Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

Cand parintii fura locul iubitilor

dsc_0875

Draga copac,

Odata ca niciodata, eram doar eu si tatal ei. Faceam ce voiam, cand voiam, unde voiam,  fara sa ne treaca prin cap ca acele momente vor disparea fara  sa ne dam seama.  Ieseam la cluburi, la restaurante, la petreceri. Ne trezeam dimineata si mergeam fara chef cu ochii cat cepele la serviciu.Era o vreme cand nu trecea zi sau saptamana fara sa mergem undeva, la doi pasi sau peste mari si tari. Fara responsabilitati prea mari. Fara griji. Fara explicatii. Ne pasa doar de noi.

Niciodata nu va mai fi la fel.Am devenit parinti peste noapte  si totul era si este    nou. Am invatat ce inseamna prima data pentru multe: prima baita, primul schimbat de scutec, prima data cand a deschis ochii, cand ne-a zambit, primul moment la san, prima vizita la doctor, primul planset, prima data cand ne-a tinut treji noaptea, prima masina de spalat cu hainutele tale, primul pas, primul cuvant, prima vacanta impreuna… Prima.. Primul…

Minunat, sublim insa uneori sincer ma intreb: unde suntem noi in povestea asta? Noi doi, doar noi doi….

Ne-am maturizat.

Ce-i drept nu am schimba nimic la vietile noastre. Poate acum e ea mai mult, si noi mai putin.Dar este perfect. Este asa  frumos.

Acum la nici doi ani, vrea sa o dau cu ruj 🙂 si  iar eu stau cu primele ei hainute in mana si nu imi vine sa cred ca vin la papusi. Cand a crescut?Cand s-a transformat intr-o domnisoara?

Mi-e frica  sa o urmaresc in fiecare zi si sa realizez ca nu ma voi mai intalni niciodata cu aceste clipe rupte din nori. Ca pe masura ce hainutele ei raman mici de la o zi la alta, figura ei, expresia ei, mirosul ei, vocea ei… se schimba.

Si totusi, am invatat lectia. Ea nu are nevoie de prea multe. Nu are nevoie de cel mai tare carucior, cele mai colorate jucarii, cel mai mare pat, cele mai scumpe haine.  Are nevoie de noi.

Am inteles ca tot ce ne trebuie pentru a convietui in armonie in trei este iubirea, rabdarea si siguranta exprimata in fata ei. Armonia. Insufletirea ideii ca este pe maini bune.

Fara frica, pas cu pas, cu un lucru facut pe rand, am invatat sa devenim parinti mai buni si mai buni. Desi toate experientele erau  noi pentru noi, am stiut exact ce trebuie sa facem. Ne-am dat seama ca si atunci cand plange si este prost-dispusa, daca o privim cu bunatate in ochi, daca ii vorbim precum unui adult, daca o rugam sa ne lase sa o ajutam si sa o intelegem, daca ii aratam iubirea noastra fara de frica si ca este in siguranta in bratele noastre, ca este protejata, pentru ca  noi, parintii ei suntem puternici si ne iubim, ea se linisteste.

Nu am gasit potiunea magica sa ne intoarcem iar la statutul de iubiti de la inceput si sunt zile in care parca acele emotii sunt tot mai departe.Insa extazul matur pe care il traim  acum este ceea ce avem nevoie sa evoluam. Separat si impreuna.

 


Leave a comment

Sa lasam copiii sa ne fie invatatori

Draga copac,

te rog sa citesti povestea de mai jos a baietelului care a desenat floarea rosie cu tulpina verde. Mi-a atras atentia intamplator pe Povesticutalc.ro pentru ca se potrivea foarte bine cu tema pe care am dezbatut-o azi la atelierul de creativitate si yoga pentru copii si parinti ( in fiecare sambata de la 11.00). Le spuneam ca daca la scoala sunt constransi sa intre intr-o competitie, maraton sau sa copieze sabloane, macar atunci cand sunt cu noi sau la activitati de genul, sa le dam libertate copiilor sa- si manifeste creativitatea/expresivitatea cum vor ei. De exemplu, chiar daca eu le- am spus o poveste-pilda cu printese care nu isi gaseau identitatea, in momentul in care i-am incurajat sa redea in culoare pe hartie firul rosu al povestii pe care ei l-au inteles, i-am indemnat ca daca nu au chef sa deseneze printesa ci un elefant verde sau un tractor, sa o faca si sa ne spuna si noua povestea lor apoi. Si asa a fost: de la o poveste despre printese confuze😃, am divagat drumurile creative si am inventat piscine, elicoptere, pirati si inimi zburatoare. Fiecare cu povestea lui. Iar mamele in acest proces au fost doar ajutoare: doar au asistat, hasurat, ajutat, completat acolo unde copiii lor le cereau ajutorul si bineinteles i-au complimentat, felicitat si iubit pentru libertatea de exprimare, pentru ca ai nostri copii tare mult au nevoie de sustinerea si validarea noastra. Habar nu avem ce magie avem in bratele noastre lungi si calde sa crestem copii sanatosi din punct de vedere emotional care sa nu se mai confrunte in viata lor de adult cu situatii asemanatoare cu cele in care noi ne zbatem.

Cei mai buni invatatori sunt copiii nostri❤️ Va astept cu drag si la atelierul de yoga si dezvoltare personala de sambata viitoare, ora 11.

Aici povestea de care iti vorbeam:

Într-o zi un băiețel s-a dus la școală. Băiețelul era mic, iar școala era mare. Dar când băiețelul a văzut că intrarea în clasa lui se făcea printr-o ușă direct din curte a fost foarte fericit, iar școala nu i s-a mai părut atât de mare ca la început. Într-o dimineață când băiețelul se afla în clasă, profesoara le-a spus copiilor: “Astăzi o sa facem un desen”.

“Grozav”, a spus băiețelul, căci îi plăcea foarte mult să deseneze. Știa să deseneze o mulțime de lucruri: lei și tigri, pui și vaci, trenulețe și vapoare. Și și-a scos cutiuța cu creioane colorate și a început să deseneze.

Dar profesoara a zis: “Așteptați! Nu începeți încă!”. Și au așteptat pâna când i s-a părut că toți copiii sunt pregătiți. “Acum o să desenăm o floare”, a zis profesoara.

“Grozav” s-a gândit băiețelul, căci îi plăcea să deseneze flori. Și a început să deseneze flori frumoase, și le-a colorat în roz, portocaliu, albastru.

Dar profesoara le-a zis copiilor: “Așteptați, vă voi arăta eu cum să colorați”. Și a desenat o floare roșie cu o tulpină verde. “Acum puteți începe!”, a zis profesoara.

Băiețelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la florile lui. Florile lui erau mai frumoase decât floarea profesoarei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina și a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era roșie, cu o tulpină verde.

Într-o altă zi, când băiețelul intrase în clasă prin ușa din curte, profesoara le-a spus copiilor: “Astăzi o să facem ceva din argilă”.

„Grozav”, a spus băiețelul, căci îi plăcea să lucreze cu argila. Știa să facă tot felul de lucruri din argilă: șerpi și oameni de zăpadă, elefanți și camioane. Dar a așteptat până ce toți copiii au fost gata.

„Acum o să facem o farfurie”, a zis profesoara.

„Grozav”, s-a gândit băiețelul căci îi plăcea să facă farfurii de toate formele și mărimile. Și a început să facă farfurii de toate formele și mărimile.

Dar profesoara le-a spus copiilor: „Asteptați, vă arăt eu cum se face!”. Și le-a arătat cum să facă o farfurie adâncă. „Așa! Acum puteți începe!”, a zis profesoara.

Băiețelul s-a uitat la farfuria profesoarei și apoi la ale sale. Îi plăceau mai mult farfuriile lui decât farfuria adâncă a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvânt. Și-a transformat farfuriile lui într-o bila mare de argilă din care a făcut o farfurie adâncă și mare ca cea făcută de profesoară.

Și foarte curând băiețelul a învățat să aștepte și să privească; și să facă lucruri ca cele făcute de profesoară, și foarte curând n-a mai făcut nimic de unul singur. Și s-a întâmplat într-o zi ca băiețelul și familia lui s-au mutat într-o altă casă, într-un alt oraș. Și băiețelul a trebuit să meargă la școală. Școala cea nouă era și mai mare și nu mai avea nici o ușă prin care să intre direct din curte în clasa lui. Trebuia să urce niște trepte înalte și să meargă de-a lungul unui coridor lung până ajungea în clasa lui.

În prima zi de școală, profesoara le-a zis copiilor: „Astăzi o să facem un desen!”

„Grozav”, a zis băiețelul și a așteptat să-i spună profesoara ce să facă… Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat doar prin clasă. Când a ajuns lângă băiețel i-a spus: „Tu nu vrei să desenezi?”.

„Ba da!” a zis băiețelul. „Ce desen facem?”

„Nu stiu pâna nu-l faci” a raspuns profesoara.

„Cum să-l fac?” zise băiețelul.

„Cum îți place ție!” răspunse ea.

„Să-l colorez cum vreau eu?” a mai întrebat băiețelul.

„Cum vrei tu!”, a fost răspunsul ei. „Dacă toți ați face același desen și l-ați colora la fel, cum să știu eu cine l-a făcut?”

„Nu știu!” zise băiețelul. Și a început să deseneze o floare roșie cu o tulpină verde.

Morala: Creativitatea umană este un dar neprețuit. Îți aduci aminte de ușurința cu care puteai să îți imaginezi jocuri când erai copil, sau să vezi în jucăria de cârpe cea mai frumoasă păpușă din lume? Einstein spunea că “Mintea intuitivă este un dar sacru, iar mintea rațională este servitorul ei de încredere. Am creat o societate care onorează servitorul și a uitat darul. ” Cine spune că floarea trebuie să aibă petale roșii și frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne definește ca oameni, iar atunci când vom fi înlănțuiți în proceduri de lucru, nu ne vom diferenția prea mult de mașinile pe care le-am construit. Sursa: Povesticutalc.ro


Leave a comment

Cand Shakti s-a manifestat in mine

Draga copac,

Acum ceva timp, prietena mea Laura Calin afisa un aer de zeita la centrul Shakti. Laura este de o frumusete aparte, insa postarile ei m-au atras sa aflu mai mult despre acest loc cu nume de zeita in care zambetul ei se prinsese in rama. Asa i-am cerut contactul si l-am abordat pe Alin, cel care detine acest templu al frumosului, impreuna cu sotia sa.

Ei si cat ma faceam frumusica la ei pentru tabara mea de zeite de la mare ( ce coincidenta :))!, am avut timp sa pun cateva ganduri pe hartie despre femeia din mine, despre zeita Shakti din fiecare dintre noi.

Shakti, este una din zeitatile Hindu pe care le-am “intalnit” si in Bali. Ea este manifestarea efectiva a energiei feminine primordiale, a mamei si a femii divine, printre altele, partenera lui Shiva. Ea este aspectul feminin dinamic al lui Dumnezeu. Ea este manifestarea fericirii supreme, a Constiintei Supreme, asemeni lui Shiva. Ea este frumusetea intregii lumi. Shakti este complet libera. Ea realizeaza toate actiunile si daruieste fructele lor tuturor disciplinelor spirituale. Ea acorda atat realizarea in lumea fizica, cat si eliberarea suprema.Precum Shiva, ea este autoarea spiritual a creatiei, existentei si distrugerii.

Shakti este minunata, este complexa. SHAKTI este initiatoarea caii spirituale.Ea este vesnic indragostita de viata: de copaci, de valurile marii, de rasetul copiilor, de plansul ploii. Forta iubirii naste miracole si este de nestavilit. O femeie indrăgostita poate crea universuri. Ea este datatoare de viata. Cand pleaca de pe aceasta lume, fiecare femeie Shakti ia cu ea experienta completa si minunata a iubirii pe care a purtat-o in pantec si in inima.

Este un moment in viata in care starea Shakti se manifesta in fiecare dintre noi.

Eu nu stiam prea multe de Shakti cand am descoperit-o in mine, insa pot spune ca am trait aceasta trezire cu putin timp sa raman insarcinata. Aveam o chemare, un cantec caruia trebuia sa-i dau glas, simteam ca mi s-au pus culori si pensule in mana sa incep sa-mi pictez adevaratul tablou al existentei mele feminine. Eu am radiat in sarcina, a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea, in care sunt convinsa ca aceasta constiinta Shakti s-a trezit. A fost perioada in care am inceput sa ma imbrac doar in rochii pana si in casa, sa vad frumusetea din mine si din tot. Am fost convinsa ca am inceput aceasta “trezire” acum ceva timp, ca sa pregatesc “creatia” venirea pe lume a fiintei feminine ce-mi va duce mai departe actul creatorul, pe fiica mea minunata, Yana.

De atunci, sunt cumva constienta de aceasta forta imensa pe care o are feminitatea mea. Parca stiu ca pot muta muntii cu un zambet. Cand intr-o femeie se manifesta starea Shakti, aceasta devine mai inteleapta, dar vorbim aici de intelepciunea inimii, aceasta devine mai misterioasa, mai seducatoare, mai profunda. Din momentul in care aceasta stare se manifesta, Shakti radiaza precum un curcubeu si si poate lumina si ajuta si alte femei care au nevoie de aceasta trezire.
De atunci sunt intr-o continua transformare. Parca cu fiecare zi ce trece ma simt mai bogata.  De atunci ma simt libera.Se spune ca fiecare dintre noi o poate “chema” pe Shakti, sa o ajute sa-si slefuiasca feminitatea si iubirea de sine.Cred ca avem nevoie de Shakti atunci ca avem nevoie de mai multa blandete, puritate,respect, intelegere, pasiune, iubire, admiratie fata de noi si fata de ceilalti.

Am gandit aceste lucruri in templul Shakti de langa parcul gradina Icoanei. Cat de minunat sa reunesti sub acelasi acoperis personal si cliente in cautare de raspunsuri. Prima oara am ajuns la ei, urmand-o pe Dana Nedelcu la clasele ei de Womb Yoga, insa apoi mi-am lasat si parul pe mana Anei, apoi unghiute,  si uite asa, calatoria la ei a inceput. In primul rand m-a atras si partea estetica a centrului, nu am avut cum sa nu observ atata bun gust si pricepere, care se pare ca-i apartine sotiei lui Alin, si ea o Shakti cu siguranta 🙂 .

In afara de serviciile de infrumusetare, spa, body& mind, la ei gasesti si alte terapii complementare, si diverse ritualuri pentru calmarea mintii si linistea sufletului, pe care abia astept sa le incerc.

Eu cred foarte mult in feminitatea mea, asa cum cred si in a ta.

Cred ca suntem binecuvantate sa fim femei, sa fim Shakti in viata asta, si tare bine este cand niste prieteni in domeniu stiu ce sa ne ofere atunci cand simtim chemarea asta catre frumosul din noi.  Si cat de frumos este sa ai un loc unde sa te intalnesti cu alte zeitati ale iubirii, care impartasesc  cu tine pasiunea, iubirea, frumusetea, curajul,increderea , recunostinta si binecuvantarea de a fi femei in viata asta.

Despre centrul Shakti, poti citi mai multe aici.


Leave a comment

“Cand banii nu sunt totul”- de Crizantema, o “diva” din Militari

Draga copac,

Surpriza, azi eu sunt crizantema!

Ma tin de mult timp sa scriu acest post despre mine, crizantema.

Sa va spun ceva mai personal din copilaria crizantemei.

Eu provin dintr-o familie mare si unita. Si pentru ca de generatii am fost foarte muncitori nu am dus lipsuri mari insa nici nu aveam pretentii  de prea mult “sclipici” in viata noastra. Eram fericiti cu ceea ce ne-a fost dat.

Copilaria mi-am petrecut-o la tara la bunici si pe atunci imi aduc aminte, ca toti copiii, toate familiile mi se pareau egale si nimeni nu se intrecea in toale si masini.

Cand m-am mutat  la scoala de pe Kiselleff de “fite” unde mama era  invatatoare imi aduc aminte ca am perceput pentru prima oara diferentele intre oameni, am observat haine, ghiozdane, pachete cu mancare, recuzite, jucarii mai frumoase si mai “lucioase” ca ale mele.

Poate a fost pentru prima oara cand am simtit ca eu nu sunt la fel ca ceilalti colegi ai mei care erau cu adevarat instariti, desi, pe o axa  a normalitatii eu aveam tot ce imi trebuia.

Ca sa se ajunga cu banii, mult timp, parintii mei (mama invatatoare si tata inginer agronom) cultivau flori la tara, pe care le vindeau in piata, in Drumul Taberei, in weekend. Tarlale de crizanteme, inghesuite in Dacia brec a familiei.  Mergeam si eu sa vand in weekend alaturi de ei, pentru ca imi mai iesea si mie un “ciubuc” :).

Uneori sufeream pentru  ca ma mai intalneam cu o colega sau o cunostinta si pur si simplu nu stiam cum sa port o conversatie gen “buna colega, vrei o crizantema?”. Sincer, imi era rusine ca faceam asta, nu intelegeam de ce trebuie sa fac asta si ma rugam sa nu ma intalnesc cu nimeni cunoscut.

Acum cand privesc inapoi, imi este rusine ca mi-am permis sa-mi fie rusine atunci cu asa ceva. Acum vad ca pe ceva nobil si atat de frumos, si chiar ca pe  un business profitabil pe care de exemplu acum, in marketingul acesta “verde”, as sti sa-l promovez foarte bine :)). Si pana la urma nici parintii mei nu s-au spetit aiurea acea perioada pentru ca acum au reusit sa-si ridice o casuta tare frumoasa la tara unde Yana alearga precum printesa palatului.

Stiu ca vorbeam uneori cu parintii mei despre “neajunsurile” mele de atunci si imi aduc aminte ca nu auzeam decat “pune burta pe carte” sa nu faci si tu asta. Acum ma gandesc, ca daca as cara-o pe Yana cu mine pe la piata,  as mai adauga cateva la vorbele lor.

Sa va mai zic ceva amuzant. Cand am inceput sa am iubiti, dragii de ei, ma duceau acasa, insa eu muream de rusine ca uneori orele la care veneam eu acasa coincideau cu ora cand tata venea cu brecul incarcat cu crizanteme, iar eu imi minteam iubitii ca am “masina straina” si sunt o diva :))) . O diva de Militari.

Uneori, ii puneam sa ma lase la o scara distanta doar sa nu am ghinionul sa ma intalnesc cu galetile pline cu flori.

Insa la un moment dat am observat ceva. Cand un iubit m-a adus acasa si si-a dat seama ca “masina straina” era de fapt a vecinului, si a noastra mirosea a cozi de flori, m-a privit cu aceiasi ochi calzi si indragostiti.

Hei, si atunci am realizat ceva maret: omul asta ma iubeste asa cum sunt! Ce bine ca nu mai trebuie sa ascund nimic!

Ei, de atunci s-au intamplat multe, din fericire ne-am pus cu totii cu burta pe carte :))  si lucrurile s-au asezat conform studiului, eforturilor, muncii si disciplinei depuse, si niciodata nu am simtit rusinea si invidia ca nu am la fel de mult ca X si ca Y. Ba chiar nu m-a interesat niciodata de atunci.

Si mi-am dat seama ca trebuie sa traim o viata confortabila nu una de agonisiri si afisari.

Asa ca ii voi spune Yanei, ca nu trebuie sa impresioneze pe nimeni, si sa nu se pacaleasca vreodata crezand ca bogatia consta in obiecte materiale si ca va fi iubita doar daca se va ridica la asteptarile celorlalti. Ii voi spune ca este cineva pentru ea pe acest pamant care o iubeste la nebunie exact asa cum este. O voi invata ca orice munca este sfanta si ca eforturile, seriozitatea, pasiunea si disciplina vor fi rasplatite intotdeauna.O voi invata sa-si manageruiasca banii astfel incat banii sa nu o conduca pe ea, si sa fie mandra de munca ei orice ar alege sa faca.

O voi invata sa  redefineasca cuvantul “bogat”: sa aiba destui bani sa-si satisfaca nevoile de baza ale familiei, cateva din dorintele si visele cele mai importante, sa aiba destui bani sa calatoreasca  si sa fie dispusa sa dea ceva din ce are, intr-o forma sau alta si celorlalti. Sa-si pretuiasca timpul mai bine, sanatatea si oamenii cu adevarat valorosi din viata ei. Sa nu priveasca “avutia” cu ochii competitiei  si sa fie constienta ca ochii ei si  a ei comoara de sub coastele  dragi nu poate concura cu toate “ambalajele” din lume.

Si o voi invata, ca la finele zilei ce conteaza cel mai mult este sa pui capul linistit pe perna,  multumit cu aerul pe care il respiri cu tine si ceilalti.

Semnat,

O crizantema mandra ca este o crizantema 🙂


3 Comments

MAMA MATER- de o pictorita de emotii din livada :)

 

Draga copac,

 

M-am “ciocnit” cu caruciorul pe Calea Victoriei cu “Mama Mater”  in vara trecuta. Copacelul ei un pic mai mare, se inalta voios si luminos din caruciorul sport, a  mea pe atunci statea mai mult la orizontala.

Desi am purtat o scurta “conversatie stradala”, pana cand drumurile noastre inevitabil s-au despartit, parca o stiam de-o viata, poate si pentru ca seamana cu o buna prietena, insa nu, era  mai mult de atat. Ne lega chestia asta … de mame  libere, artiste, prezente, constiente.

I-am propus sa –mi scrie povestea ei. Si mi-a scris-o inca de pe atunci, de aceea am si numita-o “Mama mater” pe copacita noastra de azi, pentru ca in spate este numele unui frumos proiect de suflet care poarta semnatura ei.

“Mama mater” a ales sa ne impartaseasca in stilul ei experienta alaptarii: prin culoare. “Mama Mater” este pictorita de emotii.

Draga de ea, mi-a dat textul inca din vara, insa nu am simtit sa o impartasesc cu voi pana azi. Mi se parea ca ale mele cuvinte erau mult prea mici, fata de aceasta experienta, magica, incredibila, minunata pe care o traim noi mamele.

Yanna mea a facut 10 luni si inca este alaptata aproape exclusiv. Refuza sa manance orice fel de mancare, si ce o ajuta sa creasca este sanul meu. Am incercat milioane de variante si  artificii, insa fara de succes.  Cu toate acestea ea  arata super voinica si este plina de energie.La inceput m-am stresat grav, mai ales cu atatea guri in jurul meu de genul : “dar insista cu nitica carnita” 🙂 “este vina ta ca nu mananca”, insa acum m-am linistit si am realizat ca asa simte ea sa se conecteze cu mine, si nu este inca pregatita sa accepte “ambalajele altora”.

Nu vreau sa uite  cu cata dragoste am alaptat-o in fiecare secunda si o voi mai face atat cat va mai avea nevoie de mine, nu vreau sa uite  ca prin seva mea i-am transmis tot curajul meu, toata increderea, linistea, armonia, intelepciunea, lumina mea.

Dar acum o las pe “Mama Mater” sa va zica si ea experienta ei in culori:

 

“Imi alaptez copilul de aproape 16 luni. 

M-am simtit minunat inca de la prima lui gurita pe sanul meu. Ranile si durerea,  firesti de altfel  la inceputul lactatiei nu m-au impiedicat sa continui sa imi hranesc copilul astfel, fiindca stiam ca laptele meu este cel mai bun pentru el. Ce nu stiam insa era implicarea mea emotionala in acest gest si legatura minunata care se va fi format intre noi.

Alaptand, imi simt cel mai bine copilul  drept creatia minunata care este. Asa am fost inspirata sa pictez despre aceasta forma de iubire si sa imi confirm in fiecare pensula pusa pe panza cat de norocoasa sunt sa traiesc asemenea  sentimente negandite si neimaginate vreodata.

Simtindu-i finalul aproape, alaptarea a devenit pentru mine ceva sacru. Nu reusesc sa identific un cuvant potrivit pentru a-mi descrie sentimentele atunci cand copilul imi este la piept. Am insa in plan sa redau vizual aceste trairi intr-o noua serie de picturi pe acelasi subiect, dar executate intr-o tehnica diferita, care vor putea fi vazute incepand cu martie 2016.

Inceputul proiectului ‘Mama Mater’ a fost  in toamna anului 2013 cand, fara niciun motiv, incepusem sa ma gandesc la viitorii mei copii si sa mi-i imaginez in diverse situatii din viata lor.

Incepusem un Erasmus in Roma, la Accademia di Belle Arti si, fiind atat de insistent intre altele, am ales sa transform acest gand intr-o serie de lucrari de dimensiuni A5 in care le-am dat copiilor mei forma ovala. Dupa ce realizasem primele schite, am aflat ca voi fi mama si am decis sa continui astfel si proiectul artistic pe aceeasi tema. Astfel am adunat un numar de lucrari in care viitorii mei copii, descrisi sub forma ovoidala, sunt plasati in diferite situatii: la scoala, in parc, la mare, etc.  Mai jos sunt cateva exemple:

La scurt timp a avut loc nasterea si forma ovala a capatat o identitate. Nu numai ca nu isi mai avea rostul in lucrarile mele, ci am descoperit despre ce vreau sa pictez de fapt. Am decis sa pictez despre maternitate fiindca imi place enorm sa fiu mama. Si mai precis, despre alaptare, fiindca dintre toate gesturile, acesta povesteste cel mai frumos despre  maternitate. Alaptarea pentru mine inseamna mult mai mult decat actul hranirii si am pictat despre cat de cald, frumos, magic si misterios poate fi momentul intr-o serie de picturi in ulei, de dimensiunea 100/70.

Astfel am trecut de faza prenatala si a luat nastere proiectul Mama Mater, care vorbeste nu despre copil, ci despre mama. Adica despre mine ca mama si ce inseamna pentru mine alaptarea. Imi este atat de natural sa fiu mama si sa pictez despre asta .”

 

MEET THE TREE AND TELL YOUR STORY

Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea. Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc!

 

 

 

 

 

 


4 Comments

“Daruieste afectiune”- SOS Satele Copiilor

9fa8877e-e6a0-4c0c-9583-fe1269967273

 

Draga copac,

Stii, Yana mi-a zis prima oara  „MAMA”  la 5 luni. Atunci apropiatii radeau de mine, ziceau ca nu constientizeaza, ca bolboroseste fara rost ca un robotel. Insa eu stiam ca ma chema pe mine.

Cand plec de acasa si o las cu tatal ei,  o vad cum vine dupa mine la usa ca un catelus, se lipeste de picior si striga in disperare MAMMMMMM! Si eu plec si vocea ei suava rasuna pe scari in ecou: MAMMMMM! Insa ea stie ca eu ma intorc la ea, si eu stiu ca voi veni curand, si o voi lua in brate si ii voi darui afectiunea de care ea are nevoie, sa creasca si sa evolueze in viata asta frumos, curat, armonios.

Nu-mi vine sa cred ca au trecut 10 luni de cand sunt „MAMA”, de cand ea a deschis ochii si m-a privit in inima.

10 luni in care s-a cuibarit la sanul meu, in care seara la culcare imi cere sa-i cant „Nani-nani puiul mamei” ca sa poata adormi, 10 luni de cand este in bratele mele peste tot.

Mi-au aparut monturi la incheieturile de la maini de la prea mult carat in brate 🙂 , insa nu-mi pasa, ma bandajez ca o fotbalista si o car peste tot cu mine, pentru ca stiu ca cel mai mare bine pe care i l-as putea face in viata asta este sa-i fiu alaturi si sa-i ofer bratele mele, afectiunea mea, iubirea mea, atunci cand ea imi cere.

Ma gandesc, cat de binecuvantata sunt ca am trait intr-o familie armonioasa, ca am primit afectiunea mamei mele si ca pot duce acest lant al iubirii departe mai departe.

Si deseori, ma gandesc la toti copilasii din lume, ai caror mame au ales sa nu fie strigate „MAMA”, au ales sa inchida usa in spatele lor si sa nu se mai intoarca niciodata. Si oare cat de tare au fost strigate si ele de copiii lor MAMMM?? ( asa cum face Yana cand plec) in speranta ca se vor intoarce.

sociale3

Am o prietena copacita care lucreaza pentru un proiect minunat -SOS Satele Copiilor. Aici cateva „MAME” sunt inlocuitoarele celor care au ales sa inchida usa si sa plece pentru totdeauna din vietile acestor copii. In satele SOS, cei mici sunt  incredintati unei mame SOS, care are in grija câte 5-7 copii orfani, de  a caror educație, ingrijire si evolutie se ocupa indeaproape. Misiunea SOS Satele Copiilor Romania este aceea de a ii ajuta pe acesti copii sa se dezvolte armonios, cu ajutorul mamelor SOS şi al specialistilor psiho-pedagogi.

sociale2

Daca i-ai vedea pe  Camelia, Ana, Andrei, Niculina, Mihai, George, Vali, Ionela, cu cata iubire isi striga mamele  SOS din Sat….poate nu sunt mamele lor adevarate, dar sunt niste fiinte carora le pasa de viata acestor copii si care le daruiesc afectiunea pe care nu au primit-o de la parintii lor.

Camelia este o fetita de 13 ani, cu ten masliniu si frumusica foc. Ea vrea sa se faca politista pentru ca ii place dreptatea. Draga de ea, ii pune biletele de dragoste MAMEI SOS Ligia pe sub usa, multumindu-i pentru toata iubirea si afectiunea pe care i-o da, multumindu-i pentru faptul ca ii este MAMA din Sat.

sociale1

Mi s-a cerut ajutorul in acest proiect, asadar eu ti-l cer pe al tau. Impreuna putem fi intr-un fel si noi MAME SOS, sustinand campania „ Daruieste afectiune”, platind doar 2 euro,  prin trimiterea unui mesaj cu textul MAMA la numărul 8844. Campania de strangere de fonduri prin SMS, „Daruieste afectiune” are ca scop sprijinirea cresterii și educatiei copiilor care au pierdut sau risca să piardă ingrijirea familiei biologice. Prin initierea acestei campanii, organizatia SOS Satele Copiilor Romania doreste sa readucă in atentie importanta actului donatiei, catre toti membrii comunitatii, prin acordarea unui minim ajutor financiar în valoare de 2 euro lunar. In acest fel, organizatia poate oferi conditii mai bune acelor copii si tineri care nu se mai pot baza pe protectia, grija şi iubirea celor care i-au adus pe lume.

Fondurile stranse in urma campaniei „Dăruieste afecțiune” sunt destinate acoperirii cheltuielilor de intretinere, educaţie si consiliere a copiilor ti tinerilor aflati în sistemul de ingrijire alternativ, din cele trei programe ale organizatiei din București, Cisnădie, jud. Sibiu și Hemeiuș, jud. Bacau.

Mai multe informații despre SOS Satele Copiilor România puteţi găsi și pe pagina de Facebook SOS Satele Copiilor.

Eu mi-am propus sa ii cunosc mai bine pe acesti copii si sa ma implic activ in dezvoltarea lor,  iar ca prim pas, sper sa le pot tine o clasa de YOGA FUN cat mai curand, cu joculete si alte surprize distractive.

Si tu poti ajuta acest Sat de copii in felul tau  sau daruind 2 euro lunar la 8844.

 Inchei acest post, rugandu-te sa –ti strangi tare  in brate mama  sau macar sa o suni si sa ii multumesti.

Pentru TOT.

ingrijire1


5 Comments

Cum a fost in tabara reginelor: profund si emotionant

Draga copac,

asculta cat citesti aici: 

de curand m-am intors de la Paltinis- Sibiu, unde am avut o intalnire cu 20 de regine! 😀

Ai sa razi, da, regine, regine ale inimii, ale iubirii, ale adevarului, ale increderii, ale rabdarii, ale frumosului, ale linistii, ale curajului, ale armoniei si prieteniei. Regine cu varste, preocupari, staturi sociale atat de diferite, si totusi, in esenta toate… la fel. ❤

Ne-am dat intalnire la semineu sau pe salteaua de yoga, si am lasat adevaratele noastre fiinte sa danseze: golase, sincere, curate, jucause.

Stii ce ciudat este sa petreci un weekend cu 20 de femei, si sa ai impresia ca le stii pe toate de o viata? Sa ai dorinta sa le imbratisezi la fiecare pas, si sa le asculti cele mai interesante povestioare si lectii de viata.

Ne-am bucurat impreuna de un ritual de feminitate, frumusete sufleteasca  si recunostinta si speram ca am legat prietenii pe viata.

Am inceput prima zi impreuna cu cateva joculete amuzante de cunoastere si ne-am incheiat-o cu povesti la semineu, povesti sincere despre ceea ce suntem, atunci cand nu suntem mamele, sotiile, prietenele, angajatele, fiicele cuiva.

Dimineata, ne-am inceput-o in opinci pe salteaua de yoga, cu miscari tandre si gratioase de ballet-yoga-dance.  Ne-am miscat pe Hozier, si ne-am simtit precum reginele balului :

“Babe, there’s something tragic about youSomething so magic about youDon’t you agree?
Babe, there’s something lonesome about you Something so wholesome about you Get closer to me
No tired sigh, no rolling eyes, no irony No “who cares”, no vacant stare, no time for me

Honey you’re familiar Like my mirror years ago Idealism sits in prisonChivalry fell on his sword
Innocence died screaming Honey, ask me, I should know I slithered here from eden Just to sit outside your door”

Am purtat toate salopete cu iubire din Livadacurochii si ne-am simtit tare frumusele.  ❤

Apoi, ne-am testat rabdarea si indemanarea si le-am provocat sa mediteze altfel, mestesugarind dream- catchers, pe care sa si le puna deasupra patului ca sa le cearna visele urate de cele bune.  Multe dintre noi nu am mai pus mana pe un ac de zeci de ani, a fost asa de frumos sa ne spunem visele la sezatoare….

Stii copacule, in  legenda Ojibwe, dreamcatcher-ul a fost oferit de un paianjen femeii care si-a impiedicat nepotul sa-l ucida si sa-i distruga panza. In semn de multumire, i-a tesut o panza magica, o legatura intre ea si luna, care sa o protejeze in timpul somnului si sa o fereasca de visele urate.

In momentul in care am atarnat toate minunatiile in saniuta de la Cabana, am stiut ca locul lor este impreuna si ca am facut o treaba tare buna ❤

Am fost pe varf de deal sa cantam mantre ( insa nu am apucat sa facem poze) si le-am invitat la dans apoi. La un alt fel de dans: meditatie prin dans. Folosindu-se de corpurile lor si-au exploatat /eliberat creativitatea, inspiratia, motivatia si tot frumosul ce se ascunde in voi.  In dansul din livada nu exista pasi calculati si nici vreo tehnica precisa, fiecare se lasa condus de muzica si de grup si-si va inventa propriile miscari nebune, statice, lente, haotice, agitate si tandre. Apoi au avut un moment foarte profund prin care au impartasit niste momente/amintiri/trairi  foarte deosebite.

A doua zi, parca eram deja un picut triste pentru ca cercul nostru avea sa se rupa in curand. Am inceput ziua cu o sesiune de Yin Yoga, in care ne-am setat drept intentie iertarea, si le-am spus cateva povesti ale copaceilor mei care au experimentat iertarea in diverse feluri.

Apoi le-am tinut un curs de spiritual personal branding in care am incercat sa gasim raspunsul la intrebarea “cine esti?” . La acest curs, eu nu am facut mai nimic 🙂 , ci doar am creat un prilej pentru ochii nostri sa se intalneasca, si  cred eu ca poate a fost cea mai profunda parte a intalnirii noastre.

Am incheiat  ritualul cu un joc de carti  de feminitate tare jucaus, ne-am imbratisat, ne-am multumit una alteia pentru clipele si minunatele lectii primite in aceasta tabara, si am plecat acasa, unde am continuat sa fim regine si in viata de zi cu zi.

Daca ti-a placut ce ai citit, te invit si pe tine in urmatoarea editie. Detalii aici.

Iubire si recunostinta,

Copacu’