Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

“Tot raul spre bine” de Lavi, un copacel din livada

 

Draga copac,

 

acum 5 ani am visat ca misiunea mea este sa “trezesc” femeile prin ceea ce fac astazi. Sunt binecuvantata sa intalnesc la studio femei cu povesti reale de viata ca tine si ca mine, care au  ales sa faca o schimbare.

Mai departe va  las sa cititi povestea Laviniei, care in adolescenta a fost nevoita sa poarte un corset ca un ghips pentru a -i corecta dubla scolioza, insa azi  in sfarsit, dupa multa munca (mai ales munca cu ea insasi) se bucura de binecuvantarea unui corp frumos si sanatos si o minte mai impacata. Baletul si yoga au contribuit  in acest proces:

“Iubesc comunitatea pe care ai creat-o si din care am primit atatea lectii si iubire, incat am decis ca e timpul sa o ofer si eu ceva in schimb: povestea mea – iar daca ea va reusi sa inspire fie si o singura persoana, sau sa linisteasca anxietatea alteia, ma voi declara mai mult decat multumita.

Stiu ca urmatoarea fraza va avea un iz narcisist, dar in ultima perioada foarte multe persoane ma complimenteaza pentru felul in care arat si atitudinea sexy din timpul practicii (mie nu mi se pare, dar hey! cine sunt eu sa contrazic lumea). Foarte multe fete la studio vin si ma intreaba de cat timp fac yoga, cum de sunt atat de flexibila, cum de am atat de multa incredere in mine… si le vad cum ma privesc cu admiratie atunci cand le raspund ca de aproximativ un an jumatate in timp ce gandul ca ar vrea sa fie in locul meu se infiripeaza in mintea lor. Nu m-am oprit niciodata sa explic tot traseul meu vreuneia dintre ele, dar acum simt ca e de datoria mea sa arat ca ceea ce se vede este doar rezultatul a foarte multi ani de munca, atat fizica, cat si psihica.

Asa ca iata, purcedem la drum.

Cand eram mai mica, in jur de 13-14 ani, am fost diagnosticata cu dubla scolioza. Si desi ambele curburi ale coloanei erau incadrate in limitele normale (pana la 20°), fiind in crestere, doctorii au decis sa imi prescrie un corset medical ca plan de tratament. Imi amintesc si acum ca pe moment am fost fericita, in capul meu de copil imaginea corsetului fiind aceea romantica a corsetelor sec XIX. M-am lovit in curand de realitate, cand am ajuns in cabinetul in care mi s-a luat mulajul pentru acest corset – ca sa va explic : acest minunat corset era confectionat dintr-un plastic gros cca 8mm, rigid, si mergea de la umeri pana sub fund, avand decupaje doar in zona sanilor si niste pernute dintr-un burete la fel de rigid plasat in zonele curburilor coloanei- exact ca un ghips. Acesta trebuia strans in fiecare zi mai mult, si mai mult, pana ajungeam in punctul maxim, iar apoi un pic mai mult, cat de mult suportam ca cele 2 bucati de plastic sa se suprapuna.  L-am purtat timp de 5 ani de zile, 23/24 h pe zi.

Mi-am trait adolescenta in el, am inceput si terminat liceul purtandu-l.

Nu pot explica in cuvinte tipul de durere constanta, surda, usturatoare si apasatoare pe care am simtit-o in toti acesti ani. Aveam rani proaspete care sangerau pe sub el aproape mereu. Nu aveam voie sa il dau jos, asa ca nu imi ramanea nimic altceva de facut decat sa rezist si sa imi inghit lacrimile atunci cand era prea mult si eram de exemplu, la scoala.

Eram extrem de rusinata de el. Doamne, imi era o rusine teribila si evitam orice fel de contact cu persoane necunoscute de frica sa nu ralizeze ce am eu pe sub haine (care oricat de largi ar fi fost, tot nu il puteau masca). Majoritatea pauzelor din timpul liceului le-am petrecut in banca, ascunandu-ma ca nu cumva sa ma vada cineva, desi sunt recunoscatoare pentru colegii mei minunati care nu s-au purtat vreodata diferit cu mine si care nu au pus niciodata intrebari. Acelasi lucru si pentru profesori, desi sunt sigura ca multi dintre ei nici nu au realizat prin ce treceam.

Totusi,  au ajuns pe la urechile mele porecle de genul „Robocop”, pentru ca imi era practic imposibil sa imi misc partea superioara a corpului, dar am incercat sa nu le ascult niciodata.

Ma intrebam constant „de ce nu pot fi si eu ca ceilalti” si ma uitam tanjind la fetele care erau atat de frumoase si libere, in timp ce eu eram, literalmente, in cusca.

In acesti ani nu am putut sa ma odihnesc in adevaratul sens al cuvantului. Nu puteam. Cum poate dormi cineva atunci cand e sufocat si ranile i se lipesc de plastic rupand piele la fiecare miscare?

Cand reuseam sa adorm, ma trezeam plangand de durere.

Intre timp, am inceput miscarea. Singura ora pe zi cand aveam voie sa imi dau jos corsetul, era ora de gimnastica de recuperare, ulterior de fitness. Norocul meu a fost mama ca se tinea de capul meu sa o fac intotdeauna, negresit, pentru ca erau momente in care eu imi pierdeam vointa.

Dupa  5 ani, cand intr-un final am dat corsetul jos, corpul meu devenise minunat, frumos, sculptat, tonifiat, cu o postura impecabila, dar increderea de sine era sfaramata, eram introvertita, aveam o fobie de atingeri (in special pe spate) si ma subapreciam.

Ma tineam strans de fiecare bucatica de atentie pe care o primeam pentru ca, in sfarsit, nu mai eram invizibila.

Dupa 5 ani, ajunsa in Bucuresti, m-am hotarat sa imi urmez un vis din copilarie: acela de a face balet. Am facut balet timp de 5 ani minunati, timp in care mi-am transformat corpul din nou: mi-am elongat muschii, am capatat flexibilitate, am devenit mai gratioasa.

Apoi am decis ca am nevoie de o noua schimbare, si am ajuns intamplator (multumesc Andreea pentru ca m-ai impins sa vin cu tine la o clasa!) pe salteaua copacului, unde mi-am inceput calatoria. Si o continui cu religiozitate de 2, uneori 3 ori pe saptamana in studio, si in fiecare zi acasa. Aici mi-am vindecat, intr-un final, mintea si sufletul. Am evadat din cusca!

Acum sunt mandra de cine sunt si de traseul parcurs. Am invatat sa ma iubesc si sa ma accept asa cum sunt. Imi iubesc cicatricele pentru ca imi amintesc cat de mult am evoluat, si prin cate am trecut ca sa reusesc sa infloresc in ceea ce sunt astazi.

Uitandu-ma inapoi, nu as schimba nimic pentru ca orice interventie mi-ar fi schimbat destinatia.

Sunt recunoscatoare parintilor, prietenilor si tuturor persoanelor care nu m-au considerat altfel decat ei niciodata, m-au sustinut intotdeauna si nu mi-au permis sa imi plang de mila, ci sa preiau fraiele situatiei si sa scot ce e mai bun din ea.

 

Acum ca v-am spus povestea mea, nu-i asa ca parca nu va mai doriti sa fiti in locul meu?

 Nu sunteti fericiti ca sunteti voi?

 

Cu recunostiinta,

Lavi

PS : Daca sunteti curiosi sa cititi mai multe povesti si ganduri ce imi locuiesc in craniu, ma puteti urmari pe instagram @constantinlavinia, unde scriu fiecare postare ca pe o pagina din jurnalul personal.

 

 


Leave a comment

Fetitele cresc în dorinţă şi ambiţie de a obţine ceva, în timp băieţii cresc cu frică să nu piardă ceva

DSC_0723 modified

Draga copac,

Vreau sa impart cu tine un concept interesant din psihosexologie, care te poate ajuta si pe tine sa intelegi un pic lupta asta intre feminin-masculin, intre EL si EA.

Marele Freud afirma ca femeile de mici “suferă” de invidia de p***s. Fetiţele descoperă că băieţii au ceva ce ele nu au şi dezvoltă de mici o invidie. În schimb baietii de mici observă că fetiţelor le lipseşte ceva şi cred că din cauză că “au greşit” ceva  l-au pierdut. Acestea sunt premisele care dau naştere unor dorinţe si nevoi diferite … de mici femeile se ambiţionează să obţină ceva ce consider că le oferă bărbaţilor avantaje, în timp ce băieţii se dezvoltă cu frică să nu greşească şi să fie…. castraţi.

” Invidia de p***s ” incepe la fetite cu tranziţia de la ataşamentul de mama la competiţia cu aceasta pentru atenţia tatălui, ele considerând-o pe mama vinovată de “lipsa” lor. Această invidie este eliminată de femei prin trei metode: când dau naştere, prin căsătorie sau având funcţii de putere. Deşi este o teorie controversată şi contrazisă de mulţi, mai ales de feministe, nu se poate să nu ne întrebăm dacă are totuşi şi consecinţe pe termen lung. Fetitele cresc în dorinţă şi ambiţie de a obţine ceva, în timp băieţii cresc cu frică să nu piardă ceva. Aceasta fiind doar una dintre abordările care ne despart şi ne diferenţiază inca de mici.

Suntem toţi conştienţi cât de mult contează să ne dezvoltăm la umbra unor sentimente pozitive sau negative. Suntem diferiţi, desi susţin egalitatea în drepturi în acelaşi timp susţin că nu suntem egali şi la fel. Trebuie să ne acceptăm diferenţele şi în loc să fim în competiţie cu celălalt sex trebuie să recunoaştem darurile cu care venim fiecare şi să facem echipă, să ne ajutăm unii pe ceilalţi să creştem împreună, nu în război.

Yoga inseamna unitate. Aceasta unitate inseamna in primul rand si aducerea in pace a femininului cu masculinul. Suntem impreuna in aceasta calatorie cu numele de … viata.

Ne vedem pe salteaua de yoga! Namaste!


Leave a comment

“Blestemele sunt precum puii, se intorc acasa, seara la culcare”

Draga copac,

“Blestemele sunt precum puii, se intorc acasa, seara la culcare. Am gasit acest citat intr-o carte si am ras mult pentru ca este atat de adevarat si de simplu. Se aplica pentru orice cuvant rostim catre ceilalti oameni.

Se intampla uneori sa vedem ca oameni care ne-au ranit in trecut o duc bine, sunt fericiti si acest lucru ne deranjeaza. In loc sa constientizam faptul ca ce a adus persoana respectiva in viata noastra este un dar ascuns, ne petrecem timpul gandind ca nu merita fericirea ce o traieste si eventual ii trimitem cateva ganduri negre.

Problema este ca tot ce trimitem spre ceilalti, vine inapoi catre noi inzecit. Oricat de mult rau ne-ar fi facut cineva, singura noastra preocupare ar trebui sa fie sa putem ierta, invata si trece mai departe.

Un exercitiu de iertare foarte bun pe care il praticam adesea la clase este Ho’oponopono. (Imi pare rau, te rog iarta-ma, multumesc, te iubesc). Repetat in fiecare zi este imposibil sa nu aduca rezultate. Suntem cuvintele pe care le rostim. Toate cuvintele care ies pe gura noastra, ne afecteaza indiferent daca ne dam seama de acest lucru sau nu. Cuvintele sunt cele mai puternice, ele sunt creatoare, distrugatoare, schimbatoare de vieti, relatii, destine. Acesta este motivul principal pentru care fiecare cuvant rostit ar trebui sa fie doar plin de iubire. Din iubire de sine ar trebui sa facem acest lucru, daca nu din iubire pentru ceilalti.

Personal incerc in drumul meu sa incurajez pe oricine imi iese in cale, chiar cred ca toti sunt capabili sa faca orice si sa realizeze orice dorinta, chiar si cele ce par nebunesti… daca au suficienta determinare si credinta in visul lor. Reusesc sa caut si sa gasesc cele mai frumoase lucruri din cei cu care interactionez si nu uit sa le reamintesc si lor cat de multe daruri se ascund in ei. Atunci cand doresti sa ajuti pe cineva in drumul sau catre succes, de fapt te ajuti pe tine.

Ar trebui sa alegem sa ne conducem viata dupa aceste principii, ce dam asta primim, ce spunem despre altii se va spune despre noi, ce uram la ceilalti de fapt uram la noi, ce comentam la altii de fapt comentam la noi si astfel ne-am creste calitatea vietii in timp ce am simplifica-o foarte mult.

Namaste, ne vedem la clase!


1 Comment

Cand nu te mai vrea inapoi

Draga copac,

 

Vorbeam zilele trecute cu o prietenă dragă ce-mi spunea că are o întâlnire cu cineva după care suferă de 2 ani. Am rămas foarte surprinsă să o observ atât de emoţionată şi de plină de speranţă. Încerca să se încurajeze că poate nu mai simte nimic, că poate este doar o întîlnire de încheiere… dar am sesizat în inima ei speranţa “că poate”. M-a sunat apoi dezamăgită să-mi spună că întâlnirea a fost ok dar că el o doreşte doar ca prietenă, nu o doreşte ca femeie, nu visează noaptea la ea şi tot ea concluziona “un bărbat care te vrea, nu te lasă să aştepţi atât de mult, nu le lasă în incertitudine, nu îşi asumă riscul de a te pierde.”

Deşi nu îmi plăcea să văd suferinţa ei m-am bucurat să văd că după atât de mult timp de visat şi de asteptat, după atât de mult timp în care s-a blocat într-o persoană, in care nu şi-a dat voie să se elibereze şi să cunoască pe altcineva, acum realiza că este momentul să “let go”. Avea dreptate, atunci când lucrurile trebuie fie nu există “moment nepotrivit”, “indisponibil emotional”… pur şi simplu, persoana respectiva nu este pentru tine. Să te blochezi în cineva, să menţii legătura doar cu speranţă şi fantezie şi mai ales cu amintirea a ceea ce a fost, nu poate decât să-ţi facă rău ţie şi nimic mai mult.

Am pentru tine câteva întrebări pe care să ţi le pui dacă vreodată te descoperi în această situaţie.

1. Ce din tine crede că nu merită mai mult? E ceva din tine care crede că nu meriţi să fii iubit(ă)? Această afirmaţie poate fi doborâtă imediat, toţi merităm să iubim şi fim iubiţi, am fost creaţi pentru a experimenta iubirea sub toate formele ei. Nimeni nu are nimic în plus sau în minus la acest capitol. Indiferent de trecutul tău, de ce crezi că ai făcut sau nu, toţi merităm fim iubiţi, trebuie doar să credem asta şi să ne dăm voie, eliberându-ne de credinţele false care ne ţin blocati. 2. Consideri că nu eşti suficient(ă) încât să meriţi pe cineva care care să te dorească doar pe tine? Iubirea nu are explicaţii, pur şi simplu se întâmplă. Indiferent de ce ai auzit în trecut, adevărul este că niciodată nu vei fi suficient pentru persoanele nepotrivite. Această credinţă există doar în capul tău şi este o muncă personală, mai de durată sau nu, să o scoţi din capul tău pentru totdeauna.

3. Ce model de iubire ai primit acasă? Îţi este benefic sau ţi-ar folosi mai mult să te eliberezi de el? Modelul parental ne influenţează foarte mult relaţiile dar la un moment dat când devenim conștienţi de asta puterea de schimbare stă doar în mâinile noastre. Nu trebuie învinovăţit nimeni pentru asta, nici părinţii, nici noi, trebuie doar să ne dăm seama în ce fel ne afectează şi să luă măsuri.

4. Ce frici te ţin în loc? Îţi este frică de iubire? Îţi e este frică de “pentru totdeauna”, vrei o relaţie doar pentru că îţi este frică de singurătate? Vrei să umpli un gol?

5. Eşti varianta cea mai bună pe care o poţi oferi celuilalt sau încă eşti în formare? Încă te descoperi şi o perioadă de singurătate ți-ar fi mai benefică? Sunt mulţi factori care ne ţin blocaţi şi prin recunoaşterea lor, observarea lor, tranformarea lor ne putem schimba viaţa.

Nu este o muncă uşoară, poți căuta răspunsuri unde simţi, în cărţi, în cursuri, la psihologi, în yoga… răspunsurile sunt mereu în tine, acestea sunt doar instrumente care ne ghidează către ce trebuie să găsim în interiorul nostru. Îţi recomand o carte minunată – Cele cinci răni care ne împiedica să fim noi înşine de Lise Bourbeau, iţi va mai adăuga câteva întrebări şi îţi va aduce multe răspunsuri.

Namaste, ne vedem la clase sa ne vindecam!


Leave a comment

“Am inteles ca nu trebuie sa cersesc iubirea” de Miss E, un copacel din livada

 

Kapcsolódó kép

 

draga copac,

sunt uimita sa vad evolutia fetelor care- mi pasesc studioul. Si cand spun evolutie nu ma refer ca am facut progrese sa ne urcam pe pereti sau sa stam intr-o mana, pentru ca nu aceasta este viziunea mea asupra Yoga, insa ma refer la progrese inspre trezire si constientizare, inspre evolutie sufleteasca, inspre regasirea de sine.

Am rugat-o pe Miss E., una dintre studentele sarguincioase de la studio, sa-mi spuna cum a ajutat-o Yoga sa depaseasca iesirea dintr-o relatie care nu o ajuta sa creasca.

 “Atunci cand hotarasti ca e momentul sa incerci sa te vindeci singura, in viata ta incep sa aiba loc schimbari placute sau mai putin placute, carora uneori nu le intelegi rostul. Poate exista drame mai mari sau mai mici, situatii mai grave sau mai putin grave. Dar cred ca fiecare primeste atat cat poate duce sufletul lui. Pentru mine, o despartire produsa dupa aproape 5 ani de relatie m-a ajutat sa descopar multe lucruri despre mine si despre drumul pe care vreau sa il parcurg. 

La yoga am invatat printre altele sa ne eliberam de emotii captive si sa iertam prin mai multe tehnici. Una dintre ele benefica pentru mine a fost sa ma eliberez prin scris. Iata mai jos cateva randuri pe care le-am scris dupa o clasa de yoga intr-o scrisoare ” terapie “catre fostul meu iubit:

“Nu reuseam sa inteleg de ce nu doreai sa ne mutam impreuna, desi stai singur in apartamentul tau, iar eu in chirie. Aveam nevoie de ceva mai mult decat “Nu se poate acum, ai rabdare!”, auzit timp de un an si jumatate. Simteam ca doar ridicai ziduri, in directia mea. Nu am inteles nici de ce nu ai fost langa mine la inmormantarea tatalui meu, nici de ce nu voiai niciodata sa mergi la spital, cu mine, inainte de asta. De ce nu voiai sa vii sa dormi la mine niciodata si asteptai sa vin doar eu.  De ce nu iti asumai ceea ce spuneai si imi spuneai “Asta e! Asta sunt!”. Am trait cea mai frumoasa perioada a vietii mele, cu tine. Te vedeam the one, te vedeam omul cu care imi doream o familie, cu care urma sa am copii. Asta, pana cand am inceput sa imi ridic semne de intrebare, dupa ce mi-ai spus ca ar trebui sa avortez, daca raman insarcinata. Incepusem sa inteleg de ce nu visai niciodata, alaturi de mine despre cum va fi sa avem familia noastra sau care vor fi numele copiilor nostri. Taceai…

Odata ce ajungi sa iubesti o persoana, ea ramane pentru totdeauna in inima ta si asta simt si eu, legat de tine. Nu te judec si nu mi-am dorit sa te schimb. Am inteles, insa, ca nu acesta era drumul nostru, nu impreuna. Ca aceasta ruptura face parte din procesul meu de vindecare si, poate, mai tarziu, vom realiza amandoi ca acesta a fost cel mai bun lucru pentru noi. Trebuie sa recunosc ca am momente cand sunt, inca suparata pe tine si revoltata, ca “maimutica” din creierul meu inca e ranita si, uneori, se gandeste chiar sa se intoarca la tine, gandind, cel mai mult, la ce AR FI PUTUT FI  intre noi, daca m-ai fi dorit, cu adevarat. Imi tot spune ca acolo era bine si frumos. Este acea parte din mine care are nevoie de iubire din exterior, care sta sa o cerseasca, in ideea ca doar asa va fi fericita. Nu prea mai stiam cine sunt fara tine, atat de mult te doream langa mine si, de aceea, a fost greu si putin infricosator sa incerc sa ma descopar. Dar, cu ajutor copacesc, am reusit. 🙂 Si am ales sa plec.

Am inteles ca nu cautam  iubirea unde trebuie, ca nu trebuie sa o cersesc, ca nu trebuie sa o astept din exterior, ca nu eram tocmai fericita, acolo. Si a fost destul de dificil sa imi recunosc asta. Sa admit ca nu eram in punctul in care ar fi trebuit, dupa 5 ani, in locul in care ar fi trebuit.. . Probabil, si tu ai luptele tale interioare. Insa, nu le voi sti niciodata, nu voi sti niciodata ce ai simtit sau ce ai gandit, pentru ca refuzai sa imi vorbesti despre asta. Sper, insa, ca ele sa se opreasca, sa fii linistit si fericit. Indiferent de ce presupune asta. Atunci cand am hotarat sa plec si ai incercat sa ma readuci langa tine, de asta am refuzat. Pentru ca am inteles aceste lucruri. Am inteles ca ceea ce este fortat nu poate merge bine. Ca nu mai puteam fi inconjurati de iubire si liniste, impreuna. Pentru ca m-ai “ajutat” sa ma detasez, prin zidurile ridicate,  pe care am obosit  sa incerc sa le sar si Iti multumesc pentru tot ce am invatat de la tine si de la aceasta poveste insa acum sunt libera sa cred in mine si in iubire in continuare!

Am invatat ca pot gasi in interiorul meu iubirea de care am nevoie si ca nu am voie sa imi fac asteptari de la nimeni.  Iarta-ma ca am avut atatea, de la tine! Si ca am pus atata presiune pe umerii tai, cum imi spuneai. Am invatat ca ma simt atat de bine cu mine insami, facand lucruri pe care nu mai aveam energia sa le fac pentru ca o investeam pe toata, acolo, in ceea ce am fost noi.

Nu e totul roz, din momentul separarii, nu! Doar ca sunt norocoasa ca am invatat sa gestionez aceste stari de tristete, de vina… Sa imi dau timp, sa imi dau voie sa plang, sa fiu nostalgica, nervoasa, dar sa fiu rabdatoare cu mine, sa ma consolez, sa nu ma las acaparata de gandurile triste si sa imi spun ca va fi bine. Si asa va fi. E doar o perioada de tranzitie, in aceasta calatorie, dar de care sufletul meu are nevoie, ca sa devina mai puternic si intelept.”

Sora mea mi-a spus ca i se pare ca trec destul de bine peste despartire si ca ma apreciaza, pentru asta. Acest lucru vine ca urmare lucrului intens cu mine, luptei puternice cu gandurile mele negative, cu “maimuta” din creierul meu, care imi spune ca sunt vinovata, ca nu trebuia sa renunt, ca mi-am ratat “the one”-ul. Pentru ca, de ceva timp, descoperisem yoga si cat de mult ma poate ajuta si am inteles ca trebuie sa traiesc acest gen de experiente pentru a ma imbunatati.

De fiecare data cand ma simt pe autopilot, prada acestor ganduri si nu doar lor, yoga m-a invatat sa devin prezenta. Sa fiu constienta de mine, de ce se intampla in interiorul si in exteriorul meu si ca doar momentul de acum conteaza. Nu ce a fost, nu ce ar fi putut fi.

Nu ramane intr-un loc doar pentru ca te-a obisnuit acolo, pentru ca a devenit o zona de confort, din care nu iti mai vine sa iesi, desi nu iti este bine. Analizeaza-te si da-ti seama ce iti doresti, cu adevarat. Daca simti drumul pe care esti nu te duce acolo, schimba-l! Incojoara-te cu oameni care te merita. Seara, ca sa imi implantez bine in cap aceste ganduri, sa ma inconjur de liniste, pace si muuulta iubire, imi place sa evadez..in sufletul meu. Meditatia este ca o magie, pentru mine, care m-a ajutat mai mult decat orice altceva, poate, sa gasesc raspunsuri, solutii.

Oamenii din viata ta trebuia sa puna culoare acolo, nu sa implanteze neincredere in persoana ta, tristete, dzamagiri si sa iti stearga tie culorile. Iar cea mai faina chestie e ca tu detii controlul asupra tuturor acestor lucruri, absolut nimeni altcineva. E nevoie de un strop de constientizare si o secunda de curaj pentru a face schimbarea de care ai nevoie, de care nu trebuie sa iti fie teama pentru ca poate aduce mai mult bine decat te astepti.

Asa ca nu imi ramane decat ca lui sa ii multumesc pentru aceasta experienta care m-a ajutat sa ma descopar, sa ma cunosc, pentru aportul lui, in viata mea, iar mie imi spun ca ma asteapta experiente minunate si lucruri si mai bune, pentru mine. Si asa va fi! 🙂 Iar pe tine draga mea, daca ai o povestea asemanatoare cu a mea, daca ai o durere in suflet pe care vrei sa o eliberezi, vino la yoga si de ce nu , ia un pix si o foaie si lasa acolo tot ce te apasa.

Namaste, ne vedem la clase” E.


Leave a comment

Psihologie in taximetrie- Testul Cubului de Elena, un copac in livada

yoga studio

Draga copac,

 

deseori fac la studio un test psihologic- Testul cubului si m-am amuzat si interesat foarte tare cand una dintre cursante, draga Elena mi-a spus ca a facut acest test la peste 50 de taximetristi, barmani, prieteni etc si are cateva concluzii interesante pentru noi. Mi s-a parut o abordare total noua pentru conversatiile din taxi.

O las pe Elena sa va povesteasca despre test, iar pe tine te invit sa ti-l faci, cine stie poate mai afli ceva despre tine:

“Testul cubului-Cate lucruri poti afla despre un om punandu-i doar 5 intrebari? Nu prea multe. Dar daca e vorba despre un test psihologic, brusc cresc sansele de a afla ceva mai mult.

Am aflat de testul cubului pe net, in liceu, dar m-a descurajat putin partea de interpretare. Am incercat sa-mi fac testul singura dar n-a iesit mare lucru din cauza asta. L-am redescoperit in 2016, cam in acelasi timp in care s-a aprins puternic si interesul pentru psihologie. Cateva luni chiar m-am gandit sa fac Psihologia. Acum interpretarea nu mai parea grea, ci super interesanta, asa ca am inceput sa fac testul tuturor celor care erau dispusi.

Am facut testul in diverse case, in cafenele, baruri si cluburi, pe strada, intr-o berarie din Londra, intr-un garaj din Dobroesti, si in foarte multe masini. Pentru ca am epuizat destul de repede prietenii si familia, am folosit cea mai la indemana resursa: soferii de Uber, Taxify si taxi.

A fost foarte tare, in majoritatea cazurilor urcam in masina unui necunoscut si coboram din a unei cunostinte. Ajungeam la discutii mult mai deep, despre viata, iubire, copii, viitor, in loc de liniste sau discutii de complezenta. Si foarte tare era ca totul se termina atunci cand coboram. Un fel de prietenie pe fast forward, timp de cateva minute, cat dura cursa.

Urcam in masina si incepeam `Pot sa va fac un test psihologic?`. Am intampinat un singur refuz. In rest oamenii au fost cu totul intrigati si s-au bagat.

Daca nu stii testul, poti sa il faci chiar acum, dar fara sa dai scroll prea mult pentru ca apoi vei vedea interpretarea si nu va mai functiona. Cel mai bine ar fi sa povestesti cuiva, ca sa poti intra in detalii, sau sa scrii raspunsurile pe o foaie.

Da raspunsurile care iti vin prima oara in minte, nu te gandi prea mult, n-o lua logic, ca altfel nu mai sunt relevante.

TESTUL

Esti in desert si vezi un cub. Cum arata el? Cat de mare e? Din ce material e facut? E transparent sau opac? Are colturi rotunjite sau ascutite? E nou sau vechi?

Acum vezi o scara. Cat de inalta e? Din ce material? Cum arata? E aproape sau departe de cub?

Acum vezi un cal. Ce culoare are? Are sa si capastru? E liber sau legat? Agitat sau linistit? Cat de departe este de cub? Dar de scara?

Acum vezi flori. Le vezi? Unde sunt? Cum arata? Cate sunt? Ce culoare au?

Iar acum vezi o furtuna. E aproape sau departe? Ce fel de furtuna este? Se apropie? Daca aceasta furtuna ar trece peste obiectele despre care am vorbit pana acum, ar afecta vreunul dintre ele? In ce fel?

Asta e un test proiectiv. Teoretic, atunci cand cineva te roaga sa descrii un obiect neutru, proiectezi asupra lui carcateristici, si asta spune ceva despre tine.

INTERPRETARE

Cubul cum te privesti tu pe tine. Cu cat cubul este mai mare, cu atat ai mai multa incredere in tine, cu atat te valorizezi, respecti, te vez si te iubesti mai mult. Majoritatea soferilor mei aveau un cub mic sau normal. Materialul spunea ceva despre ei. Nisip – exact ca desertul in care are loc actiunea – inseamna un om care se adapteaza usor. Metalul inseamna duritate, forta, perfectionism, dar si ermeticitate. Cat de transparent sau opac e cubul spune ceva despre deschiderea omului, despre cat din interior lasa sa se vada afara. Colturile rotunjite inseamna dorinta puterinca de a-i proteja pe cei din jur, iar colturile ascutite, determinare, `i don’t stop at nothing to achieve my dreams`, chiar daca insemana ca altii ar putea fi raniti pe parcurs. Un cub de lemn inseamna un om autentic, care nu pune mult pret pe aparente. Un cub de sticla reprezinta deschidere. Dar pentru o interpretare mai amanuntita trebuie detalii. De exemplu, un sofer il avea de catifea rosie, adica era foarte iubitor, cald, centrat pe relatii interumane.

Scara simbolizeaza aspiratiile in viata, ascensiunea sociala si profesionala. Daca scara e sprijinita de cub insemana ca în viata te bazezi pe propriile forte pentru a obține ceea ce doresti, pe cand scara indepartata inseamna ca nu privesti ascensiunea ca ceva ce tine de tine, ci mai degraba de altii. Cat de inalta este scara inseamna cat de sus tintesti, cat de mari sunt asteptarile tale, iar materialul arata valenta asteptarilor. Lemnul insemana autenticitate, fara a pune pret pe aparente. Un tip mi-a spus ca vede scara ca pe o sfoara care duce in cer, in timp ce cubul se scufunda in nisip. In acea perioada era atat de deprimat incat nu mai contau nici macar aspiratiile sale.

Calul este iubirea ideala. Un cal alb inseamna iubirea romantica, cineva care sa fie al tau si doar al tau pentru tot restul vietii, iubirea idealizata din povesti. Cal negru inseamna pasiune, rollercoaster emotional. Un sofer cu cal negru mi-a povestit apoi cum a iubit o femeie casatorita timp de mai multi ani si ca tocmai s-au despartit, si ca ea inca ii scrie. Daca calul este apropiat de cub inseamna o relatie stransa, iar daca e departe poate insemna ca persoana in cauza vede iubirea ca pe ceva indepartat. Daca calul este legat, persoana in cauza este posesiva, iar daca are sa si capastru, persoana doreste o relatie stabila, poate chiar casnicie. Unicornul inseamna standarde nerealiste de iubire sau o iubire imposibila, am intalnit acest raspuns la un tip gay.

Florile reprezinta prietenii. Cat de multe flori vezi spune ceva despre cat de inconjurat(a) esti (sau te simti) de prieteni. Daca florile sunt mai degraba in zona in care este si calul, probabil prietenii tai sunt si prietenii persoanei iubite, iar daca sunt mai degraba aproape de cub decat de cal, e posibil sa iti separi cu totul relatia de prieteni. Culoarea florilor reprezinta sentimentele pe care le ai mometan legate de prietenii tai, spre exemplu rosu inseamna iubire, caldura, dar poate insmena si furie.

Furtuna reprezinta problemele. In functie de cat de urata e furtuna, vedem cat de tare se lasa afectati oamenii de problemele care pot aparea in viata. O furtuna de nisip arata ca oamenii stiu care sunt problemele vietii si nu se lasa speriati de ele, in timp ce o furtuna cu nori negri arata ca oamenii isi fac griji serioase, ca exista presiune pe ei din partea vietii. Cat de aproape e furtuna arata cat de impovarati de probleme sunt oamenii in prezent. Situatia ipotetica in care furtuna vine peste obiecte arata in legatura cu ce se tem oamenii, si in legatura cu ce sunt siguri: cel mai des ramanea in picioare cubul, deci oamenii nu se ingrijorau in legatura cu ei, si cel mai des erau afectate florile – simbolizand frica subconstienta pentru relatiile de prietenie, daca ele vor dainui sau nu.

Imi pare rau ca nu a numarat persoanele carora le-am facut testul. La inceput eram fascinata, il faceam cu orice ocazie, colectionam raspunsurile inedite si descopeream impreuna cu ei ce inseamna. In timp au inceput sa se repete raspunsurile si vara trecuta am incetat sa il mai fac.

Testul nu e infailibil. Am patit de multe ori sa nu functioneze pentru ca atunci cand ziceam cub oamenii se gandeau la cubul rubik, asa ca in loc sa proiecteze ceva intern pur si simplu reproduceau ceva exterior lor. Altii incercau s-o ia logic si iar nu ajungeam nicaieri. Aproape ma enervam cand ii auzeam `Aaa, pai daca suntem in desert cubul e de nisip. Ca in desert e doar nisip`.

Testul nu te ajuta sa citesti gandurile celorlalti, dar facut cum trebuie te ajuta sa afli mult mai multe decat dintr-o discutie obisnuita. Cu soferii mei, testul se oprea uneori intr-o tacere in care simteam multe ganduri. Cu altii, povestea continua – imi povesteau tot ce testul doar incepea sa contureze.

Am aflat ca unul dintre ei a luptat in Afghanistan, altul a facut parte din flota romana, altul era pompier. Un sofer mi-a povestit de prietenii lui si cum si-au facut cu totii acelasi tatuaj, `sechestrand` un artist tatuator in casa unuia dintre ei timp de 14 ore (da, mi-a aratat si poze, era un zid de caramida pe abdomen). Am aflat ca un barbat casatorit are 2 amante, pentru ca vedea 3 cai, am aflat ca unul credea ca aspiratiile ii vor aduce probleme, pentru ca scara ducea spre furtuna, lucruri triste, hazlii sau inspiring. Nu o sa neg ca atunci cand lucrurile se potriveau fix pe fix cu interpretarea simteam satisfactie.

Daca aveti nevoie de ajutor cu interpretarile sau daca dimpotriva, e cineva mai instruit ca mine si ma poate corecta in unele interpretari, ma gasiti pe Facebook aici ! Va pup, Elena. ”

 

Namaste, ne vedem la clase!

 

 


Leave a comment

Sa castigam esuand

Draga copac,

cine suntem noi sa hotaram daca am castigat sau am esuat in ceva? De unde stim care varianta este corecta?

astazi, am fost pornita dupa clasa de yoga sa impartasesc cu tine un mesaj puternic: Este oki sa esuezi, este oki sa dai cu nasu’ in asfalt, cu bata in balta, este oki uneori sa primim usi in nas si sa fim respinsi, sa esuam, sa dam gres! De ce? Pentru ca nu avem cum sa ne razboim unor legi, uneori lucrurile trebuie sa se intample intr-un fel ca sa mai intelegem ceva, sa evoluam, sa crestem , sa invatam.

Deseori aud la clase femei blocate in drama esecului “daca o sa esuez ca mama/tata”, “daca o sa ma paraseasca iar” daca o sa fiu iar data afara de la job” daca o sa-mi esuez menirea, viata” daca nu o sa fiu o mama/sotie perfecta bla blaaaaaaa”

Mai copaci, cum ar fi sa schimbam perspectiva si ca niste lei sa strigam in gura mare: “Sun Xlescu, am esuat in X domeniu si sunt Ok cu asta”. Va puteti imagina pentru o secunda in fata a sute de oameni, racnind ca un animal feroce asta? Cum va simtiti? Eu m-am simtit puternica, vulnerabila, autentica, umana!

Hei, oamenii se raporteaza la alti oameni, la reusitele dar si la esecurile lor, nu ne putem compara cu zeii, preotii si Maica Precista. Suntem oameni, si de aia gresim si o dam in bara ca sa invatam.

Sa va spun o poveste scurta: acum vreo 4 ani am fost invitata ca speaker la un event spa. Am crezut ca vor fi vreo 20-30 pers, insa aveam sa gasesc vreo 250 si super multe vedete. Alaturi de ei, un neica nimeni, un “eu” mic. M-am panicat, era sa lesin si eram convinsa ca o sa fiu praf. Apoi m-a iluminat o voce care mi-a spus” mai fata cum ar fi sa te duci acolo si sa le spui oamenilor alora ca e oki sa esuezi, ca e oki sa nu fii perfecta, ca e oki sa faci greseli, cum ar fi sa le dai un mesaj de la inima la inima si sa le aduci aminte ca sunt oameni nu zei?” Si asta am facut, m-am balbait, am plans de nu a inteles nimeni nimic, dar am trezit lumea. Am sculat 250 de oameni in picioare cu lacrimi in ochi care au ajuns la inima lor si au simtit. Si iata cu “esecul” meu s-a transformat in inceputul calatoriei mele de speaker motivational. Asta pentru ca am avut curajul de a fi eu, autentica, vie, puternica !

Deci acum te intreb pe tine: de ce crezi ca ai esuat si nu ai castigat? sau…. chiar crezi ca ai esuat? care au fost avantajele atunci cand crezi ca ai esuat? ce ai invatat? care au fost lectiile?

Cred ca de fiecare data cand ne asumam orice capitol din viata noastra fie ca e victorie sau esec, suntem victoriosi. Suntem responsabili si ne luam puterea inapoi. Atunci prototipul victimei se dizolva si suntem oricum castigati.

 

Namaste! Ne vedem la clase !