Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

Psihologie in taximetrie- Testul Cubului de Elena, un copac in livada

yoga studio

Draga copac,

 

deseori fac la studio un test psihologic- Testul cubului si m-am amuzat si interesat foarte tare cand una dintre cursante, draga Elena mi-a spus ca a facut acest test la peste 50 de taximetristi, barmani, prieteni etc si are cateva concluzii interesante pentru noi. Mi s-a parut o abordare total noua pentru conversatiile din taxi.

O las pe Elena sa va povesteasca despre test, iar pe tine te invit sa ti-l faci, cine stie poate mai afli ceva despre tine:

“Testul cubului-Cate lucruri poti afla despre un om punandu-i doar 5 intrebari? Nu prea multe. Dar daca e vorba despre un test psihologic, brusc cresc sansele de a afla ceva mai mult.

Am aflat de testul cubului pe net, in liceu, dar m-a descurajat putin partea de interpretare. Am incercat sa-mi fac testul singura dar n-a iesit mare lucru din cauza asta. L-am redescoperit in 2016, cam in acelasi timp in care s-a aprins puternic si interesul pentru psihologie. Cateva luni chiar m-am gandit sa fac Psihologia. Acum interpretarea nu mai parea grea, ci super interesanta, asa ca am inceput sa fac testul tuturor celor care erau dispusi.

Am facut testul in diverse case, in cafenele, baruri si cluburi, pe strada, intr-o berarie din Londra, intr-un garaj din Dobroesti, si in foarte multe masini. Pentru ca am epuizat destul de repede prietenii si familia, am folosit cea mai la indemana resursa: soferii de Uber, Taxify si taxi.

A fost foarte tare, in majoritatea cazurilor urcam in masina unui necunoscut si coboram din a unei cunostinte. Ajungeam la discutii mult mai deep, despre viata, iubire, copii, viitor, in loc de liniste sau discutii de complezenta. Si foarte tare era ca totul se termina atunci cand coboram. Un fel de prietenie pe fast forward, timp de cateva minute, cat dura cursa.

Urcam in masina si incepeam `Pot sa va fac un test psihologic?`. Am intampinat un singur refuz. In rest oamenii au fost cu totul intrigati si s-au bagat.

Daca nu stii testul, poti sa il faci chiar acum, dar fara sa dai scroll prea mult pentru ca apoi vei vedea interpretarea si nu va mai functiona. Cel mai bine ar fi sa povestesti cuiva, ca sa poti intra in detalii, sau sa scrii raspunsurile pe o foaie.

Da raspunsurile care iti vin prima oara in minte, nu te gandi prea mult, n-o lua logic, ca altfel nu mai sunt relevante.

TESTUL

Esti in desert si vezi un cub. Cum arata el? Cat de mare e? Din ce material e facut? E transparent sau opac? Are colturi rotunjite sau ascutite? E nou sau vechi?

Acum vezi o scara. Cat de inalta e? Din ce material? Cum arata? E aproape sau departe de cub?

Acum vezi un cal. Ce culoare are? Are sa si capastru? E liber sau legat? Agitat sau linistit? Cat de departe este de cub? Dar de scara?

Acum vezi flori. Le vezi? Unde sunt? Cum arata? Cate sunt? Ce culoare au?

Iar acum vezi o furtuna. E aproape sau departe? Ce fel de furtuna este? Se apropie? Daca aceasta furtuna ar trece peste obiectele despre care am vorbit pana acum, ar afecta vreunul dintre ele? In ce fel?

Asta e un test proiectiv. Teoretic, atunci cand cineva te roaga sa descrii un obiect neutru, proiectezi asupra lui carcateristici, si asta spune ceva despre tine.

INTERPRETARE

Cubul cum te privesti tu pe tine. Cu cat cubul este mai mare, cu atat ai mai multa incredere in tine, cu atat te valorizezi, respecti, te vez si te iubesti mai mult. Majoritatea soferilor mei aveau un cub mic sau normal. Materialul spunea ceva despre ei. Nisip – exact ca desertul in care are loc actiunea – inseamna un om care se adapteaza usor. Metalul inseamna duritate, forta, perfectionism, dar si ermeticitate. Cat de transparent sau opac e cubul spune ceva despre deschiderea omului, despre cat din interior lasa sa se vada afara. Colturile rotunjite inseamna dorinta puterinca de a-i proteja pe cei din jur, iar colturile ascutite, determinare, `i don’t stop at nothing to achieve my dreams`, chiar daca insemana ca altii ar putea fi raniti pe parcurs. Un cub de lemn inseamna un om autentic, care nu pune mult pret pe aparente. Un cub de sticla reprezinta deschidere. Dar pentru o interpretare mai amanuntita trebuie detalii. De exemplu, un sofer il avea de catifea rosie, adica era foarte iubitor, cald, centrat pe relatii interumane.

Scara simbolizeaza aspiratiile in viata, ascensiunea sociala si profesionala. Daca scara e sprijinita de cub insemana ca în viata te bazezi pe propriile forte pentru a obține ceea ce doresti, pe cand scara indepartata inseamna ca nu privesti ascensiunea ca ceva ce tine de tine, ci mai degraba de altii. Cat de inalta este scara inseamna cat de sus tintesti, cat de mari sunt asteptarile tale, iar materialul arata valenta asteptarilor. Lemnul insemana autenticitate, fara a pune pret pe aparente. Un tip mi-a spus ca vede scara ca pe o sfoara care duce in cer, in timp ce cubul se scufunda in nisip. In acea perioada era atat de deprimat incat nu mai contau nici macar aspiratiile sale.

Calul este iubirea ideala. Un cal alb inseamna iubirea romantica, cineva care sa fie al tau si doar al tau pentru tot restul vietii, iubirea idealizata din povesti. Cal negru inseamna pasiune, rollercoaster emotional. Un sofer cu cal negru mi-a povestit apoi cum a iubit o femeie casatorita timp de mai multi ani si ca tocmai s-au despartit, si ca ea inca ii scrie. Daca calul este apropiat de cub inseamna o relatie stransa, iar daca e departe poate insemna ca persoana in cauza vede iubirea ca pe ceva indepartat. Daca calul este legat, persoana in cauza este posesiva, iar daca are sa si capastru, persoana doreste o relatie stabila, poate chiar casnicie. Unicornul inseamna standarde nerealiste de iubire sau o iubire imposibila, am intalnit acest raspuns la un tip gay.

Florile reprezinta prietenii. Cat de multe flori vezi spune ceva despre cat de inconjurat(a) esti (sau te simti) de prieteni. Daca florile sunt mai degraba in zona in care este si calul, probabil prietenii tai sunt si prietenii persoanei iubite, iar daca sunt mai degraba aproape de cub decat de cal, e posibil sa iti separi cu totul relatia de prieteni. Culoarea florilor reprezinta sentimentele pe care le ai mometan legate de prietenii tai, spre exemplu rosu inseamna iubire, caldura, dar poate insmena si furie.

Furtuna reprezinta problemele. In functie de cat de urata e furtuna, vedem cat de tare se lasa afectati oamenii de problemele care pot aparea in viata. O furtuna de nisip arata ca oamenii stiu care sunt problemele vietii si nu se lasa speriati de ele, in timp ce o furtuna cu nori negri arata ca oamenii isi fac griji serioase, ca exista presiune pe ei din partea vietii. Cat de aproape e furtuna arata cat de impovarati de probleme sunt oamenii in prezent. Situatia ipotetica in care furtuna vine peste obiecte arata in legatura cu ce se tem oamenii, si in legatura cu ce sunt siguri: cel mai des ramanea in picioare cubul, deci oamenii nu se ingrijorau in legatura cu ei, si cel mai des erau afectate florile – simbolizand frica subconstienta pentru relatiile de prietenie, daca ele vor dainui sau nu.

Imi pare rau ca nu a numarat persoanele carora le-am facut testul. La inceput eram fascinata, il faceam cu orice ocazie, colectionam raspunsurile inedite si descopeream impreuna cu ei ce inseamna. In timp au inceput sa se repete raspunsurile si vara trecuta am incetat sa il mai fac.

Testul nu e infailibil. Am patit de multe ori sa nu functioneze pentru ca atunci cand ziceam cub oamenii se gandeau la cubul rubik, asa ca in loc sa proiecteze ceva intern pur si simplu reproduceau ceva exterior lor. Altii incercau s-o ia logic si iar nu ajungeam nicaieri. Aproape ma enervam cand ii auzeam `Aaa, pai daca suntem in desert cubul e de nisip. Ca in desert e doar nisip`.

Testul nu te ajuta sa citesti gandurile celorlalti, dar facut cum trebuie te ajuta sa afli mult mai multe decat dintr-o discutie obisnuita. Cu soferii mei, testul se oprea uneori intr-o tacere in care simteam multe ganduri. Cu altii, povestea continua – imi povesteau tot ce testul doar incepea sa contureze.

Am aflat ca unul dintre ei a luptat in Afghanistan, altul a facut parte din flota romana, altul era pompier. Un sofer mi-a povestit de prietenii lui si cum si-au facut cu totii acelasi tatuaj, `sechestrand` un artist tatuator in casa unuia dintre ei timp de 14 ore (da, mi-a aratat si poze, era un zid de caramida pe abdomen). Am aflat ca un barbat casatorit are 2 amante, pentru ca vedea 3 cai, am aflat ca unul credea ca aspiratiile ii vor aduce probleme, pentru ca scara ducea spre furtuna, lucruri triste, hazlii sau inspiring. Nu o sa neg ca atunci cand lucrurile se potriveau fix pe fix cu interpretarea simteam satisfactie.

Daca aveti nevoie de ajutor cu interpretarile sau daca dimpotriva, e cineva mai instruit ca mine si ma poate corecta in unele interpretari, ma gasiti pe Facebook aici ! Va pup, Elena. ”

 

Namaste, ne vedem la clase!

 

 


Leave a comment

“De ce m-am mutat in Bali” de Ana Dragalina

Adobe_20180330_205532.jpg

Draga copac,

Ana este prima mea cititoare, primul meu student, una dintre cele mai bune prietene si unul dintre sufletele mele pereche in aceasta viata care a venit cu lectiile iubirii. De curand a lasat totul in spate si s-a mutat in Bali,  unde si -a lansat prima si minunata carte pe care ti-o recomand cu toata increderea si dragostea sa o citesti. Poate te va ajuta si pe tine sa iubesti viata mai mult:

          “Viaţa este foarte simplă, pur şi simplu cumpără biletul ăla de avion!” mi s-a rotit timp de doi ani în cap, de când am auzit-o în retreatul organizat de Andreea si Crina pe Azuka Kantimatta, o călătoare prin lume, spunând asta ca fiind un adevăr foarte simplu. 
Mă uitam la ea cu admiraţie şi mi se părea că este ceva imposibil de făcut pentru mine. Chiar credeam în capul meu, la acel moment, că este ceva imposibil de realizat. Să-mi părăsesc toată viaţa şi să plec pur şi simplu în lume… Pare imposibil când stai 10 ore la birou, 2 în trafic şi rămâne prea puţin timp pentru lucrurile care contează cu adevărat… sufletul meu,  mai precis.
        Am constatat în timp că urmăresc pe Instagram doar oameni care au făcut asta… iar pe Crina, marea mea inspiraţie pentru acest lucru, am iubit-o de la prima privire. Au ceva oamenii aceştia în privire, o detaşare fantastică, linişte, pasiune, nebunie, curaj şi tocmai asta îi face atât de irezistibili şi frumoşi. Mă tot întrebam ce au ei şi eu nu am. 
          Când am ajuns în Bali prima dată, am ştiut din prima clipă că aici este acasă pentru mine. Când am plecat am ştiut „sigur” că o să mă întorc. Da, era imposibil, nu aveam nici resurse financiare, nici curaj, nici suportul celor din jur… aveam doar o dorinţă şi o credinţă că sufletului meu i-ar fi mai bine aici. Oricât am încercat să fug de acest vis, el nu mi-a dat pace 2 ani. Timp în care rutina în care mă învârteam, birou – casă, prietenii din jurul meu care se căsătoresc şi fac copii, m-au făcut să mă sufoc într-o lume pe care nu o mai înţelegeam şi cu care nu mai rezonam. 
           Nu-mi stă în fire să mă văicăresc dar sesizam neliniştea şi nerăbdarea din suflet, aşa că am început să caut răspunsuri şi o rezolvare. Am fost la Constelaţii familiale – cu minunata Anca Maftei – şi am întrebat simplu: Ce mă ţine în loc, de ce mă învârt în cerc? Răspunsul era şi mai simplu: Eu mă ţin în loc, nimeni nu mă ţine în loc în afară de mine. Imediat după, în timpul unei meditaţii, mi-a venit în minte – ce ar fi dacă mi-aş da demisia şi m-aş muta în Bali? Şi nici nu a trebuit să aştept răspuns pentru că sentimentul de pace, normalitate, de sens pe care le-am simţit, mi-au dat de înţeles că asta trebuie să fac. Atunci, în acea mediaţie, după ce am luat decizia să plec, mi s-au liniştit toate străbaterile, toate sufocările pe care le simţeam. Niciodată nu am fost mai sigură de o decizie. 
         A durat 6 luni să strâng bani şi să anunţ pe toată lumea că plec. Multora le-am spus în ultimul moment, pentru că ştiam ce reacţii o să primesc. Nu m-au dezamăgit… mi-au spus că sunt nebună şi „vai de mine” ce o să fac eu în Bali singură? Cum să părăsesc un job „sigur” pentru ceva instabil, pentru un vis? Dar ce este sigur pe acest pământ? Jobul pe care îl ai acum îl poţi pierde mâine, o relaţie de 10 ani se poate termina în 10 secunde. Nimic nu este sigur şi nimic nu este de neînlocuit. 
            Cei foarte puţini prieteni adevăraţi şi părinţii m-au înţeles şi m-au susţinut. Sunt și mulți care mă comentează, dar ce contează? Scriu toate acestea cu un coconut în dreapta, sub un palmier şi cu o vegetaţie superbă în jur, ce-mi ţine loc de birou… who cares? 
Contează doar ce zice sufletul meu când îl întreb ce mai face… şi el zice să este unde trebuie, face trebuie, niciodată nu a fost mai liniştit şi mai împăcat şi este decizia de care voi fi cea mai mândră toată viaţa. 
         Mă întreabă lumea dacă nu mă plictisesc… să „nu fac nimic” toată ziua, să nu ai un job de 10 ore pe zi pentru mulţi înseamnă să „nu faci nimic”. Încă muncesc, dar muncesc la visurile mele, pentru că mi-am dat voie să fac asta şi este minunat. 
        Îi dau timp sufletului meu să se odihnească, să descopere, să se mai descopere şi mi-am terminat în sfârşit prima carte şi am publicat-o. Descopăr în fiecare zi locuri noi şi oameni noi. Cred că nu e puţin lucru.  
        Mi se pare varsta ideala pentru asta, dacă nu acum, când? Sigur mi-ar fi plăcut sa-l cunosc pe The One și să avem împreună  fetițe gemene, dar nu a fost să fie așa… Mi se pare amuzant că aici ai ocazia să cunoşti un bărbat superb odată la 5 minute… dacă eşti atentă, în ţară cunoşteam pe cineva construit după sufletul meu odată la 2 ani şi chiar şi atunci am „eşuat” (Spun Slavă Domnului acum pentru că dacă mergea vreo relaţie, nu mai eram aici). 
           Am doar două sfaturi pentru toată lumea… întrebaţi-vă sufletul ce vrea si faceţi tot posibilul să-i dăruiţi acest lucru. Avem datoria să fim fericiţi, indiferent de ce zice lumea… odată ce luaţi o decizie, tot ce părea imposibil se transformă în realizabil, Universul chiar rezolvă dorinţele celor hotărâţi şi al doilea sfat… să-mi citiţi cartea, este minunată. Promit! (O găsiţi aici: https://www.amazon.co.uk/wanted-die-but-changed-mind-ebook/dp/B07D7TLZ94/ref=sr_1_1?s=digital-text&ie=UTF8&qid=1527304222&sr=1-1&keywords=i+wanted+to+die )
           Iubesc tot la acest loc. Iubesc tradiţiile, oamenii şi cum au construite toate casele după acelaşi model, un templu în spate unde se roagă în fiecare zi şi femeile oferă ofrande şi un templu în faţa casei să-i protejeze de rele. 
            Iubesc acest mix de oameni din toate colţurile lumii, fiecare cu povestea sa, cu ciudăţenile sale, cu nebuniile sale. Iubesc cum acest loc te lasă să te exprimi exact aşa cum vrei, să fii Tu autentic, fără să fii judecat sau criticat. Iubesc mâncarea vegetariană senzaţională, vegetaţia, preţurile mici şi faptul că lângă un templu este un morman de gunoi. Yin şi Yang at its finest. Aici găseşti orice pentru oricine, pentru toate gusturile şi pentru toate cerinţele sufletului. Degeaba vorbesc eu, Bali trebuie descoperit şi simţit pe propria piele. Din Bali nu te întorci acelaşi om… doar dacă nu l-ai înţeles şi nu l-ai descoperit aşa cum trebuie. Sunt aici datorită fetelor, pentru că fac un retreat senzaţional şi mi-au arătat ce înseamnă Bali cu adevărat, un turist normal nu are această ocazie. Sunt ceea ce sunt azi în mare parte şi datorită lor. Cred că mai au locuri pentru Octombrie. Ne vedem în Bali! 
Vă iubesc. ” Ana

DSCN0730_Fotor - Copy.jpg

yoga bucuresti


Leave a comment

“Dupa depresie m-am apucat de Yoga si…. au iesit raze din inima” de un copacel anonim

yoga bucuresti

Draga Copac,

Pe creata o cunosc de putin timp. Sunt indragostita sa intru in povestile oamenilor si ea, cu privirea un pic cazuta la prima sedinta, corpul apasat si greoi de prea multe griji a avut curajul sa-mi spuna tot, absolut tot! A avut curajul sa se deschida, mai intai in minte apoi in corp. Din primul moment in care i-am vazut ochii am stiut ca nu va dura mult timp pana cand se va ridica. Si s-a ridicat, iar de curand dupa o luna si ceva in care a frecventat clasele mele de yoga si dezvoltare personala si ale partenerului meu Dan D, creata era alt om. Era un om viu! Avea pieptul deschis, curajul de a spune lucrurilor pe nume, ii sclipeau ochii si am simtit ca s-a gasit, ca s-a regasit. Am rugat-o sa impartaseasca povestea ei cu tine, sa stii ca nu esti singura, sa stii ca e normal sa ceri ajutor sa-ti lasi inima sa trimita si sa primeasca…. raze :). Si normal ca este vorba doar de un inceput, doar de un mic pas, dar este important sa avem curajul sa alegem sa facem o schimbare. Namaste!

“Acum in Mai se face anul de cand am cazut in apogeul depresiei. Un an in care m-am refulat in munca, de frica sa nu ma duc acasa, unde stiam ca ma asteapta gandurile. Acele ganduri care ma tineau toata ziua in pat in weekend, cu patura pe cap, la propriu. Nu mai voiam sa interactionez cu nimeni. Nu mai imi pasa de corpul meu, ii dadeam doar tigari, nu aveam pofta de mancare. Tot acum un an m-am apucat si de terapie. M-a ajutat, dar nu era suficient. Ma simteam bine cateva ore dupa ce ma intorceam de la psiholog, pentru ca apoi sa cad iar in starea de vegetatie. Si zilele treceu pe langa mine, fara sa le vad rostul. Acum o luna m-am apucat de yoga. Iar acela a fost inceputul schimbarii mele. Acuma rad, draga Copac. Radiez de fericire la birou, dupa o sedinta de yoga dimineata, si dorm linistita noaptea, dupa o sedinta de yoga seara. Si chiar daca nu-mi este usor sa ma trezesc la 6 dimineata pentru a ajunge la yoga, sau am febra musculara doua zile apoi, sunt bucuroasa pentru ca in sfarsit fac ceva pentru MINE. Nu-mi mai este frica sa ma duc seara acasa, la gandurile mele, pentru ca invat incet, incet, sa le ascult si sa le accept. Iar atunci cand le simt ca pe niste sageti, imi pun o mantra si ma linistesc. Sau citesc, lucru pe care inainte nu-l faceam. Acuma merg pe strada si observ. Ma simt de parca mi s-a ridicat un val de pe ochi. Vad oamenii din jurul meu, vad cerul, simt mirosul de iasomie, zambesc. Si vreau sa ies din casa in weekend, sa ma plimb, simt nevoia sa fac miscare. Iar patura aceea, care inainte era prietenul meu cel mai bun, a devenit inamicul meu. Dar cel mai important, draga Copac, am invatat sa spun “NU” cu voce tare, nu doar in gand. S-a intamplat la birou zilele trecute, cand am fost informata ca trebuie sa preiau mai multe taskuri. Vechea “Eu” ar fi gandit “Sigur, oricum nu am de ce sa ma grabesc acasa, nu ma asteapta nimic, decat gandurile.” Noua “Eu” insa a ripostat, pentru ca a devenit constienta ca viata nu se rezuma doar la job. In acel moment a simtit o furie care a facut-o in sfarsit sa zica “NU”. A fost un “NU” agresiv, ca al unui copil de cinci ani, care se supara si bate cu piciorul in podea. Dar am reusit sa-l zic tare. Imediat a venit frica. Nu imi venea sa cred ca am zis “NU”. “Oare ce o sa se intample acum? Eu nu am zis niciodata NU…” Am mers acasa, am ascultat o mantra si am inceput sa simt bucurie. Bucurie pentru ca in sfarsit, dupa mult timp, am putut sa pronunt acel “NU” cu voce tare. Iti multumesc, draga Copac, pentru ca mi-ai intins o ramura si m-ai ajutat sa ma ridic. Sunt constienta ca de aici inainte depinde de mine sa vreau sa stau in picioare. Mai am multe de invatat: sa-mi controlez si mai bine gandurile negative, sa imi ascult corpul si sa am grija de el (am inceput chiar sa cochetez cu ideeea de a ma lasa de fumat, dupa 15 ani in care am fost fumatoare inraita), sa invat sa imbratisez din suflet, nu mecanic. Dar simt ca pot sa fac toate lucrurile acestea. Pentru prima data dupa mult timp, vreau sa stau in picioare! Pentru prima data dupa mult timp, vreau sa ma pun pe mine pe primul loc! Chiar astazi vorbeam cu psihologul meu despre yoga si m-a intrebat cum ma simt. I-am spus ca simt ca eman lumina, o simt ca iese din mine ca niste raze. “De unde simti ca ies razele?” m-a intreabat ea. Am dus mana la piept si i-am raspuns “Din inima”


Leave a comment

“Lasa-te plecat”- de un copacel caruia i s-a tras covorul de sub picioare dar a renascut

 

draga copac,

stii povestea aceea cu studentii care isi intrec profesorii?  Asa este “Migdalul”, caruia i-am urmarit evolutia de mai bine de 2 ani, intreg caruselul de emotii, lectii si revelatii care au ajutat-o sa se intoarca la ea, in suflet, acasa. Si da, “Migdalul” este un exemplu clar si viu al beneficiilor yoga pentru minte, trup si…. suflet.

 

Lasa-te inspirat:

“Ma trezesc intr-o dimineata cu aceleasi ganduri de rutina: munca, trebuie sa scot catelul, el pleaca si iar m-a pupat pe fuga. Oare stie ca intr-o zi, poate intr-o dimineata, ala va fi cel din urma sarut?! Nu stie si nici eu nu stiu ca aia e dimineata la care ma gandesc, ca urmatoarele momente in care buzele ni se vor apropia vor aduce altceva, poate un “pe curand. o viata frumoasa. ai grija de tine, Chiar ai grija caci eu nu voi mai fi fizic langa tine” sau “altfel sufletul meu nu stie sa iti zica un simplu ‘pa, ma bucur ca ne-am revazut’ “ si de fiecare data vor fi cu lacrimi, afara sau inauntru.

Da, aia a fost ziua in care am simtit ca mi s-a tras covorul de sub picioare, ca universul colorat construit era de fapt din nisip si la o bataie puternica de vant, nici macar o Furtuna, s-a daramat, fara sa mai lase o usa sau o fereastra in urma, sa am de unde reconstrui. Si chiar daca sunt eu cel mai talentat arhitect al lumii mele, cu viziuni si perspective si curaj de a o la impreuna de la 0, e nevoie de doi si de o perspectiva similara.

Dupa jumatate de an de cand nu imi mai masor viata in timp scurs sau planuri, de cand timpul parca mi s-a daruit si s-a condensat si expandat, pot raspunde cu inima deschisa celor care inca ma intreaba de ce ne-am separat : din respect. Acum, pentru mine o relatie constienta se bazeaza pe respect, iubire si libertate. Credeam ca si pe intelegere, insa e de fapt vorba de acceptare. Acceptare a ceea ce nu inteleg in celalalt, tocmai pentru ca nu e treaba mea sa imi inteleg partenerul, in niciun tip de conexiune. Suntem diferiti si asta e ok si e perfect ca e asa, insa din respect si iubire, accept ceea ce nu inteleg, iar in momentul in care nu mai pot accepta, atunci cand incep sa judec sau sa fiu judecat, tot din respect si iubire, aleg sa plec.

Lasa-te plecat. Lasa in urma intrebarile clasice  (de ce, de ce noi, de ce mie, cu ce am gresit?!), ia cu tine un rucsac cu strictul necesar sa iti traiesti durerea si pleaca cu o singura intrebare catre tine « ce e bun in asta si eu nu vad? » si ramai in intrebare. Cand vei fi pregatit, raspunsul va veni la tine.

Accepta socul initial, durerea, fricile ce vin navala. Plangi, plangi chiar daca simti ca asa iti vei petrece restul vietii. Vorbeste daca vrei. Taci daca simti. Stai singur sau inconjoara-te de ce orice si oricine. Pleaca singur intr-o calatorie, chiar si un weekend. Intr-un loc minunat, iar acolo pune pauza, nu te gandi ca nu asa era planul, sa fii singur, ci fi acolo si bucura-te de tot ce iti ofera varianta ta pe care o redescoperi in acel loc. Lacrimile parca le-ai lasat in aeroport la plecare. Nu iti mai vine sa plangi, nici de mila, nici de drag, nu te mai intreaba nimeni (nici tu pe tine) ce faci mai departe : vrei alt job, te muti din tara, iti mai creditezi viata, cand, cand, cand?! Acolo esti in vacanta si pentru cei cu care interactionezi nu ai nicio eticheta, esti doar un zambet cu lumina in ochi.

Te intorci si cu pasi mici incepi  sa te reconstruiesti. Ia-ti o zi libera. Una si saptamana viitoare daca ai nevoie. Fi bland cu tine, asa cum nu ai fost cu nimeni vreodata. Spune-ti cat te iubesti si ce minunat esti si curajos si ca esti cel mai puternic om din lume. Pentru ca esti acolo, te privesti in oglinda, iti vezi amintirile curgand prin lacrimi si iti zambesti stramb, incurajator, spunandu-ti ca te iubesti si ca nu ai cum sa fi singur vreodata, pentru ca te-ai gasit! Fi prietenul tau cel mai bun, fi tot ce ai tu nevoie, fi tu pentru tine.

Educa-te sa nu mai fi cel care se asteapta ceilalti sa fi. Invata-te sa te respecti, pe tine – inima, minte si corp. Nu te mai agata de bani, ci lasa-i sa curga, sa te ajute in vindecare. Fa orice ai nevoie sa fi tu cu tine, fara distractii de la sentimentele tale, de la durere si tot ce aduce ea din spate, de la radacina fiintei tale.

M-am folosit de toate instrumentele (carti, filme, oameni, evenimente), insa intimitatea emotiilor mele am cunoscut-o prin Yoga – orice tip de yoga, alege-l comunicand cu tine, acceptandu-ti limitele de moment (poate power yoga nu ti se mai potriveste acum, sau poate chiar asta te ajuta). Yoga a fost salvarea mea. Nu fuga de mine, ci catre mine. Pe salteluta de yoga mi-am adus lacrimile, furia, disperarea din unele zile, pacea si intelegerea din celelalte. Astfel, in afara saltelei am putut sa ma manifest dincolo de ego ranit, de degetele societatii indreptate catre mine, am gasit in vocea interioara iertarea, puterea sa nu jignesc alte inimi si sa ma bucur pentru fericiri care nu mai tin de mine, dar care apartin omului pe care am ales sa il iubesc cel putin o viata, indiferent de noi.

In ziua in care am realizat unde am ajuns, ca am incheiat ciclul pentru mine, am inteles fericirea. Fericirea fiecarei zile, prin care aleg sa ma traiesc clara, adevarata, completa eu cu mine! (avand ca bonus un corp super misto dupa atatea emotii manifestate prin yoga :)). )”

 

 


2 Comments

Pentru cei care nu cred in iubire

Pentru cei care nu cred in iubire,

am o poveste. Este povestea ta si a mea, redata in cuvinte de Omraam Michael Ivanov.

poate multe sunt povestile care mi-au inghetat si inchis inima dar la fel de multe sunt povestile care o dezvelesc. Prin fiecare practica de yoga, fiecare meditatie, eu invat lectia intoarcerii acasa in inima, unde iubirea este infinita si nu tine de cerseala din exterior, si asta este ceea ce impart la fiecare clasa cu studentii mei. In timpul unei clase de yoga feminina unde obisnuiesc sa citesc din carti, am dat de aceasta lectie de mai jos.

Lasa-te inspirat de aceasta minunata poveste:

Barbatul  care nu credea in iubire

Exista odata, demult, demult, un om care nu credea in iubire. Acesta era un om obisnuit, la fel ca dumneavoastra si ca mine, dar ceea ce-l facea sa fie cu adevarat deosebit era felul sau unic de a gandi: el nu credea ca iubirea exista. Evident, a avut o sumedenie de experiente in incercarea de a gasi iubirea; mai mult, i-a observat si pe oamenii din jurul sau. Si-a petrecut o mare parte din viata cautand iubirea, dar singurul lucru pe care l-a descoperit a fost ca aceasta nu exista.

Oriunde se ducea eroul nostru, el le povestea oamenilor ca iubirea nu este decat o inventie a poetilor, un concept creat de religii pentru a-i manipula pe cei slabi, pentru a-i controla, pentru a-i face sa creada. El le spunea ca iubirea nu este reala, si deci nimeni nu o poate gasi, oricat de mult ar cauta-o.

Omul nostru avea o inteligenta foarte vie si era foarte convingator. El a citit o gramada de carti, s-a dus la cele mai bune universitati si a devenit astfel un savant reputat. Putea vorbi in orice piata publica, in fata a tot felul de oameni, iar logica sa era foarte puternica. El le spunea ca iubirea este ca un drog, te ameteste si te face sa o doresti din nou si din nou, creandu-ti o dependenta de ea. Ce se intampla insa daca nu-ti primesti doza zilnica de dragoste? La fel ca in cazul unui drog, ai nevoie de aceasta doza zilnica.

Le mai spunea ca relatiile dintre indragostiti sunt la fel ca si cele dintre un dependent de droguri si un vanzator de droguri. Cel care are nevoie mai mare de iubire este precum cel dependent de droguri, iar cel care are nevoie mai mica de iubire este precum vanzatorul de droguri. Cu cat nevoia de iubire este mai mica, cu atat mai bine poti controla relatia cu celalalt. Aceasta dinamica a relatiilor interumane poate fi vazuta cu ochiul liber, caci in orice relatie exista un partener care iubeste mai mult si un altul care nu iubeste deloc, dar il manipuleaza pe celalalt. Unii oameni profita asadar de pe urma altora, la fel cum un vanzator de droguri profita de pe urma toxicomanilor.

Partenerul dependent, cel care are nevoie mai mare de iubire, traieste tot timpul cu teama constanta ca nu-si va putea asigura urmatoarea doza de dragoste, adica de drog. „Ce ma voi face daca ma va parasi?” Teama il face pe dependentul de iubire foarte posesiv: „Imi apartine!” El devine astfel gelos si solicitant, din cauza fricii de a nu pierde urmatoarea doza. Furnizorul de drog il poate manipula cum doreste, dandu-i mai multe sau mai putine doze, ori refuzandu-i-le complet. In acest fel, partenerul care are nevoie de iubire se va preda complet si va fi dispus sa faca orice, de teama de a nu fi abandonat.

Eroul nostru a continuat sa le explice ascultatorilor de ce nu exista iubirea: „Ceea ce numesc oamenii iubire nu este altceva decat o relatie de teama care are la baza controlul. Unde este respectul reciproc? Unde este iubirea pe care sustin ca si-o poarta partenerii? Nu exista asa ceva. In fata reprezentantilor lui Dumnezeu, a rudelor si prietenilor, cuplurile tinere fac tot felul de promisiuni, ca vor trai impreuna, ca se vor iubi si se vor respecta reciproc, ca vor fi aproape unul de celalalt, la bine si la rau. Ei promit sa se iubeasca si sa se respecte reciproc, si culmea este ca ei chiar cred in aceste promisiuni, menite parca sa fie incalcate. Imediat dupa casatorie, la numai o saptamana sau o luna, amandoi incep sa-si incalce promisiunile facute.

Totul se reduce la un razboi al controlului, la cine reuseste sa manipuleze pe cine. Cine va fi furnizorul de droguri si cine toxicomanul… Dupa numai cateva luni, respectul pe care si l-au promis initial cei doi a disparut. In urma lui nu au ramas decat resentimente, otrava emotionala, rani reciproce, care cresc treptat, pana cand iubirea nu mai exista deloc. Ei raman totusi impreuna, dar numai de teama de a nu fi singuri, de frica de ceea ce vor spune ceilalti, si chiar de teama propriilor critici si pareri. Unde se mai poate vorbi insa de iubire?”

El le-a mai spus ca a vazut multe cupluri in varsta care au trait impreuna 30, 40 sau 50 de ani, si care erau foarte mandre ca au trait atata vreme impreuna. Dar cand vorbeau despre relatia lor, tot ce spunea era: „Am supravietuit casniciei”. Altfel spus, unul din ei se abandonase celuilalt; de regula, femeia era cea care ceda si decidea sa indure suferinta. Oricum, persoana care avea vointa mai puternica si nevoi mai putine castiga razboiul, dar unde era iubirea de care vorbeau? Partenerii din aceste cupluri se tratau reciproc ca pe niste posesiuni. „Ea este a mea”. „El este al meu”.

Si astfel eroul nostru a continuat sa peroreze despre motivele pentru care nu credea ca exista iubire. El le-a mai spus oamenilor: „Eu am trecut prin toate acestea. De acum nu voi mai permite nimanui sa imi manipuleze mintea si sa imi controleze viata in numele iubirii”. Argumentele lui erau logice, si el a convins multa lume prin cuvintele sale. Iubirea nu exista.

Intr-o buna zi insa, eroul nostru se plimba prin parc. El a vazut acolo, asezata pe o banca, o fata frumoasa care plangea. Vazand-o cum plange, s-a simtit curios. De aceea s-a asezat langa ea si a intrebat-o daca poate s-o ajute cumva. Va puteti imagina surpriza lui cand ea i-a spus ca plange pentru ca iubirea nu exista. „Uimitor, i-a raspuns el, o femeie care crede ca iubirea nu exista!” Evident, a dorit sa afle mai multe despre ea.
-De ce spui ca iubirea nu exista? a intrebat-o el.
-Ei, e o poveste lunga, i-a raspuns ea. M-am casatorit de cand eram foarte tanara, cu toata iubirea, cu toate acele iluzii, plina de speranta la gandul ca imi voi imparti viata cu acel barbat. Ne-am jurat reciproc loialitate, respect, credinta si am intemeiat o familie. Dar in curand totul s-a schimbat. Eu am fost sotia credincioasa, care avea grija de copii si de casa, in timp ce sotul meu a continuat sa se ocupe de cariera. Pentru el, imaginea si succesul erau mai importante decat familia noastra. A incetat sa ma mai respecte, la fel cum am incetat si eu sa-l mai respect. Am inceput sa ne certam, iar la un moment dat am descoperit ca nu-l mai iubesc, la fel cum nici el nu ma mai iubeste pe mine.

Dar copiii aveau nevoie de un tata, asa ca am preferat sa raman alaturi de el si sa fac tot ce imi sta in puteri ca sa-l suport. Acum copiii au crescut si au plecat. Nu mai am nici un motiv sa raman alaturi de el. Intre noi nu exista respect sau bunatate. Stiu insa ca daca imi voi gasi pe altcineva, va fi la fel, caci iubirea nu exista. Nu are nici un sens sa caut ceva ce nu exista. De aceea plang.

Intelegand-o perfect, el a imbratisat-o si i-a spus:
-Ai dreptate, iubirea nu exista. Noi cautam iubire, ne deschidem inimile si devenim astfel vulnerabili. In locul ei, tot ce descoperim este egoismul. Acesta ne raneste, chiar daca suntem convinsi ca ne vom putea detasa. Oricate relatii am avea, acelasi lucru se petrece din nou si din nou. De ce sa ne mai obosim sa cautam iubirea?

Cei doi gandeau la fel, asa ca s-au imprietenit rapid. Intre ei s-a creat o relatie frumoasa. Se respectau reciproc si nu s-au dezamagit niciodata. Pe masura ce relatia avansa, ei deveneau din ce in ce mai fericiti impreuna. Nu stiau ce este invidia sau gelozia. Nici unul nu incerca sa il controleze pe celalalt, nu erau deloc posesivi. Relatia dintre ei a continuat astfel sa se aprofundeze. Le placea sa fie impreuna, caci viata li se parea mult mai amuzanta astfel. Cand nu erau impreuna, ceva lipsea din viata fiecaruia dintre ei.

Intr-o zi, pe cand era plecat din oras, eroului nostru i-a trecut prin cap o idee absolut ciudata: „Hm, poate ca ceea ce simt eu pentru ea este iubire. Dar e o senzatia atat de diferita de ceea ce simteam inainte. Nu are nimic de-a face cu ceea ce descriu poetii, nici cu ceea ce afirma religia, caci nu ma simt deloc responsabil pentru ea. Nu iau nimic de la ea, nu simt nevoia sa aiba grija de mine, nu imi vine sa-mi vars frustrarile asupra ei pentru esecurile mele sau pentru problemele mele personale. Petrecem atat de bine impreuna. Ne bucuram fiecare de prezenta celuilalt. Eu respect felul in care gandeste ea, felul in care simte. Nu ma simt deloc stanjenit alaturi de ea, nu ma agaseaza niciodata. Nu ma simt gelos cand este cu alti barbati. Nu simt invidie atunci cand are succes. Poate ca iubirea exista totusi, dar este altceva decat cred oamenii.

De-abia astepta sa ajunga acasa si sa-i spuna de ideea ciudata care i-a trecut prin cap. Nici nu a inceput insa bine sa vorbeasca si ea i-a luat vorba din gura:
-Stiu exact ce vrei sa spui. Mi-a trecut si mie prin cap aceeasi idee, cu mult timp in urma, dar nu am vrut sa-ti spun, caci stiam ca nu crezi in iubire. Poate ca iubirea exista totusi, dar nu este ceea ce credeam noi ca este.

Cei doi s-au decis sa devina amanti si sa traiasca impreuna, si au ramas uimiti sa constate ca lucrurile nu s-au inrautatit in nici un fel. Au continuat sa se respecte reciproc, sa se sprijine unul pe celalalt, iar iubirea dintre ei a crescut continuu. Chiar si cele mai simple lucruri le umpleau inimile de bucurie, caci erau atat de fericiti.

Inima barbatului era atat de plina de iubirea pe care o simtea, incat intr-o noapte s-a produs un mare miracol. Privea stelele si a descoperit una care era incredibil de frumoasa, iar inima lui era atat de plina de iubire incat steaua a inceput sa coboare si s-a asezat in palma lui. Apoi s-a produs un al doilea miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectiva. Era extrem de fericit, si de-abia astepta sa se duca la iubita lui si sa-i daruiasca steaua, ca semn al iubirii sale pentru ea. Cand el i-a daruit insa steaua, femeia a simtit un moment de indoiala; iubirea lui era prea coplesitoare, si atunci steaua a cazut la pamant si s-a spart intr-un milion de cioburi.

Si uite-asa, am ajuns iarasi la un barbat batran, care colinda lumea si tine discursuri despre faptul ca iubirea nu exista. Acasa la el, o femeie in varsta, dar inca frumoasa, isi asteapta barbatul si isi plange amarul pentru paradisul pe care l-a tinut pentru o clipa in mana, dar pe care l-a pierdut din cauza unei clipe de indoiala. Aceasta este povestea celui care nu credea in iubire.
Cine a comis greseala? Puteti ghici? Greseala i-a apartinut barbatului, care a crezut ca ii poate darui femeii fericirea lui. Steaua nu era altceva decat propria lui fericire, iar greseala lui a fost ca a renuntat la ea si a asezat-o in mainile ei. Fericirea nu vine niciodata din afara noastra. El era fericit datorita iubirii care tasnea din inima lui. Ea era fericita datorita iubirii care tasnea din inima ei. Cand el a facut-o insa pe ea responsabila pentru fericirea lui, ea a spart steaua, caci nu putea fi responsabila pentru fericirea lui.

Indiferent cat de mult il iubea femeia, ea nu il putea face fericit, caci nu avea de unde sa stie ce era in mintea lui. Ea nu putea sti care sunt asteptarile lui, caci nu ii cunostea visele.

Daca veti proceda la fel, luindu-va fericirea si punand-o in mainile unei alte persoane, mai devreme sau mai tarziu ea se va sparge, la fel ca si steaua din poveste. Fericirea se naste in interior si este rezultatul iubirii dumneavoatra, sunteti unicul responsabil pentru ea. Si totusi, atunci cand mergem la biserica, primul lucru pe care il facem este schimbul de inele. Noi ne punem steaua in palma celuilalt, asteptand ca el (sau ea) sa ne faca fericit(a), si invers. Nu conteaza cat de mult iubiti pe altcineva; nu veti putea fi niciodata cel care doreste celalalt sa fiti.

Aceasta este greseala pe care o comit majoritatea oamenilor de la bun inceput. Noi ne bazam fericirea pe celalalt. Din pacate, lucrurile nu merg in acest fel. Noi ne facem tot felul de promisiuni pe care nu le putem respecta, dupa care ne miram ca am esuat.” sursa http://www.psihohipnoza.ro


Leave a comment

“Am slabit 40 de kg pentru ca…. IUBIRE” de Anto, nucul din livada

Draga copacel,

Antonia, nucul este prietena noastra a copaceilor. O iubesc pentru ca are atat e multa vointa si viata in ea! O iubesc pentru ca a ales sa se iubeasca. Iata o poveste despre cum a reusit sa slabeasca 40 de kg si cat de frumos inspira in comunitatea sa Will Diet.

 

Vreau sa transmit atata iubire si in scris parca nu stiu cum. Vine navala si vrea sa se asterne toata. Dar o sa incerc sa redau o parte din lucrurile care m-au implinit si sa le umplu de iubire, cat se poate.Numele meu este Antonia, sunt Taur si am 1,58 m inaltime.

Pentru ca am gasit motivatia necesara am reusit sa slabesc 40 kg, intr-un moment cand am ales sa iubesc viata din nou.

La 20 de ani m-am trezit. Fizic. M-am trezit pentru ca ma durea soldul foarte tare cand ma ridicam in pat sau de pe canapea. Corpul meu incerca sa imi zica ceva. Aveam 96 de kilograme. S-au adunat pe nesimtite, in timp ce eram atenta la ce TREBUIA sa fac pentru altii, la cum TREBUIA sa fiu (nu fizic). Era un trebuie din afara, care nu tinea cont de ce imi dorea sufletul sau ce imi spunea corpul. Era un trebuie care a ridicat un zid intre mine si…mine.

Am incercat diete, am mers la nutritionisti, ba chiar mi-am dat toata bursa scoalara pe solutii care erau temporare. Am continuat sa caut raspunsuri si solutii in exterior, la cei care “stiau mai bine” ce am nevoie, pana m-am trezit a doua oara, cand mi-am dat seama ca ar fi bine daca as cauta raspunsuri in interior.

A inceput astfel o calatorie interioara superba, cu suisuri si coborasuri. Se face ca o data ce am inceput eu dantuiala asta, veneau si din exterior ghizi si ajutoare, care sa imi ofere sprijin si informatii despre hrana, despre miscare si despre sufletul si psihicul meu.

Pe masura ce “dansam” se topeau si kilogramele, iar corpul meu neglijat atata vreme devenea mai usor si mai sanatos.

Felul in care m-am separat de el, felul in care m-am comportat cu el atata vreme a lasat urme. Pe multe am invatat sa le iubesc si sa le apreciez ca urme si invataturi ale razboiului pe care l-am dus intre minte si fizic, dar si ca marturii ale puterii nemarginite pe care o are corpul meu. Totusi, o urma care imi statea ca un ghimpe in coaste si care forma un blocaj in imbratisarea feminitatii mele a fost cea pe care au lasat-o cele 41 de kilograme in minus asupra sanilor mei. Simbol al feminitatii, nu ii simteam ca parte din mine. Ani la rand am culisat intre acceptarea lor ca atare si optiunea de-a imbina exteriorul si interiorul, optiunea de a-i ajuta din exterior. Intr-un final am decis sa imi fac operatia de ridicare si augmentare. Poate te gandesti ca e o chestiune superficiala, poate ca te gandesti ca solutia trebuia sa vina din interior… Eu asta am gandit, uitand ca toata calatoria mea  a fost un melanj, o colaborare intre interior si exterior.  Cu toate acestea, am trecut peste cum TREBUIA sa fie si am decis sa aduc ajutor si din exterior.

Operatia pentru mine a venit in cel mai bun moment si mi-a aratat ca mai am lectii de invatat de la corpul meu. Am realizat ca trebuie doar sa il ascult si sa il sustin si ca nu exista separare intre minte, corp si suflet, intre interior si exterior Am inteles ca doar vazandu-l ca un tot imi pot gasi linistea, ca doar prin integrarea tuturor aspectelor mele si acceptarea ajutorului, fie el si din exterior, imi pot gasi pacea.

Acest dans minunat m-a facut si sa imi dau seama ca vreau si eu sa fiu un ghid si un sprijin in viata altora, ca vreau  sa dau si eu mai departe darurile pe care le-am primit si ca vreau ca asta sa imi fie viata.

Avem multe de oferit si noua si altora, in viata asta minunata, plina de iubire.

 

Daca ai rezonat cu ce am scris mai sus si simti ca un ghid din exterior te-ar ajuta, iti stau alaturi prin clipuri saptamanale  pe www.willdiet.me sau daca simti nevoia de un ghidaj special pentru tine, te pot sustine in cadrul sedintelor private de coaching pentru un stil de viata sanatos.

Te imbratisez cu toata inima,

Antonia

Nucul.”


Leave a comment

“Umbra mea, Frica ” de Ana din livada

draga copacel,

la unii oameni vorbeste “sclipirea” prin ei. Ana este unul dintre ei si sunt onorata sa o cunosc si sa iti impartasesc povestea sa despre prietenele sale umbrele si fricile. Daca rezonezi cu povestea eu te asteapta cu iubire la cursul sau din aprilie, detalii aici.

Pana in urma cu aproximativ 4 ani traiam total deconectata de mine insami. Ajunsesem sa cred ca toti oamenii sunt impotriva mea, ca intregul univers este impotriva mea si astfel traiam intr-o stare de victima de care nici macar nu eram constienta. Ma identificam cu absolut tot ce simteam si credeam ca sunt pedepsita de soarta, ca nu sunt demna de a fi iubita si ma revoltam pe tot ce era in exterior. Imi inchisesem inima si devenisem astfel o femeie de gheata,o razboinica neinfricata ce vedea doar atacuri din partea celorlalti, atacand la randul meu si mai puternic, pentru a ma proteja. Eram eu impotriva tuturor. Sau asa credeam pe atunci. La inceputul anului 2015, o simpla schimbare de atitudine mi-a schimbat total si pentru totdeauna modul in care percepeam viata si pe cei din jur. Fiind ingenunchiata de propria insatisfactie, de propriul sentiment de nevrednicie, m-am intrebat atunci: Cine sunt eu? Care este rolul meu aici? Cum as putea sa fiu cu adevarat fericita? Din acel moment, in fata mea s-a creionat un traseu nou, un drum magic care m-a condus in cele mai profunde colturi ale mintii mele subconstiente. Mi s-a aratat de unde vine toata suferinta mea, trecand printr-un profund proces de constientizare a ranilor interioare, a modului in care eu insami ma respingeam si a faptului ca traiam crezand ca sunt nedemna de iubire, ca nu sunt suficient de buna si ca orice as face… este in zadar. Fiecare pas facut in aceasta calatorie interioara imi dezvaluia ceva si cu fiecare dezvaluire simteam cum ceva in interiorul meu se transforma. Ma simteam ca o nimfa care este pe punctul de a deveni libelula si nu este constienta de mutatia genetica prin care trece. Au fost luni de zile cand experimentam diverse stari de constiinta, atat de multe si atat de dese incat credeam ca o iau razna. Nu m-am oprit, am continuat cautarea interioara si atunci am intalnit-o pe Ea. Pe Umbra mea. In decembrie 2015 a fost momentul in care i-am perceput cu adevarat povestea, fara sa ma mai identific cu ea. Umbra reprezinta polaritatea personalitatii noastre exprimata constient. Umbra este totalul convingerilor, credintelor si caracteristicilor pe care le reprimam. In umbra gasim toate partile din noi de care nu suntem constienti sau pe care le respingem. Din acel moment viata mea s-a transformat inca o data, din acel moment am inceput cu adevarat sa-mi iau puterea inapoi si sa ma recreez pe mine. Intalnirea mea cu Umbra poate parea un film SF pentru unii, insa este cu adevarat o binecuvantare. Initial 11 zile si 11 nopti am stat de vorba cu aceste aspecte din mine, percepandu-le ca pe o entitate separata de mine, desi tot ceea ce ele imi spuneau, imi veneau in constient sub forma unor ganduri. La finalul celor 11 zile, am cerut ajutor crezand ca sunt atacata sau posedata de vreun demon ceva, insa ulterior totul s-a revelat de la Sine. Am inceput sa le cunosc pe fiecare in parte, sa le ascult povestea, sa le vad iubirea din spatele actiunilor si sa le iubesc si eu la randul meu. Am inceput sa integrez una cate una, facand pace cu ele si dandu-le locul care li se cuvine de drept in viata si inima mea. Am cunoscut partea din mine care era agresiva, pe cea care era nedreapta, pe cea care judeca, pe cea care era aroganta, am cunoscut propria superioritate si inferioritate, pe cea care abandona si pe cea care trada etc… le-am ascultat povestea fiecareia dintre ele si am inteles astfel cat de mult ma iubeau si cata nevoie aveau ele de iubirea si acceptarea mea, nu a altora… ci a mea. Am inteles cat de mult incercau sa ma protejeze de fapt si cat de agresiva si nedreapta eram eu cu ele. Am inteles cat de multe aspecte din mine abandonasem si respinsesem. Cu fiecare integrare facuta, toate aceste aspecte mi-au oferit un dar, m-au ajutat sa le includ in viata si actiunile mele intr-un mod constructiv si benefic pentru mine si ceilalti. Mi-au oferit o putere de care nu eram constienta pana atunci, puterea iubirii de sine. Intoarce-ti si tu fata catre propriile umbre si asculta-le povestile, imbratiseaza-ti fricile si cauta sa vezi iubirea din spatele lor, patrunde adanc in propria suferinta si iti garantez ca te vei ridica intocmai ca pasarea Phoenix, iar atunci lumea ta va fi mai colorata si iubirea va fi tot ceea ce vei vedea… oriunde te vei uita. Esti demn de iubire si intotdeauna ai fost! Fii bland si intelegator cu tine, ofera-ti iubire neconditionata si totul se va schimba!

Fa pace cu tine. Namaste!”