Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

“Dupa depresie m-am apucat de Yoga si…. au iesit raze din inima” de un copacel anonim

yoga bucuresti

Draga Copac,

Pe creata o cunosc de putin timp. Sunt indragostita sa intru in povestile oamenilor si ea, cu privirea un pic cazuta la prima sedinta, corpul apasat si greoi de prea multe griji a avut curajul sa-mi spuna tot, absolut tot! A avut curajul sa se deschida, mai intai in minte apoi in corp. Din primul moment in care i-am vazut ochii am stiut ca nu va dura mult timp pana cand se va ridica. Si s-a ridicat, iar de curand dupa o luna si ceva in care a frecventat clasele mele de yoga si dezvoltare personala si ale partenerului meu Dan D, creata era alt om. Era un om viu! Avea pieptul deschis, curajul de a spune lucrurilor pe nume, ii sclipeau ochii si am simtit ca s-a gasit, ca s-a regasit. Am rugat-o sa impartaseasca povestea ei cu tine, sa stii ca nu esti singura, sa stii ca e normal sa ceri ajutor sa-ti lasi inima sa trimita si sa primeasca…. raze :). Si normal ca este vorba doar de un inceput, doar de un mic pas, dar este important sa avem curajul sa alegem sa facem o schimbare. Namaste!

“Acum in Mai se face anul de cand am cazut in apogeul depresiei. Un an in care m-am refulat in munca, de frica sa nu ma duc acasa, unde stiam ca ma asteapta gandurile. Acele ganduri care ma tineau toata ziua in pat in weekend, cu patura pe cap, la propriu. Nu mai voiam sa interactionez cu nimeni. Nu mai imi pasa de corpul meu, ii dadeam doar tigari, nu aveam pofta de mancare. Tot acum un an m-am apucat si de terapie. M-a ajutat, dar nu era suficient. Ma simteam bine cateva ore dupa ce ma intorceam de la psiholog, pentru ca apoi sa cad iar in starea de vegetatie. Si zilele treceu pe langa mine, fara sa le vad rostul. Acum o luna m-am apucat de yoga. Iar acela a fost inceputul schimbarii mele. Acuma rad, draga Copac. Radiez de fericire la birou, dupa o sedinta de yoga dimineata, si dorm linistita noaptea, dupa o sedinta de yoga seara. Si chiar daca nu-mi este usor sa ma trezesc la 6 dimineata pentru a ajunge la yoga, sau am febra musculara doua zile apoi, sunt bucuroasa pentru ca in sfarsit fac ceva pentru MINE. Nu-mi mai este frica sa ma duc seara acasa, la gandurile mele, pentru ca invat incet, incet, sa le ascult si sa le accept. Iar atunci cand le simt ca pe niste sageti, imi pun o mantra si ma linistesc. Sau citesc, lucru pe care inainte nu-l faceam. Acuma merg pe strada si observ. Ma simt de parca mi s-a ridicat un val de pe ochi. Vad oamenii din jurul meu, vad cerul, simt mirosul de iasomie, zambesc. Si vreau sa ies din casa in weekend, sa ma plimb, simt nevoia sa fac miscare. Iar patura aceea, care inainte era prietenul meu cel mai bun, a devenit inamicul meu. Dar cel mai important, draga Copac, am invatat sa spun “NU” cu voce tare, nu doar in gand. S-a intamplat la birou zilele trecute, cand am fost informata ca trebuie sa preiau mai multe taskuri. Vechea “Eu” ar fi gandit “Sigur, oricum nu am de ce sa ma grabesc acasa, nu ma asteapta nimic, decat gandurile.” Noua “Eu” insa a ripostat, pentru ca a devenit constienta ca viata nu se rezuma doar la job. In acel moment a simtit o furie care a facut-o in sfarsit sa zica “NU”. A fost un “NU” agresiv, ca al unui copil de cinci ani, care se supara si bate cu piciorul in podea. Dar am reusit sa-l zic tare. Imediat a venit frica. Nu imi venea sa cred ca am zis “NU”. “Oare ce o sa se intample acum? Eu nu am zis niciodata NU…” Am mers acasa, am ascultat o mantra si am inceput sa simt bucurie. Bucurie pentru ca in sfarsit, dupa mult timp, am putut sa pronunt acel “NU” cu voce tare. Iti multumesc, draga Copac, pentru ca mi-ai intins o ramura si m-ai ajutat sa ma ridic. Sunt constienta ca de aici inainte depinde de mine sa vreau sa stau in picioare. Mai am multe de invatat: sa-mi controlez si mai bine gandurile negative, sa imi ascult corpul si sa am grija de el (am inceput chiar sa cochetez cu ideeea de a ma lasa de fumat, dupa 15 ani in care am fost fumatoare inraita), sa invat sa imbratisez din suflet, nu mecanic. Dar simt ca pot sa fac toate lucrurile acestea. Pentru prima data dupa mult timp, vreau sa stau in picioare! Pentru prima data dupa mult timp, vreau sa ma pun pe mine pe primul loc! Chiar astazi vorbeam cu psihologul meu despre yoga si m-a intrebat cum ma simt. I-am spus ca simt ca eman lumina, o simt ca iese din mine ca niste raze. “De unde simti ca ies razele?” m-a intreabat ea. Am dus mana la piept si i-am raspuns “Din inima”


Leave a comment

“Lasa-te plecat”- de un copacel caruia i s-a tras covorul de sub picioare dar a renascut

 

draga copac,

stii povestea aceea cu studentii care isi intrec profesorii?  Asa este “Migdalul”, caruia i-am urmarit evolutia de mai bine de 2 ani, intreg caruselul de emotii, lectii si revelatii care au ajutat-o sa se intoarca la ea, in suflet, acasa. Si da, “Migdalul” este un exemplu clar si viu al beneficiilor yoga pentru minte, trup si…. suflet.

 

Lasa-te inspirat:

“Ma trezesc intr-o dimineata cu aceleasi ganduri de rutina: munca, trebuie sa scot catelul, el pleaca si iar m-a pupat pe fuga. Oare stie ca intr-o zi, poate intr-o dimineata, ala va fi cel din urma sarut?! Nu stie si nici eu nu stiu ca aia e dimineata la care ma gandesc, ca urmatoarele momente in care buzele ni se vor apropia vor aduce altceva, poate un “pe curand. o viata frumoasa. ai grija de tine, Chiar ai grija caci eu nu voi mai fi fizic langa tine” sau “altfel sufletul meu nu stie sa iti zica un simplu ‘pa, ma bucur ca ne-am revazut’ “ si de fiecare data vor fi cu lacrimi, afara sau inauntru.

Da, aia a fost ziua in care am simtit ca mi s-a tras covorul de sub picioare, ca universul colorat construit era de fapt din nisip si la o bataie puternica de vant, nici macar o Furtuna, s-a daramat, fara sa mai lase o usa sau o fereastra in urma, sa am de unde reconstrui. Si chiar daca sunt eu cel mai talentat arhitect al lumii mele, cu viziuni si perspective si curaj de a o la impreuna de la 0, e nevoie de doi si de o perspectiva similara.

Dupa jumatate de an de cand nu imi mai masor viata in timp scurs sau planuri, de cand timpul parca mi s-a daruit si s-a condensat si expandat, pot raspunde cu inima deschisa celor care inca ma intreaba de ce ne-am separat : din respect. Acum, pentru mine o relatie constienta se bazeaza pe respect, iubire si libertate. Credeam ca si pe intelegere, insa e de fapt vorba de acceptare. Acceptare a ceea ce nu inteleg in celalalt, tocmai pentru ca nu e treaba mea sa imi inteleg partenerul, in niciun tip de conexiune. Suntem diferiti si asta e ok si e perfect ca e asa, insa din respect si iubire, accept ceea ce nu inteleg, iar in momentul in care nu mai pot accepta, atunci cand incep sa judec sau sa fiu judecat, tot din respect si iubire, aleg sa plec.

Lasa-te plecat. Lasa in urma intrebarile clasice  (de ce, de ce noi, de ce mie, cu ce am gresit?!), ia cu tine un rucsac cu strictul necesar sa iti traiesti durerea si pleaca cu o singura intrebare catre tine « ce e bun in asta si eu nu vad? » si ramai in intrebare. Cand vei fi pregatit, raspunsul va veni la tine.

Accepta socul initial, durerea, fricile ce vin navala. Plangi, plangi chiar daca simti ca asa iti vei petrece restul vietii. Vorbeste daca vrei. Taci daca simti. Stai singur sau inconjoara-te de ce orice si oricine. Pleaca singur intr-o calatorie, chiar si un weekend. Intr-un loc minunat, iar acolo pune pauza, nu te gandi ca nu asa era planul, sa fii singur, ci fi acolo si bucura-te de tot ce iti ofera varianta ta pe care o redescoperi in acel loc. Lacrimile parca le-ai lasat in aeroport la plecare. Nu iti mai vine sa plangi, nici de mila, nici de drag, nu te mai intreaba nimeni (nici tu pe tine) ce faci mai departe : vrei alt job, te muti din tara, iti mai creditezi viata, cand, cand, cand?! Acolo esti in vacanta si pentru cei cu care interactionezi nu ai nicio eticheta, esti doar un zambet cu lumina in ochi.

Te intorci si cu pasi mici incepi  sa te reconstruiesti. Ia-ti o zi libera. Una si saptamana viitoare daca ai nevoie. Fi bland cu tine, asa cum nu ai fost cu nimeni vreodata. Spune-ti cat te iubesti si ce minunat esti si curajos si ca esti cel mai puternic om din lume. Pentru ca esti acolo, te privesti in oglinda, iti vezi amintirile curgand prin lacrimi si iti zambesti stramb, incurajator, spunandu-ti ca te iubesti si ca nu ai cum sa fi singur vreodata, pentru ca te-ai gasit! Fi prietenul tau cel mai bun, fi tot ce ai tu nevoie, fi tu pentru tine.

Educa-te sa nu mai fi cel care se asteapta ceilalti sa fi. Invata-te sa te respecti, pe tine – inima, minte si corp. Nu te mai agata de bani, ci lasa-i sa curga, sa te ajute in vindecare. Fa orice ai nevoie sa fi tu cu tine, fara distractii de la sentimentele tale, de la durere si tot ce aduce ea din spate, de la radacina fiintei tale.

M-am folosit de toate instrumentele (carti, filme, oameni, evenimente), insa intimitatea emotiilor mele am cunoscut-o prin Yoga – orice tip de yoga, alege-l comunicand cu tine, acceptandu-ti limitele de moment (poate power yoga nu ti se mai potriveste acum, sau poate chiar asta te ajuta). Yoga a fost salvarea mea. Nu fuga de mine, ci catre mine. Pe salteluta de yoga mi-am adus lacrimile, furia, disperarea din unele zile, pacea si intelegerea din celelalte. Astfel, in afara saltelei am putut sa ma manifest dincolo de ego ranit, de degetele societatii indreptate catre mine, am gasit in vocea interioara iertarea, puterea sa nu jignesc alte inimi si sa ma bucur pentru fericiri care nu mai tin de mine, dar care apartin omului pe care am ales sa il iubesc cel putin o viata, indiferent de noi.

In ziua in care am realizat unde am ajuns, ca am incheiat ciclul pentru mine, am inteles fericirea. Fericirea fiecarei zile, prin care aleg sa ma traiesc clara, adevarata, completa eu cu mine! (avand ca bonus un corp super misto dupa atatea emotii manifestate prin yoga :)). )”

 

 


1 Comment

Pentru cei care nu cred in iubire

Pentru cei care nu cred in iubire,

am o poveste. Este povestea ta si a mea, redata in cuvinte de Omraam Michael Ivanov.

poate multe sunt povestile care mi-au inghetat si inchis inima dar la fel de multe sunt povestile care o dezvelesc. Prin fiecare practica de yoga, fiecare meditatie, eu invat lectia intoarcerii acasa in inima, unde iubirea este infinita si nu tine de cerseala din exterior, si asta este ceea ce impart la fiecare clasa cu studentii mei. In timpul unei clase de yoga feminina unde obisnuiesc sa citesc din carti, am dat de aceasta lectie de mai jos.

Lasa-te inspirat de aceasta minunata poveste:

Barbatul  care nu credea in iubire

Exista odata, demult, demult, un om care nu credea in iubire. Acesta era un om obisnuit, la fel ca dumneavoastra si ca mine, dar ceea ce-l facea sa fie cu adevarat deosebit era felul sau unic de a gandi: el nu credea ca iubirea exista. Evident, a avut o sumedenie de experiente in incercarea de a gasi iubirea; mai mult, i-a observat si pe oamenii din jurul sau. Si-a petrecut o mare parte din viata cautand iubirea, dar singurul lucru pe care l-a descoperit a fost ca aceasta nu exista.

Oriunde se ducea eroul nostru, el le povestea oamenilor ca iubirea nu este decat o inventie a poetilor, un concept creat de religii pentru a-i manipula pe cei slabi, pentru a-i controla, pentru a-i face sa creada. El le spunea ca iubirea nu este reala, si deci nimeni nu o poate gasi, oricat de mult ar cauta-o.

Omul nostru avea o inteligenta foarte vie si era foarte convingator. El a citit o gramada de carti, s-a dus la cele mai bune universitati si a devenit astfel un savant reputat. Putea vorbi in orice piata publica, in fata a tot felul de oameni, iar logica sa era foarte puternica. El le spunea ca iubirea este ca un drog, te ameteste si te face sa o doresti din nou si din nou, creandu-ti o dependenta de ea. Ce se intampla insa daca nu-ti primesti doza zilnica de dragoste? La fel ca in cazul unui drog, ai nevoie de aceasta doza zilnica.

Le mai spunea ca relatiile dintre indragostiti sunt la fel ca si cele dintre un dependent de droguri si un vanzator de droguri. Cel care are nevoie mai mare de iubire este precum cel dependent de droguri, iar cel care are nevoie mai mica de iubire este precum vanzatorul de droguri. Cu cat nevoia de iubire este mai mica, cu atat mai bine poti controla relatia cu celalalt. Aceasta dinamica a relatiilor interumane poate fi vazuta cu ochiul liber, caci in orice relatie exista un partener care iubeste mai mult si un altul care nu iubeste deloc, dar il manipuleaza pe celalalt. Unii oameni profita asadar de pe urma altora, la fel cum un vanzator de droguri profita de pe urma toxicomanilor.

Partenerul dependent, cel care are nevoie mai mare de iubire, traieste tot timpul cu teama constanta ca nu-si va putea asigura urmatoarea doza de dragoste, adica de drog. „Ce ma voi face daca ma va parasi?” Teama il face pe dependentul de iubire foarte posesiv: „Imi apartine!” El devine astfel gelos si solicitant, din cauza fricii de a nu pierde urmatoarea doza. Furnizorul de drog il poate manipula cum doreste, dandu-i mai multe sau mai putine doze, ori refuzandu-i-le complet. In acest fel, partenerul care are nevoie de iubire se va preda complet si va fi dispus sa faca orice, de teama de a nu fi abandonat.

Eroul nostru a continuat sa le explice ascultatorilor de ce nu exista iubirea: „Ceea ce numesc oamenii iubire nu este altceva decat o relatie de teama care are la baza controlul. Unde este respectul reciproc? Unde este iubirea pe care sustin ca si-o poarta partenerii? Nu exista asa ceva. In fata reprezentantilor lui Dumnezeu, a rudelor si prietenilor, cuplurile tinere fac tot felul de promisiuni, ca vor trai impreuna, ca se vor iubi si se vor respecta reciproc, ca vor fi aproape unul de celalalt, la bine si la rau. Ei promit sa se iubeasca si sa se respecte reciproc, si culmea este ca ei chiar cred in aceste promisiuni, menite parca sa fie incalcate. Imediat dupa casatorie, la numai o saptamana sau o luna, amandoi incep sa-si incalce promisiunile facute.

Totul se reduce la un razboi al controlului, la cine reuseste sa manipuleze pe cine. Cine va fi furnizorul de droguri si cine toxicomanul… Dupa numai cateva luni, respectul pe care si l-au promis initial cei doi a disparut. In urma lui nu au ramas decat resentimente, otrava emotionala, rani reciproce, care cresc treptat, pana cand iubirea nu mai exista deloc. Ei raman totusi impreuna, dar numai de teama de a nu fi singuri, de frica de ceea ce vor spune ceilalti, si chiar de teama propriilor critici si pareri. Unde se mai poate vorbi insa de iubire?”

El le-a mai spus ca a vazut multe cupluri in varsta care au trait impreuna 30, 40 sau 50 de ani, si care erau foarte mandre ca au trait atata vreme impreuna. Dar cand vorbeau despre relatia lor, tot ce spunea era: „Am supravietuit casniciei”. Altfel spus, unul din ei se abandonase celuilalt; de regula, femeia era cea care ceda si decidea sa indure suferinta. Oricum, persoana care avea vointa mai puternica si nevoi mai putine castiga razboiul, dar unde era iubirea de care vorbeau? Partenerii din aceste cupluri se tratau reciproc ca pe niste posesiuni. „Ea este a mea”. „El este al meu”.

Si astfel eroul nostru a continuat sa peroreze despre motivele pentru care nu credea ca exista iubire. El le-a mai spus oamenilor: „Eu am trecut prin toate acestea. De acum nu voi mai permite nimanui sa imi manipuleze mintea si sa imi controleze viata in numele iubirii”. Argumentele lui erau logice, si el a convins multa lume prin cuvintele sale. Iubirea nu exista.

Intr-o buna zi insa, eroul nostru se plimba prin parc. El a vazut acolo, asezata pe o banca, o fata frumoasa care plangea. Vazand-o cum plange, s-a simtit curios. De aceea s-a asezat langa ea si a intrebat-o daca poate s-o ajute cumva. Va puteti imagina surpriza lui cand ea i-a spus ca plange pentru ca iubirea nu exista. „Uimitor, i-a raspuns el, o femeie care crede ca iubirea nu exista!” Evident, a dorit sa afle mai multe despre ea.
-De ce spui ca iubirea nu exista? a intrebat-o el.
-Ei, e o poveste lunga, i-a raspuns ea. M-am casatorit de cand eram foarte tanara, cu toata iubirea, cu toate acele iluzii, plina de speranta la gandul ca imi voi imparti viata cu acel barbat. Ne-am jurat reciproc loialitate, respect, credinta si am intemeiat o familie. Dar in curand totul s-a schimbat. Eu am fost sotia credincioasa, care avea grija de copii si de casa, in timp ce sotul meu a continuat sa se ocupe de cariera. Pentru el, imaginea si succesul erau mai importante decat familia noastra. A incetat sa ma mai respecte, la fel cum am incetat si eu sa-l mai respect. Am inceput sa ne certam, iar la un moment dat am descoperit ca nu-l mai iubesc, la fel cum nici el nu ma mai iubeste pe mine.

Dar copiii aveau nevoie de un tata, asa ca am preferat sa raman alaturi de el si sa fac tot ce imi sta in puteri ca sa-l suport. Acum copiii au crescut si au plecat. Nu mai am nici un motiv sa raman alaturi de el. Intre noi nu exista respect sau bunatate. Stiu insa ca daca imi voi gasi pe altcineva, va fi la fel, caci iubirea nu exista. Nu are nici un sens sa caut ceva ce nu exista. De aceea plang.

Intelegand-o perfect, el a imbratisat-o si i-a spus:
-Ai dreptate, iubirea nu exista. Noi cautam iubire, ne deschidem inimile si devenim astfel vulnerabili. In locul ei, tot ce descoperim este egoismul. Acesta ne raneste, chiar daca suntem convinsi ca ne vom putea detasa. Oricate relatii am avea, acelasi lucru se petrece din nou si din nou. De ce sa ne mai obosim sa cautam iubirea?

Cei doi gandeau la fel, asa ca s-au imprietenit rapid. Intre ei s-a creat o relatie frumoasa. Se respectau reciproc si nu s-au dezamagit niciodata. Pe masura ce relatia avansa, ei deveneau din ce in ce mai fericiti impreuna. Nu stiau ce este invidia sau gelozia. Nici unul nu incerca sa il controleze pe celalalt, nu erau deloc posesivi. Relatia dintre ei a continuat astfel sa se aprofundeze. Le placea sa fie impreuna, caci viata li se parea mult mai amuzanta astfel. Cand nu erau impreuna, ceva lipsea din viata fiecaruia dintre ei.

Intr-o zi, pe cand era plecat din oras, eroului nostru i-a trecut prin cap o idee absolut ciudata: „Hm, poate ca ceea ce simt eu pentru ea este iubire. Dar e o senzatia atat de diferita de ceea ce simteam inainte. Nu are nimic de-a face cu ceea ce descriu poetii, nici cu ceea ce afirma religia, caci nu ma simt deloc responsabil pentru ea. Nu iau nimic de la ea, nu simt nevoia sa aiba grija de mine, nu imi vine sa-mi vars frustrarile asupra ei pentru esecurile mele sau pentru problemele mele personale. Petrecem atat de bine impreuna. Ne bucuram fiecare de prezenta celuilalt. Eu respect felul in care gandeste ea, felul in care simte. Nu ma simt deloc stanjenit alaturi de ea, nu ma agaseaza niciodata. Nu ma simt gelos cand este cu alti barbati. Nu simt invidie atunci cand are succes. Poate ca iubirea exista totusi, dar este altceva decat cred oamenii.

De-abia astepta sa ajunga acasa si sa-i spuna de ideea ciudata care i-a trecut prin cap. Nici nu a inceput insa bine sa vorbeasca si ea i-a luat vorba din gura:
-Stiu exact ce vrei sa spui. Mi-a trecut si mie prin cap aceeasi idee, cu mult timp in urma, dar nu am vrut sa-ti spun, caci stiam ca nu crezi in iubire. Poate ca iubirea exista totusi, dar nu este ceea ce credeam noi ca este.

Cei doi s-au decis sa devina amanti si sa traiasca impreuna, si au ramas uimiti sa constate ca lucrurile nu s-au inrautatit in nici un fel. Au continuat sa se respecte reciproc, sa se sprijine unul pe celalalt, iar iubirea dintre ei a crescut continuu. Chiar si cele mai simple lucruri le umpleau inimile de bucurie, caci erau atat de fericiti.

Inima barbatului era atat de plina de iubirea pe care o simtea, incat intr-o noapte s-a produs un mare miracol. Privea stelele si a descoperit una care era incredibil de frumoasa, iar inima lui era atat de plina de iubire incat steaua a inceput sa coboare si s-a asezat in palma lui. Apoi s-a produs un al doilea miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectiva. Era extrem de fericit, si de-abia astepta sa se duca la iubita lui si sa-i daruiasca steaua, ca semn al iubirii sale pentru ea. Cand el i-a daruit insa steaua, femeia a simtit un moment de indoiala; iubirea lui era prea coplesitoare, si atunci steaua a cazut la pamant si s-a spart intr-un milion de cioburi.

Si uite-asa, am ajuns iarasi la un barbat batran, care colinda lumea si tine discursuri despre faptul ca iubirea nu exista. Acasa la el, o femeie in varsta, dar inca frumoasa, isi asteapta barbatul si isi plange amarul pentru paradisul pe care l-a tinut pentru o clipa in mana, dar pe care l-a pierdut din cauza unei clipe de indoiala. Aceasta este povestea celui care nu credea in iubire.
Cine a comis greseala? Puteti ghici? Greseala i-a apartinut barbatului, care a crezut ca ii poate darui femeii fericirea lui. Steaua nu era altceva decat propria lui fericire, iar greseala lui a fost ca a renuntat la ea si a asezat-o in mainile ei. Fericirea nu vine niciodata din afara noastra. El era fericit datorita iubirii care tasnea din inima lui. Ea era fericita datorita iubirii care tasnea din inima ei. Cand el a facut-o insa pe ea responsabila pentru fericirea lui, ea a spart steaua, caci nu putea fi responsabila pentru fericirea lui.

Indiferent cat de mult il iubea femeia, ea nu il putea face fericit, caci nu avea de unde sa stie ce era in mintea lui. Ea nu putea sti care sunt asteptarile lui, caci nu ii cunostea visele.

Daca veti proceda la fel, luindu-va fericirea si punand-o in mainile unei alte persoane, mai devreme sau mai tarziu ea se va sparge, la fel ca si steaua din poveste. Fericirea se naste in interior si este rezultatul iubirii dumneavoatra, sunteti unicul responsabil pentru ea. Si totusi, atunci cand mergem la biserica, primul lucru pe care il facem este schimbul de inele. Noi ne punem steaua in palma celuilalt, asteptand ca el (sau ea) sa ne faca fericit(a), si invers. Nu conteaza cat de mult iubiti pe altcineva; nu veti putea fi niciodata cel care doreste celalalt sa fiti.

Aceasta este greseala pe care o comit majoritatea oamenilor de la bun inceput. Noi ne bazam fericirea pe celalalt. Din pacate, lucrurile nu merg in acest fel. Noi ne facem tot felul de promisiuni pe care nu le putem respecta, dupa care ne miram ca am esuat.” sursa http://www.psihohipnoza.ro


Leave a comment

Strategii de uratire

draga copac,

Deseori aud la fetele de la studio de strategii de uratire, basically pentru ca vor sa se impuna prin manipulare, control, putere si “desteptaciune” in fata barbatilor mai ales in viata profesionala,  fac un pas inapoi din calea feminitatii si frumusetii lor, ca sa nu zica cineva ca au reusit in viata prin buze frumoase, craci lungi sau bucle de papusa. Aici  tot manifestarea EGOului este.
Cred cu tarie ca poti sa fii si o femeie puternica, independenta, cu putere financiara si profesionala si de ce nu UBER spirituala, dar pastrandu-ti si armele feminitatii si frumusetii sacre. O femeie atata timp cat este in viata, are responsabilitatea de a-si aduce aminte ca e si frumoasa in esenta, fara rusine, fara vinovatie, fara comparatie. Orice femeie este frumoasa daca vrea sa vada asta. Daca nu vrea, nu mai e frumoasa.

Viata se intampla in fiecare moment si la fel frumusetea sau uratenia. Cunosc multe persoane asa zise frumoase in exterior dar atat de urate in interior si invers. Devenim cine credem ca suntem. Daca gandurile noastre sunt urate, suntem cam uratei si in exterior, in felul in care privim, mergem, actionam.

Trebuie sa regandim conceptul de frumusete. Frumusetea nu este tinerete, structura oaselor, culoarea parului, a ochilor, vreo marime la blugi sau un numar maxim de kg. Frumusetea este o forta cosmica universala, care conecteaza toate lucrurile. Natura de exemplu este frumoasa asa cum este, uneori bruta alteori senzuala.

Gaseste frumusetea in sufletul tau si imparte-o lumii fara rusine!Pentru ca poti vedea frumusetea lumii, a celorlalti decat in momentul in care esti responsabila de propria sclipire, care nu tine doar de gene, genti, rochii si pantofi, tine de puterea aia personala si asumarea feminitatii care ne face din sclave, regine.

Namaste!


Leave a comment

Principiul feminin si masculin din noi

 

Draga copac,

Probabil ca stii ca in fiecare dintre noi locuieste ca si energie atat un “EL” cat si o “EA”. O mare parte din suferintele oamenilor intervin din conflict, dualitate, separare, atunci cand mintea este in conflict si separata de inima, cand rationalul se bate cu emotionalul, cand creierul stang vrea ceva si cel drept altceva, cand energia Ida feminina nu este in rezonanta cu energia masculina Pingala. Aceasta dizarmonie interioara se reflecta si in viata noastra exterioara.

In fiecare dintre noi traiesc in armonie sau conflict cele doua principii feminin masculin, fie ca vrei sau nu.

Pentru a te ajuta sa descoperi care este principiul mai putin acceptat in tine, iti sugerez cateva portrete tip care te-ar putea ajuta:
*Barbatul care isi accepta mai mult principiul masculin si accepta mai putin principiul feminin:

Afiseaza o imagine de sine foarte sigura 
Nu isi asculta nici propria intuitie, nici pe a celorlalti 
Este condus de intelect, de judecata 
Actioneaza dar nu in functie de dorintele si nevoile lui adevarate 
Incearca sa domine femeile si nu are incredere in ele 
Placerea lui personala trece inaintea placerii celorlalti, mai ales a femeilor 
O femeie care controleaza il deranjeaza foarte mult 
Relatiile sale cu barbatii sunt mai bune deoarece este mai tolerant si mai intelegator cu ei 
De obicei atrage o partenera care nu isi accepta principiul feminin, pentru a-i reflecta felul in care isi trateaza propriul principiu feminin 
*Femeia care isi accepta mai mult principiul feminin si mai putin pe cel masculin: 
Imaginea de sine este foarte puternica 
Are multa intuitie si vrea ca dorintele ei sa se manifeste imediat
Cand actioneaza o face adeseori prea rapid, nu vrea sa lase principiul ei masculin sa decida cum si cand sa treaca la actiune 
Simte nevoia sa ii conduca pe barbatii din viata ei Nu ii respecta prea mult si ii este greu sa aiba incredere in ei 
O deranjeaza cand un barbat vrea sa o controleze Are o multime de relatii cu femeile din anturajul ei Isi atrage de obicei un partener care nu isi acccepta principiul masculin pentru a reflecta felul in care isi trateaza propriul sau principiu masculin
*Barbatul care isi accepta mai mult principiu feminin si mai putin principiul masculin 
Are o imagine de sine stearsa 
Isi cunoaste dorintele si nevoile, dar nu crede ca merita sa isi faca pe plac. Face acest lucru doar daca ii face pe plac celuilalt, in special unei femei 
Are nevoie sa fie dominat si condus de femei in momentul in care trece la actiune 
Simte o mare satisfactie si placere in a le face pe plac femeilor 
Relatiile cu barbatii sunt mai dificile decat cele cu femeile. 
Se opune autoritatilor barbatilor si nu prea are incredere in ei 
Este atras de femeile care isi accepta mai greu principiul masculin, care nu prea respecta barbatii, deoarece astfel ii reflecta felul in care se poarta cu sine insusi.
*Femeia care isi accepta mai mult principiul masculin si mai putin principiul feminin 
Are o imagine de sine foarte stearsa 
Actioneaza de obicei in functie de dorintele celorlalti. 
Nu crede ca merita sa isi faca pe plac, deoarece este mai important sa le faca pe plac celorlalti, mai ales barbatilor 
Are nevoie sa fie condusa si dominata de barbati Este foarte dependenta de barbati pentru a afla ce este mai bun pentru ea 
In relatia de cuplu este mai mult pasiva 
Relatiile cu femeile sunt mai dificile decat cele cu barbatii. Nu are incredere in femei 
Are tendinta de a-şi atrage un partener de genul “Macho”, care nu ii accepta principiul feminin, pentru a-i reflecta felul in care se comporta fata de ea insasi. – Lise Bourbeau 

!! Pentru a intelege mai bine aceste principii si cum ne pot afecta viata va astept alaturi de masculinul Dan Dumitrescu pe 31 Martie la o zi intreaga de Retreat – FEMININul si MASCULINul din tine (Yoga si meditatie). 
Detalii: https://www.facebook.com/events/1553810771398380/


2 Comments

Sa iubesti inseamna sa fii vulnerabil

 

draga copac,

deseori aud de la copacei “nu mai vin la tine la clase ca ma faci sa plang si nu vreau sa ma fac de rusine“! Este adevarat ca yoga sapa bine in emotiile captive, dar daca nici la yoga nu avem curaj sa ne deschidem si sa ni le vindecam atunci unde? La clase le invat fetele sa fie puternice plangand dar si razand, deschizandu-se, impartasind ceea ce simt, relaxandu-se in “acum”,  onorand fiecare traire. Ne -am saturat de mastile purtate pana acum, de pretentiile societatii de a fi intr-un fel, de armurile si zidurile puse copiind mai mult paternul masculin.
Sa iubesti inseamna sa fii vulnerabil. Iubeste orice si inima ta va fi ranita si eventual sparta. Daca doresti sa o pastrezi intacta, nu trebuie sa o dai nimanui, nici macar unui animal. Poti sa o tii ocupata cu hobby-uri si tot felul de lucruri de lux, evita toate angajamentele. 
Poti sa o pui in siguranta intr-o cutie a egoismului. Dar in aceasta cutie, in siguranta, de nepatruns, fara aer, inima se va schimba. Nu va fi rupta dar ea va deveni de neatins, impenetrabila iremediabil. A iubi inseamna sa fii vulnerabil.” C. S. Lewis Vulnerabilitatea nu inseamna doar sa cunosti victoria sau infrangerea, ci sa intelegi ca ambele sunt necesare; inseamna sa te implici cu toata fiinta ta in ceea ce faci.

Osho spunea ca mai bine sa suferi din dragoste pentru ca aceasta suferinta este purificatoare decat sa suferi ca nu ai iubit vreodata. Iubirea este inaltatoare! Egoul in dragoste vrea sa eviti suferinta. Mintea este prea speriata ca sa ramana in durere. De fiecare data cand faci ceva ca sa eviti durerea cumva lansezi un mesaj in Univers ca asta sa atragi. Abandoneaza-te!
Evident nu as sfatui niciodata, pe nimeni sa isi ascunda inima, indiferent de consecinte. O inima care bate pentru ceva, cineva, o inima deschisa care iubeste este ce sustin si eu cred ca doar așa putem creste, putem evolua. Daca ti-e frica sa nu fii ranit, atunci nici nu poti iubi cu adevarat. Daca ti-e teama sa nu pierzi controlul, atunci nici nu poti simti cu adevarat bucuria, increderea, curajul.
La clasele mele de yoga punem accent pe deschiderea inimii pentru a primi si a darui cat mai multa iubire.
Tot aici ne vindecam ranile si constatam ca o inima ranita este o inima mai puternica.
Da, vulnerabilitatea poate aduce suferinta dar aduce si putere la pachet.
Daca simti ca acest mesaj este pentru tine, te astept cu drag la clasele mele de Yoga de la Studio, daca doresti sa lucram impreuna pe nevoile tale specifice te pot ghida in aceasta calatorie in cadrul sedintelor private. 

 

Ah, si iti recomand o minunata carte: Curajul de a fi vulnerabil – Brene Brown 

 

Namaste!

 

MUA: Valentina Oprescu
Foto: Ruxandra Scripcariu – Visual Storytelling / Ruxandra Diana Scripcariu


Leave a comment

” 108 salutari in umbre si lumini” de Petra un copacel din livada

yoga bucuresti

Draga copac,

o data pe luna organizez o clasa de yoga speciala care dureaza aproximativ 2.15 h,  108 Salutari  ale soarelui,adica repetam un flow de 12 asane ( posturi) de 108 ori. Este o clasa intensa dar ideea de baza nu este efortul, tensiunea, traspiratia ci abandonul in relaxare si meditatie activa in timpul procesului. Eu combin in timpul clasei tehnici de EFT sau psihologie moderna prin afirmatii si chiar reusesc sa tin publicul “aprins”, in toate editiile de pana acum toata lumea a dus clasa pana la final.

Deseori aud de la copacei”vai mi-as dori si eu 108 dar nu pot, nu sunt felxibil, nu am mobilitate, nu am rezistenta bla bla!!! Stop it!! Yoga nu este despre asta, flexibilitatea sta in minte, lucrand cu calmarea mintii, corpul se deschide.

Uneori am la clase muze intre studentii mei, carora le vad lumina din ochi, motivatia si iubirea si imi zic “Da, se poate! Functioneaza magia!” .

O muza imi este la fiecare clasa Petra, care face posturile perfect, este extrem de prezenta desi ……vede doar 5%, avand o atrofie de nerv optic cu degenerescență retiniană, adica zice ea “vede doar umbre si lumini” si se ghideaza dupa limbajul verbal si atingere. Daca ea poate noi ce scuza avem? La fiecare clasa vine insotita de mama ei, pe care o vad ca un inger in dreapta ei care ii ghideaza cu inima fiecare pas. Un asa tablou de iubire pentru mine este o binecuvantare.

O las pe Petra sa va spuna experienta ei, iar pe voi va astept la 108 :

“108 de salutări către soare și un infinit de emoții… La început a fost o provocare. Trebuie să recunosc, m-a inspirat mama care de ceva ani practică yoga și meditație. Am plecat cu gândul că nu am un antrenament pe măsura acestui număr de saluturi ale soarelui și că voi practica atât cât pot apoi probabil urma să stau într-un colț și să aștept până când trebuiau să termine și ceilalți participanți. Faptul că am o deficiență de vedere nu m-a făcut să mă simt inhibată fiindcă mai fusesem în medii diverse și nu simțeam că va trebui să mă comport diferit sau să am vreo strângere de inimă. Provocarea a venit însă atunci când am fost cu toții încurajați de către Andreea să salutăm soarele de 108 ori. Inițial am vrut să nu o dezamăgesc și m-am bazat pe faptul că toată lumea care era atunci în sală avea să transmită o energie de care mă voi putea agăța și eu atunci când ar fi apărut vreun gând despre oboseală … Încă de la primele saluturi însă, mintea mea a oprit numărătoarea și am început să simt cum trupul meu devine ușor și cum soarele mă încălzea… parcă îmi spunea și el Namaste de undeva din inima mea și de undeva mai presus de mine…. Uitasem că fac exerciții fizice, uitasem că timpul trece și că urma să ne apropiem de finalul orelor convenționale de mișcare… După ce am terminat am plâns de fericire pentru că soarele mi-a dat voie să-l salut și să-l port cu mine ca pe un prieten bun…. Nu mi-a host frig, nu m-a durut mimic fizzy dar după prima mea vizită la studious de yoga mi-am dat seams că tribute să mă întorc mai reperde… Îmi era foarte dor de soiree La a doua întâlnire cu soarele mi-am regăsit vechiul prieten așteptând salutul meu și oferindu-mi o paletă de culori, culorile chakrelor prin care am descoperit lucrurile neștiute din interiorul meu. Pot spune că am perceput diferențele vibrațiilor colorate chiar dacă eu nu disting culori și nu mint fiindcă mi le-a arătat soarele cu fiecare salut al său, iar eu am toată încrederea în el…. Am cantata mantre și am ascultat sunsetele frumoase ale bolului tibetan în timp ce corpul meu ușor saluta soarele cu mult drag. M-am bucurat și de momentele în care mama și Andreea m-au felicitat fiindcă am ajuns până la capăt fără pauze dar și de faptul că de fapt am învățat că nu era vorba doar despre performanța unui număr de mișcări ci despre prietenia cu soarele, despre bucuria de a simți în interior curajul de a continua și despre comunicarea cu toate forțele înalte care te călăuzesc chiar prin acele mișcări fizice spre cele mai bune decizii și spre fericirea sufletului. Îmi amintesc un moment în care trebuia să dedic unul dintre saluturi unei ființe sau figuri importante dintrecut, unei rădăcini ancestrale și am dedicat-o tuturor marilor maeștri de pretutindeni fiindcă i-am simțit ca pe niște raze frumoase care întregesc lumina solară spre care salutam de 108 ori… Am învățat și că efortul consta în a te opri din numărat, din anticipat și din teama de a nu executa toate mișcările. Pentru mine fiecare mișcare era o bucurie chiar dacă nu erau executate poate la perfecțiunea demnă de un sportiv…. Dar pe mine nu urma să mă evalueze un juriu al convențiilor umane…. Eu trebuia doar să mă împrietenesc cu soarele, cu întregul universal și cred că i-a plăcut cum l-am salutat fiindcă mi-a dat puterea de a fi fericită pe toată durata cursului și mult timp după. Am să vin mere să salut soared, să primes un infinit de emoții și bucurii din partea lui pe care să le împart și eu în jur și să fac mereu ca micul soare din inima mea să strălucească pentru orice ființă care dorește să-l salute. NAMASTE”