Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

Jurnalul unei anxioase, de Irina, un copacel din livada

 

Draga copac,

cel de-al 5-le retreat in Bali a fost cu peripetii. Exact pe picior de plecare unul dintre cei mai mari vulcani ai lumii, Agung din Bali statea sa erupa, alerta gradul 4.

Eu am stiut/ intuit ca va  fi bine, dar presiunea organizatorica imi sadise si mie o oarescare samanta in sufletel. 4 participanti renuntasera de frica cu cateva ore/zile inainte. Frica. Frica . Frica.

Totusi, cand am pasit pe pamant balinez am facut o rugaciune ca ne-a primit, am facut o meditatie cu totii de protectie, iertare  si recunostinta si am inteles ca odata ce am depasit frica am cules cu totii atat de multe roade. M-am abandonat in ceea ce este.

Mai jos vreau sa impartasesc cu tine, trairile celei mai anxioase dintre participante, draga noastra Irina care si-a rezolvat o mare parte din frica de frica prin aceste experiente impreuna:

“O saptamana inainte de plecarea in Bali..sunt atat de entuziasmata incat deja imi fac bagajele, in sfarsit visul meu de multi ani se implineste!!! Nimic nu imi poate sta in cale, pasaportul e in poseta, hainele impachetate, banii schimbati, concediul luat.

La un moment dat, primesc pe grupul de facebook un link cu o stire legata de vulcanul Agung, cum ca ar fi posibil sa erupa. Sunt linistita, sigur e doar o stire exagerata.

Cateva zile mai tarziu incepe sa ma roada curiozitatea si incep sa caut si pe alte site-uri si stirile nu arata deloc bine, alarma este gradul 4 din 4 iar vulcanul sigur va erupe. Prietenii incep sa ma intrebe daca sunt sigura ca vreau sa ma duc. Fiind o fire anxioasa de fel, frica incepe sa creasca in sufletul meu si odata cu ea si ‘dar daca-urile’. Daca o sa erupa? Daca o sa mor? Daca raman blocata acolo? Daca ma accidentez? Si daca nu mor si nu ma accidentez, daca raman socata de panica creata? “Dar daca-urile” au inceput sa se inmulteasca pe zi ce trecea astfel incat aveam o stare de agitatie continua si nu mai puteam dormi noaptea, fiind asaltata de filmele horror din capul meu.

Pe grupul retreat-ului, parerile erau impartite, cei mai multi erau entuziasmati in continuare, parca chiar si-ar fi dorit sa erupa vulcanul pentru a le ramane in amintire, cateva persoane deja se gandeau sa renunte.

I-am innebunit cu intrebari: v-ati luat masti? aveti bani la voi? planul b care este, incotro ne indreptam daca erupe vulcanul?

Eu eram din ce in ce mai dezorientata, in ce tabara ma incadram? Ce imi lipsea mie si aveau ceilalti de voiau sa se duca orice s-ar fi intamplat? Ma simteam oarecum precum o paria ce le strica cheful celorlalti punand non stop intrebari.

Fiind o combinatie intre un tipar sentimental si unul structural, cand e vorba de situatii extreme, imi este foarte greu sa iau o decizie pentru ca inima si intuitia imi spun ceva  dar  creierul le refuza poftele si le anuleaza.

De multe ori am ales sa imi reduc la tacere intuitia si am regretat . De data aceasta imi doream din tot sufletul sa o ascult dar nu stiam cum. Astfel incat miercuri seara inainte sa dau raspunsul final, am sunat-o pe Adriana, colega mea de antrenamente la coaching si am rugat-o sa ma asculte si sa imi puna intrebari pentru a-mi face ordine in ganduri si simtiri. O ora am turuit fara noima, vorbind ba din inima, ba din gandire. Dupa o serie de intrebari, una din ele m-a scos la liman desi frica era la undeva 7-8, o intensitate destul de mare.

–          Irina ce se intampla daca ramai si ce se intampla daca pleci?

–          Pai daca raman , o sa regret din nou ca nu am facut ce imi doresc si simt din cauza fricii. Daca plec, posibil sa resimt in continuare frica dar mai apoi voi fi mandra ca am depasit-o si voi ramane cu amintiri si experiente de neuitat  (simteam ca asa o sa fie).

–          Ok, deci daca ramai o sa te simti vinovata, daca pleci posibil sa simti frica. Care emotie te hraneste mai mult?

Intrebarea aceasta, ce emotie ma hraneste mai mult a fost revelatoare. Mi-am dat seama ca frica ma hraneste, odata ce trec de ea, creste increderea in sine si ma pot bucura cu adevarat de viata , pe cand dupa vinovatie, nu urmeaza decat si mai multa vinovatie, distantare de propria persoana si o gramada de regrete.

Asa ca am luat decizia pe loc, ma duc orice ar fi. Noapte de dupa decizie a fost crunta. Desi luasem decizia, ma comportam ca si cum e posibil sa nu ma mai intorc. Stiu, exageram dar pentru o persoana ce a avut un accident de masina cu un an inainte perspectiva este usor diferita, si deloc roz, credeti-ma.

M-am asigurat ca le-am zis celor dragi ‘te iubesc’ inainte de a pleca, alui meu i-am compus si cateva poezii de dragoste, sa fiu sigura ca le las toata iubirea mea.

A doua zi in aeroport aflu ca au mai renuntat doua persoane, practic din grupul de panicati eram singura ce mai ramasese dar cumva deja frica fusese consumata, poate pentru ca o recunoscusem, dialogasem cu ea si nu am incercat sa o inchid cu forta in mine si sa o ignor. Asta este, mi-am zis : cum o vrea Domnul! Ciudata expresie pentru o persoana nu foarte spirituala, cumva in astfel de momente, vrei nu vrei, te apropii mai mult de tot: de tine, de cei dragi si de ce nu…de Divinitate.

Ajunsa in Bali, mi-am dat seama ca toate ‘dar daca-urile’ din creierul meu erau doar niste proiectii negativiste si nu aveau nici o legatura cu linistea si paradisul de acolo.

Pe parcursul retreat-ului, am mai dat nas in nas cu frica, caci doar e parte din mine. Intr-o singura zi m-am lovit de trei ori la piciorul operat si m-am speriat  ca o sa trec iarasi prin calvarul de acum doi ani. Apoi m-am dus sa fac snorkeling desi habar n-am sa inot. M-am pierdut in targ (teama de abandon) fara sa pot suna pe nimeni, aparent roaming-ul nu functiona.  La intoarcerea din Gili , valurile ne-au dat emotii mari, leganand de mama focului barca. Frica, frica, frica…si totusi sunt teafara si am ramas cu multe alte emotii mult mai frumoase: iubire, recunostinta, mandrie, fericire si as putea sa enumar la nesfarsit.

Culmea, la unul din exercitiile pregatite de Andreea, constand intr-o piesa de teatru menita sa simbolizeze o emotie am picat in grupul ‘frica’, poi credeti ca se putea altfel?  Cu ocazia aceasta am scris si o mica poezie ce m-a ajutat sa imi gasesc solutia perfecta pentru a face pace cu frica.  Nimic nu este intamplator si sunt recunoscatoare si fericita pentru ca s-a intamplat astfel.

“Frica, un sentiment deloc comod si greu de controlat
De vrei sa o ascunzi, nu iti da pace
Te urmareste orice ai face
De te cuprinde te blocheaza
Sa stai in loc ea te forteaza
Si totusi…cum o faci sa dispara?
Sa poti fi tu insati iara
Fara convingeri limitate
Cu incredere pasibd spre libertate
Poate sa te imprietenesti cu ea?
Sa o intrebi si sa o asculti ce vrea?
Sa ii multumesti ca are incredere in tine dar….
Doar tu stii si poti sa faci ce e mai bine pentru viata ta
Sa ai nevoie sa ii asculti inima
O iei in brate si o trimiti in lumina
Spunandu-i ca nu va fi singura
Si alte frici o sa mai  vina”

Multi ani am fugit de emotiile negative in loc sa le ascult, sa le recunosc ca fiind umane si ca parti din mine. Si in loc sa le fac sa dispara cumva le-am dat putere, atat de multa ele ajunsesera sa aleaga in locul meu, mereu situatii si evenimente, care sa nu ma scoata deloc din zona de comfort. Am fost in safety zone dar nu am facut ce mi-am dorit, fapt care de-a lungul timpul mi-a hranit neputinsa si lipsa stimei de sine.

Mi-am recunoscut frica, am ascultat-o si ma felicit si imi multumesc pentru acest lucru: pentru ca mi-am oferit ocazia sa traiesc experiente de neuitat alaturi de niste omuleti minunati, sa invat sa ma reconectez la mine si la ceilalti si sa imi ascult intuitia. Sa imi ofer cea mai frumoasa experienta de pana acum.

Sunt sigura ca voi mai da nas in nas cu fricile dar le voi ruga sa ma insoteasca, de manuta impreuna,  in necunoscut. Si de nu vor vrea , duca-se in lumina, unde se afla si celelalte frici de pana acum, cu care am facut pace!

Asa ca dragilor, fie sa va ascultati inima si intituitia si sa va urmati calea, oricare ar fi aceea!

 


Leave a comment

“Yoga-religia iubirii” de Nati un copacel din livada

Draga copac,

pe Nati am cunoscut-o acum un an inainte de plecarea in Bali, urma sa vina alaturi de sotul sau in retreat. Accentul ei moldovenesc, fatzuca ei usor asiatica, zambetul de copil si sensibilitatea din ochi mi-au confirmat a 1000-a oara cat de norocoasa sunt sa atrag oameni atat de deschisi, frumosi, buni. De atunci Nati este o studenta sarguincioasa, i-am urmarit evolutia nu doar pe saltea ci si in sufletel si am invitat-o sa va impartaseasca cum a ajutat-o yoga sa inteleaga ca totul este iubire:

“Nu sunt vedeta, nu am nici blog, sunt doar un suflet pasionat de yoga. Aceasta pasiune mi-a fost cultivata si de Copacul (aka Andreea) cu care am inceput sa fac yoga in octombrie 2016. Primul meu contact cu Copacul a fost in studioul ei cladurors in care mi-a dat o imbratisare foarte puternica. In acel moment am crezut ca este o “prefacuta”, eu nefiind obisnuta cu oameni care imbratizeaza necunoscuti la prima intalnire. In timp, am inteles ca asa este Copacul in viata reala  – calda, deschisa, iubitoare.

Sunt mii de motive pentru care am ales sa fac yoga. Unul din motive este ca am invatat ca yoga este diferita pentru fiecare dintre noi. Asa am descoperit ce inseamna yoga pentru mine. Yoga este o combinatie intre eliberare, acceptare, miscare, iertare si echilibrare. Sunt o persoana rationala si, cred eu, bine impantata. Cu toate acestea, Copacul a reusit, in cadrul multor meditatii, sa ma plimbe prin lumi nebanuite in care m-am putut lua in brate chiar si atunci cand, poate, nu am meritat. Simt ca am creat deja o legatura cu studioul Copacului unde ma simt ca in orezariile din Bali, libera, tanara si proaspata.

Pentru mine yoga este terapie, este vindecare lenta, este o lupa prin care imi poti vedea sufletul. Practicand diferite forme de yoga, inca imi cunosc limitele corpului, precum si limitele mintii.

Nu stiu cum sunt clasele cu alti instructuri de yoga, am ramas loiala Andreei care este o sursa de inspiratie, disciplina, optimism si iubire. Nicio clasa nu seamana cu cealalta, toate clasele sunt unice, toate au o bucatica din Copac, toate au o noua energie si cate o lectie de oferit. Si acum, dupa un an de practica yoga in cadrul aceluiasi studio Suntuncopac, inca ma suprinde cu noi asane, cu invartiri sufiste si cu teme profunde de meditat. Apreciez mult la clasele de yoga faptul ca se comporta ca o adevarata profesoara, ne corecteaza si ne explica in detaliu cum ar trebui sa facem asanele astfel incat sa nu ne accidentam.

Dar cel mai important este ca in cadrul orelor de practica yoga am invatat cum sa respir corect in diferite moduri. Respiratia focului este cea care ma revigoreaza si imi da multa energie pentru fiecare activitate in cadrul activitatilor de la studio, precum si viata de zi cu zi. De multe ori respiratia corecta m-a ajutat sa trec rapid peste atacurile de panica pe care acum  le am rar.

De asemenea, intr-o lume care se vrea atat de perfecta, am invatat prin yoga sa fiu asa cum pot eu sa fiu, cea mai buna forma a mea, m-a invatat sa-mi accept vulnerabilitatile, defectele si trairile. Am invatat sa plang, sa rad, sa nu judec si nici sa nu concurez cu nimeni atunci cand fac anumite asane.

Dupa ce am fost in Bali , in unul din retreaturile magice, as indrazni sa spun ca Andreea isi dedica tot sufletul pentru oameni si a invatat sa daruiasca intr-un mod atat de pur si sincer, cum multi dintre noi inca nu reusim sa o facem.

La inceputul unei sedinte de yoga, am primit o foaie pe care trebuia sa scriu ce reprezinta “crucea” pentru mine. Stiam ca yoga nu este religie, dar eu am simtit ca pentru mine yoga reprezinta religia mea interioara, modul in care imi pot purifica gandurile si prin care imi pot acepta toate nebuniile.Religia iubirii.

In acest contex, m-am gandit ca daca yoga ar fi o religie, in lume nu ar mai fi atata violenta, atata ura si frustare pentru ca oamenii ar afla ce este iubirea, in forma sa adevarata. Iar iubirea adevarata vindeca.”


Leave a comment

“Sunt in locul si momentul potrivit facand lucrurile potrivite” Tribut de recunostinta ptr Luise Hay


Draga copac,

fie ca vrei sau nu, toti schimbam lumea intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin, mai vizibil sau mai putin.
De curand a plecat dintre noi un suflet care aici pe pamant a schimbat in bine viata a milioane de oameni ce au decis sa-i asculte sfaturile.
Louise Hay este unul dintre cei mai cunoscuti autori si speakeri motivationali internationali. Cartea ei “Poti sa-ti vindeci viata” s-a vandut in peste 50 de milioane de exemplare din intreaga lume. Ea a plecat dintre noi la 90 de ani, linistita si alaturi de cei dragi (asa cum ne-am dori toti nu-i asa?)
Pe Louise am cunoscut-o prima data prin intermediul cartii – “Afirmatiile pozitive”, care explica simplu si la obiect ce impact au asupra cursului vietii noastre toate afirmatiile pe care le rostim in fiecare zi, uneori constient, alteori din obisnuinta si fara sa ne dam seama de greutatea lor.
Este diferenta intre ce curs poate sa ia viata daca te privesti in oglinda si iti afirmi sincer: “Ce grasa si urata esti!” si “Te iubesc neconditionat, azi mai mult decat ieri!”.
Tehnica oglinzii este una dintre preferatele mele, deoarece eu cred ca in fata oglinzii, fata in fata cu noi insine, luam cele mai importante decizii pentru viata noastra si cei ce ne inconjoara.
Va prezint in continuare cateva tehnici prezentate de Louise Hay din cartea “Vindeca-ti mintea”:
Lucreaza cu oglinda. Cunosc enorm de multi oameni care si-au schimat intreaga viata uitandu-se pur si simplu in oglinda si spunandu-si: “Te iubesc. Te iubesc sincer si neconditionat!”

La inceput ti se va parea nefiresc sau neadevarat, si ar putea scoate la suprafata o stare de tristete, manie sau teama, dar daca vei continua sa repeti aceasta afirmatie simpla ori de cate ori te afli in fata unei oglinzi, energia ta interioara va incepe sa se schimbe. Vei invata astfel sa renunti la gandurile si comportamentele distructive si sa te accepti pe tine insuti, considerandu-te o fiinta care merita sa fie iubita.
– Exista mai multe modalitati prin care poti lucra cu oglinda. Personal, primul lucru pe care il fac in fiecare dimineata este sa ma asez in fata oglinzii si sa imi spun: “Te iubesc. Ce pot face astazi pentru tine pentru a te face fericita?” Aplica si tu aceasta metoda, iar apoi asculta raspunsul primit. La inceput este posibil sa nu auzi niciun mesaj, caci esti atat de obisnuit sa te critici si sa te umilesti singur incat nu stii cum sa reactionezi in fata unui gand atat de plin de iubire. Continua sa asculti insa si invata sa capeti incredere in tine insuti. Ori de cate ori ti se intampla ceva neplacut, grabeste-te in fata oglinzii si spune-ti: “Te iubesc! Te iubesc neconditionat, indiferent de ce s-a intamplat!” Evenimentele apar si dispar, dar iubirea de sine ramane constanta si reprezinta cel mai important lucru din viata ta.
– Lucreaza cu iertarea in fata oglinzii. Priveste-te in ochi si spune-ti: “Te iert. Te iert pentru ca te-ai cramponat atat de mult timp de vechile tipare negative. Te iert pentru tot ce ai facut vreodata.”
Daca doresti, poti discuta inclusiv cu alti oameni in fata oglinzii. Spune-le in aceasta forma tot ceea ce ai dori sa le spui in realitate, dar te temi. Iarta-i. Solicita-le iubirea si aprobarea. Aceasta este o modalitate minunata de a discuta cu parintii sau cu partenerul de cuplu dar si cu cei carora iti e teama sa le spui in fata ce gandesti. Nu uita insa sa iti inchei intotdeauna aceste conversatii spunandu-ti ca te iubesti si te aprobi pe tine insuti.
Iata si cateva tipare mentale pe care le-ai putea avea si afirmatiile pe care le recomanda Louise in cazul lor:
• Daca ti se pare ca nu esti apreciat la locul de munca: “Munca mea este recunoscuta de toata lumea.”
• Daca ai o slujba care nu iti permite sa iti exprimi creativitatea: ” Gandurile mele sunt creative.”
• Daca esti convins ca nu vei avea niciodata succes: “Tot ce ating se transforma intr-un succes.”
• Daca ti se pare ca nu ai nicio sansa de promovare: “Noi slujbe apar tot timpul.”
• Daca nu esti foarte bine platit in slujba ta actuala: “Sunt deschis si receptiv la alte surse de venit.”
• O afirmatie de ordin general recomandata este: “Imi acord permisiunea de a ma simti implinit in plan creator.”
• Pentru acceptare, afirmatia recomandata este: ” Eu sunt iubire. Optez acum pentru a ma iubi si pentru a ma aproba pe mine insumi. Ii privesc pe ceilalti oameni prin ochii iubirii.”
Va recomand cu drag cartile ei pentru a va alege in functie de necesitate afirmatiile de care aveti nevoie si pentru a lucra la cea mai importanta relatie din viata noastra, relatia cu noi insine si astfel sa ne putem manifesta potentialul si sa schimbam la randul nostru lumea in bine.
Namaste ! Ne vedem pe saltelutele de yoga!


1 Comment

Vinovatia, la ce buna?

 

Draga copacel,

 

“Orice s-ar afla deasupra capului unui copil, ochii sai oglindesc pururea cerul”(Un citat despre nevinovatie de Victor Hugo care imi place mult). Ce bine ar fi daca ne-am aduce aminte cu totii cat de nevinovati suntem si sa lasam cerul sa se oglindeasca in ochii nostri blanzi, dar deseori uitam.  La studio vorbesc mult cu fetele inainte si dupa clase si nu de putine ori am ascultat povesti interminabile de invinovatire, despre iluzia “pacatului” si “vinovatie” ale copilului in relatie cu parintele, ale parintelui in relatie cu copilul, in relatia de cuplu, in societate, din considerente religioase, sexuale, dogmatice ( de exemplu unele persoane se simt vinovate ca fac yoga pentru ca daca sunt crestine, si yoga  nu este o disciplina specifica acestei religii simt ca “inseala” sistemul religios. Ce iluzie!), etc, etc…  Ne pierdem atat de mult timp invinovatindu-ne pe noi sau pe ceilalti. La ce bun?  Avem atat de mult timp?

Cat de des cerul nostru senin din ochi este umbrit de aceste ganduri iluzorii. Budistii nici macar nu au accest concept de “pacat” si “vina” asa cum este perceput la noi. La ei aceasta idee a vinovatiei merge mai mult in zona de ignoranta si iresponsabilitate, si bine graiesc! Este despre Karma si Dharma!

Daca ne-am scrie gandurile pe o hartie am fi ingroziti de cat de multa vinovatie zace in ele. Pentru mine, Yoga a adus iluminare in gandurile mele. A adus acceptare, apoi pur si simplu filtrul meu interior nu a mai lasat sa prinda rod gandurile de invinovatire. Pur si simplu a venit un moment in care am ales! Am ales sa nu ma mai invinovatesc nici macar pentru tampenii pentru ca nu ducea decat la pierderea secundelor, minutelor, zilelor, saptamanilor sau chiar lunilor din viata mea. Am ales sa fiu responsabila pentru gandurile mele si sa lucrez la treaba asta. Am ales sa fiu “prietena mea cea mai buna”. Sa fiu AHIMSA ( blandete).

Cand o copacita imi spune ca se simte vinovata de ceva incerc sa o fac sa inteleaga ca de fapt atasand  aceasta emotie de vibratie foarte joasa nu face decat sa devina sclava propriei ei nefericiri si frici. O intreb ce este in spatele acestei vinovatii? Si mai tot timpul este o frica de ceva… Vinovatia este un act prin care ne asumam ca nu suntem responsabili pentru viata noastra exact asa cum este ea. Este un act prin care ne permitem sa fim manipulati ( de multe ori chiar de noi insine) . Vinovatia este o fateta vicleana a fricii, o forta distructiva. In panelul emotiilor ea este la capatul listei, inainte de rusine cu doar 30 , pe cand pacea are 600 asa ca de ce sa nu aspiram si sa ne ocupam timpul cu emotii mai …iluminate?

Deci,de ce sa ne fie frica? Suntem doar iubire!

A observa aceste lucruri inseamna a deveni constienti. Nu inseamna sa ne facem ca ploua atunci cand gresim sau ceilalti gresesc 🙂 , inseamna sa invatam ceva de acolo, sa observam , sa vindecam frica din spate si sa facem loc iubirii.Si sa stii ca este oki sa mai si gresim, de aia suntem oameni, “Barbosul”  nu ne asteapta acolo sus sa ne numere greselile, el vrea doar sa ne imbratiseze ca am inteles lectiile iubirii  din ele.

Iti recomand cartea “Efectul umbrei” si “Calea renuntarii” in acest sens si te astept cu drag pe saltea.

Adu-ti aminte ca esti un copil nevinovat care priveste cerul!

 

Namaste!

 

 

 


Leave a comment

Ce este rusinea si cum poti sa scapi de ea, de Ana un copac din livada

Draga copacel,

Cand am citit  Calea Renuntarii si am vazut ca Rusinea in panelul emotiilor are vibratia cea mai joasa ( 20 comparativ cu pacea 600) am inteles multe lucruri. Am inteles mai mult fetele care vin la studio, m-am inteles pe mine cat timp din viata mea mi-am pierdut nefacand diverse lucruri…. de rusine si cat de eliberator este sa traiesti liber fara povara rusinii, sa FII TU EXACT ASA CUM ESTI. Rusinea perceputa prin ideea de “a lasa capul jos” a fost curatata din viata mea odata cu practica yoga si dezvoltarea personala prin carti si diverse cursuri. Ana prietena mea si a copacilor, a simtit sa completeze si ea acest aspect al rusinii care ne tine pe loc si nu ne lasa sa exploram viata, asa ca enjoy!

“Namaste!  La cursul Copacului despre Brandingul personal, cuvantul care statea pe buzele fiecaruia dintre noi, cuvantul ce statea in calea descoperirii adevaratei esente a sinelui nostru era Rusinea. 

“Rusinea – sentiment penibil cauzat de umilirea in fata altora, sentimentul contrar demnitatii, onoarei.” 
De cate ori nu v-ati surprins spunand:

* Nu fac asta! Imi este rusine!
* Nu merg la piscina pentru ca imi e rusine de corpul meu.
* Imi e rusine sa ies pe strada fara sutien pentru ca am sanii mici. 
* Imi este rusine sa iau cuvantul la sedinta pentru ca poate spun colegii mei ca propunerea mea este idioata sau imi uit cuvintele. 
* Nu imi deschid sufletul in fata celui pe care il iubesc pentru ca se poate ca el sa nu simta la fel si o sa ma fac de ras. 
* Nu imi deschid un blog pentru ca cine ar vrea sa citeasca ideile mele? 
Pot sa o tin asa pana maine dimineata pentru ca lista de frici si mecanisimele de aparare care ne tin in zona noastra de confort sunt nesfarsite, cu toate ca, fiecare afirmatie de mai sus poate fi demontata in cateva secunde.
“Ceea ce ucide in secret inovatia este rusinea. Ea nu poate fi masurata, dar este acolo” si clar a omorat multe visuri si fantezii din fasa. 
Acest sentiment provine din copilaria noastra, din credintele ce ne-au fost transmise de parintii, profesorii chiar prietenii nostri. 
Si acum imi amintesc cum o prietena buna din tinerete, care cred ca avea cele mai bune intentii, mi-a sugerat ca la intalniri “sa nu mai fiu atat de EU, cu ideile mele ciudate, credintele mele atat de diferite, obsesiile si obiceiurile mele si mai ales, sa imi pun sutien cu burete pentru ca ~da mai bine~”.
Abia dupa 10 ani am localizat de unde provenea aceasta teama a mea de a ma deschide cu adevarat la o intalnire, cu riscul ca cel din fata mea sa nu ma mai caute niciodata si de a ~ma face de rusine~. 
Noi suntem programati psihologic, emotional, cognitiv si spiritual sa avem nevoie de o legatura cu ceilalti, de iubire si de apartenenta. Legaturile emotionale profunde dau sens vietii. 
De aici si incercarea de ne prezenta altfel la primele intalniri pentru a nu ne face de rusine si pentru a incerca sa nu pierdem oamenii care ne-ar putea abandona daca ne-ar descoperi exact asa cum suntem. 
Dar… a nu ma accepta pe mine asa cum sunt si a incerca din “rusine” sa ma prezint altfel, este o greseala care m-a taiat de doua ori. Odata ca am atras oamenii nepotriviti in viata mea care mi-au aratat, prin experientele traite impreuna, exact fricile mele pe care incercam sa le “pudrez” la primele intalniri si in al doilea rand, prin aceasta atitudine imi refuzam sansa de a-mi descoperi propria valoare, unica, diferita si personala.  
Ne este teama sa impartasim familiei, prietenilor, lumii intregi ce am creat din cauza rusinii. 
Victimele perfecte ale rusinii sunt perfectionistii care asteapta sa fie “impecabila” creatia lor. Uneori nici atunci cand creatia este “perfecta” nu o prezentam lumii, pentru ca nu stim sa facem diferenta intre ceea ce “facem”,  dorinta de a placea celorlalti, dorinta de a avea respectul si admiratia pentru ce “am facut” si ceea ce suntem. Uitam ca “Nu suntem ceea ce ni s-a intamplat. Suntem ceea ce am ales sa devenim.” (Jung). 
Cand reusim totusi sa ne depasim teama si sa ne incercam norocul, ne dam seama ca pe langa toate vocile trecutului, ce ne spun ca nu suntem buni, nu suntem suficienti, cel mai dur critic al nostru suntem chiar noi.
Aceasta asteptare a ~perfectiunii~ mi-a adus sansa de fi martora la aparitia unor oameni care au iesit in lume cu produse care in viziunea mea erau incomplete sau nefinisate si totusi s-au bucurat de succes sau oameni cu pregatire si experienta mai putina, care au ocupat pozitii mai bune decat ale mele deoarece eu alesesem “sa mai astept” din frica de esec sau din teama de a ma face de rusine. 
Totusi la afirmatia rusinata ca “As fi vrut sa am increderea si curajul acesta mai de mult, pentru ca as fi ajuns mai departe acum” am primit un raspuns foarte bun: “Toate vin cand este timpul lor… atunci poate era prea devreme pentru tine.” Trebuie sa ne acceptam si sa ne intelegem ritmul propriu. 
Se poate sa incercam, sa ni se para ca ne-am facut de ras pentru ca nu ne-am bucurat de succes si ne decidem sa nu ne mai asumam riscuri niciodata sau putem sa ne spunem “Infrangerea asta ma doare. Sunt foarte dezamagit. Dar succesul, recunoasterea si aprobarea celorlalti nu sunt valorile dupa care-mi duc viata. Pentru mine, cel mai mult conteaza curajul si tocmai am fost curajos. Asa ca nu inteleg de ce ar trebui sa imi fie rusine.”
Rusinea este una dintre emotiile cu vibratia cea mai joasa. Daca de exemplu facem o greseala si ne simtim vinovati, incercam sa reparam raul facut, ne cerem scuze etc. in schimb cand vine vorba de rusine, cercetatorii au descoperit ca ea nu se coreleaza cu nici un comportament pozitiv – pentru ca rusinea duce la comportamente distructive. Ne izolam, vrem sa ne evaporam. 
“Solutia pentru a scapa de rusine este sa o contientizam.
* Sa o recunoastem si sa intelegem ce anume a declansat-o. Ce asteptari sau idei anume au format rusinea? 
* Sunt asteptarile care pun in miscare rusinea realiste? Exprima ele ceea ce-ti doresti cu adevarat sau, mai degraba, ceea ce crezi ca-si doresc ceilalti de la tine? 
* Deschide-te fata de o persoana apropiata. Iti asumi intreaga experienta a rusinii? Esti dispus sa impartasesti cu cineva ce simti pentru a primi empatie?”
* Vorbeste despre rusine si astfel vei vedea perspective diferite fata de situatiile ce au provocat-o, atatia oameni, atatea pareri.
Dar mai ales intreaba-te: Care este cel mai rau lucru care s-ar putea intampla daca as spune acest lucru, daca as fi eu insumi? Si de cele mai multe ori raspunsul nu este atat de infricosator. 
Si nu in ultimul rand sa ne intrebam daca este cu adevarat atat de importanta parerea celorlalti si daca ne dorim sincer sa fim in preajma oamenilor care ne judeca si in prezenta carora nu putem sa fim autentici.  
A nu lupta cu rusinea ne dauneaza atat psihologic dar si fizic. Sentimentul de rusine ne imbolnaveste treptat. 
“Problemele de piele, de exemplu, se dovedesc a fi frecvente la persoanele ce sufera de rusine. Cu cat simti mai mult rusinea cu atat mai putin te accepti pe tine insuti si vei face mai multe piruete ca sa fii o persoana mai buna, iar toate acestea vor fi in detrimentul adevaratelor tale nevoi.” 
Cunosc o persoana care din rusinea ca este amanta s-a imbolnavit de cancer… s-a vindecat insa atunci cand s-a iertat. 
Toti oamenii simt rusine, intr-un anumit grad. Nu este, deci, rusinos sa ai rusine. Este omenesc. Cum contrariul rusinii este mandria, dezvolta-ti mai mult Iubirea si Stima de sine.
Sta in puterea ta sa decizi ce alegi sa crezi si sa fii.
 Sentimentul propriei valori ne inspira sa fim vulnerabili (aceasta rara virtute), sa avem curaj sa impartasim celorlalti ceea ce am creat… si nu se stie niciodata ce viata schimbam prin curajul nostru de a fi vulnerabili, de a nu ne fi rusine sa prezentam o idee, o experienta, un complex transformat in calitate, o carte, un curs, o pasiune transformata in job… 
La final as vrea sa impartasesc o poveste care mie imi da mereu curaj. O poveste de care nu mai aflam daca autorul ar fi avut “rusine” si ar fi ascultat parerile celorlalti. 

“Lolita lui  Nabokov a fost refuzata de multe ori inainte de a fi acceptata de o editura din Franta. O scrisoare de respingere a cartii suna asa: ”E copleșitor de scârboasă, chiar și pentru un freudian luminat. Iar pentru public va fi revoltătoare. Nu se va vinde și va dăuna teribil reputației noastre (…) recomand să fie îngropată sub o piatra pentru următoarea mie de ani”

Ana D.

Articol inspirat din cartile lui Lise Bourbeau si “Curajul de a fi vulnerabil” de Brené Brown.

Daca ai si tu o poveste pentru padurea de copaci da-mi de veste la suntuncopac@gmail.com!

Namaste!


Leave a comment

TOP 5 regrete pe care le au oamenii cand mor

 

Draga copacel,

Una dintre cartile mele favorite, revelatoare si zguduietoare citite in ultimul timp este  Cele  cinci regrete ale persoanelor aflate pe patul de moarte de  Bronnie Ware.

Nu este o carte clasica de “positive thinking” dupa care sa zburzi de extaz, este o carte “AHA!” , sfasietor de realista care poate naste in tine, intrebari, schimbari, transformari….. trezire. Pe masura ce citeam fiecare rand, parca sangele imi devenea mai rece dar nu puteam sa o las din mana. Eram atat de recunoscatoare ca am inceput schimbarile necesare la momentul potrivit, astfel incat sa nu inaintez in varsta si spre “acasa”  cu regrete, multe regrete. Ceva din intelepciunea mea interioara a stiut ce miscari sa faca  ACUM pentru a-mi elibera sufletul de lanturile regretelor.

Si tu poti face asta, incepand de acum! Pentru ca stii ceva? Nimeni nu garanteaza ca sfarsitul nostru va  veni cand ne vom plictisi de pensie, cand ne vor obosi nepotii, cand.. cand…. Nu stii niciodata cand se poate intampla… asadar trezirea consta in trairea fiecarei zi ca ultima zi din viata noastra!

Subiectul cartii este real. Bronnie Ware este o asistentă medicala din Australia care si-a dedicat ultimii ani ingrijirii paliative ( a oamenilor aflati pe patul de moarte). A adunat foarte multe povesti pe care mai intai le-a expus pe blogul sau apoi a scris cartea despre care va vorbesc.Aceste memorii nepretuite ale lui Bronnie Ware au dat nastere unei carti pline de curaj, care iti schimba viaţa, te umple de compasiune si te inspira  sa-ti traiesti viata după placul inimii, asa cum iti doresti.

Fiecare persoana are povestea ei de viata. Ajunsi pe patul de moarte, fiecare incearca sa faca pace cu trecutul, sa se impace cu ce a fost. “Oamenii se schimbă atunci când se află faţă în faţă cu propria mortalitate. Unele schimbări au fost fenomenale. Cu toţii au experimentat o varietate de emoţii: negare, frică, furie, remuşcare, apoi mai multă negare şi, într-un final, acceptare. Fiecare pacient şi-a găsit pacea înainte să plece”, a mărturisit Bronnie.

Bronnie a realizat chiar un TOP 5 al acestor regrete:

1. Mi-as fi dorit sa fi trait viata mea nu viata pe care ceilalti o asteptau de la mine.

Gandeste-te cum faci asta chiar acum! Oare chiar traiesti viata ta sau pe a celorlalti? Inca din copilarie traim visul parintilor, apoi al profesorilor, jumatatilor, sefilor, copiilor  etc… si uitam de visele, dorintele, pasiunile, aspiratiile, misiunile noastre in viata. Uitam ce iubim cu adevarat si cine suntem.

2. Imi doresc sa nu fi muncit atat de mult

Povesteste istoria trista a unui cuplu in care el a muncit toata viata dedicandu-si zilele profesiei. Toti anii activi ii promitea nevestei ca la pensie vor avea in sfarsit timp pentru ei, vol calatori, se vor odihni, reconecta etc…Cati dintre noi facem asta? Majoritatea speram ca “maine ” va fi mai bine! Dar oare “maine ” exista cu adevarat? Pentru ca in cazul expus de autoare, imediat cum a iesit la pensie el s-a imbolnavit si a murit…. iar timpul pentru ei doi nu a mai existat….

3. Imi doresc sa fi avut curajul sa-mi exprim sentimentele

Iubim si nu spunem ca “te iubesc”. Ranim si nu spunem “imi pare rau”. Primim daruri emotionale, mentale, spirituale in fiecare zi si uitam sa spunem un simplu si banal “multumesc”. De cate ori nu am ingropat totul in noi, crezand ca impartasirea emotiei ne face slabi sau rusinati ? Eliberarea de a vorbi din inima, de a comunica, este unul dintre cele mai pretioase daruri pe care ai putea sa le oferi celor dragi sau tie insuti….. pentru ca nu stii cand va veni momentul si poate toate aceste cuvinte vor pleca cu tine fara sa fie impartasite…

4. Imi doresc sa fi petrecut mai mult timp cu prietenii mei

Intram in rutina vietii cu serviciul, relatia, copiii si uitam de prietenii nostri care odata ne-au fost alaturi la bine si la rau. Poate chiar acum este momentul sa pui mana pe telefon sa-ti suni top prietenii tai ( sinceri) si sa-i inviti in oras la o vorba din inima….

5. Imi doresc sa-mi fi oferit libertatea de a fi fericit

Nu stim sa facem fata fericirii. O cautam in stanga si in dreapta, in fiecare zi   a vietii noastre si uitam ca ea este in noi si nu ne-a parasit niciodata. Este o alegere sa fii fericit si un cadou pe care suntem responsabili sa ni-l oferim. Suntem prea “ocupati ” sa fim fericiti sa vedem acest izvor nesfarsit de fericire a sufletului. Cineva chiar spunea ca “Secretul nefericirii consta in timpul pe care tu il pierzi punandu-ti aceasta intrebare”Sunt sau nu fericit?”

Asadar, cum stai cu regretele? Eu mai am de lucru la cel cu prietenii pentru ca uneori pasiunea pentru latura de descoperire de sine ma fura atat de mult incat parca nu mai stiu de nimeni nimic….in rest  de pe le 30- 33 de ani am inceput sa lucrez cu celelalte regrete pentru ca nu vreau ca finalul sa ma ia prin surprindere… un proces care nu se termina niciodata… dar simt ca trezirea a inceput.

Sa ramanem treji in “aici si acum’ fara regrete! Incepe si tu!


Leave a comment

“Nu mai vin la tine ca ma faci sa plang!”

 

 

Draga copac,

de cand  fac yoga,  retreaturi de feminitate si am deschis studioul rad in hohote dar si plang de rup pamantu’ cand e cazul. Da, “yoga este unul din lucrurile alea ciudate care te fac sa plangi”  🙂 cum spun unele fete de la studio . Mi- aduc aminte primele clase de yoga cu Carlos acum vreo 5 ani, cred ca eram singura dubioasa de la Worldclass care bocea in downward dog in hohote. Imi aduc aminte de clasa de yoga feminina a Aliciei profa mea din Bali, care mi-a vizitat studioul in tara unde nu ma puteam din plans din recunostinta pentru schimbarea din viata mea, pentru tot ce ma invatase. De atunci “am dat drumul la robinet” cum s-ar zice. Plang cot la cot cu fetele in meditatie, bocesc la exercitiile mai profunde de “sharing circles”, plang in Bali si in “Baicoi” 🙂 ,pe strada, in magazine,  in baie, pe tocuri si-n talpile goale,la filme tampite, oriunde, oricat, oricum. Si e atat de bineeeee, ma simt de-a dreptul binecuvantata. Si de puternica.  Ma simt responsabila si intima in mine insami. Nu m-am simtit niciodata mai demna si mai inteleapta.

Asta le invat si pe fete. Continue reading