Suntuncopac

Draga copac,

Acum doua sambete urma sa tin la Roaba de Cultura – Herastrau, evenimentul cu voi, copacii recunoscatori. Se inscrisesera peste 150 de copaci, chiar si din afara Bucurestiului, iar eu m-am pregatit foarte mult sufleteste pentru aceasta intalnire.

Nu a fost sa fie insa. Ploaia avea alte planuri cu fiecare dintre noi.
Si cum cred ca in fiecare intamplare mai putin fericita, exista de fapt, un motiv si si cel putin o perspectiva buna, iata ca amanarea evenimentului avea sa-mi deschida portile unui alt eveniment, cel in care nu aveam sa fiu in fata scenei ci …..in postura de ucenic, pe podeaua de la Hermitage. De data aceasta, podeaua de dans constient.

Am participat la primul workshop de CONSCIOUS DANCE CU JO HARDY din U.K. ( fondator concept si psihoterapeut), un atelier inspirat din cele 5 ritmuri de dans, bazat pe medicina miscarii si trairii constiente, in sensul general al corporalizarii constiente prin miscare.
O experienta profunda si minunata, iar cu aceasta ocazie ii sunt profund recunoscatoare Danielei de la aquamarine.ro pentru ca mi-a facilitat aceasta traire unica si minunata in care mi-am descatusat radacinile si am dat glas povestilor mele de viata…… prin propriul meu corp.

Corpul meu e magic, si am mai zis-o de mii de ori. Mi-a aratat-o cu adevarat cand i-am dat nastere fetitei mele si mi-a aratat-o si acum cand am vazut de ce este in stare, si am constientizat pentru a mia oara ca nu exista minte fara corp, corp fara suflu si suflu fara miscare. Cum zice si Daniela ” Cu talpile inradacinate in pamant se naste un sentiment al apartenentei, de a ne simti acasa in propriul corp, mai putin tematori, mai deschisi si mai conectati la viata cotidiana. “.

Ei, sa va zic cum a fost. Inainte de toate, acum, la aproape doua saptamani distanta, ma uit in oglinda si ma pufneste rasul. Sunt in vacanta la mare si sunt plina de vanatai in genunchi, in coate, precum un copil poznas, iar atunci cand cineva imi arunca o privire parca ii citesc gandurile” I know what you did last summer 😀 “.
Fiecare urma de pe corpul meu imi aduce aminte de cat de libera m-am simtit pe podeaua de dans constient, cum m-am tavalit, cum am zburat, cum m-am topit.

Sincer, nu am avut nicio asteptare. M-am trezit la 10 dimineata, in talpile goale, intr-o incapere cu oameni noi, care dansau ciudat pe o muzica la fel de ciudata iar eu in mijlocul lor. Eu cu dansul nu am cochetat prea mult, adica da, imi placea sa dansez pe la Kudos acum vreo 10-15 ani cand aveam graunte in capshor’ :)) si am mai mers la cateva clase de dans de la World Class, dar NU! aici era ceva diferit. Aici nu era profesorul in fata care iti spune “2 pasi la stanga si doi la dreapta”, aici profesorul esti TU. Doar tu ii poti spune corpului tau cum sa se miste constient in functie de ceea ce gandesti si ce simti, in functie de emotiile de care vrei sa te eliberezi sau trairile pe care vrei sa le amplifici.

Fiecare nota muzicala, fiecare pas, fiecare pirueta este ca un partener de dans in aceasta poveste. Este langa tine acolo daca suferi sau daca plangi de bucurie.
Precum la yoga, in dansul constient nu exista competitie, nu exista “dansator mai bun”, fiecare face ce poate, cat poate, cum poate. Este liber sa fie asa cum este: in miscare.

Prin dansul constient parca corpul tau se trezeste, si odata cu el mintea si inima.

Imi aduc aminte ca a fost un moment in care dansam cu totii pe o melodie destul de profunda, si ma uitam la Buddha de pe scena si el la mine, si mi-a venit sa plang de bucurie. Am constientizat din nou, cat de bucuroasa sunt ca traiesc, ca sunt sanatoasa, ca am doua maini si doua picioare care ma purtau atunci pe podeaua de dans, ca traiesc printre oameni, ca ii iubesc si sunt iubita.
Un alt moment emotionant a fost cel in care prin dans trebuia sa “ne dansam o frica”, si atunci am realizat ceva ce mai realizasem si in alte dati, ca uneori, frica mea este sa fiu asa de fericita cum sunt acum, ca si cum parca nu imi acordam dreptul de a fi asa, ca si cum nu as fi meritat. Uneori, ma uit in oglinda si ma simt cea mai binecuvantata fiinta, dar alteori, am momente cand nu ma pot bucura de aceasta fericire.

Am lasat aceste ganduri sa se elibereze prin dans, m-am scuturat de neincrederea aceasta in mine si in ceea ce se cuvine, iar la finalul exercitiului mi-am zis MERITI, si m-am ajutat sa inteleg ca MERIT ceea ce traiesc si ca sunt singura responsabila pentru viata mea.
Interesant a fost si atunci cand trebuia sa interactionam cu altcineva. De exemplu, clasicul privit in ochi, pe care il practic si eu pe la taberele mele, un exercitiu atat de simplu si atat de profund, sau momentul in care trebuia sa dansam in fata partenerului “de podea” si sa ne exprimam emotiile de atunci, a fost WOW!

Cum ne sunt ei, oamenii oglinzile noastre, si cum ne ajuta ei sa intelegem mai bine dansul asta “in doi”, “in toti”.

Am cunoscut oglinzi minunate la acest eveniment, oameni de care m-am indragostit de la primul pas, si cu aceasta ocazie le multumesc profund ca m-au primit in dansul lor. Am impartit podeaua cu surorile unice si diferite Alina si Andreea, a caror carte o tot port dupa mine in vacanta, am cunoscut-o pe “Mama Joli” alaturi de care am simtit “mandria maternitatii”, pe Silvia in ai carei ochi am vazut setea de acceptare, de  cunoastere si de profunzime sufleteasca, pe Alexandra in care am vazut lumina prin care ii poate lumina pe ceilalti, si restul de trupuri si inimi.

Mi-am promis sa nu incetez sa dansez niciodata, si asa sa faci si tu.
Ramai treaz in corpul tau. Lasa-l sa -ti coregrafieze propriul cantec, cel din interiorul tau. Viata de afara, noua viata a ta, din exteriorul meu, este ca un dans .
Cu cat dansezi mai mult cu atat devii mai priceput. Dar niciodata nu dansezi perfect. Oricat de mult ne-am calca pe picioare, si oricat de grea ar fi coregrafia nu avem cum sa ne oprim din dans. Uneori obosim, dar tragem aer in piept si o luam de la inceput: 1, 2 la dreapta, 3,4 la stanga, pirueta:) Poate mai si gresim pasii, dar asta e parte din joc. Sa nu iei lucrurile prea in serios totusi.
Sa nu uiti ca suntem aici ca sa ne bucuram de dans in sine. Daca nu invatam sa radem in timpul dansului de noi, acesta devine plictisitor si greoi. Cu cat esti mai nerecunoscatoar cu atat esti mai nefericit. Si dansul este mai greoi. Pentru ca trebuie sa dansezi cu nefericirea ta.
Accepta dansul ce ti s-a dat, fii recunoscator pentru fiecare pas si atunci el devine mai usor. Lasa-te condus de muzica. Nu te gandi la momentul cand vei ajunge pe scena in fata publicului si vei fi aplaudat. Bucura-te de fiecare moment cand esti calcat pe picioare. Sau poate cand ti se sopteste ceva la ureche. Poate urmatoarea miscare.

Gaseste un scop in mersul tau, un scop care sa te tina viu.

Podeaua este  a ta.

Iti sunt tare recunoscatoare pentru ca dansezi cu mine.

… si multumesc inca o data Daniela@ http://www.aquamarine.ro/ pentru aceasta experienta.

….si PS: Iata un filmulet cu Jo, fondatoarea acestui concept de dans constient:

❤