Draga copac,

Maria este un copac treaz, o femeie constienta asumata. O femeie puternica si blanda care -si permita sa rada in hohote si sa planga. 2 imbratisari le voi tine minte toata viata de la ea, una cand mi-a zis ca este insarcinata si alta cand mi-a spus ca a pierdut sarcina. Ce urmeaza nu este o poveste trista, este o poveste reala despre viata si despre lectiile ei. Maria a inteles ca totul se intampla din iubire, chiar daca mintea sufera si e in negare si frica. Imi sfatuiesc cu iubire toti copaceii care au pierdut pe cineva drag sa planteze un copacel sau sa ia un ghiveci, sa-i dea un nume si sa-i trimita sufletul in lumina pentru a se intoarce apoi cind valurile vietii se linistesc.

De la Maria:

“Pe 2 mai am dat refresh site-ului Synevo până mi-a amorțit degetul arătător de la mâna dreaptă.
După 20.00 a ieșit. Era 39. BHCG-ul era 39.
O, doamne! Eram însărcinată pentru a treia oară în viață. O, doamne! Îmi bătea inima de-o simțeam sub tricou.
I-am dat mesaj frumosului să îl întreb când ajunge. A venit. I-am zis. Eu m-am așezat pe canapea. Și-am plâns 30 de minute, cu un zâmbet tâmp pe față.
El mi-a înșirat 30 de minute, tot cu zâmbet tâmp, cum urma să ni se schimbe, din nou, viața.
Bărbații aștia minunați!

Ne-am fâțâit, ne-am răzgândit, ne-am întors și într-un final le-am spus copiilor.

Ei, dacă au aflat ei, a aflat toată școala. Dar măcar s-au bucurat. Vai, ce s-au bucurat!

– Unde o să doarmă Tudor?

– Cine e Tudor, Matei?

– Frate-miu ăsta nou.

– Dacă e băiat sau fată, asta nu putem încă să știm. Dar în patul mare o să doarmă.

***

– Mama, știi ce?

– Ce, Ștefan?

– Eu abia aștept să mai avem un copil!

– De ce?

– Eu nu m-am putut vedea pe mine cum cresc și vreau să văd un copil cum crește, etapă cu etapă.

(Câți ani ai tu, din nou?)

Și eu abia așteptam să îl văd cum crește bucată cu bucată. Pe cât eram de conștienți de tot ce vine, pe atât eram de fericiți.
Și vai cum așteptam ecografia din 24 mai. Să auzim o inimă, poate, să vedem că totul e bine, bine, bine.

Dar miercuri a început rău, rău, rău. Și a început să plece sarcina noastră dragă. Și-a plecat. Și-a plecat. Și pleacă și azi, iubita de ea.
Miercuri, joi și vineri m-am plimbat du-te vino între negare și plapumă.
Ba mă mințeam schizoid, ba plângeam de-mi umflam pleoapele.

Apoi, joi seara, m-am obligat să merg la meditație. Știam că acolo nu am unde să fug.
Și-așa a fost. Și m-a ajutat enorm să mai plâng o tură bună și să vizualizez (cum se potrivesc de multe ori cuvintele Andreei cu sala sau poate sala se potrivește cu vorbele ei) că sufletul mic mic mic pleacă în lumină. Că noi suntem în pace. Că am o familie iubitoare. Că am o familie sănătoasă. Că am o familie abundentă.

M-au ajutat apoi enorm Iubitul Meu (e o stâncă Bunul Ăsta), Fetele-Dragi, Timpul, Plânsul. Și Bunătatea-Absolut-Necondiționată a oamenilor care nu știau nimic.
O vânzătoare mi-a făcut cadou un pachet de șervețele. Apoi și-a amintit că am doi copii și mi-a dat două. Un băiat mi-a cărat bicicleta, fără să mă întrebe nimic. Andreea mi-a făcut cadou un dreamcatcher curcubeu. Draga de Lola mi-a trimis ciocolată făcută de ea și Dragul de Ramon.

Bunătatea asta supremă, necondiționată, necerută, neîntrevăzută este ca o pernă caldă cu sare așezată pe pântec.

Și m-a alinat incredibil.

M-a alinat și să plantez o hortensie albă și să mă rog pentru suflet să meargă în lumină. M-a alinat și să fac o lumânare cu flori de soc. Pentru că a soc și tei mirosea atunci. M-a alinat și să sortez, să triez, să repar. Măcar ceva să fie reparat.

M-a alinat să nu bag nimic sub preș.

Nu mi-am plâns tot plânsul. Sunt convinsă că o să mai apară de te miri unde.
Dar îmi revin, pentru că nu am prea multe alte căsuțe cu opțiuni.
Și trimit iubire nesfârșită către femeile care au pierdut un suflet mic mic mic la 7 săptămâni, la 5 luni, la 9 luni, la naștere sau mai apoi.” Cu iubire, Maria

Draga copac,

Ana este prima mea cititoare, primul meu student, una dintre cele mai bune prietene si unul dintre sufletele mele pereche in aceasta viata care a venit cu lectiile iubirii. De curand a lasat totul in spate si s-a mutat in Bali,  unde si -a lansat prima si minunata carte pe care ti-o recomand cu toata increderea si dragostea sa o citesti. Poate te va ajuta si pe tine sa iubesti viata mai mult:

          “Viaţa este foarte simplă, pur şi simplu cumpără biletul ăla de avion!” mi s-a rotit timp de doi ani în cap, de când am auzit-o în retreatul organizat de Andreea si Crina pe Azuka Kantimatta, o călătoare prin lume, spunând asta ca fiind un adevăr foarte simplu. 
Mă uitam la ea cu admiraţie şi mi se părea că este ceva imposibil de făcut pentru mine. Chiar credeam în capul meu, la acel moment, că este ceva imposibil de realizat. Să-mi părăsesc toată viaţa şi să plec pur şi simplu în lume… Pare imposibil când stai 10 ore la birou, 2 în trafic şi rămâne prea puţin timp pentru lucrurile care contează cu adevărat… sufletul meu,  mai precis.
        Am constatat în timp că urmăresc pe Instagram doar oameni care au făcut asta… iar pe Crina, marea mea inspiraţie pentru acest lucru, am iubit-o de la prima privire. Au ceva oamenii aceştia în privire, o detaşare fantastică, linişte, pasiune, nebunie, curaj şi tocmai asta îi face atât de irezistibili şi frumoşi. Mă tot întrebam ce au ei şi eu nu am. 
          Când am ajuns în Bali prima dată, am ştiut din prima clipă că aici este acasă pentru mine. Când am plecat am ştiut „sigur” că o să mă întorc. Da, era imposibil, nu aveam nici resurse financiare, nici curaj, nici suportul celor din jur… aveam doar o dorinţă şi o credinţă că sufletului meu i-ar fi mai bine aici. Oricât am încercat să fug de acest vis, el nu mi-a dat pace 2 ani. Timp în care rutina în care mă învârteam, birou – casă, prietenii din jurul meu care se căsătoresc şi fac copii, m-au făcut să mă sufoc într-o lume pe care nu o mai înţelegeam şi cu care nu mai rezonam. 
           Nu-mi stă în fire să mă văicăresc dar sesizam neliniştea şi nerăbdarea din suflet, aşa că am început să caut răspunsuri şi o rezolvare. Am fost la Constelaţii familiale – cu minunata Anca Maftei – şi am întrebat simplu: Ce mă ţine în loc, de ce mă învârt în cerc? Răspunsul era şi mai simplu: Eu mă ţin în loc, nimeni nu mă ţine în loc în afară de mine. Imediat după, în timpul unei meditaţii, mi-a venit în minte – ce ar fi dacă mi-aş da demisia şi m-aş muta în Bali? Şi nici nu a trebuit să aştept răspuns pentru că sentimentul de pace, normalitate, de sens pe care le-am simţit, mi-au dat de înţeles că asta trebuie să fac. Atunci, în acea mediaţie, după ce am luat decizia să plec, mi s-au liniştit toate străbaterile, toate sufocările pe care le simţeam. Niciodată nu am fost mai sigură de o decizie. 
         A durat 6 luni să strâng bani şi să anunţ pe toată lumea că plec. Multora le-am spus în ultimul moment, pentru că ştiam ce reacţii o să primesc. Nu m-au dezamăgit… mi-au spus că sunt nebună şi „vai de mine” ce o să fac eu în Bali singură? Cum să părăsesc un job „sigur” pentru ceva instabil, pentru un vis? Dar ce este sigur pe acest pământ? Jobul pe care îl ai acum îl poţi pierde mâine, o relaţie de 10 ani se poate termina în 10 secunde. Nimic nu este sigur şi nimic nu este de neînlocuit. 
            Cei foarte puţini prieteni adevăraţi şi părinţii m-au înţeles şi m-au susţinut. Sunt și mulți care mă comentează, dar ce contează? Scriu toate acestea cu un coconut în dreapta, sub un palmier şi cu o vegetaţie superbă în jur, ce-mi ţine loc de birou… who cares? 
Contează doar ce zice sufletul meu când îl întreb ce mai face… şi el zice să este unde trebuie, face trebuie, niciodată nu a fost mai liniştit şi mai împăcat şi este decizia de care voi fi cea mai mândră toată viaţa. 
         Mă întreabă lumea dacă nu mă plictisesc… să „nu fac nimic” toată ziua, să nu ai un job de 10 ore pe zi pentru mulţi înseamnă să „nu faci nimic”. Încă muncesc, dar muncesc la visurile mele, pentru că mi-am dat voie să fac asta şi este minunat. 
        Îi dau timp sufletului meu să se odihnească, să descopere, să se mai descopere şi mi-am terminat în sfârşit prima carte şi am publicat-o. Descopăr în fiecare zi locuri noi şi oameni noi. Cred că nu e puţin lucru.  
        Mi se pare varsta ideala pentru asta, dacă nu acum, când? Sigur mi-ar fi plăcut sa-l cunosc pe The One și să avem împreună  fetițe gemene, dar nu a fost să fie așa… Mi se pare amuzant că aici ai ocazia să cunoşti un bărbat superb odată la 5 minute… dacă eşti atentă, în ţară cunoşteam pe cineva construit după sufletul meu odată la 2 ani şi chiar şi atunci am „eşuat” (Spun Slavă Domnului acum pentru că dacă mergea vreo relaţie, nu mai eram aici). 
           Am doar două sfaturi pentru toată lumea… întrebaţi-vă sufletul ce vrea si faceţi tot posibilul să-i dăruiţi acest lucru. Avem datoria să fim fericiţi, indiferent de ce zice lumea… odată ce luaţi o decizie, tot ce părea imposibil se transformă în realizabil, Universul chiar rezolvă dorinţele celor hotărâţi şi al doilea sfat… să-mi citiţi cartea, este minunată. Promit! (O găsiţi aici: https://www.amazon.co.uk/wanted-die-but-changed-mind-ebook/dp/B07D7TLZ94/ref=sr_1_1?s=digital-text&ie=UTF8&qid=1527304222&sr=1-1&keywords=i+wanted+to+die )
           Iubesc tot la acest loc. Iubesc tradiţiile, oamenii şi cum au construite toate casele după acelaşi model, un templu în spate unde se roagă în fiecare zi şi femeile oferă ofrande şi un templu în faţa casei să-i protejeze de rele. 
            Iubesc acest mix de oameni din toate colţurile lumii, fiecare cu povestea sa, cu ciudăţenile sale, cu nebuniile sale. Iubesc cum acest loc te lasă să te exprimi exact aşa cum vrei, să fii Tu autentic, fără să fii judecat sau criticat. Iubesc mâncarea vegetariană senzaţională, vegetaţia, preţurile mici şi faptul că lângă un templu este un morman de gunoi. Yin şi Yang at its finest. Aici găseşti orice pentru oricine, pentru toate gusturile şi pentru toate cerinţele sufletului. Degeaba vorbesc eu, Bali trebuie descoperit şi simţit pe propria piele. Din Bali nu te întorci acelaşi om… doar dacă nu l-ai înţeles şi nu l-ai descoperit aşa cum trebuie. Sunt aici datorită fetelor, pentru că fac un retreat senzaţional şi mi-au arătat ce înseamnă Bali cu adevărat, un turist normal nu are această ocazie. Sunt ceea ce sunt azi în mare parte şi datorită lor. Cred că mai au locuri pentru Octombrie. Ne vedem în Bali! 
Vă iubesc. ” Ana