Si vrei, nu vrei, i-ai ales deja, ai venit, te-ai nascut prin ei. Felul in care alegem sa simtim, gandim, traim azi isi are radacinile in ce ne-au dat si ce am preluat de la parintii nostri, si ce au preluat ei de la generatiile trecute si tot asa.

Odata ce “fugim’ de acasa, din bratele parintilor, mancand pamantul, tot ce facem este sa cautam iubire si recunoastere in bratele cuiva sau a ceva, cineva care sa ne umple rezervorul, sa ne indeplineasca nevoile. Totusi, aceasta cautare este o iluzie, ceea ce cautam de fapt este iubirea si prezenta parintilor nostri, CAUTAM PE UNUL DINTRE EI. Este  uimitor ce am aflat de curand, ca absolut in toate relatiile mele de iubire tot ce am cautat a fost afectiunea pe care tata nu prea a stiut cum sa ne-o arate fizic pe baza suferintelor lui din trecut cu parintii sai si loialitatea, perfectiunea mamei, mostenita de la tatal sau.  Aceste lucruri trebuie sa le vindec eu in inima mea acum. In momentul in care incepem sa vindecam in noi, se vindeca toate liniile ancestrale noua.

In religie (biblie), in shamanism, in yoga, psihologie,  peste tot se vorbeste despre cat de important este sa aducem pace in realtia cu parintii, indiferent de cat de intunecata este treaba.  Odata ce au ales sa ne dea viata si noi am ales sa venim prin unirea celor doi, indiferent daca aceasta a fost in iubire sau disfunctionala, onorarea lor  este extraordinar de importanta. De cand ne nastem, dorim sa ne “schimbam” parintii in binele nostru, asa cum vedem noi binele. Daca mama nu ne da “lapte”, cautam lapte in alta parte si o rejectam din titlu. Laptele poate fi orice. Indiferent de amprenta relatiei cu ei, buna sau rea, daca ii judecam, daca ii invinovatim, daca ii vorbim de rau, daca ii rejectam, nu facem decat sa ne provocam rau, foarte mult rau noua si generatiilor care vin prin noi, copiilor nostri, carne din carnea noastra care sufera datorita respingerii noastre.

In momentul in care intelegem ca este spre binele nostru sa ne onoram parintii, sa plecam capul in fata lor, indiferent de durerea pe care au provocat-o sau nu, in acel moment energia iubirii va curge prin noi si prin copiii nostri. Vindecandu-ne pe noi, vindecam generatiile trecute si toate generatiile care vor veni dupa noi. Este nevoie de multa compasiune sa intelegi aceste lucruri, dar durerea provocata de parinti, este o proiectie a durerii pe care ei au primit-o de la parinti si tot asa. Este un ciclu care nu se opreste si depinde doar de noi daca alegem sa facem lucrurile diferit.

 

Te iubesc mama, te iubesc tata! Plec capul in fata voastra! Azi am inteles ca voi sunteti mari si eu sunt mica  si de fiecare data cand incalc legea firii si vreau sa va arat “ca’s mai mare” platesc pentru asta.  Tot ce sunt astazi va datorez voua!

 

Namaste!

Ps: Daca vrei sa intelegi acest proces iti recomand cu mareee incredere constelatiile familiale. Anca Maftei, prietena noastra tine constelatii lunare iar zilele acestea, la Bucuresti si Brasov este un mare Saman Constelator care dezleaga itze incurcate ale familiei -Eric Lopez, poti merge la cursurile lui sau poti stabili in privat (Inscrieri aici la Romania Healing https://www.facebook.com/events/1945736749006640/)

 


Leave a comment

Prietenia este gratis

Draga copac,
de un cadou  de la viata sunt sigura! Am harul de a conecta oamenii potriviti impreuna, care se sustin sa creasca si sa evolueze, iar eu impreuna cu ei.
Acum aproape un an a organizat o tabara de feminitate la Paltinis  si hop observ dupa ca 6 din cele 20 de femei prezente in tabara, desi nu se cunosteau si erau din orase diferite, au ramas cele mai bune prietene. Se intalnesc sa mediteze impreuna,sa gateasca, sa faca yoga, fotografii, sa picteze si sa experimenteze ……prietenia.
Acesta este un articol despre prietenie si o voi lasa mai jos pe una dintre fete sa vi-l creioneze:
“Pentru mine totul a inceput la Convetia de yoga. Unde cam stiam ce se intampla deja ma obisnuisem cu exercitiile si totul era asa yoga fitness. Si uite ca ma trezesc intr-o clasa…hmmm cu petale, mirosuri, clopotei…..atmosfera zen si o “domnisorica” intr-o rochita dantelata roz…care mai presus de toate avea si o bentita sau coronita cu paiete si fulgi….E na dracie …chiar fulgi (cred ca iti aduci aminte copacito).

Well asa a inceput incursiunea mea in feminitate in aceea zi. Si pentru ca multe din exercitiile de acolo au rezonat cu mine si cu pasii de pana acum facuti pentru dezvotarea mea, mi-am zis …”Buei cineva la noi in Bucuresti face chestii din astea misto pt care trebuie sa dai bani seriosi pe afara”. Bingo

Nu mult a trecut si am investigat site-ul Suntuncopac si facebookul si tot ce era de vazut.Si trebuie sa recunosc, nu m-am incumentat initial sa merg  la studio dar am ajuns in alta parte ….in Tabara de feminitate si yoga…. Nu va mai spun cate ganduri si acolo …daca vreau, daca e bine ,daca da, daca nu….

Mi-am dat doua la fund si am plecat sigura singurica intr-o tabara cu 20 de muieri ….de care habar nu aveam.

Si povestea Zuzelor de la Paltinis incepe aici…chiar pe facebook inainte de gruparea in masini.

Suntem 6: Luiza, Diana, Nico, Andrada, Oana si eu

Eh si nu am cuvinte sa spun cat de variante sunt personalitatile:

  •  Luiza e un vulcan de energie, zambet, dezinvoltura si in acelasi timp o furtuna care te prinde din toate partile, ea grupeaza si energizeaza.
  •  Diana, a mai mica, te cucereste cu zambetul si copilaria din ochi, te prinde repede cu povestile ei si este mereu ca o pisicuta alintata.
  •  Nico, oh Nico, introspectia este la casa ei. Ne vrajeste mereu cu povesti despre pietre si energii pe care le simti clar in preajma ei.
  •  Andrada, hmmm un izvor de emotii de toate felurile, langa ea nu poti decat sa te simti acceptata si libera sa te exprimi.
  •  Si Oana, Oana este un ingeras iubitor si cald si intelegator, mereu fina si aranjata, mereu mereu aroma de ingeras si lumina.

Ne-am adunat pe un chat…initial Diana, Luiza, Nico, Andrada si eu. Si a inceput chitaiala.

Luiza s-a remarcat repede ca fiind cea mai vorbareata, iar Andrada cea mai sceptica, greu domne greu scoateai cuvintele de la ea.

Dupa cateva zile de organizat si aranajat( Luiza si Nico veneau de la Galati) dupa ce totul era stabilit cu 5 dintr-o lovitura intru-un logan, uite ca a aparut si Oana sa ne “strice” aranjamentele. Si bine a facut! Toata galagia dintr-o masina s-a transformat in galagie in 2 masini.

A mers impreuna la drum (ne-am oprit la mici de Dedulesti), ne-am intors impreuna si ne-am oprit din nou la ciorba de burta de Kon Tiki. Numai expereinte autohtone, fara fitze fara mofturi.

In tabara trebuie sa mergi ca sa simti nu ca sa gandesti. Noi ne-am jucat ,am ras, am plans, am admirat femei frumoase si autentice. Am trait si am impartasit. O iarna feerica era in jurul nostru.
Unele femei mai calme si mai emotionate, altele mai vesele si mai expansive. Atata liniste si galagie in aceeasi palarie 🙂
 
Pentru noi tabara a fost punctul nostru de start. Locul care ne-a grupat intr-un fel magic. Si Copacelul este omul minunat care a venit cu energia, pe langa toate ideile minunate si care a facut posibila intalnirea noastra.
 Si ca sa vorbim si despre ce s-a simtit. Pai lucrurile stau asa: eu nu am mai trait de mult(poate din coplilarie) sentimentul ala ca poti sa vorbesti cu cineva orice fara sa stii nimic despre el. Si sa te simti iubit si acceptat desi nici celalat nu stie mare lucru despre time ca sa justifice iubirea pe care o da. Asa m-am simti eu cu fetele astea din prima clipa in care am pus energie langa energie.

Eh si acum?!  Acum ne cunoastem.
Acum realizez ca azi sarbatorim aproape un 1  an de relatie. Asa ca la multi ani fetelor si la cat mai multe luni pline de veselie si de lacrimi si de energie si dragoste neconditionata. Langa voi am invatat ,sau poate doar mi-am adus aminte, ca prietenia exista si este gratis!”

 

Si tu poti inspira comunitatea de copacei! Ne vedem pe saltelute ❤ !

 

Namaste!


Leave a comment

#metoo-ul Lianei, coach sexualitate somatica

Dragi copacei,

pentru ca in socialmedia femeile au ales sa nu taca si au initiat campania #metoo care genereaza multe controverse, am fost curioasa sa aflu parerea unui specialist, asadar mai jos gasiti povestea Lianei, coach sexualitate somatica:

 

“Am ales ca povestea mea cu #metoo să se termine cu bine. Asta pentru că nu cunosc alt mod de a fi, face sau povesti 🙂

 

Cum și când am trăit experiența #metoo

În urmă cu trei ani am cunoscut un bărbat de care am fost atrasă și cu care mi-am dorit o relație. Văzusem în el câteva calități care îmi plăcuseră: sensibilitate, dorință de cunoaștere, deschidere spre spiritualitate, spre lectură, spre nutriție, sport și practici orientale. Acestea erau lucruri foarte atrăgătoare pentru mine iar combinația pe care am văzut-o în el mi s-a părut foarte frumoasă.

Spre dezamăgirea mea, el nu și-a dorit o relație cu mine, în schimb mi-a propus să rămânem prieteni. Am acceptat, dorindu-mi să-l am în jurul meu totuși. Felul în care vedeam că erau îmbinate în el acele calități pur și simplu îl făceau valoros pentru mine.

Treptat însă interacțiunea noastră a dus tot spre o atracție și spre o interacțiune senzuală și sexuală.

Într-un final a propus să încercăm să avem o relație. Pe parcursul unei săptămâni din luna iulie, chiar mijlocul verii, mi-a dat însă semne că nu eram ceea ce își dorea. Iar în ultima zi din săptămână, într-o duminică, mi-a arătat ceea ce credea despre mine și despre interacțiunea noastră ca parteneri.

A numit acea zi ritualul meu de inițiere. Mi-a spus atunci că nu voia să aibă o relație cu mine fiindcă nu făcusem nimic în viața mea de până la acel moment ca să merit relația cu el. Cu toate acestea, petrecuse acea săptămână cu mine aparent nu fiindcă propusese să avem o relație, ci fiindcă voia să îmi acorde ocazia să mă uit atent la mine și să văd ceea ce eram și ce meritam.

Mi-a mai spus că după ce avea să plece, eu aveam să îl caut în fiecare bărbat pe care aveam să-l întâlnesc ulterior.

A petrecut acea duminică agresându-mă emoțional și psihologic. Cum a arătat agresiunea mea?

Psihologic și emoținal am auzit o zi întreagă cum nu eram bună să-i fiu o parteneră, cum aveam corpul nepotrivit, imaginea nepotrivită, experiențele de viață nepotrivite, atitudinea și comportamentul nepotrivit, cum alte femei erau mai bune, frumoase, pricepute sau de succes decât mine, cum modul în care făceam dragoste era deviant, cum nu eram încă pregătită pentru un drum spiritual fiincă aveam un organism prea slab, cum de fapt el ceruse o relație cu mine ca să iasă din zona lui de confort.

Am auzit cum suferința avea să fie prietena mea cea mai dragă și recomandarea să o iau aproape de inima… Toate acele lucruri au fost toate sfâșietoare pentru mine fiindcă mă deschisesem lui mai mult decât doar ca o prietenă și ajunsesem să mă atașez emoțional de el. Atât ca prieten (ce propusese inițial să fim) dar și ca bărbat cu care îmi dorisem o relație.

Spre norocul meu, agresiunea fizică care a venit la pachet cu acele cuvinte dureroase pe parcursul unei întregi zile, a fost extrem de redusă ca timp și ca intensitate. Însă pot spune că impactul asupra mea însă a fost la fel de chinuitor. Acea zi m-a epuizat fizic, emoțional și psihic.

Nu am știut că acel bărbat vedea în mine ceea ce credea de fapt despre sine. Și cu siguranță nu am știut niciodată ceea ce însemna abuzul și agresiunea. De nici un fel. Psihologică, emoțională și fizică. Chiar și atunci când mi se întâmpla fizic… Nu aveam reperele pentru așa ceva, până atunci nu văzusem și nu cunoscusem așa ceva. Și nu am știut în acel moment că ele de fapt asta erau. Atunci eram în șoc.

Ce cred despre experiența aceasta? Cum de mi s-a întâmplat mie?

Mult timp după acea zi de duminică am crezut că eram o femeie respingătoare, care nu avea nimic frumos sau atrăgător în ea să inspire în bărbatul pe care și-l dorea. Mult timp am plâns ca să adorm, aproape am scâncit de durere de la ecoul acelor cuvinte, am avut dureri în stomac iar pieptul părea că mi se sfâșie. Am intrat în disperare și în confuzie totală.

Asta fiindcă nu am știut. Chiar așa i-am spus și lui când am deschis prima oară discuția cu el despre o relație: „Nu știu și nu am repere ce relație îți dorești tu.”

În realitate ceea ce nu știam era să recunosc cum arăta un bărbat traumatizat și abuzat. Și cum arăta o relație traumatică și abuzivă. Nu văzusem până atunci așa ceva. Și cu siguranță nici după aceea – lucru pentru care sunt recunoscătoare tuturor celor pe care i-am cunoscut.

Nu am știut că acel bărbat nu putea să-mi ofere nimic altceva decât un comportament abuziv și traumatic fiindcă fusese la rândul său traumatizat și abuzat. Atunci când l-am întrebat dacă suferise vreodată în iubire, inițial a refuzat să recunoască. Abia într-un târziu a recunoscut ce i se întâmplase, suferise emoțional, dar a ținut să sublinieze că depășise acel moment și că acel episod nu îl mai afecta.

Gândindu-mă înapoi, în opinia mea nu doar că nu depășise acel episod dureros pentru el, dar el însuși s-a abuzat pe sine prin felul în care a interacționat cu mine. Spun asta fiindcă refuz să cred că un bărbat care se iubește și se respectă pe sine intenționează să facă femeia de lângă el, care dorește să îl iubească și să aibă o relație cu el, să sufere sau să o chinuie într-un așa mod… în afară de un bărbat care suferă cumplit și care nu știe sau nu vrea să își recunoască și rezolve suferința sau trauma pe care o are înăuntrul său.

Cum am început să-mi revin.

După câteva luni, am reușit să eliberez cea mai mare parte din încărcătura emoțională. Am mers la un psihoterapeut specializat în psiho-sexualitate, am inclus în alimentația mea sucurile presate la rece din legume și fructe și mi-am întărit corpul foarte mult în acel fel, am cerut sprijin prietenilor și cunoscuților mei fără să îmi fie rușine să povestesc ceea ce pățisem, am participat la un ultramaraton (puțini știu că eu alergam încă de când eram mică pentru a-mi descărca supărarea, tristețea sau durerea și că ultramaratonul din 2014, de care puțini m-au crezut în stare atunci, a fost de fapt descărcarea unei dureri emoționale foarte mari pe care am avut-o și totodată a fost ocazia să îmi dau seama ce putere aveam înăuntrul meu de fapt – fizică și psihologică).

Cu toate acestea, am depășit partea cea mai mare a durerii prin sprijinul unui alt bărbat, care îl cunoscuse bine pe cel cu care am trăit experiența abuzivă. Acest om m-a ținut pur și simplu în brațe și mi-a dat voie să plâng peste 3 ore. A fost dispus doar să îmi audă povestea, chiar dacă nu avea sens pentru el nimic din ce spuneam și chiar dacă nu eram coerentă în exprimare. Acela a fost cel mai uman și frumos dar pe care l-am primit de la un bărbat. Nu, acel bărbat nu este în jurul meu și nici nu va fi. Dar ceea ce a făcut atunci pentru mine a însemnat enorm și îi port și acum recunoștință în sinea mea. Dintr-un anumit punct de vedere am renăscut în acele ore, în brațele lui. Și cred că bărbații care permit așa un spațiu femeilor din jurul lor sunt foarte rari și ar trebui păstrați în jurul nostru.

Pe acest fundament am reînceput să mă construiesc apoi din interior. Și a fost o reconstruire înceată și cât se poate de îngăduitoare la adresa mea.

Atunci când am început să îmi revin, un lucru fundamental pe care mi l-am spus a fost acesta: aveam să-mi respect întotdeauna căutarea mea de cunoaștere și de structură. Eu una nu aveam să mă mai las pe seama lui nu știu în mâinile altcuiva fără să îl cunosc foarte bine.

Acea abordare funcționase pentru mine atât înainte cât și după ce l-am cunoscut pe cel cu care am trăit experiență abuzivă. Doar în prezența lui dădusem voce și putere lui《nu știu》. Cu acel bărbat îmi dorisem să fac lucrurile altfel decât le făceam de obicei. Voiam să mă eliberez, să renunț la control, să îmi dau voie să fiu altfel decât eram în esență. Așa am creat eu spațiul în care acel abuz a putut exista.  

 

Ca să fiu înțeleasă bine, consider că este util și sănătos să 《renunțăm》în viață. Încurajez pe toată lumea să facă din când în când. Dar încurajez să renunțăm la așteptări sau pretenții, nicidecum la cunoașterea, structura sau lucrurile care știm că funcționează pentru noi sau de care avem nevoie ca să funcționăm. Nu recomand să renunțăm la efortul de a ne îmbunătăți pe noi înșine sau la ceea ce știm că este fundamental pentru noi. Aceasta din urmă s-ar numi o atitudine ingorantă. Iar în cazul meu, ignoranța mea de atunci a dus la o experiență abuzivă în raport cu cel pe care mi-l doream ca partener de viață.

 

Ce știu despre mine. Ce ar putea să caute în interior fiecare femeie abuzată.

Nu știu alte femei cum sunt, dar atunci când sunt în elementul meu eu una pun preț pe cunoașterea de sine, pe structură, pe stabilitatea în raportul cu bărbatul pe care mi-l doresc alături și pe siguranță (fizică, emoțională și psihologică). Mulți oameni (inclusiv femei) îmi spun că sunt prea serioasă, prea intimidantă din acest motiv, dar adevărul este că eu așa știu și așa pot să mă deschid unui bărbat pe care mi-l doresc. Și nu văd o problemă în asta.

Nici unul din aceste lucruri nu înseamnă pentru mine rigiditate, lipsă de spontaneitate sau flexibilitate. Ele înseamnă însă fundamentul pe care pot construi mai departe. Fie că vorbim despre proiecte, despre relații, despre hobby-uri… sau orice altceva.

Cu aceste nevoi interioare ale mele și prin manifestarea acelor lucruri în raport cu ceilalți, mi-am oferit mie și celor din jurul meu experiențe frumoase și evoluție. Iar pentru asta pot să vorbească două mișcări sociale în protecția mediului făcute în România (curățenie și împădurire), iar mai nou efortul meu de a ne deschide România și spre dezvoltarea sexuală.

Eroarea mea de judecată din 2014 a fost să merg împotriva naturii mele și nevoilor mele emoționale și fizice. Am renunțat atunci la ceea ce știam despre mine și m-am lăsat ghidată de cineva care nu mă iubea și nu mă aprecia.

 

Ce le urez tuturor femeilor care au fost vreodată agresate

Cel mai mare lucru m-a ajutat pe mine să învăț să fiu blândă cu mine însămi. Și îngăduitoare. Nu am știut atunci multe lucruri despre bărbați și despre mine însămi.  Dar la un moment dat am înțeles că vindecarea avea să vină atunci când încetam să-mi reproșez mie însămi neputința și neștiința mea. Îngăduința și bândețea au fost primele lucruri pe care mi le-am oferit.

Am căutat femei care m-au îndrumat și m-au sprijinit emoțional. Acestora m-am deschis și le-am povestit ceea ce trăisem. Aceste femei au fost în jurul meu să mă încurajeze și să mă ajute să mă relaxez. Eu cu mine însămi.

Nu, nu urăsc bărbații, nu i-am urât niciodată și nici nu voi face așa ceva. Îmi plac bărbații și chiar sunt recunoscătoare celui care m-a ajutat atunci, dar și celor cărora le-am mai povestit prin ceea ce am trecut. Recent a contat enorm să aud cum un bărbat, cu o practică spirituală, și-a cerut scuze în numele tuturor bărbaților care folosesc scuza spiritualității prost înțelese să se poarte oribil cu o femeie.

În perioada aceata lucrez la a ierta acel episod prin care am trecut. Și fac asta cu ajutorul tuturor oamenilor care îmi vin alături și cu care mă ajută să construiesc lucruri frumoase: relații, proiecte, prietenii sau pur și simplu mesaje care să ajute și alți oameni să se vindece.

Aceasta este calea spre vindecare: iertarea (de sine, în primul rând, apoi și a celorlalți) și apoi orientarea spre oamenii care ne iubesc, ne apreciază și ne înțeleg.

Acesta este unul din motivele pentru care m-am orientat către coaching-ul în sexualitate. Deși nu realizăm sau nu ne place asta, mulți dintre noi avem nevoie de un fundament solid în sexualitate, de o cale să ne înțelegem și cunoaștem mai bine propria sexualitate și ce înseamnă ea pentru fiecare dintre noi, de resurse interioare să ne ascultăm și să devenim conștienți de mesajele pe care ni le transmite corpul nostru (mai ales în sexualitate). Și avem nevoie să învățăm să relaționăm cu ceilalți într-un mod cât mai armonios. Asta mi-am propus încă de acum 3 ani să fac. Întâi a fost pentru mine, apoi am decis să împart și cu alți oameni din jurul meu. Cei care sunt deschiși și dispuși să se tranforme sau să continue să dezvolte inclusiv în planul sexual.

Despre autorul guest post-ului:

 

Începând cu anul 2014 Liana a început să exploreze practici ale câtorva tradiții orientale (Yoga, Tai Chi), aspecte de bază privind sănătatea (nutriție, juicing, fitoterapie) cât și aspecte de bază ale sexualității umane. Din anul 2016 a început formarea oficială în calitate de coach în sexualitate somatică (denumirea oficială: sexological bodyworker, un domeniu nou pentru România). Iar prin demersul prezentat pe website-ul ei bilingv, a decis să dezvolte percepția societății privind educarea și dezvoltarea în sexualitate umană, informarea și stabilirea reperelor constructive pe acest subiect. Intenția ei este să dezvolte o comunitate de oameni cu aceeași viziune și dorință de cunoaștere și dezvoltare.”


2 Comments

Te uiti la un copac si te vezi pe tine

Draga copac,

“Mi se pare o prostie sa-ti iei nume de copac!”,  “Esti copac inseamna ca esti cam tamp!”, “Eu nu am chef sa-mi aleg un copac!”, “Ce rost are joaca aceasta de-a copacii?”, “Iti limitezi evolutia daca te crezi un copac, copacii stau doar intr-un loc.” – Sunt doar cateva dintre “parerile” pe care le-am auzit de-a lungul vremii de cand m-am apucat de blogul meu si de cand am ales “sa fiu un copac  “.  :). Totusi majoritatea reactioneaza foarte bine la acest joc de imaginatie si mi se pare foarte amuzat cum unele persoane pot intra cu usurinta in joc iar altii au reticente si isi dau ochii peste cap.

Pentru ca fiecare adapteaza o fraza atat de simpla la propriile stari, credinte si convingeri. Cand de fapt ceea ce vedem in copaci, lucruri si ceilalti oameni din jurul nostru este ceea ce vedem noi, in noi. Amuzant nu?
“Arborii poseda un sistem circulator, circulatia sevei avand drept corespondenta presiunea sanguina specifica organismelor vii.” Copacii seamana mai mult decat am crede cu noi.
Pentru mine a devenit cel mai amuzant joc sa observ reactiile oamenilor si sa aflu astfel lucruri despre ei.
Acum ceva timp o prietena de-ale  mele mi se plangea ca nu-i mai place de ea, ca s-a abandonat, ca a imbatranit si cand am rugat-o sa se aseze la poalele unui copac, sa-i povesteasca ofurile sale, am observat-o cautand mult un copac pe gustul ei, mi-a si precizat expres “oricare dar nu pe asta, este batran si urat”, cuvinte pe care le folosise si pentru a se descrie pe sine.
Am zambit, pentru ca eu nu vedeam un pom batran si urat ci un pom pe jumatate inverzit, care desi a fost batut de vreme si conditii nefaste, era inca dornic de viata, era dornic sa-si revina si sa creasca din nou.

Copacii ne pot fi perfecte oglinzi in care sa ne cautam pe sine si sa aflam despre noi, cum la fel orice obiect din jurul nostru ne poate invata despre noi.
Daca ne este greu sa ne privim pe noi in relatia cu tot ce ne inconjoara sa facem un exercitiu pentru inceput sa-i observam pe ceilalti.
Zilele astea stateam la plaja intre doua cupluri, cei din dreapta mea se plang de conditiile de la micul dejun, de faptul ca nu le merge umbrela si ca cei trei copiii sunt mofturosi si nu le convine nimic si cei din stanga mea povestesc cu pasiune despre “un om exceptional dintr-o carte” pe care o citeste ea. Daca le analizezi fetele, posturile, cuvintele observi cu usurinta ca multe din situatiile de care se plang ar putea fi foarte simplu evitate daca si-ar schimba perspectiva de a vorbi, de a renunta la a se concentra pe “ce nu merge” si sa observe daca nu cumva vaicarindu-se de lucruri minore scapa din ochi lucrurile care merg chiar frumos, toti eram pe aceeasi plaja superba, cu o vreme minunata dar vedeam lucrurile atat de diferit.

De asemenea in mai toate taberele mele de feminitate fac meditatie de impamantare langa un copac, o parte din exercitiu este cand te conectezi cu un copacel din fata ta. Acelasi copacel, obiect de meditatie pentru mai multe femei, si totusi fiecare il percepea diferit. Unele il vedeau trist si plangacios, altele stramb si ignorant, unele il percepeau copilaros altele rautacios si tot asa…. Interesant, nu?

Sa ne concentram pe lucrurile frumoase din viata noastra chiar si in momentele in care nu merge totul “cum ar trebui” nu este intotdeauna usor dar depinde doar de noi.
Sa radem cand ceva ne iese prost poate parea stupid la inceput dar cu exercitiu devine din ce in ce mai usor.
Eu chiar cred ca atunci cand ne plangem si ne vaitam atragem si mai multe situatii asemanatoare in viata noastra.
Uneori ne plangem de nimicuri, ca nu am gasit loc la masa la micul dejun, ca ni s-a stricat umbrela de plaja dar in final sursa nemultumirilor noastre provine dintr-o relatie proasta cu propria persoana.
Vedem lucrurile asa cum suntem noi de fapt.

Am ales de referinta pentru mine copacii pentru ca mi se par cei mai reprezentativi, ei sunt ca noi, doar ca mult mai intelepti. Ei nu se vaita de lucrurile exterioare, ci doar incearca sa creasca in ciuda conditiilor nefaste, ninsoare in mijlocul primaverii, ploi de gheata… dar indiferent de conditii ei cresc, se intind, isi cresc radacinile si infloresc, cu insistenta, fara sa se compare cu ceilalti pomi si fara sa le pese daca cineva ii admira sau nu, daca dezvoltarea si rodirea lor foloseste cuiva sau nu. Ei cresc pentru ca pur si simplu aceasta este menirea lor sa faca.
De aceea cred ca avem atat de multe de invatat de la un copac.
Daca ai vreo problema pe suflet, iti recomand sa te asezi la umbra unui copac si sa-i povestesti gandurile tale. Cred cu tarie ca este una dintre cele mai bune terapii pentru suflet. Ei sunt aici pentru noi sa ne asculte, sa ne dea aer curat, liniste si viata.

Si eu sunt aici pentru tine sa te imbratisez si sa te sustin! Te astept la clasele de yoga din fiecare seara sau in tabere ca sa vorbim ca intre “copaci” :).

Namaste!


Leave a comment

Transforma frica ta in iubire!

draga copac,

Multi ani am depus eforturi considerente ca sa-mi antrenez mintea. Sa intru la scoli in primele “banci”, sa dau rezultate ca sa devin un om important si destept pe care sa-l bage lumea in seama, sa indeplinesc asteptari si sa-mi construiesc un ego puternic. Insa “mintea” a venit la pachet cu frica. Frica este cuibarita in minte. Mintea este cea care agoniseste, este cea care naste asteptari, nevoi, atasamente si frica intervine atunci cand nu vrem sa pierdem agoniseala mintii. Frica vicleana ascunsa in capusorul nostru este singurul dusman pe care il avem de fapt.

Eu am fost dintotdeauna o fricoasa. Frica de scoala, de parinti, de accidente, de avion,  de boala, de pierderi, de singuratate,de vise si visuri, de oameni, de stafii, de cosmaruri, de esecuri si respingeri, frica de moarte. Da, frica de moarte, pentru ca radacina tuturor fricilor noastre este frica de necunoscut de moarte.  Insa intr-o zi acum ceva ani, eu m-am trezit usor si am realizat ca de fapt imi este frica de viata , nu de moarte, pentru ca habar nu am sa traiesc. Si am ales sa traiesc si sa iubesc!

Am devenit atat de ocupata in a reinvata sa fiu si sa traiesc incat am uitat de frica. Am uitat de minte si de antrenarea ei, pentru ca in spatiul inimii mele am descoperit un lucru extraordinar. M-am descoperit pe mine in iubire si m-am indragostit de inima mea, asa ca am ales sa traiesc pe veci in ea.

Simt sa scriu acest articol care sa te ajute sa recunosti fricile din viata ta, sa le accepti, sa inveti din ele  si sa le transformi in iubire.Frica este doar absenta iubirii asa cum intunericul este absenta luminii.

Vreau sa te invit sa cunosti iubirea, aceasta forta extraordinara care traieste in tine si poate este prafuita si uitata, insa exista! Nu iubirea aceea bazata pe sentiment, pe ideea” imi apartii si nu iti voi da drumul”. Iubirea aia lipsita de conditii.

Pentru mine accesarea  iubirii este starea de “iluminare” a secolului in care traim. Nu e musai sa levitam 🙂 , sa dansam cu ingerii in cor…. Dar sa iubim si sa traim minunea iubirii este atat de eliberator si suficient…

Eu fugeam de oameni si locuri ca sa nu fiu ranita, supta de energie, afectata mental fizic si emotional.Azi sunt mult mai impacata. Ma intreaba lumea prin tabere si la studio cum fac sa ma protejez de oameni toxici si intentii rele? Si mi-am dat seama ca nu am niciun plan. 😃Doar unul suprem: sa iubesc si sa ma las iubita ! Daca inainte eram genul care arunca cu sare in cele 4 colturi ale casei, care statea cu mainile in boluri de apa ca “sa se curete”, care purta amulete “si-si tragea fermuarul de protectie” acum pur si simplu ma abandonez si nu mai incurajez frica! Nu exista frica atunci cand este iubire! Este un sistem vechi bazat pe frica ca trebuie sa ne protejam, pentru ca suntem atat de completi si de neatins atunci cand iubim. Iubim totul.Libertatea de a fi ne scoate din oprimarea de a face. Cred ca acum tot ce trebuie sa facem este sa redescoperim sa fim! Si cand “suntem” , nimic nu ne poate atinge.

Nu mai incurajez tehnici de “protectie de rau “ prin rugaciune, mantre, ritualuri  pentru ca sincer mi se pare o incurajare a fricii. A faptului ca nu suntem iubire.De ce sa ne protejam? Poate de proiectiile propriilor noastre frici. Mi se par mult mai utile mantre, intentii, rugaciuni de multumire si recunostinta de calauzire inspre iubire.

Si ce facem cu fricile astea? Le luam in brate, le acceptam  si le confruntam!Le traim, le simtim cu recunostinta in fiecare celula si le ducem cu noi in iubire. Iubirea este o stare de a fi.

IUBIREA transforma frica, tine minte asta! Cum gasim iubirea? Well, pai nu trebuie sa ne straduim  prea mult, pentru ca ea deja este in fiecare dintre noi!

*tricoul fain mi l-a pictat cu drag Alex . Mala turquoise a fost mestesugarita cu mare iubire de Alexandra de la Mind Beads . Namaste dragilor!

************************

Daca rezonezi cu mine te astept la studioul meu din Calea Victoriei sa simtim viata cu toate surprizele ei. Programul este aici.


1 Comment

Sa ramanem buni cand ceilalti sunt rai

dsc_0697

draga copac,

Am lasat totul in spate acum ceva ani pentru ca mi-am dorit sa fiu un om mai bun! Cariera, prieteni, studii, relatii, oportunitati. Am hotarat ca nu mai este loc pentru mine sa stau in cercuri de barfa, critici, judecati si nemultumiri.Sunt ferm convinsa ca putem schimba in mai bine  lumea din jurul nostru in momentul in care ne schimbam pe noi insine!

Traim intr-o societate care ne biciuie. Se spune ca traim intr-o societate masculina, insa in fiecare dintre noi exista un pic de feminin care este mai bun, mai cald, mai uman.

Daca ceilalti sunt rai cu noi, la job, in relatiile noastre, pe strada, in viata in general noi sa ramanem buni cu noi. Ramanand buni si intelegatori cu noi insine, reusim sa ramanem buni si in fata celorlalti. Chiar si a celor care ne iau in ras.

Nu lasa lumea din exteriorul tau sa faca sa usture lumea din tine.

Nu lasa actiunile prietenilor, partenerilor, sefilor, vanzatorilor, rudelor, copiilor sa –ti inchida sufletul si sa cresti ghetari acolo.

Oamenii vin si pleaca, unii aleg sa ne mangaie si sa ne imbratiseze altii aleg sa ne smulga inima din piept. Este alegerea si karma lor, insa nu-i lasa sa-ti fure bunatatea. De obicei oamenii care ii fac pe altii sa sufere sunt cei care in interiorul lor traiesc o suferinta crunta, deci sa gasim compasiune fata de ei!

Este perfect sa plangi. Sa suferi. Este oki sa te cunosti si cand esti aruncat la pamant. Insa nu este oki sa te razbuni pe ceilalti pentru ceea ce viata a ales sa te provoace pe tine. Ca sa evoluezi.

Este oki sa faci greseli. Sa o iei de la 0. Sa cazi si sa te ridici. Este oki sa-ti permiti sa te “rupi” in doua. Insa nu lasa durerea si suferinta sa iti ghideze, sa iti conduca viata. Ele sunt doar niste capitole, niste roluri care ti-au fost date ca sa cresti personajul principal: pe tine!

Stiu ca sunt momente cand simti ca nu poti sa mergi mai departe. Cand simti sa renunti si sa te lasi invins. Sa accepti ca uneori este oki sa fii slab si sa-ti imbratisezi slabiciunile. Asa ca inspira si expira. Pentru ca fix slabiciunile alea sunt start-up ul pentru partea puternica din tine.  Si in momentul in care reusesti sa te ridici parca poti muta muntii din loc.

Sunt convinsa ca toate intamplarile, oamenii, experientele, bune, rele care aleg sa se manifeste in viata noastra nu sunt intamplatoare! Ia  totul precum o lectie , o sansa sa mai afli ceva despre tine, sa cresti!

Sa ai curajul sa fii sincer si sa te confrunti cu tine chiar si atunci cand lumea este impotriva ta este mare lucru! Sa te iubesti si sa iti fii alaturi in toata imperfectiunea ta atunci cand ceilalti sunt reci, rai cu tine , este un semn ca esti mai aproape de tine.

Ramai tu, chiar si atunci cand ceilalti incearca sa te indeparteze de tine.

Ramai bun.

*********************************************************************************************

Daca rezonezi cu mine, mi-ar placea tare sa te cunosc! Te astept la studioul meu de yoga din Calea Victoriei, sa vorbim despre viata.