Suntuncopac

 

draga copac,

stii povestea aceea cu studentii care isi intrec profesorii?  Asa este “Migdalul”, caruia i-am urmarit evolutia de mai bine de 2 ani, intreg caruselul de emotii, lectii si revelatii care au ajutat-o sa se intoarca la ea, in suflet, acasa. Si da, “Migdalul” este un exemplu clar si viu al beneficiilor yoga pentru minte, trup si…. suflet.

 

Lasa-te inspirat:

“Ma trezesc intr-o dimineata cu aceleasi ganduri de rutina: munca, trebuie sa scot catelul, el pleaca si iar m-a pupat pe fuga. Oare stie ca intr-o zi, poate intr-o dimineata, ala va fi cel din urma sarut?! Nu stie si nici eu nu stiu ca aia e dimineata la care ma gandesc, ca urmatoarele momente in care buzele ni se vor apropia vor aduce altceva, poate un “pe curand. o viata frumoasa. ai grija de tine, Chiar ai grija caci eu nu voi mai fi fizic langa tine” sau “altfel sufletul meu nu stie sa iti zica un simplu ‘pa, ma bucur ca ne-am revazut’ “ si de fiecare data vor fi cu lacrimi, afara sau inauntru.

Da, aia a fost ziua in care am simtit ca mi s-a tras covorul de sub picioare, ca universul colorat construit era de fapt din nisip si la o bataie puternica de vant, nici macar o Furtuna, s-a daramat, fara sa mai lase o usa sau o fereastra in urma, sa am de unde reconstrui. Si chiar daca sunt eu cel mai talentat arhitect al lumii mele, cu viziuni si perspective si curaj de a o la impreuna de la 0, e nevoie de doi si de o perspectiva similara.

Dupa jumatate de an de cand nu imi mai masor viata in timp scurs sau planuri, de cand timpul parca mi s-a daruit si s-a condensat si expandat, pot raspunde cu inima deschisa celor care inca ma intreaba de ce ne-am separat : din respect. Acum, pentru mine o relatie constienta se bazeaza pe respect, iubire si libertate. Credeam ca si pe intelegere, insa e de fapt vorba de acceptare. Acceptare a ceea ce nu inteleg in celalalt, tocmai pentru ca nu e treaba mea sa imi inteleg partenerul, in niciun tip de conexiune. Suntem diferiti si asta e ok si e perfect ca e asa, insa din respect si iubire, accept ceea ce nu inteleg, iar in momentul in care nu mai pot accepta, atunci cand incep sa judec sau sa fiu judecat, tot din respect si iubire, aleg sa plec.

Lasa-te plecat. Lasa in urma intrebarile clasice  (de ce, de ce noi, de ce mie, cu ce am gresit?!), ia cu tine un rucsac cu strictul necesar sa iti traiesti durerea si pleaca cu o singura intrebare catre tine « ce e bun in asta si eu nu vad? » si ramai in intrebare. Cand vei fi pregatit, raspunsul va veni la tine.

Accepta socul initial, durerea, fricile ce vin navala. Plangi, plangi chiar daca simti ca asa iti vei petrece restul vietii. Vorbeste daca vrei. Taci daca simti. Stai singur sau inconjoara-te de ce orice si oricine. Pleaca singur intr-o calatorie, chiar si un weekend. Intr-un loc minunat, iar acolo pune pauza, nu te gandi ca nu asa era planul, sa fii singur, ci fi acolo si bucura-te de tot ce iti ofera varianta ta pe care o redescoperi in acel loc. Lacrimile parca le-ai lasat in aeroport la plecare. Nu iti mai vine sa plangi, nici de mila, nici de drag, nu te mai intreaba nimeni (nici tu pe tine) ce faci mai departe : vrei alt job, te muti din tara, iti mai creditezi viata, cand, cand, cand?! Acolo esti in vacanta si pentru cei cu care interactionezi nu ai nicio eticheta, esti doar un zambet cu lumina in ochi.

Te intorci si cu pasi mici incepi  sa te reconstruiesti. Ia-ti o zi libera. Una si saptamana viitoare daca ai nevoie. Fi bland cu tine, asa cum nu ai fost cu nimeni vreodata. Spune-ti cat te iubesti si ce minunat esti si curajos si ca esti cel mai puternic om din lume. Pentru ca esti acolo, te privesti in oglinda, iti vezi amintirile curgand prin lacrimi si iti zambesti stramb, incurajator, spunandu-ti ca te iubesti si ca nu ai cum sa fi singur vreodata, pentru ca te-ai gasit! Fi prietenul tau cel mai bun, fi tot ce ai tu nevoie, fi tu pentru tine.

Educa-te sa nu mai fi cel care se asteapta ceilalti sa fi. Invata-te sa te respecti, pe tine – inima, minte si corp. Nu te mai agata de bani, ci lasa-i sa curga, sa te ajute in vindecare. Fa orice ai nevoie sa fi tu cu tine, fara distractii de la sentimentele tale, de la durere si tot ce aduce ea din spate, de la radacina fiintei tale.

M-am folosit de toate instrumentele (carti, filme, oameni, evenimente), insa intimitatea emotiilor mele am cunoscut-o prin Yoga – orice tip de yoga, alege-l comunicand cu tine, acceptandu-ti limitele de moment (poate power yoga nu ti se mai potriveste acum, sau poate chiar asta te ajuta). Yoga a fost salvarea mea. Nu fuga de mine, ci catre mine. Pe salteluta de yoga mi-am adus lacrimile, furia, disperarea din unele zile, pacea si intelegerea din celelalte. Astfel, in afara saltelei am putut sa ma manifest dincolo de ego ranit, de degetele societatii indreptate catre mine, am gasit in vocea interioara iertarea, puterea sa nu jignesc alte inimi si sa ma bucur pentru fericiri care nu mai tin de mine, dar care apartin omului pe care am ales sa il iubesc cel putin o viata, indiferent de noi.

In ziua in care am realizat unde am ajuns, ca am incheiat ciclul pentru mine, am inteles fericirea. Fericirea fiecarei zile, prin care aleg sa ma traiesc clara, adevarata, completa eu cu mine! (avand ca bonus un corp super misto dupa atatea emotii manifestate prin yoga :)). )”