Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

TOP 5 regrete pe care le au oamenii cand mor

 

Draga copacel,

Una dintre cartile mele favorite, revelatoare si zguduietoare citite in ultimul timp este  Cele  cinci regrete ale persoanelor aflate pe patul de moarte de  Bronnie Ware.

Nu este o carte clasica de “positive thinking” dupa care sa zburzi de extaz, este o carte “AHA!” , sfasietor de realista care poate naste in tine, intrebari, schimbari, transformari….. trezire. Pe masura ce citeam fiecare rand, parca sangele imi devenea mai rece dar nu puteam sa o las din mana. Eram atat de recunoscatoare ca am inceput schimbarile necesare la momentul potrivit, astfel incat sa nu inaintez in varsta si spre “acasa”  cu regrete, multe regrete. Ceva din intelepciunea mea interioara a stiut ce miscari sa faca  ACUM pentru a-mi elibera sufletul de lanturile regretelor.

Si tu poti face asta, incepand de acum! Pentru ca stii ceva? Nimeni nu garanteaza ca sfarsitul nostru va  veni cand ne vom plictisi de pensie, cand ne vor obosi nepotii, cand.. cand…. Nu stii niciodata cand se poate intampla… asadar trezirea consta in trairea fiecarei zi ca ultima zi din viata noastra!

Subiectul cartii este real. Bronnie Ware este o asistentă medicala din Australia care si-a dedicat ultimii ani ingrijirii paliative ( a oamenilor aflati pe patul de moarte). A adunat foarte multe povesti pe care mai intai le-a expus pe blogul sau apoi a scris cartea despre care va vorbesc.Aceste memorii nepretuite ale lui Bronnie Ware au dat nastere unei carti pline de curaj, care iti schimba viaţa, te umple de compasiune si te inspira  sa-ti traiesti viata după placul inimii, asa cum iti doresti.

Fiecare persoana are povestea ei de viata. Ajunsi pe patul de moarte, fiecare incearca sa faca pace cu trecutul, sa se impace cu ce a fost. “Oamenii se schimbă atunci când se află faţă în faţă cu propria mortalitate. Unele schimbări au fost fenomenale. Cu toţii au experimentat o varietate de emoţii: negare, frică, furie, remuşcare, apoi mai multă negare şi, într-un final, acceptare. Fiecare pacient şi-a găsit pacea înainte să plece”, a mărturisit Bronnie.

Bronnie a realizat chiar un TOP 5 al acestor regrete:

1. Mi-as fi dorit sa fi trait viata mea nu viata pe care ceilalti o asteptau de la mine.

Gandeste-te cum faci asta chiar acum! Oare chiar traiesti viata ta sau pe a celorlalti? Inca din copilarie traim visul parintilor, apoi al profesorilor, jumatatilor, sefilor, copiilor  etc… si uitam de visele, dorintele, pasiunile, aspiratiile, misiunile noastre in viata. Uitam ce iubim cu adevarat si cine suntem.

2. Imi doresc sa nu fi muncit atat de mult

Povesteste istoria trista a unui cuplu in care el a muncit toata viata dedicandu-si zilele profesiei. Toti anii activi ii promitea nevestei ca la pensie vor avea in sfarsit timp pentru ei, vol calatori, se vor odihni, reconecta etc…Cati dintre noi facem asta? Majoritatea speram ca “maine ” va fi mai bine! Dar oare “maine ” exista cu adevarat? Pentru ca in cazul expus de autoare, imediat cum a iesit la pensie el s-a imbolnavit si a murit…. iar timpul pentru ei doi nu a mai existat….

3. Imi doresc sa fi avut curajul sa-mi exprim sentimentele

Iubim si nu spunem ca “te iubesc”. Ranim si nu spunem “imi pare rau”. Primim daruri emotionale, mentale, spirituale in fiecare zi si uitam sa spunem un simplu si banal “multumesc”. De cate ori nu am ingropat totul in noi, crezand ca impartasirea emotiei ne face slabi sau rusinati ? Eliberarea de a vorbi din inima, de a comunica, este unul dintre cele mai pretioase daruri pe care ai putea sa le oferi celor dragi sau tie insuti….. pentru ca nu stii cand va veni momentul si poate toate aceste cuvinte vor pleca cu tine fara sa fie impartasite…

4. Imi doresc sa fi petrecut mai mult timp cu prietenii mei

Intram in rutina vietii cu serviciul, relatia, copiii si uitam de prietenii nostri care odata ne-au fost alaturi la bine si la rau. Poate chiar acum este momentul sa pui mana pe telefon sa-ti suni top prietenii tai ( sinceri) si sa-i inviti in oras la o vorba din inima….

5. Imi doresc sa-mi fi oferit libertatea de a fi fericit

Nu stim sa facem fata fericirii. O cautam in stanga si in dreapta, in fiecare zi   a vietii noastre si uitam ca ea este in noi si nu ne-a parasit niciodata. Este o alegere sa fii fericit si un cadou pe care suntem responsabili sa ni-l oferim. Suntem prea “ocupati ” sa fim fericiti sa vedem acest izvor nesfarsit de fericire a sufletului. Cineva chiar spunea ca “Secretul nefericirii consta in timpul pe care tu il pierzi punandu-ti aceasta intrebare”Sunt sau nu fericit?”

Asadar, cum stai cu regretele? Eu mai am de lucru la cel cu prietenii pentru ca uneori pasiunea pentru latura de descoperire de sine ma fura atat de mult incat parca nu mai stiu de nimeni nimic….in rest  de pe le 30- 33 de ani am inceput sa lucrez cu celelalte regrete pentru ca nu vreau ca finalul sa ma ia prin surprindere… un proces care nu se termina niciodata… dar simt ca trezirea a inceput.

Sa ramanem trezi in “aici si acum’ fara regrete! Incepe si tu!


Leave a comment

Ne ocupam de noi doar cand suntem “down”?

 

Draga copacel,

Ce ne face sa ne intoarcem la sufletul nostru? Raspunsul nu este prea placut dar… de obicei suferinta. Suferinta este o metoda minunata sa devenim constienti de ce se petrece in interiorul nostru. O despartire provizorie, una definitiva, moartea cuiva drag, o asteptare cu un rezultat dezamagitor, boala noastra sau a celor dragi, esecurile profesionale, nerealizarile noastre apasatoare sau pur si simplu vesnica goana dupa ceea ce credem ca ne va aduce fericire, nelinistea si zbaterile pana ajungem “acolo”, toate sunt momente cheie ce determina pana la urma munca noastra cea mai importanta pe acest pamant: Dezvoltarea personala. Dar ce inseamna aceasta “Dezvoltarea personala”? Suntem bombardati peste tot cu acest termen dar nu se stie exact ce presupune. O explicatie minunata pe care o da Lise Bourbeau este: “Omul nu este constient decat in proportie de 10% de ceea ce se intampla in interiorul sau. Dezvoltarea personala inseamna sa ne dam seama ca exista 90% talente, dorinte si alte atribute benefice pe care le avem in noi si pe care nu le-am folosit din cauza ca nu ne cunoastem suficient pe noi insine. Aceasta simpla constientizare ne da mari sperante. Cu cat invatam sa ne cunoastem mai bine, cu atat devenim mai constienti de puterea noastra interioara.” De fapt asta inseamna intoarcerea la noi, aceasta dezvoltare personala de care vorbeste toata lumea. Puterea noastra nu sta in bratele nimanui, nu are termen limita, nu este la parintii sau copiii nostri, nu este nici in bratele unui partener “minune”, visat si asteptat. Sa nu ne mai limitam si amanam pana cand ceva sau cineva va veni sa ne ajute sa ne schimbe viata sau perspectivele. Puterea este doar in noi. Sa ne facem placerile, sa ne urmam pasiunile, sa alegem sa fim fericite pur si simplu cu resursele actuale, indiferent de ce furtuni ne strabat viata acum, asta inseamna dezvoltare personala. Yoga este o minunata forma de dezvoltare personala, insa ca in orice alt domeniu este nevoie de disciplina si perseverenta. Am cunoscut persoane care folosesc timpul singuratatii ca sa se vaite de ce le lipseste, nu stiu sa gaseasca utilitatea acestui timp si li se pare ca fericirea se poate accesa doar in doi. Am cunoscut si persoane care dedica acest timp pentru a se dezvolta personal, alegere absolut minunata si recomandabila, dar care atunci cand intalnesc pe cineva renunta treptat la toate aceste procese si se intorc la sine doar cand relatia s-a stricat :). Adica concret si la yoga, observ unele copacite care apeleaza la yoga doar atunci cand sunt “down”, apoi dispar cand lucrurile se reaseaza in exteriorul lor, si iar sunt down si iar revin si tot asa…  Si tocmai asta este pattern-ul asta problematic … acest proces al dezvoltarii personale nu se termina niciodata, nici cand ti-ai intalnit iubirea vietii, nici cand ai copii, nici cand ti s-a indeplinit vreun scop. Mereu, mereu trebuie sa ne facem timp pentru noi. Dezvoltarea personala prin orice fel de instrument presupune perseverenta si disciplina.  Si responsabilitate. Chit ca este vorba de o pasiune doar a nostra, o clasa de yoga sau de meditatie, un masaj sau cinci minute inainte de culcare in care sa ne intrebam sufletul ce mai face, ce vrea cu adevarat, ce vrea sa realizeze, este fericit? Daca raspunsurile la aceste intrebari nu vin lin si clar atunci inseamna ca ai mare nevoie sa te cunosti mai bine si sa te asezi fata in fata cu tine mai des. Cineva “ne-a mintit” candva ca “daca o sa avem acel lucru” si “daca o sa facem acel ceva” o sa fim fericiti. Fericirile acestea pe care le cautam cu ardoare de obicei sunt trecatoare. Ce ne ofera fericire azi, maine poate sa ne ia presul de sub picioare. Si ce facem atunci? Disperam sau ne intoarcem la noi? Descoperirea puterii personale inseamna descoperirea fericirii autentice, a fericirii ce nu poate fi clatinata. Eu va rog sa nu uitati niciodata ca bucuria de viata nu sta niciodata in bratele altcuiva. Bucuria, placerile, fericirile mari sau mici, ne sunt accesibile oricand si oricum, trebuie doar sa ne dam voie sa fim asa cum suntem acum si sa ne deschidem bratele in fata darurilor Universului, fie ele si suferinte. Vacanta aceea pe care visezi sa o petreci alaturi de cineva ofera-ti-o tie acum, acel curs de care vrei sa te apuci, acea pasiune amanata, acea schimbare de imagine pentru care nu ai curaj, acele visuri lasate in asteptare din cauza gurii lumii, toate aceste lucruri sa ti le oferi si o sa vezi ca si celelalte visuri si preocupari se vor aranja de la sine.

Acea putere care sta ascunsa in tine, da-i voie sa iasa. Te rog.

Te astept pe salteluta sa ne ocupam de noi. Doar de sufletul nostru. Sa-l ingrijim si sa-l iubim astfel incat nu va mai fi nevoie sa cerseasca in exterior.

Namaste!


Leave a comment

“Nu mai vin la tine ca ma faci sa plang!”

 

 

Draga copac,

de cand  fac yoga,  retreaturi de feminitate si am deschis studioul rad in hohote dar si plang de rup pamantu’ cand e cazul. Da, “yoga este unul din lucrurile alea ciudate care te fac sa plangi”  🙂 cum spun unele fete de la studio . Mi- aduc aminte primele clase de yoga cu Carlos acum vreo 5 ani, cred ca eram singura dubioasa de la Worldclass care bocea in downward dog in hohote. Imi aduc aminte de clasa de yoga feminina a Aliciei profa mea din Bali, care mi-a vizitat studioul in tara unde nu ma puteam din plans din recunostinta pentru schimbarea din viata mea, pentru tot ce ma invatase. De atunci “am dat drumul la robinet” cum s-ar zice. Plang cot la cot cu fetele in meditatie, bocesc la exercitiile mai profunde de “sharing circles”, plang in Bali si in “Baicoi” 🙂 ,pe strada, in magazine,  in baie, pe tocuri si-n talpile goale,la filme tampite, oriunde, oricat, oricum. Si e atat de bineeeee, ma simt de-a dreptul binecuvantata. Si de puternica.  Ma simt responsabila si intima in mine insami. Nu m-am simtit niciodata mai demna si mai inteleapta.

Asta le invat si pe fete. Continue reading


Leave a comment

Percepem la altii celelalte mii de fatete ale noastre

yoga

Draga copac,

dintotdeauna am fost fascinata de psihologia din spatele yoga si cum niste lucruri atat de simple ne pot influenta radical viata. In yoga am invatat prima oara de efectul oglinda care m-a salvat de mult timp irosit, de judecati si critici fara sens, principiu conform caruia tot ceea ce ne place sau nu ne place la ceilalti sau la lume in general sunt lucruri care ne plac sau nu la noi. Viata ne ajuta sa ne cunoastem in permanenta, ne vorbeste si ne ghideaza prin diversi alti oameni, situatii si intamplari. Observandu-i pe ceilalti putem sa ne cunoastem mai bine pe noi. Va dadeam exemplul meditatiei cu copacul, cum fiecare participanta vedea altfel copacul ( urat, fericit, vesel, batran , sexy etc)
in functie de cum se vedea pe sine. La fel cu partenerii nostri si chiar si oamenii necunoscuti de pe strada.

Ce mi se pare tare este cum psihologia din spatele yoga se impleteste atat de frumos cu psihologia clasica, Carl Gustav Yung este cel care a definit conceptul de “oglinda” precum ” Percepem la altii celelalte mii de fatete ale noastre”. Ce se intelege exact prin conceptul “oglinda”? Ca tot ceea ce vedem in ceilalti este o reflexie a noastra.. cat de tare nu? Si mergem mai departe, atunci cand ceva este insuportabil la altul acest lucru vrea sa ne spuna ca este vorba de o polaritate, care de asemenea ne apartine.Refuzam sa o acceptam la ceilalti pentru ca ne trimite la noi insine, ceea ce devine foarte dificil de admis. Care este singura parte a corpului nostru pe care nu o putem vedea niciodata cu proprii ochi, chiar daca am fi cel mai mare contorsionist din lume? Este infatisarea noastra. Ea reprezinta propria infatisare, fotografia noastra pusa sub semnul de identitate. Singurul mod prin care ne putem vedea este sa ne uitam intr-o oglinda.Vedem in oglinda reflectarea noastra. In viata oglinda este celalalt. Si stii ca la nivel subconstient alegem toate persoanele pe care le intalnim ca sa reflectam asupra propriilor lucruri pe care le avem de rezolvat. Acest principiu functioneaza atat in sens pozitiv cat si negativ. CG Jung a numit acest proces “procesul sincronicitatii”, ne face sa ne intalnim persoanele care nu ne convin, cand avem ceva de inteles, de invatat de la acel om sau acea situatie. Asa de exemplu, iti explici paternurile de relatie in care tot de bagi si se repeta la nesfarsit? Daca nu functioneaza treaba, inseamna ca ceva tot mai ai de rezolvat sau invatat. Asa zice Jung si asa zice si Yoga :).

Fii curios. Fii bland. Priveste in perspectiva si in fiecare oglinda pentru ca te va ajuta sa vezi in sufletelul tau.

Inspiratie: Ghidul complet al durerilor fizice de Michel Odul

 


1 Comment

Iti aduci aminte ca esti un dar pentru acest pamant?

Draga copac,

Imi place sa iau tot ce este mai bun din orice chiar si cand vine vorba despre religie. Cred ca din fiecare putem alege ceva care sa rezoneze in noi si sa ne invete cum sa manifestam iubirea in viata noastra, pentru ca oricat de contradictorii ni se pot parea religiile uneori, in final au toate o idee centrala – Iubirea.

Rasfoind o carticica crestina era pe acolo si intrebarea “Iti aduci aminte ca esti un dar pentru acest pamant?” Am ramas foarte surprinsa deoarece de obicei religia crestina este foarte restrictiva ba chiar indeparteaza prin anumite rigori insa aceasta intrebare mi-a reamintit ce am gasit si prin alte locuri: Ca noi toti, daca am fost trimisi aici, suntem un dar pentru acest pamant.
Avem un rol important, avem o misiune, avem de schimbat o viata sau mai multe, avem de dat viata sau mai multe, avem de lasat amprenta noastra, de putin mai mult bine… dar mai presus de toate avem, cea mai importanta misiune, sa invatam despre iubire si sa o oferim. In primul rand noua, stiu ca poate suna dubios uneori… dar daca nu stii cum sa te iubesti pe tine, nu stii nici cum sa oferi celorlalti.
Cautarea rolului pe pamant, al misiunii personale, al “contractului sacru” pe care l-am semnat inainte sa venim aici, poate reprezenta enorm de mult stres si uneori putem ajunge chiar la depresii sau revolta dar, pot spune din experienta mea si a unor persoane pe care le-am studiat, ca raspunsul la aceasta intrebare nu vine niciodata in conditii de stress ci atunci cand ne relaxam si ne urmam pasiunile, imaginatia si creativitatea cand ne daruim complet pe sine si ne daruim complet si increzatori Universului, cu credinta ca el are grija de noi.
Nu spun ca o sa primim ceva pe tava, orice vis necesita efort si munca insa toate lucrurile vin la momentul potrivit si cand suntem pregatiti pentru ele.
In final as vrea sa impartasesc cu tine un citat despre ce inseamna cu adevarat reusita, in viziunea lui Lise Bourbeau, o autoare tare draga mie:
Majoritatea oamenilor vor mai degraba sa reuseasca in viata decat sa aiba o viata reusita. A reusi in viata este legat mai ales de reusitele personale sau profesionale, in raport cu munca, familia, obiectivele noastre. Unii asociaza reusita cu diplomele, cu gloria, cu banii. Daca esti un astfel de tip de persoana, care nu incearca decat sa reuseasca pe plan fizic, este important sa stii ca iti dezvolti Ego-ul si creezi stres inutil in viata ta. Acest gen de reusita este in general motivat de dorinta de a dovedi ceva anume cuiva sau propriei persoane.
Este mult mai intelept sa decizi sa ai o viata reusita, ceea ce este legat de tot ce priveste planul spiritual si este raportat la fiinta noastra. Acest proces ne ajuta sa constientizam care este ratiunea noastra de a fi si sa evoluam catre aceasta. Include deci victoriile care ating starile fiintei noastre si adevaratele noastre NEVOI: capacitatea de a iubi veritabil, de a ne accepta, a ne simti bine atat cu calitatile noastre cat si cu imperfectiunile noastre.
Deci a avea o viata reusita face apel la dimensiunea spirituala, nu inseamna ca trebuie sa neglijam cu totul aspectul material.
Pentru a verifica in ce masura ai reusit in viata, pune-ti aceasta intrebare: ” Daca as fi la sfarsitul vietii mele, as fi multumit de rezultatele din fiecare domeniu al vietii mele?” Daca raspunsul este pozitiv, inseamna ca ai o viata reusita.

Namaste, nu inceta sa-ti cauti misiunea! Contezi! Esti important! Poate nu realizezi acum dar prezenta ta schimba vieti pe langa tine. Incepe cu a ta!

 


2 Comments

Te uiti la un copac si te vezi pe tine

Draga copac,

“Mi se pare o prostie sa-ti iei nume de copac!”,  “Esti copac inseamna ca esti cam tamp!”, “Eu nu am chef sa-mi aleg un copac!”, “Ce rost are joaca aceasta de-a copacii?”, “Iti limitezi evolutia daca te crezi un copac, copacii stau doar intr-un loc.” – Sunt doar cateva dintre “parerile” pe care le-am auzit de-a lungul vremii de cand m-am apucat de blogul meu si de cand am ales “sa fiu un copac  “.  :). Totusi majoritatea reactioneaza foarte bine la acest joc de imaginatie si mi se pare foarte amuzat cum unele persoane pot intra cu usurinta in joc iar altii au reticente si isi dau ochii peste cap.

Pentru ca fiecare adapteaza o fraza atat de simpla la propriile stari, credinte si convingeri. Cand de fapt ceea ce vedem in copaci, lucruri si ceilalti oameni din jurul nostru este ceea ce vedem noi, in noi. Amuzant nu?
“Arborii poseda un sistem circulator, circulatia sevei avand drept corespondenta presiunea sanguina specifica organismelor vii.” Copacii seamana mai mult decat am crede cu noi.
Pentru mine a devenit cel mai amuzant joc sa observ reactiile oamenilor si sa aflu astfel lucruri despre ei.
Acum ceva timp o prietena de-ale  mele mi se plangea ca nu-i mai place de ea, ca s-a abandonat, ca a imbatranit si cand am rugat-o sa se aseze la poalele unui copac, sa-i povesteasca ofurile sale, am observat-o cautand mult un copac pe gustul ei, mi-a si precizat expres “oricare dar nu pe asta, este batran si urat”, cuvinte pe care le folosise si pentru a se descrie pe sine.
Am zambit, pentru ca eu nu vedeam un pom batran si urat ci un pom pe jumatate inverzit, care desi a fost batut de vreme si conditii nefaste, era inca dornic de viata, era dornic sa-si revina si sa creasca din nou.

Copacii ne pot fi perfecte oglinzi in care sa ne cautam pe sine si sa aflam despre noi, cum la fel orice obiect din jurul nostru ne poate invata despre noi.
Daca ne este greu sa ne privim pe noi in relatia cu tot ce ne inconjoara sa facem un exercitiu pentru inceput sa-i observam pe ceilalti.
Zilele astea stateam la plaja intre doua cupluri, cei din dreapta mea se plang de conditiile de la micul dejun, de faptul ca nu le merge umbrela si ca cei trei copiii sunt mofturosi si nu le convine nimic si cei din stanga mea povestesc cu pasiune despre “un om exceptional dintr-o carte” pe care o citeste ea. Daca le analizezi fetele, posturile, cuvintele observi cu usurinta ca multe din situatiile de care se plang ar putea fi foarte simplu evitate daca si-ar schimba perspectiva de a vorbi, de a renunta la a se concentra pe “ce nu merge” si sa observe daca nu cumva vaicarindu-se de lucruri minore scapa din ochi lucrurile care merg chiar frumos, toti eram pe aceeasi plaja superba, cu o vreme minunata dar vedeam lucrurile atat de diferit.

De asemenea in mai toate taberele mele de feminitate fac meditatie de impamantare langa un copac, o parte din exercitiu este cand te conectezi cu un copacel din fata ta. Acelasi copacel, obiect de meditatie pentru mai multe femei, si totusi fiecare il percepea diferit. Unele il vedeau trist si plangacios, altele stramb si ignorant, unele il percepeau copilaros altele rautacios si tot asa…. Interesant, nu?

Sa ne concentram pe lucrurile frumoase din viata noastra chiar si in momentele in care nu merge totul “cum ar trebui” nu este intotdeauna usor dar depinde doar de noi.
Sa radem cand ceva ne iese prost poate parea stupid la inceput dar cu exercitiu devine din ce in ce mai usor.
Eu chiar cred ca atunci cand ne plangem si ne vaitam atragem si mai multe situatii asemanatoare in viata noastra.
Uneori ne plangem de nimicuri, ca nu am gasit loc la masa la micul dejun, ca ni s-a stricat umbrela de plaja dar in final sursa nemultumirilor noastre provine dintr-o relatie proasta cu propria persoana.
Vedem lucrurile asa cum suntem noi de fapt.

Am ales de referinta pentru mine copacii pentru ca mi se par cei mai reprezentativi, ei sunt ca noi, doar ca mult mai intelepti. Ei nu se vaita de lucrurile exterioare, ci doar incearca sa creasca in ciuda conditiilor nefaste, ninsoare in mijlocul primaverii, ploi de gheata… dar indiferent de conditii ei cresc, se intind, isi cresc radacinile si infloresc, cu insistenta, fara sa se compare cu ceilalti pomi si fara sa le pese daca cineva ii admira sau nu, daca dezvoltarea si rodirea lor foloseste cuiva sau nu. Ei cresc pentru ca pur si simplu aceasta este menirea lor sa faca.
De aceea cred ca avem atat de multe de invatat de la un copac.
Daca ai vreo problema pe suflet, iti recomand sa te asezi la umbra unui copac si sa-i povestesti gandurile tale. Cred cu tarie ca este una dintre cele mai bune terapii pentru suflet. Ei sunt aici pentru noi sa ne asculte, sa ne dea aer curat, liniste si viata.

Si eu sunt aici pentru tine sa te imbratisez si sa te sustin! Te astept la clasele de yoga din fiecare seara sau in tabere ca sa vorbim ca intre “copaci” :).

Namaste!


2 Comments

Crezi ca nu esti bun de nimic? Citeste asta…

Draga copac,

Multi ani am crezut ca nu sunt buna de nimic. Ca nu sunt destul de frumoasa, inalta, citita, destul de desteapta, destul de atragatoare, creativa,  interesanta, populara, etc. Mult timp ii consideram pe toti ceilalti superiori mie.  In adolescenta, chiar am avut o perioada in care mi se parea ca sunt de’a dreptul “invizibila”, ca nimeni nu ar observa vreodata prezenta mea pe strada, pentru ca simteam ca nu am nimic deosebit sa ies in evidenta si nimic de oferit. Asta pentru ca ma uitam doar in “gradina” altora si habar nu aveam de “gradina” infloritoare de sub nasul meu.

Cred ca abia dupa 30 de ani cand mi-am indreptat “coloana vertebrala” prin yoga si dezvoltare personala, am inceput sa-  mi indrept privirea catre mine, sa-mi vad sclipirea din ochi,  sa ma accept si chiar sa ma indragostesc de mine, de ceea ce sunt si de ceea ce fac. Sa simt ca sunt suficienta. Pentru mine primirea acestui dar al increderii in mine a fost o eliberare de criticile si judecatile altora, si intelegerea faptului ca singura persoana care-mi datoreaza acceptare sunt eu insami. Am castigat astfel  timp. Mult timp si multa energie pe care le pierdeam in exteriorul meu.

Totusi,aproape in fiecare zi observ la studioul de yoga sau la probele la rochite din @livadacurochii cat de multe dintre fete nu isi iubesc corpul, feminitatea, nu-si cunosc valoarea, stima de sine, nu sunt recunoscatoare pentru ce sunt si ce au. Totusi fac un prim pas si se cunosc pe “salteaua de yoga” si le multumesc pentru ca mi-au dat o sansa sa le ghidez in aceasta calatorie inspre ele.

“Nu sunt destul de bun! Nu sunt suficient! Puteam sa fiu /arat altfel! Puteam sa fac mai bine! “Tu copac, ai auzit vreodata vocea asta in capul tau? Daca da, voiam sa iti confirm ca nu esti singurul si ca noi toti lucram in fiecare zi cu aceasta provocare a increderii in sine.

Continue reading