Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

Ce fel de oameni atragi in viata ta?

CRINA(April22,2019)-69

“Astăzi îţi spun un secret – oamenii pe care îi atragi şi mai ales felul cum aceştia te tratează sunt o oglindă a iubirii pe care ţi-o porţ. Da, toţi aceştia vorbesc despre iubirea ta de sine.

Ai obosit şi tu, nu-i aşa? Să tot auzi „dacă vrei să fii iubit, iubeşte-te tu pe tine” sau „cum să fii iubit, dacă tu nu ştii să te iubeşti” şi tot felul de astfel de idei.

Iubirea de sine, din păcate, nu este cu adevărat înţeleasă. Iubirea de sine nu prespune să îţi oferi un masaj în fiecare săptămână şi să îţi cumperi cele mai frumoase haine, deşi sunt aspecte esenţiale, care contribuie.

Iubirea de sine prespune, în primul rând, acceptarea completă a ceea ce eşti acum, în acest moment, cu sau fără partener.

Iubirea de sine presupune acceptarea faptului că suntem toţi un proces, cu credinţe, frici ce trebuie descoperite şi digerate, dar mai ales presupune deschiderea să le descoperim şi să lucrăm cu ele. Acceptarea completă a faptului că suntem un proces în lucru, acceptarea completă a sinelui care poate mai are frici de rezolvat, credinţe de anihilat, colăcei de pe burtă de dat jos. Doar acest tip de acceptare poate duce la atragerea acestui partener care să ne iubească la fel.

Aşadar, este nevoie să analizăm sincer cum ne iubim, cum ne tratăm, cum ne vorbim, pentru că partenerul va fi doar o oglindă a ceea ce suntem noi în interior. Atunci când această iubire este autentică şi nu doar declarativă, partenerul nu va mai acţiona împotriva noastră, ci alături de noi.

În interviurile pe care le-am luat pentru cartea mea “Secretele relaţiilor care dăinuie – De ce ne atragem & De ce rămânem împreună?” majoritatea partenerilor mi-au spus „nu m-am schimbat pentru relaţia aceasta”, „m-am prezentat aşa cum eram, dacă îi convine bine, dacă nu, nu”, “eram obosit să mai joc jocuri, să mă mai prefac”, „e autentic”, „pot fi autentic alaturi de el”. Acest lucru mi s-a părut minunat, pentru că în general suntem educaţi ca la primele întâlniri să fim ceea ce nu suntem, când în realitate oamenii se îndrăgostesc de varianta crudă, reală, autentică a partenerului, suntem iubiţi tocmai pentru că ne-am prezentat fix aşa cum suntem. Asta înseamnă iubire de sine, să îţi dai voie să fii exact aşa cum eşti şi să crezi că meriţi să fii iubit pentru asta.

Acest proces al iubirii de sine este anevoios. Dacă am fi stat de vorbă acum câţiva ani, tocmai mă pregăteam pentru o operaţie de mărire de sâni, când credinţa mea că sânii mei sunt foarte mici a şi a tras un partener care îmi „reproşa” constant că am sânii mici. Decizia să mă accept aşa cum sunt din toate punctele de vedere, a venit cu o despărţire şi atragerea unui partener care nu mai contenea să îmi complimenteze „sânii superbi”. Am dat mereu exemplul acesta la toate workshopurile pe care le-am susţinut, pentru că vreau să reamintesc constant faptul că este doar decizia noastră să ne asumăm şi implementăm anumite credinţe sau nu, iar acestă decizie atrage la rândul său persoanele care să ne confirme ce simţim despre noi.

Cu cât am fost mai aproape de acceptarea mea completă, cu cât m-am maturizat şi iubit autentic, cu atât am atras în viaţa mea oameni mai maturi, mai autentici şi cu o capacitate de exprimare a sentimentelor asemănătoare mie. Oglinzile mele.

Iubirea de sine presupune, în acelaşi timp, acceptarea faptului că eşti o persoană completă, indiferent dacă te afli într-o relaţie sau nu. Devenirea persoanei pe care vrei să o atragi este ce mai autentică declaraţie de iubire pe care ţi-o poţi face.

De curând, o vedetă radio a întrebat pe Instastories ce vrea lumea să ştie despre ea. Cei mai mulţi au întrebat-o dacă are soţ sau cine este soţul ei. Oamenii voiau să ştie dacă este “completă” sau nu. În acelaşi timp am fost şocată de o prietenă foarte deşteaptă şi de succes, care mi-a spus că “femeile căsătorite au mai multă credibilitate decât femeile singure”. Nici măcar nu mi-ar fi trecut prin cap o astfel de idee, poate dacă voiam neapărat o credinţă în domeniul acesta, m-aş fi gândit în sens invers, că cineva cu familie nu are timp de carieră. Aceste idei, de fapt, nu sunt decât nişte credinţe limitative, avem alegerea să le credem şi să ni le însuşim, sau nu.

Iubirea de sine presupune în acelaşi timp credinţa sinceră că merităm să fim iubiţi cu adevărat. Se poate să măsurăm acest merit şi să îi permitem să penduleaze de la merituos la mai puţin merituos, în funcţie de iubirea celorlalţi sau de numărul cuceririlor făcute. A avea nevoie de validare exterioară, presupune a te pune în poziţia de cerşetor, a te minimaliza şi a uita că dreptul la iubire este deţinut de toată lumea. Nimeni nu ni-l oferă, nimeni nu ni-l ia. Poate că ceilalţi din jur ne pot ghida într-o manieră sau alta, ne pot ajuta să descoperim noi moduri de a ne iubi şi noi motive, dar această capacitate şi acest merit sunt mereu în interior şi putem foarte bine să le accesăm, să ni le asumăm şi să le simţim din toată fiinţa şi singuri, fără ajutorul nimănui.

Suntem proprii noştri maeştrii. Această goană de validare exterioară, oferirea puterii şi capacităţilor personale unor autointitulaţi maeştrii sau partenerilor de viaţă, reprezintă una dintre cele mai mari şarlatanii ale perioadei în care trăim. Este adevărat, putem să ne inspirăm, să cerem sfaturi şi ghidaj, dar munca o facem singuri, individual, în propriul ritm şi cu propriile capacităţi, în funcţie de ce avem fiecare nevoie şi pentru binele nostru suprem.”

Pasaj preluat din cartea “Secretele relaţiilor care dăinuie” scrisă de partenera mea Ana Dragalina alături de care susţin –

MARATONUL IUBIRII DE SINE – 29 IUNIE – 5 IULIE Program Online pe WhatsApp (Mai sunt 10 locuri). Detalii aici.

Hai si tu!

7 zile in care vom dezbate prin Meditatii si exercitii de dezvoltare personala urmatoarele teme: .

* Iertare si eliberare de trecut

* Incredere in sine si dezvoltarea intuitiei / Valoarea personala

* Blocaje, frici, credinte limitative

* Exprimarea adevarului personal, impunerea de limite si curajul de a cere ce ni se cuvine

* Dialogul intern

* Comparatia

* Posibilitatea de a alege

* Relatii sanatoase cu sine si cu ceilalti

* Putere personala / sexual transmutation activarea puterii creatoare

 


Leave a comment

Cocooning

90508999_3061626587201976_3077914404881170432_o

Guest post:

“Ascultând o conferință cu profesorii mei preferați din Bali – am auzit cum un coach a propus o denumire nouă pentru această perioadă căreia toți îi spuneam “izolare”, “carantină” etc. – şi anume “cocooning”.
M-a fascinat termenul, odată pentru că am un capitol întreg în cartea mea pe acest subiect – Cocon.

Şi apoi, pentru realitatea din spatele său. Da, ni se dă şansa să ne întoarcem la sine, suntem obligați să ieşim din zona de confort.
Aproape totul s-a oprit, joburile, vânzările, călătoriile, tot ce credeam noi că ne reprezintă.
Dar în realitate noi nu suntem – joburile noastre, nu suntem posesiile noastre materiale, eu nu sunt carțile mele, eu nu sunt ceea ce fac să câştig bani, nu sunt tot ceea ce alerg să adun – titluri, denumiri, experiențe, etc.
Acestea sunt doar părți din noi.

Ni se dă ocazia să descoperim cine suntem cu adevărat, să decidem cine vrem să fim când vom începe o viață nouă, pentru că nimic nu va mai fi la fel ca înainte.

Ni se dă oportunitatea să facem lucrurile diferit, ni s-a dat un wake up call.
Şi ca de fiecare dată în viață avem de ales.

Avem curaj să stăm real cu noi?
Să ne descoasem şi să scoatem totul pe masă, să ne eliberăm, vindecăm, transformăm?
Să ne bucurăm pe viitor de un nou început şi de a aprecia cu adevărat ce ni se părea prea puțin, că ni se cuvine, că va fi acolo mereu?”

Pe Ana Dragalina o gasesti aici.

Dacă simţi nevoia în această perioadă de inspiraţie, iţi recomand cartea Anei sau cursurile mele online.

Cartea “Secretele Relatiilor care dăinuie” aici.
Cursurile se găsesc aici.


Leave a comment

Îți doresc să te simţi la momentul și locul potrivit.

IMG_20191231_182923

Guest Writer – Ana Dragalina 

“Cel mai des mi se spune “Da, măi, dar tu ești atât de norocoasă!”.

Nu există expresie care să mă enerveze mai tare, pentru că prin două vorbe, 3 prostii se anulează tot lucrul cu mine, munca mea și eforturile pe care le-am depus pentru a ajunge în punctul în care pot spune că sunt cu adevărat fericită și mulțumită de viața mea. Și când spun asta mă refer strict la lucrurile care depind de mine.

Viața “ideală” poartă haine diferite pentru toată lumea. Pentru mine a fost să îmi dau demisia și să devin o pasăre scriitoare ce pe timp de iarnă poate să stea în Bali la căldură și pe timp de vară să se bâțâie de colo colo prin Europa. Nu degeaba îmi dădea chills pe șira spinării cântecul “I’m like a 🐦” a lui Nelly Furtado când eram mică.

Poate pentru altcineva visul ce le face inima să zburde este să devină instructor de yoga cu propriul studio, să deschidă propriul business sau să călătorească mai mult.
Și indiferent care este acest vis personalizat, daca nu implică alte persoane (gen sa vina Făt frumos acum, fix în acest moment, pentru că așa vrem noi sau altfel de situații ce implica timpul potrivit și voința altor oameni) totul depinde de noi.

Dacă mi-a dovedit ceva viața, acest lucru este că Dumnezeu s-a sădit frumos la noi în suflet și de acolo, ne permite să ne folosim forța sa creatoare după bunul nostru plac și după propriile limite.

Noi ne stabilim nivelul, unde putem, avem voie sau ne este permis să ajungem.
Când citeam cărțile lui Lise Bourbeau în tinerețe și la final era un exercițiu pe care trebuia să îl facem și să spunem “Eu sunt Dumnezeu” citeam cu oarecare teamă acest lucru. Mi se părea aroganță, blasfemie, chiar tupeu.
Însă astăzi, am văzut că El este în tot și toate inclusiv în mine și în tine.
Toți suntem Dumnezeu care experimentează.

Deci da, avem capacitatea de a crea lucruri chiar mai mari decât își imaginează mintea noastră umană limitată.
Și cum spuneam mai devreme limita o stabilim noi, așadar te provoc anul acesta să îndrăznești puțin mai mult decât în anii trecuți.

Să te dezbraci de credințele adunate pe parcursul vieții, să lași frica în dulap o perioadă și să nu-ți mai bagi doar un deget în oceanul schimbării, ci anul acesta să fie cel în care te arunci cu totul.
Să faci o promisiune față de tine și de picătura de Dumnezeu din inima ta că îți vei pune toate darurile la bătaie și anul acesta vei încerca să experimentezi mai mult din darurile pe care le-ai primit.
Să stabilești, să crezi și să dai dovadă că meriți să primești.

Îți doresc să te simţi la momentul și locul potrivit.
Indiferent că este vorba de o petrecere în Bali alături de străini din toate colțurile lumii cum am fost eu aseara, că îți sorbi cafeaua prinvindu-i pe soțul si copiii tai cum au adormit pe canapea, sau citind un comentariu de recunoștință de la un client pentru că munca ta i-a schimbat viața.

Visăm multe lucruri atât de diferite, dar sentimentul acela de “sunt unde trebuie acum și aici” – este la fel. Toți ni-l dorim și putem sa muncim pentru a-l obţine.”

Să ai curaj să ceri mai mult de la Univers și să depui efort pentru a primi.
Tocmai pentru a-ți da o mână de ajutor și inspirație în acest demers am creat programul “Magia intenției – Setare și Manifestare“, unde împreună cu Ana îți spunem ce am făcut noi ca să trecem din punctul dorinței și visării la manifestare și experimentare.

Fii pregătit pentru teorie, meditații revelatoare, exerciții pentru descoperirea și eliberarea de credințele limitative, frici și abordarea unei perspective diferite.

Găseşti mai multe detalii şi programul aici.

Eu și Ana îți dorim ție ce ne dorim și nouă:
Sănătate
Abundență
Iubire
Bucurie
Vitalitate
Pasiune
Prosperitate
Pace și
Fericire!

Namaste!

79037597_435877787086611_904153665927905280_n


Leave a comment

“Chiar funcţionează afirmaţiile pozitive?” de Ana un copacel din Livada

sdr_HDRB

Cred că în topul lucrurilor care mă fac să simt că nu am suficienţi ochi să-i dau peste cap este când cineva intră cu bocancii în viaţa mea să îmi explice „adevărul lor” şi cum au ei dreptate şi „vezi Doamne, eu nu”. Pe vremuri m-aş fi enervat, acum pot să zâmbesc şi să trec mai departe ca şi cum nu am auzit nimic, doar mi-a trecut o gâză pe lângă ureche.

Aşa s-a petrecut de curând când doi domni au intervenit aşa, din senin să mă înveţe nişte chestii.

Unul a ţinut să îmi spună că LUI I SE PARE aiurea ce fac eu (nu mai ştiu ce făceam exact) şi mă certa şi s-a supărat foarte tare că eu nu am vrut să îmi asum „critica”.

In primul rând, ce „i se pare cuiva” nu trebuie neapărat să mi se pară şi mie şi am această opţiune să consider că fiecare are dreptul la opinii, dar eu nu sunt obligată să le primesc şi să mi le lipesc de frunte. Mi s-a urat să rămân în bula mea roz şi am râs mult, de parcă bula mea roz e naşpa, e foarte mişto şi miroase a frangipani.

Astăzi ştiu foarte bine faptul că toate complimentele, dar şi „criticile” nu au legătură cu mine neapărat, ci cu filtrul personal al celui care le emite. Daca cineva îmi spune: „Vai, Ana eşti superbă!” deşi îmi creşte aşa puţin pipota de bucurie, revin cu picioarele pe pământ destul de rapid şi îmi amintesc că doar persoana respectivă mă vede aşa. În acelaşi timp, Gigel consideră că nu sunt „chiar aşa superbă”, ba chiar poate să îmi facă o listuţă cu vreo câteva defecte.

Ce fac eu cu aceste informaţii? Nu mare lucru, pentru că am ajuns la nivelul în care eu ştiu foarte bine cum sunt (nu am investit în dezvoltare personală ani de zile degeaba) îmi ştiu şi părţile bune şi pe cele mai puţin bune şi nu am nevoie de validare sau „critică constructivă”  de la oameni pe care abia îi cunosc.

Cine este în măsură să îmi dea sfaturi? Persoanele cărora le cer eu acest lucru, oameni pe care îi admir, le respect opinia şi mai ales, care ştiu că nu mă iau pe ocolite. Însă, chiar şi atunci, am opţiunea de a alege ce fac cu informaţia, să mi-o asum sau nu.

sdr

Al doilea domn, foarte simpatic şi drag mie de altfel, nu mi-a spus o opinie de-a lui, ci o certitudine de-a lui… şi anume că afirmaţiile sunt un fel apă de ploaie şi nu sunt aşa de utile. Dacă „afirmi dorinţe” nu te ajută cu nimic. Aici chiar era să pic de pe şezlong. Say what?

Şi în acest caz, consider că fiecare are dreptul la opiniile lui şi chiar că are dreptate. Atât timp cât el are această credinţă şi spune plin de certitudine că „afirmaţiile sunt apă de ploaie” pentru el chiar aşa o să fie.

Însă, în cazul meu (şi al multor alţi oameni), afirmaţiile au fost puternice, atât de puternice că mi-au schimbat viaţa.

Aşadar, am ales să explic ce înseamnă pentru mine afirmaţiile, de ce le consider puternice şi de ce nu mă despart de ele de ani de zile.

În primul rând chiar şi Biblia spune „la început a fost cuvântul”, eu cred în inspiraţia biblică şi în general în maeştrii spirituali (singurii maeştrii de fapt, nu toţi închipuiţii care au făcut un curs şi au devenit maeştrii peste noapte), aşadar mă inspir din viaţa lor. Dacă El a creat prin cuvânt, şi noi suntem creaţi după chipul şi asemănarea Lui, atunci ghici ce? Şi noi dăm viaţă realităţii prin cuvinte.

Nu o să devenim ceea ce emitem fix azi, însă în timp, după ce afirmaţia devine încărcată de sentimentul tău că ce spui tu este real, chiar dacă în formă fizică acum nu vezi, în momentul acela tu creezi.

Concret, putem lăsa teoriile şi să dăm exemple palpabile. Doi ani de zile îmi spuneam în sinea mea că este imposibil să îmi dau demisia şi să mă mut în Bali. Credeam asta, afirmam asta şi fix asta se întâmpla.

Într-o zi însă… am decis să mă întreb:

Bine, dar cum ar fi totuşi să fac asta?

Tot nu aveam răspunsurile. Mult timp m-am întrebat asta. Apoi, într-o zi luminoasă am afirmat pur şi simplu: Îmi dau demisia şi plec în Bali. Eram în acelaşi stadiu, nu se schimbase nimic, fără plan, fără resurse, fără nimeni care să mă ajute sau să mă susţină, ba dimpotrivă. Dar eu repetam această afirmaţie obsesiv, ştiam sigur că în Martie, peste 6 luni, plec în Bali.

Ei bine, suntem la doi ani distanţă de acel moment şi afirmaţiile mele mi-au adus tot ce aveam nevoie, curaj, resurse, idei şi am plecat în Bali. Lucurile s-au aşezat pentru mine, am revenit şi în ţară, am revenit iar în Bali şi acum ştiu sigur că dacă eu scot pe gură ceva obsesiv – Universul mă ascultă. Că se plictiseşte şi vrea să scape de mine sau pentru că am eu credinţa în afirmaţii foarte puternică, nu ştiu… dar mi-a demonstrat asta şi nu cercetez.

Această credinţă a mea în afirmaţii mi-a fost demostrată de asemenea la majoritatea cursurilor la care am participat aici. Ai frici? Fă afirmaţii contra lor! Ai chakrele blocate? Fă afirmaţii care să le deschidă! Ai visuri? Fă afirmaţii că s-au petrecut deja.

Ba chiar, am auzit la un curs, ceva ce eu făceam deja fără să ştiu, şi anume că muzica pe care o ascultăm este foarte importantă şi ne influenţează activ viaţa. Intuitiv, ştiam că nu vreau să ascult melodii triste gen Adele – Someone like you. Serios acum, de ce ar asculta cineva o melodie aşa patetică? Şi mai ales cum să cânt despre faptul că un ameţit iubeşte pe altcineva? Când mă supără cineva ascult Toni Braxton – He wasn’t man enough şi sincer, chiar îmi creşte spiritul şi vibraţia şi tot ce vrei. Ei bine, am primit confirmarea, iar, că afirmaţiile, indiferent că sunt făcute voit sau involuntar, ne afectează viaţa.

Scriu acest articol acum, când m-am întors de la cacao ceremony unde am cântat:

I am blessed, so blessed, I am limitless, limitless.

Pe bune că am început să cred asta despre mine după doar 5 minute de cântat. Imaginează-ţi ce se poate întâmpla dacă îţi repeţi asta în fiecare zi.

Ce pare o afirmaţie în vânt la început, devine o realitate personală în timp.

Minunea este că avem o alegere. Noi alegem ce ne spunem şi ce dăm voie să devină adevărul nostru personal, credinţa noastră. Afirmaţia noastră de fiecare zi. Crezul nostru.

Nu te sperie puţin acum să spui despre tine: „Ce grasă sunt!”, „Ce urât sunt!”, „Nu am niciodată bani!” şi mai ştiu eu ce nebunii? Eşti ceea ce spui. Eşti afirmaţiile tale!

Afirmaţiile mele s-au perfecţionat în timp, tot studiez valoarea lor de ani de zile.

Câteva secrete?

Afirmaţiile trebuie făcute doar la timpul prezent şi fără negaţie – Se evită negaţiile,  pentru că mintea noastră nu pricepe cuvântul „Nu” şi la prezent pentru că dacă spunem “Vreau să fiu sănătoasă” rămânem doar cu vrutul. Trebuie o certitudine: “Sunt sănătoasă!“.

Afirmaţiile se fac încărcate de emoţie – Când spunem „Am un corp sănătos şi frumos” ne punem în acel sentiment de mulţumire, recunoştinţă că avem un corp sănătos şi armonios. Afecţiunile nu o să dispară peste noapte şi nici nu o să facem pătrăţele pe abdomen în 2 zile, însă afirmaţia va aduce schimbări în abordarea noastră faţă de corpul nostru. Vom atrage răspunsuri şi vom înţelege motivele pentru care s-a îmbolnăvit, ce vrea să ne spună prin boala sa, de ce îl hrănim geşit, de ce îl pedepsim prin alimentaţie care nu îl ajută. Odată înţelese aceste motive, ne schimbăm şi noi, se schimbă acţiunile noastre şi implicit şi corpul nostru.

Afirmaţiile nu se contrazic – Dacă azi spui „Sunt iubit şi apreciat” dar mâine te suceşti şi te critici şi îţi repeţi că nimeni nu te iubeşte şi nu observă motivele pentru care meriţi să fii apreciat, mintea ta preia ultima ta afirmaţie. Nu e deloc complicat, ca un sofer de taxi, dacă schimbi comanda o să accepte ultima ta adresă, dacă te răzgândeşti de 3, 4 ori, o să fiţi ameţiţi amândoi şi fără niciun rezultat.

Nu există studii care să certifice că obiceiurile se schimbă în 21 de zile, aşa cum auzisem un zvon, aşadar afirmaţiile trebuie să devină mantre zilnice. Nu le spunem doar când avem chef. Sunt o investiţie în viitorul nostru. Le oferim atenţie şi dedicaţie ca unei plante care trebuie udată în fiecare zi.

Dacă tu crezi în ele şi le dai valoarea ta de adevăr absolut, nu conteză ce cred ceilalţi.

Tu eşti grădinarul care creşte planta, nu cine se uită pe geam şi îşi dă cu părerea ca să se afle în treabă. Tu o să te bucuri de rezultatele credinţei tale.

In decursul anilor, afirmaţiile mele au suferit destule modificări încât să fiu foarte mulţumită de rezultat. La workshopul  din Bucureşti (în jur de 30 Iunie) o să împart cu tine afirmaţiile care pe mine m-au ajutat să mă iubesc mai mult, să mă accept aşa cum sunt, să am încredere în mine şi în viitorul meu, dar mai ales să atrag oamenii potriviţi şi experienţele benefice pentru împlinirea misiunii mele pe pământ.

Abia aştept să ne cunoaştem şi să plantăm seminţele unui viitor luminos.

Cu iubire, Ana!

O găseşti pe Ana aici: www-anadragalina.com

IMG_20190419_223630


Leave a comment

Despre dragostea traita cu sinceritate, dincolo de definitii – de Iulia Anastasia

60863991_1309088452590095_6456439175741702144_n

 

“Dar cine a zis ca dragostea trebuie sa curga de la sine, fara conflicte, fara intrebari, fara sa-ti pui la indoiala sinele si propriile valori? Cine a zis sau ne-a bagat in cap ca dragostea trebuie sa fie din start un izvor de pace si liniste absoluta? Cine a zis ca dragostea e simpla si ca nu trebuie sa ne puna intrebari fundamentale? Cine a zis ca dragostea nu e menita sa ne schimbe? Daca stai sa te gandesti ca pana si un simplu trezit de dimineata, la o ora mai matinala, presupune atat efort… Ca e nevoie de snooze, uneori de mai multe snooze-uri repetate ca sa te trezesti intr-un final maraind, chiar daca e o zi frumoasa si stii ca te asteapta tot felul de experiente minunate.

Pentru mine, metafora asta a trezitului de dimineata e tare potrivita pentru starea de indragostire. Pentru ca eu asa simt, ca dragostea te gaseste mereu nepregatit si ca orice noua dragoste prespupune un mare risc, de a te face una (vrei, nu vrei) cu tot ce inseamna alta fiinta, la toate nivelurile: valori, credinte, dorinte, cutume, prejudecati, limite si dorinta de a depasi aceste limite. Dincolo de chimia presupusa implicit de dragostea trupeasca, raman ca o mare necunoscuta toate cele enumerate anterior. O mare necunoscuta, pe care, daca iti dai voie sa o traiesti plenar, nu ai decat de castigat.

Si nu ma refer aici la rezultatul final, la acel ….”si au trait fericiti pana la adanci batraneti”, ma refer la simplul fapt ca e tare minunat sa te vezi oglindit in celelalt si sa inveti din experienta asta lucruri despre tine. Lucruri care erau acolo, desigur, dar care, pentru a ti se revela, aveau nevoie exact de o anume fiinta care sa le trezeasca si sa le manifeste in tine. Si este foarte posibil sa nu-ti placa ce gasesti acolo, in oglinda. E foarte posibil sa te superi, sa te enervezi, sa-ti pierzi rabdarea, sa ti se para mult prea greu (ca doar dragostea e usoara, nu?!), sa vrei sa pui stop experientei asteia de dragoste pentru ca o simti ca pe o durere. Pai cum poti oare sa simti altfel decat o durere o experinta care te provoaca sa dizolvi parti ale egoului tau pentru a face loc altei fiinte in viata ta? Si sinelui tau divin, pana la urma.

Spun asta pentru ca am parte exact de aceasta experienta acum in viata mea. Si nu, nu mi-e deloc usor si mi vine sa fug, si chiar am fugit de cateva ori. Am apasat inutil butonul de snooze, doar, doar…. Numai ca, ce crezi? De fiecare data cand am fugit, am fost trasa inapoi, tot de sufletul meu, care isi doreste cel mai mult sa integreze experienta dragostei, oricat de dureroasa ar fi ea pe moment. Pentru ca realizez ca nu experienta in sine e dureroasa, ci ceea ce imi arata clar despre mine. Adica propriile pareri preconcepute, niste standarde conditionate social, niste valori mai mult sau mai putin ale mele. Cu alte cuvinte, ma sperie propria relativitate, ma sperie puterea schimbarii guvernate de iubire. Si stii ce fac? Ma las in voia dragostei mele si imi dau frau liber sa-i invat toate lectiile. Gowing with the flow is not easy. Dar eu cred ca merita.

Hai sa-ti marturisesc ceva. Am fost ranita in trecut. Foarte ranita, exact asa cum ai fost si tu. Mi se pare ca e important sa recunoastem ca toti am fost raniti in dragoste, in mai mica sau mai mare masura, in functie de cum ne-am lasat, in functie de ce am avut nevoie in acel moment al evolutiei noastre si in functie de cat de mult ne-am dorit sa tragem de o situatie pentru a o face “a noastra”. In aceeasi masura, mi se pare important sa extragem fiecare propriile concluziiii ale dezamagirilor din trecut, sa vedem si sa intelegem de ce ai ajuns acolo si la ce ne-a servit. Pentru ca, in mod cert, propriul sufletul a cautat si a avut nevoie de experienta respectiva, tocmai pentru a scoate ce e mai bun din tine.

Stii foarte bine ca e tare usor sa te simiti dezamagita in dragoste. Pentru ca atunci cand esti si iti dai voie sa fii indragostita esti in cea mai vulnerabila stare posibila. Iti pui sufletul pe tava si speri sa fie la fel si de cealalta parte, speri sa fii apreciata pentru asta si, nu in ultimul rand, speri sa nu fii ranita. Toate (si toti) ne dorim asta. In aceeasi masura, toate ajungem sa fim de cele mai multe si in repetate randuri ranite si dezamagite. Iar intrebarea care ne macina sufletul dupa este: ce facem de aici incolo? Cum ne ferim de suferinta in dragoste si cum putem, in acelasi timp, sa reusim sa ne dam frau liber ca sa ne indragostim din nou?

Ultima mea experienta in dragoste nu este in niciun caz nici cea mai minunata, deloc cea mai importanta, nici cea mai proverbiala posibila. Este pur si simplu experienta mea dintr-o relatie de 7 ani, din care cred ca poti sa tragi cateva concluzii si poti castiga o perspectiva in plus la nivel relational.

N-o sa-ti ascund faptul ca a a fost o relatie toxica, profund conflictuala, in aceeasi masura in care era profund afectiva si sexuala. Existau foarte multe diferente intre noi, de ordin intelectual, cultural, relational, social si spiritual. Cu toate astea, existau multe similitudini ce cantareau, la vremea respectiva, mai greu in balanta pentru mine: rani similare din copilarie, structuri afective compatibile, ce au creat o aviditate de afectiune reciproca. Aceasta relatie s-a terminat, din pacate, cu distrugerea casei mele si cu amenintari cu moartea din partea iubitului meu.

Asa ca, am decis o vreme sa ma inchid din punct de vedere al dragostei, sa trag obloanele si sa rezist cu stoicism in umbra lor. Ce crezi ca s-a intamplat? Avand in vedere ca toate experientele la care rezistam, persista, m-am trezit din nou indragostita. Fara sa cer si fara sa vreau. Pur si simplu a venit peste mine valul acesta al dragostei noi, cu multe intrebari, indoieli si conflicte la pachet. Care nu-mi fac deloc viata mai usoara, dar sincer, nu cred ca rolul dragostei in viata noastra e sa ne faca viata mai usoara, ci sa ne faca sa fim mai noi.

Si am mare noroc ca sunt un copac si ca am parte de o comunitate de copaci minunata, in care pot sa ma expun in toata vulnerabilitatea mea si stiu ca nimeni nu ma judeca. Si uite asa invat si eu sa nu ma mai judec si sa nu mai judec. Si e un proces permanent, sa las tot ce e sa fie si sa nu mai incerc sa etichetez sau sa bag experientele in cutiutele mici ale mintii mele care cu asta se ocupa.

Las mintea la o parte, ca stiu ca ma minte si las experientele sa curga exact asa cum vin ele si sa ma aduca mai aproape de sinele meu divin.”

De un copacel din Livada – Iulia Anastasia